Erau dezbrăcate.
Goale.
Erau niște dealuri în care mai rămăseseră doar cioturile copacilor. O imagine la fel de tristă precum cea a unui cimitir. Doar că aici nu erau nume, nu erau fotografii, nu erau date de naștere sau de deces. O suferință mută. Urmele unui măcel cu sânge rece, o crimă îndreptată asupra copacilor fără apărare, dar și asupra noastră. Niște oameni fără conștiință au decis că ne pot împuțina oxigenul. Pun pariu că nu s-au gândit nicio secundă la alunecările de teren sau la schimbările climatice deși mi-i imaginez văitându-se de veri prea calde sau de ploi prea abundente. Așa cum nu s-au gândit nici la ce le lasă moștenire copiilor lor.

Sigur că știam despre tăierile ilegale de păduri din România – de altfel, cred că toată lumea știe. E imposibil să nu fi auzit sau să nu fi citit despre asta. Dar știu, din proprie experiență, că impactul e mult mai mare când vezi asta. Mi-a rămas în minte ziua aceea, în care am trecut pe lângă dealurile chele, pe lângă acel cimitir de copaci.

Am crescut printre dealuri, într-un loc care mi-a rămas în minte ca o poezie. Pădurea din jurul casei mele era ca în fotografiile de fundal de pe device-urile noastre de azi. Mie îmi plăcea cel mai mult primăvara, când părea dantelată datorită cireșilor, zarzărilor și apoi salcâmilor înforiți. Mama, un pic mai visătoare decât mine, era fascinată de culorile toamnei, când pădurea era un curcubeu de culori, de parcă un pictor plictisit o vopsise peste noapte cu toate nuanțele pe care le-a avut la îndemână.

N-am mers deseori în pădure de una singură, n-am îmbrățișat copaci, nu mi-au vorbit și nu m-au transformat în vreun fel. Mi-a rămas însă în minte senzația de libertate – sau poate eliberare e un cuvânt mai potrivit.

Cea mai pregnantă imagine pe care o păstrez e dintr-o primăvară când l-am rugat pe tata să mă ducă în pădure, dar nu oriunde, ci într-un loc plin de flori. Era atât de frumos încât uneori mă întreb dacă n-am visat: un covor de frunze uscate acoperit de bândușe mov. Totul era mov; frunzele brândușelor nu reușiseră încă să iasă la suprafață de sub uscături.

Mă întreb dacă pădurea aceea mai există.

Am scris despre aminitirile mele legate de păduri la provocarea Vodafone România. Și, la rândul meu, vă invit și eu să-mi lăsați în comentarii poveștile voastre despre păduri. Nu contează că sunt din copilărie sau de acum – despre păduri să fie. Vodafone va selecta cele mai interesante povești și le va include în audio book-ul „Vocea Pădurii” – poți asculta câteva dintre ele pe link-urile de mai jos. Și tare mi-ar plăcea să fie alese și câteva dintre cele de aici.

Sunt însă și două lucruri de care trebuie să țineți cont:

• să nu fie scrise sub forma de dialog;
• să fie personale și originale, nu “inspirate” din alte părți.

Desigur, Vodafone nu vorbește despre păduri așa, întâmplător. Ci pentru că s-a implicat într-un proiect foarte important pentru combaterea defrișărilor ilegale. E un proiect care chiar merită aplaudat: este vorba despre prima pădure inteligentă din România, conectată la rețeaua Supernet. Pădurea (care este în județul Covasna) a fost dotată cu un sistem de monitorizare și semnalizare în timp real a sunetelor specifice exploatărilor forestiere, ceea ce ajută la combaterea defrișărilor ilegale. Sistemul comunică cu rețeaua Vodafone și e compus din niște dispozitive numite „gardieni digitali”. Acești “gardieni” știu să recunoască sunetele care n-ar trebui să fie în pădure. Adică “aud” o drujbă și, în acest caz, transmit un semnal prin internet către o platformă aflată în cloud, dotată cu Inteligență Artificială.

Aplicația analizează în câteva minute informația primită și, când sunt detectate zgomote care ar putea indica eventuale activități suspecte, trimite în timp real alerte către o aplicație instalată pe telefoanele pădurarilor și/sau către un centru de monitorizare zonal sau național. Astfel, administratorii pădurilor pot să intervină prompt în caz de pericol.
Un singur dispozitiv are o rază de acoperire de 1Km și poate preveni defrișarea a peste trei kilometric pătrați de pădure.

Aștept poveștile voastre cu și despre pădure. Cel mai ușor, în comentarii, dar le primesc și pe Facebook, și pe mail, cum vă place vouă.

Las aici, ca inspirație, una dintre poveștile deja înregistrate:

Iar clipul despre pădurea smart este aici:

Foto principală: Geran de Klerk / Unsplash

The post După dealuri appeared first on Mara Coman.

