De ce e important? În lume se reciclează doar 1% din textile, deși industria textilă poluează și folosește multe resurse. Și adevărul e că, dacă avem acasă trei pubele (pentru plastic, sticlă și hârtie), nu avem și una pentru textile. Știm deja că unele magazine primesc hainele pe care nu le mai purtăm – și aici vorbesc despre H&M, Zara și Intimissimi, dar poate că mai sunt și altele – , însă e nevoie de mult mai multe locuri în care să putem colecta textile pentru a vedea o diferență semnificativă. Oricum, e un început promițător.

Și așa ajungem la moda circulară: haine pe care noi nu le mai purtăm, dar pe care le iubesc alți oameni. De altfel, dacă mă gândesc bine, trendul ăsta e în viața noastră dintotdeauna, dar la scară mult mai mică. Zilele trecute, prietena mea mi-a trimis o poză cu o rochie pe care i-am dat-o acum 15 ani. Eu n-o mai purtam, dar ei îi plăcea și îi place și astăzi. La fel, și eu luam haine de la ea. M-am plâns la un moment dat că nu am destule pulovere și m-a cadorisit cu unul de-ale ei.

Ce mă amuză puțin e că, acum niște ani, să cumperi lucruri din magazinele second hand era not so cool, iar acum hainele purtate sunt oh so cool, pentru că le punem în contextul sustenabilității și al modei circulare. Însă chiar e o diferență: nu toate, dar majoritatea buticulor SH păreau îmbâcsite, hainele și accesoriile stăteau în grămezi și se cumpărau la kilogram. Dacă cumpărai o bluză de acolo, simțeai nevoia să o speli de cinci ori înainte s-o porți. Nu știu dacă e la fel și astăzi, dar toate astea nu-ți lăsau o senzație plăcută.
Între timp, însă, au apărut buticuri șic cu haine pre-owned, curate și călcate, aranjate pe umerașe, locuri în care poți să găsești adevărate comori. Recunosc că sunt client al Garderobei Infinite de unde tocmai mi-am cumpărat o pereche de pantaloni cu fustă (da, e o singură piesă) absolut superbi.

În contextul poluării din ce în ce mai mari și al interesului crescut pentru sustenabilitate, Auchan a venit cu un proiect care merită aplaudat: pe lângă produsele noi, va vinde și haine purtate, dar în stare perfectă. E un lucru care se întâmplă deja în Vestul Europei, iar în România este un prim proiect, în Auchan Cluj Nord. Auchan a făcut un parteneriat cu magazinele La Majole, cărora le-a oferit un spațiu de 60 mp. Hainele sunt colectate, selectate și igienizate conform standardelor în vigoare de către echipa La Majole.

E prima dată când aud despre o astfel de inițiativă în România și sper ca proiectul de la Cluj să aibă succes și să fie implementat în cât mai multe supermarketuri.

Foto: Cherie Birkner / Unsplash

The post Modă circulară: viață nouă pentru hainele purtate appeared first on Mara Coman.

Acum un an am fost în Israel, în Eilat și prin împrejurimi. În Eilat poți să faci plajă în noiembrie, dar de acolo e ușor de ajuns în deșert sau în Red Canyon – pentru că există un Red Canyon și în Israel și e chiar spectaculos. În excursia asta am avut ocazia să vizitez mai multe chibuțuri, cu reguli și obiceiuri diferire – o experiență fascinantă și foarte diferită de cultura noastră. Într-unul dintre ele, la Elifaz – The Five Senses Greenhouse am văzut cum oamenii plantează nu doar celebrele curmale (pentru care solul și clima sunt prielnice), ci și diverse alte fructe și legume. Cea mai spectaculoasă era, de departe, plantația de pomelo. Da, pomelo – care are nevoie de foarte multă apă: o plantație de pomelo în plin deșert. 

Mai mult, se discută o nouă lege a spațiilor verzi (pe care, din fericire, Președintele a trimis-o spre reexaminare). În varianta inițială, legea despre care vorbesc ar fi permis constucțiile pe anumite spații verzi. Niște clădiri în loc de parcuri. Nu putem ști cum va fi varianta finală.

Știu că sunt oameni care nu vor deloc să audă de astfel de probleme. Care au impresia că tăierea pădurilor nu-i afectează. Nu e treaba lor. Se taie acolo, la munte. Nu la noi.

Îmi amintesc că vara trecută, pe drumul de la Deva la Oradea, am mers cu mașina prin niște zone în care aproape am rămas fără cuvinte. Munți goi, dezbrăcați de mii de copaci – un peisaj trist, mărturie a unei tragedii pe care o vom resimți cu siguranță. Deși știam de despăduririle din țară, imaginea aceea dezolantă mi-a ieșit greu din minte. Știu că în orașe nu avem unde să vedem astfel de priveliști, însă consecințele sunt grave.

Efectele pe termen lung? Încălzire globală, deșertificare, un soare necruțător, zile în care nu ne mai putem plimba din cauza căldurii, furtuni, inundații, prăbușirea terenurilor. Ideea de a trăi – peste câteva zeci de ani – prin pasaje subterane și doar în spații cu aer condiționat nu mă încântă deloc. Și, din păcate, acest scenariu nu e SF. Sincer, o pandemie părea mai puțin probabilă, dar iată-ne aici.

