Și, totuși, ce facem cu țările și orașele pe care le iubim cu-adevărat? Le păstrăm în minte cu o amintire frumoasă și ne împăcăm cu ideea că nu ne vom mai întoarce niciodată acolo?

M-am gândit la asta când mi-am dat seama că, de fapt, mai sunt niște locuri pe care aș vrea să le revăd; dar habar n-am dacă voi face asta sau dacă nu voi alege, din nou, o destinație în care n-am mai fost niciodată. Cu excepția celor în care am călătorit pentru job – în cazul meu, cel mai des, la Paris – , m-am întors în destul de puține locuri.

Mă plimb zilele astea pe străzile și în piețele din Palermo, pe care le iubesc, și mă întreb dacă o să revin. Nu știu ce să-mi răspund. Îmi fac planuri, îmi zic că aș putea să vin doar așa, pentru weekend, un vineri-duminică, dar am impresia că mă mint un pic. Viața nu-i atât de simplă încât să pot să plec spontan, cu un rucsac în spate, în orice vineri. Mereu e altceva de făcut. Sau mi se pare că e un efort prea mare pentru o zi și-un pic la destinație.

Voi ce faceți cu locurile astea, care vă rămân în suflet? Cât de des vă întoarceți la ele?

Foto: Who’s Denilo ? / Unsplash

The post Voi cât de des v-ați întors? appeared first on Mara Coman.

Acolo, pe bancheta din spate a mașinii pe care-o conducea Salvatore, am decis c-o să mă întorc.

Nu mai știu dacă mergeam de la Siracusa spre Noto sau dacă eram deja pe drumul spre Palermo. Nu mai știu nici dacă era zi sau noapte; aveam, probabil, ochii închiși și capul sprijinit de geamul mașinii. Îmi amintesc însă foarte bine senzația de oboseală și de frumos – mai frumos decât îmi puteam imagina –, dar și că-mi era inima grea. Chiar și atunci, chiar și acolo, cu tot sublimul din jur.

– O să mă întorc, am zis, cu voce tare.

Salvatore a mormăit un ”Si, si”, deși știam amândoi că el înțelege românește cât înțeleg eu italiană. Dar a fost un șofer perfect: m-a plimbat prin Sicilia și mi-a arătat destul de multe locuri pentru cât de scurtă a fost vacanța mea. În plus, știa să bălmăjească acel ”Si, si” când părea că am nevoie să aud asta.

Trebuie să recunosc că sunt norocoasă: am fost în multe locuri superbe, fiecare cu farmecul lui. Doar că ce-am simțit atunci, în Sicilia, era ceva diferit și nou: parcă mă trezisem dintr-un somn lung și greu. Mă simțeam cu adevărat vie și mă hrăneam cu tot ce vedeam în jur. Ca atunci când te îndrăgostești subit. Știi senzația? Fix asta trăiam eu, doar că atunci mi-am pierdut capul pentru o țară, nu pentru un bărbat. Iar sentimentul ăla îmi dădea o stare de bine atât de profundă, încât am vrut s-o trăiesc din nou. Mi-am spus că, dacă mă simt atât de bine în țara asta, atunci trebuie să revin și trebuie să văd mai mult din ea.

Nu s-a întâmplat imediat. Anii ce-au urmat mi-au adus diverse alte călătorii: unele în țări îndepărtate, despre care nu știam nimic, altele – mai anevoioase, dar atât de necesare – spre greutatea aia din suflet, despre care aflasem deja prea multe. Anul trecut, când m-am întors în Italia, eram alt om: vesel, pregătit să se bucure de orice avea să descopere și nerăbdător să afle dacă o să-și piardă capul din nou, dacă o să iubească și alte orașe italiene și, mai ales, dacă o va face cu aceeași intensitate.

Din fericire, mi-am pierdut capul după Florența, orașul-bijuterie, cu povești despre Renaștere, cu muzeul Gucci, cu ploaia care m-a prins plimbându-mă pe Ponte Vecchio, cu  fragii cumpărați de la Mercato Centrale. Apoi am făcut o pasiune pentru Bologna, orașul portocaliu în care aș fi vrut să rămân și să gătesc paste în fiecare zi.

Am făcut vreo mie de fotografii în Veneția, da, chiar și pe alea clișeistice, cu gondolierii, și cu rufele întinse la uscat. M-am simțit copleșită în Piața San Marco – de măreție și de aglomerație deopotrivă. M-am așezat și am stat, o vreme, uitându-mă la bărci și la apă și bucurându-mă că sunt acolo. M-am convins că nu mă înșel și că ceea ce simt e, cu siguranță, dragoste.

