Cine sunt eu
Mă îmbrățișează Maria mea, mă mângâie, vrea și ea mângâiată, se lipește de mine. Și-apoi îmi zice, cu toată dragostea:
– Mama, ești ca un mare squishy.

Reflexiv
S-au întors din vacanța de la bunicu’. Nu trece nici o oră, intru la ele în cameră și n-am pe unde să calc. Toate hainele din bagajul lor sunt împrăștiate pe jos. Mă iau cu mâinile de cap.
– Da’ cum ați reușit să faceți asta? De ce sunt toate hainele astea pe jos?
– Păi s-au sărit.

Dragostea asta…
Merg să le iau de la școală la 12, deci e zi scurtă – fără after school. Ceea ce înseamnă că e motiv de fericire.
Când mă vede Ioana, vine spre mine alergând și mă pune la curent:
– Maria nu-l mai place pe Matei! Și-l plac eeeeu!
– De când?
– De aaaazi! Și ca să-l îmbrățișez, îl păcălesc și îi zic că sunt Maria.

Pasiunile Ioanei
– Știi că mie îmi place să fac tot ce nu am voie.

The post Când suntem #DoarNoiTrei (18) appeared first on Mara Coman.

De ieri, de azi
– Îmi place de un băiat de la școală.
– De când, Maria? Că nu mi-ai zis.
– De azi.
– Cum așa?
– L-am văzut azi și m-am gândit la el. Aaaa, și de unul de la after school. Îl alerg pe hol.
– Și de el de când îți place?
– De ieri.

Bunic învățător
Gemenele sunt în vacanță, la taică-meu, care vrea să le-nvețe diverse. Le tot întreabă cât fac atât minus atât, din astea.
Copilele tac și fac, tac și fac… Apoi se plâng:
– Spune-i tu lu’ bunicu’ că-l vrem așa cum era înainte! Noi nu vrem bunic învățător! Îl vrem cum era până acum!

Trădare
– Ioana m-a trădat.
– Cum așa?
– Azi a stat lângă M. în bancă, în locul meu.

De prin bucătărie
De parcă ar fi prima dată când mănâncă ce-i fac eu, Ioana îmi spune, cu toată uimirea:
– Știi, tu chiar gătești bine.

(Peste câteva zile.)
Pun niște legume într-o tigaie, niște carne pe grătar, încropesc un prânz rapid în zece minute, poate un sfert de oră.
– Mă și mir că ți-a ieșit mâncarea!
– Maria, dar nu mi-ați zis acum două zile că gătesc bine?
– Ba da. Dar azi mă mir că ți-a ieșit.

E evident
Mama, sunt un copil! Doar nu trebuie să-mi placă de toată lumea! (Maria)

The post Când suntem #DoarNoiTrei (6) appeared first on Mara Coman.

Bineînțeles că nu sunt!!!
– Să știi că nu ești deloc grasă!, zice Maria mea.
– Bineînțeles că nu sunt!, sar ca arsă.
– Doar că-ți stă bluza puțin lălăită.
Și-am și scăpat de  bluza aia că, vorba lui Marie Kondo, e clar că it doesn’t spark joy.

(Aproape) Cenușăreasa
Port ghetele mele noi, cu tocuri transparente, din plexiglas.
Ioana, pur și simplu topită:
– Aaaaaah! Ai tocuri din cristaaal!!!

Data viitoare o să le zic că mă duc la piață
Ies în oraș, fetele rămân acasă cu doamna care mă ajută din când în când. Sunt obișnuite să mă duc la un eveniment pentru revistă, chiar dacă e seara. Dar acum le zic sincer că mă duc să mă văd cu un prieten.

Mă sună Maria.
– Mamiiii. Ai ajuns?
– Da.
– Dar unde ești?
– În oraș, ți-am zis doar.
– Dar ești într-un loc unde-ai fost și cu noi?
– Nu, n-am fost cu voi aici.
– Bine, pa!