Mă bucur că unul dintre partenerii blog-ului meu este Nespresso – și când zic că mă bucur, chiar așa e. Pentru că nu e vorba de un brand oarecare, ci de unul care îmi place, care produce o cafea pe care o beau acasă în fiecare zi, dar mai ales pentru că e unul dintre acele branduri responsabile. Motiv pentru care am scris nu doar despre noile sortimente de cafea, ci și despre multe dintre inițiativele Nespresso care sunt de lăudat: despre procesul de reciclare a capsulelor de cafea folosite (care, apropo, este foarte simplu pentru consumator), despre obiectele care iau viață din capsule reciclate de cafea sau chiar despre opere de artă realizate din capsule de cafea folosite.

Ei bine, Nespresso face acum încă un pas; cu câteva zile în urmă, pe 17 septembrie, compania și-a luat angajamentul ca până în 2022 orice ceașcă de cafea Nespresso, atât din gama pentru acasă cât și din gama profesională, să aibă o amprentă de carbon neutră. Acest nou obiectiv ambițios vine să completeze acțiunile pe care compania le-a întreprins în ultimii 10 ani pentru a-şi reduce emisiile de carbon şi a le compensa pe cele rămase prin reîmpăduriri.

Nu e doar o promisiune, ci un plan bine pus la punct, care se traduce prin:

1. Reducerea emisiilor de carbon din întreg lanțul operaţional. Acțiunile imediate în acest sens includ:

• • Folosirea energiei sustenabile în cadrul tuturor operaţiunilor, cu ambiţia de a utiliza energie regenerabilă în proporţie de 100% în toate magazinele Nespresso şi creșterea proporției în care este folosit biogazul în procesele de producție;
  • Îmbunătățirea circularității produselor Nespresso și a ambalajelor acestora: folosirea plasticului reciclat în fabricarea espressoarelor și a aluminiului reciclat, sau a aluminiului virgin obținut prin procese cu emisii de carbon reduse, în producerea capsulelor de cafea.

2. Plantarea copacilor în cadrul plantaţiilor de cafea și în împrejurimile acestora. Copacii oferă cea mai eficientă metodă de absorbție a carbonului din atmosferă și totodată o modalitate de a investi în protejarea mediului înconjurător și de a construi un sistem regenerabil de agricultură. Plantarea copacilor poate oferi umbra necesară pentru a îmbunătăți calitatea și cantitatea recoltelor de cafea. Rădăcinile copacilor protejează solul de eroziuni și alunecări de teren și ajută la regenerarea acestuia. Cu ajutorul partenerilor de la PUR Projet, Nespresso va tripla numărul copacilor plantați în țările producătoare de cafea cum sunt Columbia, Guatemala, Etiopia și Costa Rica.
3. Accelerarea acțiunilor care au un impact pozitiv imediat (iniţiative de compensare exterioare). Compania va investi în proiecte menite să susțină conservarea și restaurarea pădurilor precum și proiecte prin care comunitățile de fermieri vor implementa soluţii energetice sustenabile și regenerabile.

Vă las mai jos mesajul video al CEO-ului Nespresso, Guillaume Le Cunf. Mai am de spus doar felicitări și abia aștept să plantăm copaci împreună.

Pentru mai multă inspirație, urmărește contul meu de Instagram, @maracoman.

The post O promisiune care merită aplauze: cafea cu amprentă de carbon neutră appeared first on Mara Coman.

Am crescut cu o bunică pricepută la croitorie și o mamă pasionată de lucrul de mână. Și nici una nu făcea treabă de mântuială: printre ultimele piese pe care mi le-a făcut bunica era un palton gri, din stofă de lână. M-am dus cu el la birou – abia mă angajasem la primul meu job – și am primit o mulțime de complimente (iar asta nu se întâmpla prea des :)). Colegele mele mă tot întrebau dacă e un palton Stefanel care, la vremea respectivă, era mai scump decât salariul meu pe o lună întreagă.

Mama și bunica mai aveau însă o super-putere: știau să transforme lucrurile. O cămașă pe care tata n-o purta era descusută cu atenție și, din materialul rezultat, se năștea o bluză de damă. O rochie care nu i se mai potrivea mamei era transformată într-o fustă, eventual pentru mine. Un pulover tricotat, mai ales dacă era „din material bun”, era deșirat și transformat de mama într-un altul. Iar niște bucăți din in, prea mici pentru a mai face din ele ceva de îmbrăcat, erau unite unele de altele cu fâșii de dantelă croșetată; în final, rezulta o față de pernă sau un șervet atât de frumos că nici nu-ți venea să-l folosești. Să mai zic și că mama era maestră în remaiat ciorapi? Ei bine, acum aveți o idee de cum era la mine acasă: pe unde întorceam capul, cineva avea în mână ac și ață sau vreo pereche de andrele.

Toate astea nu se întâmplau pentru că ai mei erau foarte săraci; nu erau. Aveau venituri medii, cel puțin în perioada comunismului. Bunicii mei, însă, n-au avut de nici unele și au reușit să ducă o viață decentă doar cu idei precum cele de mai sus. Cu istoricul ăsta, mama și bunica erau printre cei mai mari inamici ai risipei. Refoloseau ce se puteau refolosi și e drept că asta ne-a ajutat în acei ani, când nu găseai nimic de îmbrăcat prin magazine.