Napoli m-a cucerit din prima clipă. Cu centrul vechi, teribil de aglomerat, cu oameni colorați și care vorbesc tare, cu pizzerii și cafenele la tot pasul, cu piețele pline-ochi de fructe și pește. Cu cartierele elegante, hotelurile de cinci stele înșirate pe faleză, restaurantele posh. Cu străduțele-scări pe care m-am pierdut, într-o seară, într-o zonă nu prea bună; cu ferestrele deschise care te lăsau să tragi cu ochiul în casele napoletanilor de rând, strânși în jurul mesei, la cină. Napoli e locul din care am ajuns, apoi, la Salerno, pe coasta Amalfitană, în Positano și-n Ravello, la Ischia și la Capri, pe coasta Cilento, la Santa Maria di Castellabate și la Perdifumo, un sătuc mic și vechi, parcă rupt din filmele lui Fellini.

Și-apoi, după toate astea, ultima destinație din 2019 a fost Roma. Grandioasa Roma, pe care n-o văzusem niciodată, cadou de ziua mea. Nu credeam că Fontana di Trevi chiar e atât de frumoasă. M-am plimbat fascinată prin Trastevere și am fotografiat graffiti-urile din Pigneto, unde am savurat și cea mai bună mâncare cu vită la o trattoria mică și modestă.

Pentru mine e clar: am această relație specială cu Italia, o poveste de dragoste care-a început, cu câțiva ani în urmă, în Sicilia. Dragostea continuă și mă bucur cumva că scriu despre ea acum, când, într-un fel, se închide cercul: mă voi întoarce în Palermo în aprilie, așa cum mi-am promis, într-o seară, pe bancheta din spate a mașinii conduse de Salvatore.

Am scris povestea de mai sus la invitația Nespresso, brand-ul de cafea pe care îl beau și cu care mă bucur să am o colaborare de durată.
Legătura dintre articolul meu și Nespresso e gama de cafea Ispirazione Italiana care conține șapte sortimente de cafea, dintre care două sunt noi, abia lansate: Ispirazione Napoli și Ispirazione Venezia.
Sunt o mulțime de lucruri de spus – eu o să menționez acum doar câteva care sper să-ți stârnească un pic curiozitatea și să încerci sortimentele care-ți fac cu ochiul. Crede-mă: cea mai bună cafea e cafeaua băută, nu povestită :).

Inspirația italiană pornește de la prăjirea cafelei – proces pe care italienii îl consideră o artă. Și, chiar dacă eu le iubesc pe toate, fiecare oraș are o tehnică de prăjire aparte, în funcție de tradiția din fiecare loc.

1. ISPIRAZIONE NAPOLI are cea mai mare intensitate: 13. E nevoie de multă pricepere pentru a prăji cafeaua la acest nivel de intensitate, așa cum fac napoletanii. De aceea, Nespresso a ales cu grijă boabele care fac față acestui nivel de prăjire. Ispirazione Napoli e densă, e cremoasă, e amară – dar delicioasă.
2. Urmează ISPIRAZIONE PALERMO KAZAAR, cu intensitate 12. O cafea puternică și condimentată inspirată dintr-un loc de poveste: Sicilia s-a aflat pe traseul vechi al comerțului de cafea, iar această intersectare a influențelor africane și arabe a conturat stilul de prăjire intens specific zonei.
3. ISPIRAZIONE RISTRETTO ITALIANO nu e o copie a celebrului ristretto, ci o versiune proprie a acestui sortiment creată de Nespresso: un amestec de Arabica și Robusta prejită mediu spre intens. Astfel, are un grad de intensitate 10 și nu e un sortiment tipic într-un anume oraș; este, practic, esența culturii cafelei din Italia.
4. ISPIRAZIONE FIRENZE ARPEGGIO, cu intensitate 9, este un amestec de cafea Arabica prăjit intens pe o perioadă scurtă de timp. Acest sortiment pune în evidență tradiția prăjirii artizanale folosită de specialiștii locali. Rezultatul e un amestec deosebit, cu echilibru între gustul amar și dulceag, o textură cremoasa și note de cacao.
5. ISPIRAZIONE ROMA te duce cu gândul la complexitatea cafelei din Roma și la moștenirea culturală pe care diferitele civilizații care au trăit aici au lăsat-o în urma lor. Ispirazione Roma, cu grad de intensitate 8, a avut parte de cea mai ușoara și mai scurtă prăjire din gama Nespresso. A rezultat un echilibru subtil între intensitatea și profunzimea notelor de cereale și finețea aromelor elegante și usor acide – în cinstea istoriei bogate a contrastelor Romei.
6. 6. ISPIRAZIONE VENEZIA, cu grad de intensitate 8, are parte de cea mai îndelungată prăjire din gamă. Veneția are cea mai lungă tradiție în prăjirea cafelei din Italia, cu un stil ce conturează notele intense, specifice cafelei cu influență otomană, și le îmbină cu profilele puternic aromate, specifice cafelei europene. Rezultatul? Note ușor fructate și florale, aromă distinctă de cereale și note elegante de caramel dulce.
7. 7. ISPIRAZIONE GENOVA LIVANTO a fost inspirat de comercianții din Genova, port prin care au trecut cele mai deosebite cafele Arabica. Astfel, acest oraș al negustorilor a devenit un loc important pentru cei pasionați de prăjirea cafelei. Ispirazione Genoa Livanto are grad de intensitate 6 și e o cafea cu un gust echilibrat, în care se disting notele de cereale și caramel.

