Eram în Italia cu fetele, am luat trenul de la Bologna la Veneția și aveam chef să citesc ceva. Nu-mi luasem o carte tipărită cu mine pentru că nu voiam să car prea multe (aveam deja rucsacul plic cu haine groase, în caz de vreme rece), deci am deschis aplicația Voxa și am început să caut. Am dat peste Visătorul, am văzut că e scrisă de Ian McEwan, unul dintre autorii mei preferați, și am decis s-o răsfoiesc.

De obicei, când iau în mâini o carte tipărită, mă uit pe spate, citesc câteva rânduri despre ea, să-mi fac o părere. De data asta nu puteam s-o întorc, din motive evidente, deci m-am apucat de citit fără să am vreo idee despre ea. Și a fost minunat că am făcut asta pentru că, dacă aș fi aflat că e o carte cu povești, nu aș fi început-o și ar fi fost o pierdere. I-aș fi pus din start o etichetă, că e pentru copii (e ȘI pentru copii, dar e scrisă pentru adulți), că n-am eu răbdare să citesc povești, că eu vreau scrieri cu substanță etc.

Dați-i o șansă, vă las și două pagini în galeria foto de mai jos. Visătorul ar putea să vă aducă multă bucurie.

Da, da, ați auzit bine: povești. Nu chiar cu zâne și zmei, ci povești din viața lui Peter, un băiețel de zece ani care visează cu ochii deschiși. Peter are o soră cu care se înțelege uneori, duce un război cu păpușile ei, intră în trupul unei pisici sau descoperă o cremă care te face invizibil. Șapte povești plus o introducere, toate minunate pentru că, așa cum spune și autorul în prefață, „este o carte pentru adulți despre un copil, într-un limbaj pe care să-l înțeleagă și copiii”.

Mi-a plăcut atât de mult pentru că e bine-scrisă și amuzantă (mă trezeam zâmbind în tren), pentru că m-a dus într-o călătorie în mintea unui copil poznaș, pentru că are ritm, e alertă și m-a făcut curioasă: după prima pagină, abia așteptam să citesc mai departe.

Mi-a făcut atât de mult bine, mai ales că nu are deloc drame de adulți și nici conflicte de oameni mari, cum am citit cel mai des în ultima vreme.

Visătorul n-are nici măcar o sută de pagini, poveștile sunt scurte, puteți citi și în metrou, în drum spre job, ca să vă asigurați că intrați în birou cu un zâmbet jucăuș pe față.

Foto: Quinn Buffing / Unsplash

The post Visătorul appeared first on Mara Coman.