Mă întreb câteodată cum ar reacționa ele azi, dacă ar mai trăi și dacă aș putea să le povestesc că lucrurile astea pe care le făceau ele erau sustenabile; că ofereau produselor o nouă viață; că, fără să știe și fără să urmărească asta, aveau grijă de planetă, nu doar de familia noastră.

Cele de mai sus mi-au venit în minte când am aflat cum Nespresso transformă capsulele de cafea în alte obiecte: pixuri, bricege sau chiar biciclete. E drept că e vorba de cu totul altă scară; o familie nu are puterea să facă atât de multe precum o companie. Dar ăsta e un detaliu la care mă voi întoarce puțin mai târziu, după ce vă spun ce se întâmplă cu aceste capsule de cafea: sunt realizate din aluminiu, material care poate fi reciclat la infinit. Motiv pentru care compania tocmai a lansat primele capsule de cafea cu învelișul realizat în proporție de 80% cu aluminiu reciclat. E vorba de sortimentul Nespresso Master Origin Colombia. Iar planul pe termen lung este de aplaudat: până la sfârșitul lui 2021, Nespresso îşi propune ca toate capsulele de cafea din gama pentru acasă să fie realizate cu aluminiu reciclat.

Iubitorii cafelei știu deja că pot recicla capsulele Nespresso și că e un proces foarte ușor pentru consumatori. Astfel, capsulele folosite pot fi predate la punctele de vânzare Nespresso din București și Cluj. A doua variantă, pe care o folosesc și eu, presupune ca atunci când comanzi cafea online să comanzi și punga pentru reciclarea capsulelor folosite. Le pui pe toate acolo (se sigilează și se desface ușor) și, la următoarea comandă online, predai curierului și aceste capsule folosite. Pe scurt, este foarte simplu: trebuie doar să vrei. Și, din fericire, sunt destul de mulți oameni care vor: 30% din totalul capsulelor comercializate sunt returnate pentru a fi reciclate.

Din aluminiu reciclat se pot face o mulțime de obiecte, însă, în cazul Nespresso, compania a făcut niște parteneriate iconice. Astfel, capsulele reciclate se transformă în pixuri Caran d’Ache (iubitorii de papetărie sigur cunosc acest brand cu istorie), în bricege Victorinox sau în biciclete Velosophy care, jur, sunt cele mai frumoase biciclete din lume. Și, acum, lansarea primelor capsule de cafea realizate în proporție de 80% cu aluminiu reciclat, Master Origin Colombia. Capsulele utilizate și reciclate au dat naștere acestor produse. Ele ne arată că eforturile noastre nu sunt în van.

Am promis mai sus că reiau o idee – și anume că eforturile de sustenabilitate ale unei familii sau ale unei persoane nu se pot compara cu puterea unei mari companii. De exemplu, Nespresso a investit peste 185 de milioane de franci elvețieni în programele sale de reciclare la nivel mondial (peste 100.000 de puncte de colectare, în 53 de țări). Dar mie sau ție nu ne cere nimeni să facem astfel de investiții. Nu ne cere nici măcar să facem niște eforturi prea mari. Ci doar să ducem înapoi capsulele de cafea folosite. Să sortăm plasticul și să-l ducem în pubela destinată lui, nu alta. Să oprim apa în timp ce ne spălăm pe dinți.

Și-apoi, să ținem cont de – lăsați-mă să-i spun așa – marea artă a reutilizării. Pe lângă colectarea selectivă a deșeurilor, refolosirea produselor e cheia.

Alege obiectele care îți sunt utile des, nu o singură dată:

• cană to-go în care să-ți pui cafeaua când pleci de acasă;
• o sticlă pe care să o umpli cu apă de câte ori e nevoie;
• paie colorate din metal pentru cocktailuri;
• săculeți din material textil pentru alimentele din supermarket;
• pune dulceața într-un borcan pe care îl ai deja în cămară;
• transformă o sticlă de vin într-un sfeșnic;
• donează sau vinde hainele pe care nu le mai porți și cumpără, la rândul tău, haine și accesorii care au mai fost iubite;
• învață să coși un nasture;
• nu cumpăra mai multă mâncare decât ai nevoie și găsește moduri în care să transformi ce a rămas la cină; vei fi uimită câte astfel de sfaturi și de rețete o găsești.

Totul e să pornești de undeva; nu să amâni pe mâine sau pe luni. Fă o schimbare, oricât de mică, iar ea va atrage după sine încă una. Și încă una. Iar dacă inițial te gândeai și tu că eforturile tale sunt ca o picătură într-un ocean, să știi că acea picătură chiar contează. E picătura care face lucrurile să se miște.
Și noi, toți la un loc, suntem singurii care putem face ca lucrurile să se miște.

P.S. Am concurs pe Instagram care are legătură cu articolul de mai sus. Urmăriți @maracoman, acolo veți afla cum să vă înscrieți și care sunt premiile. Sper să vă placă.
Găsiți inspirație în stories. Succes!

Fotografii: Alin Purcăroiu / Alex Gâlmeanu Studio

The post Putem face lucrurile să se miște appeared first on Mara Coman.