Preferatele mele sunt Genoa Livanto și Ispirazione Venezia, care nu sunt cele mai intense din gamă – pentru că eu nu beau musai cafea intensă, ci multă. Și lungă, și cu lapte. Mai fac câte o excepție și beau un espresso scurt atunci când simt că-mi trebuie energie atunci, pe moment. Asta făceam, de altfel, și vara trecută, în Napoli, când, după ore întregi de mers pe jos, mă așezam la o cafenea și primeam un deget de cafea într-o ceșcuță mică și albă.

Ce dor îmi e. Dar nu pentru mult timp, pentru că eu îmi țin promisiunile.

The post Promisiunea appeared first on Mara Coman.

Iată-mă-n Paris, unul dintre orașele alea unde ai de toate – și muzee, și galerii, și restaurante, și patiserii la fiecare colț de stradă, și magazine, și case de modă. Cred că erau chiar și reduceri, n-am verificat.
E orașul în care chiar ai o mulțime de lucruri de făcut și de obicei e greu să le alegi pe cele care încap într-un weekend, cât am eu la dispoziție de data asta.

Dar mie începe să-mi bată inima mai tare duminică dimineața – pentru că e zi de mers la piață.

Prima care m-a impresionat a fost celebra La Boqueria din Barcelona. Era, cred, în vara lui 2007. M-am dus la piață pentru că era pe lista de lucruri pe care trebuie să le vezi în Barcelona. Îmi amintesc că am cumpărat toate fructele exotice (de multe nici nu auzisem până atunci) și că m-am entuziasmat tare-tare în piața de pește. Bine, Barcelona e și unul dintre orașele mele favorite, chiar unul în care mi-ar plăcea să trăiesc.

Nu-mi amintesc ce-a urmat, în ordine cronologică, după La Boqueria. Dar mi-au rămas bine întipărite în minte piețele siciliene – sunt favoritele mele.

Sunt trei piețe mari în Palermo și-am mers, desigur, în toate. Mi-era foame și poftă de orice. Am mâncat în micile restaurante din piață, am cumpărat legume deep fried, fructe, măsline, ulei de măsline, roșii uscate, semințe de pin.

Jur că până și lămâile aveau alt gust. Ah, și erau lămâi din alea imperfecte, un pic strâmbe, nu de-astea trase la xerox, cum sunt la noi în hypermarket-uri. Nu-mi mai trebuia nici un restaurant cu pretenții și review-uri; mâncarea aia simplă din piață a fost cea mai bună pe care am gustat-o vreodată.

Așa că am luat la rând piețele din fiecare oraș din Sicilia în care am fost și am descoperit că acolo sunt eu fericită. Aaaa, și să ne înțelegem: nu-s niște locuri septice și ordonate. Chiar deloc. Uneori e mizerie, alteori e vacarm – sau ambele. Asta e, cred că-mi place un pic mizeria. 😳

Piața din Kuala Lumpur

Piața din Kuala Lumpur

Piața din Kuala Lumpur

Sunt ani buni de când colind piețele. Îmi amintesc de souk-urile din Dubai, Egipt și Doha. De bazarul din Istanbul. De-o piață din Copenhaga și de una din Oslo – astea două, însă, ordonate și civilizate, că așa-i la nordici; și da, acolo poți chiar și să plătești cu cardul.

Îmi amintesc de coloratele Chow Kit și Jalan Alor din Kuala Lumpur. De piața din Atena sau de cele din insulele grecești.

Sunt, desigur, diferite. Dar, cumva, acolo parcă vezi viața autentică, adevărată, a unui oraș. Acolo găsești localnicii (uneori agasați că-s prea mulți turiști) care-și fac cumpărăturile, care negociază și-și aleg fructele și legumele pentru prânz.

Când merg în piețe am senzația că acolo simt, cunosc și înțeleg locul în care mă aflu. Parcă-mi dă voie, îmi permite să-i aflu secretele.

Și, cel mai important, acolo mă bucur eu.