Deși e comod să ne spunem că nu e treaba noastră, că nu avem ce face sau că nu se întâmplă în orașul nostru, poate ar trebui să ne amintim ce înseamnă verdele pentru noi. Și – pe lângă efectele și problemele grave despre care am vorbit mai sus – ce înseamnă, la nivel subiectiv și emoțional, pentru fiecare dintre noi acest verde viu: copacul din fața balconului, parcul în care mergem cel mai des, plantele din casa noastră. 

Acum trei ani, în casa mea nu era nici o plantă. Mai primeam când și când câte un ghiveci cu o floare care se usca – eram convinsă că nu știu eu să am grijă de plante. Cât despre parc, nici nu-mi trecea prin cap să merg în parc așa, de una singură – parcul era, eventual, la impuse: să duc copiii, să îi las să se joace și să mă întorc acasă. Sigur că toate astea ar fi trebuit să fie un semnal de alarmă, un indiciu foarte clar că ar trebui să mă opresc, să recunosc că nu mi-e bine, să mă întreb de ce și să mă uit în jur.

E poveste lungă – dar implică reanajat lucruri în casă și în viață. Atunci mi-am cumpărat eu singură prima plantă, după ce mă documentasem care sunt florile mai puțin pretențioase. Un peace lily (nu știu să-i zic pe românește; crinul păcii?) într-un ghiveci mic, care a însemnat un preț foarte mic și o bucurie foarte mare. Au urmat diverse altele, uneori prea multe: voiam să-mi umplu casa de flori. Să fac o junglă :). Și de aici am avut diverse aventuri, cu plante cărora le-a mers bine, altele cărora nu le-a fost OK, unele s-au uscat pentru că le-am udat prea mult.
Dar dacă mă întrebi ce îmi place foarte mult să fac și ce mă relaxează, sigur o să menționez că ador să petrec jumătate de zi pe balcon, cu mâinile în pământ de flori, mutându-le în ghivece potrivite și luând din energia lor. Ah, și ce fericire simți când ai semănat niște albăstrele într-un ghiveci și încep să iasă frunzulițele.

Cât despre parc, ei bine, îmi amintesc că mi-a lipsit enorm în perioada de izolare, când a fost stare de urgență. Mă uitam cum se face primăvară și tânjeam după plimbările mele, singură, în care reușesc să-mi așez gândurile și să-mi ascult dorințele.

Parcul de lângă casa mea nu e unul dintre cele foarte celebre, dar e destul de mare și mie mi se pare că arată ca o pădure. Sunt mulți copaci care fac umbră vara. Când e cald merg să alerg (din păcate nu fac asta și în sezonul rece), iar senzația de după alergat e neprețuită.
În parc am avut niște momente de seninătate foarte prețioase – într-o zi am stat pur și simplu pe iarbă, la soare, cu nasul în toporașii care miroseau superb. Nu doar a primăvară, ci și a copilărie, a mama și a acasă.

Știu că experiențele de mai sus sunt personale și că emoția pe care o conțin e doar a mea – însă fiecare dintre noi are, cu siguranță, partea lui de relație cu verdele. Cu parcul, cu plantele din casă, cu corcodușii care înfloresc primăvara, cu parfumul teilor, cu plimbări romantice pe sub castani sau cu nopți petrecute la munte, în cabane înconjurate de branzi.

Sunt șansa noastră, de fapt, să avem și peste zece sau douăzeci de ani o viață cât mai apropiată de cea pe care o știm. Motiv pentru care am putea, întâi, să fim atenți la ce se întâmplă cu pădurile, dar și cu copacii și cu parcurile din orașul nostru. Și să ne arătăm recunoștința prin implicare: să semnalizăm când ar putea fi aprobată o lege care permite construcțiile în parcuri sau, cel puțin, să luăm de jos pet-ul pe care l-am văzut aruncat în pădure. Să plantăm un pom. Să ne punem flori în grădină. Să ne învățăm copiii să respecte plantele și copacii și să le povestim că noi toți respirăm și mâncăm fructe și legume datorită lor.

Citește despre acest subiect și la Cristina Stănciulescu, Ana Bîtu, Diana Cosmin și Noemi Meilman, adică #ACinceaPutere.

Anul în care planeta a respirat

#ACinceaPutere nu este un site, nu este un blog, este un grup de 5 voci, Cristina Stănciulescu, Ana Bîtu, Diana Cosmin, Mara Coman și Noemi Meilman care se reunesc editorial atunci când lumea e strânsă cu ușa de câte un subiect care devine fierbinte. #AcinceaPutere este despre bun simț, cinste, caracter, cultura și demnitatea care ar trebui să existe și care, atunci când lipsesc declanșează vocile acestei „platforme” editoriale.

Pentru că #ACinceaPutere este un senzor social.

***

The post Suntem ceea ce respirăm appeared first on Mara Coman.