Am primit, evident, privirea aceea (sunt atâtea lucruri de făcut la Paris și mie-mi trebuie piață!), dar am aflat despre Marche De La Varenne, care e deschisă joia și duminica. E-n afara Parisului, într-un mic orășel, de altfel.

O piață mare, curată și ordonată – era de așteptat, doar e în Franța, trebuia să găsesc eleganță și la piață!

M-am opritla fiecare tarabă, mi-a fost poftă de de toate. Aș fi vrut să gătesc și eu carne din aia legată cu sfoară și cu fructe confiate. Mi-am imaginat cum file-ul de pește ar fi gata în zece minute și cum creveții s-ar rumeni imediat cu puțin ulei de măsline, ardei iute, pătrunjel și usturoi. Ah, și saint-jacques. Vai, cât de bine arată anghinarele! Și morcovii în trei culori – știu că-s tot morcovi, dar chiar fac impresie artistică.

La tarabele cu brânză m-am uitat ca mâța-n calendar, nu prea știu eu cu brânza franțuzească. Dar arată atât de bine!

Și nu mai voiam să plec de lângă colțul italian în care se vând paste de casă, de la tagliatelle la ravioli și tortellini. Cum așteaptă ele acolo, în făină, să le ia cineva acasă și să le-arunce în apă clocotită și să le presare apoi niște parmezan și niște busuioc.

Să nu uit și de colțul cu boulangerie artisanale. Aș ronțăi pâinea aia în fiecare zi, așa, ca o gustare între mese. Și cu-n verre de vin rouge servit într-un pahar de cristal vintage, pe la cinci.

N-aș putea vreodată să țin regim dacă aș locui în Franța. Sau în Italia. Ah, stai, de fapt nici acasă nu prea pot :).

The post Bucuria din piață appeared first on Mara Coman.

Povestea mea cu Sicilia a inceput acum doi ani, cand am vrut sa-mi petrec vacanta acolo. Mi-am luat bilete de avion, am ales sfarsitul lunii mai, ca sa ma bucur de soare, si am citit, vreo doua saptamani, forumurile si recomandarile de pe tripadvisor. Am facut rezervari pe booking.com, am facut si un traseu care trebuia parcurs, cu greu, intr-o saptamana de vacanta. Am ales, atunci, sa stam in Palermo si in Siracusa, mai exact in Ortigia, loc despre care citisem ca e unul dintre cele mai frumoase din Sicilia. Apoi am anulat biletele de avion pentru ca sotul meu si-a rupt piciorul. Abia facea doi pasi prin casa, deci vacanta activa pe care o planuisem eu a fost amanata. (Cum e sa fii sotie cand partenerul are piciorul rupt e o alta poveste, care acum poate fi funny – dar atunci nu a fost).

Am ajuns in Sicilia in decembrie 2014, nu pentru ca voiam sa fiu musai acolo de Revelion, ci pentru ca voiam sa fug de frig. Am studiat intai toate ofertele in Asia – in special zborurile spre Thailanda, unde imi doresc sa ajung de multi ani -, am trecut apoi la Maroc, dupa care am revenit cu picioarele pe pamant. Nu-mi permiteam nici una, nici alta. Asa ca am revenit la Sicilia, pentru ca speram ca in sud sa fie putin soare. A fost – putin, dar a fost 🙂

M-am indragostit iremediabil de Sicilia si nu cred ca o voi uita usor. M-as intoarce si maine, m-as muta acolo, as invata limba italiana, m-as duce la piata in fiecare zi. Am incercat sa savurez fiecare clipa, am spus tuturor celor cu care m-am intalnit ca ma voi intoarce – chiar anul asta – si inca imi doresc asta. Am ajuns chiar sa intreb oamenii cat platesc pe chirie si sa imi fac calcule 🙂

Mi-e greu sa spun ce mi-a placut mai mult. M-am bucurat la fiecare colt de strada, am iubit arhirectura baroca, blocurile cu balcoane din fier forjat si mi-am dorit sa fi stat intr-un apartament tipic sicilian, in locul hotelului ales. Mi-au placut oamenii, ospitalitatea, m-am simtit minunat printre vanzatorii din piete, am iubit mancarea – pentru prima data mi-a placut si mie pizza. Am stat cateva zile in Palermo si cateva in Catania, am vizitat Taormina, si Siracusa, si Noto. Siracusa ramane, pentru mine, in top. Mi-am propus, si sper sa reusesc, sa vorbesc despre fiecare in parte, dar si despre mancare si despre cei doi Salvatore care ne-au ajutat sa cunoastem mai bine aceasta particica minunata de lume. Sper sa ma tin de cuvant.

The post De ce iubesc Sicilia appeared first on Mara Coman.