Mă sună Ioana.
– Mooom.
– Da, Ioana.
– Voiam să știu doar că ești bine.
– Da, sunt bine. Dar am plecat de 20 de minute.
– Știu.
– Dar ce faci acolo?
– M-am întâlnit cu cineva, stăm de vorbă și-o să mâncăm împreună.

Mă sună Maria.
– Mom.
– Daaaa.
– Cu cine ești?
– Cu un prieten.
– Îl cunoaștem?
– Nu.
– Și cum îl cheamă?
Îi zic cum îl cheamă. Și-o întreb, totuși, de ce m-a sunat.
– Doar așaaaaa.

Nasul
– Brrr, mi-e friiiiig!
Erau vreo 5 grade, copilele înfofolite.
– Cum ți-e frig?
– Mi-e frig la nas. Îmi trebuie o mănușă rotundă și pufoasă pentru nas.
Și le-am tras căciulile pe față – de aici și poza.

Tot nasul
– Sunt ca o bilă.
– Cum adică ești ca o bilă?
– Păi am nasul rotund.

The post Când suntem #DoarNoiTrei (5) appeared first on Mara Coman.

Am voie
Se trezește Maria din somn. E una dintre dățile alea când nu doar că se trezește, dar simte și nevoia să mă anunțe. Lipa-lipa, desculță, pe gresie. O aud înainte să scoată vreo vorbă și-o întreb dacă are nevoie de ceva.
Se gândește un pic. E clar că nu-i trebuie nimic, dar ar putea să facă să pară că e o chestie importantă. Mi-o și imaginez spunându-și: Născocește ceva repede, repede… Și-i vine ideea:
– Mami, dacă vrei, să știi că poți să vii să-mi dai un pupic.
Și-o șterge rapid la ea în cameră.
Deci nu-i trebuia nimic – era despre mine. În cazul în care eu nu mai pot și simt nevoia s-o pup, la 2 dimineața, e OK. Copilul îmi dă voie.

Aproape c-am plâns
Îmi povestesc amândouă – dar vorbește mai mult Ioana – ce-și doresc de ziua lor. Câte o păpușă LOL (mi se par urâte și nu-nțeleg de ce au atâta succes, nici cum de-au fost sold out de Crăciun). Și nu ar vrea orice LOL, ci LOL cu bebeluș.
Recunosc că mă mișcă un pic că nu-mi cer 10 chestii de ziua lor, ci doar câte o păpușă.
Și, peste vreo oră, două, Ioana mea revine:
– Momi, dacă nu poți să ne iei de ziua noastră ce ne dorim, să știi că e în regulă. Ne iei ce
poți tu.
Și-așa m-am emoționat la maximum, ba chiar mi-am șters și-o lacrimă pe ascuns.

Diamantele
Asta-i o întâmplare mai veche (micuțele nu împliniseră încă 6 ani), dar o echilibrează un pic pe-aia de mai sus.
Sunt cu o prietenă și cu fetițele în mall Băneasa. Copilele mele se opresc în fața fiecărei vitrine cu bijuterii. Și se entuziasmează. Vorbesc tare și le sclipesc ochii. Ioana nu mai rezistă și, cu mânuțele împreunate, îmi zice afectat:
– Maaaami, eu ador diamantele!
I-am zis că și eu, așa că avem o mică problemă și va trebui s-aștepte până crește, ca să și le cumpere singură.

Cam aceeași valoare
M-au auzit povestind despre acest <ador diamantele> și s-au prins ele că, dacă repetă asta, audiența o să râdă.
Așa că, într-o zi, în Uber, când sunt băgate în seamă de șofer, Ioana simte nevoia de show off și-l informează și pe el:
– Noi adorăm diamantele.
– Eh, mai mult Ioana, comentează soră-sa. Eu ador și cartofii.

The post Când suntem #DoarNoiTrei (4) appeared first on Mara Coman.

Împreună
-Eu o să îi scriu Moșului și să ne aducă niște bani falși, spune Maria.
-Păi ajungem la închisoare dacă avem bani falși, îi răspund.
-Ei, măcar o să fim împreună și acolo.

Private jet
-Mami, o să îi scriu lui Moș Crăciun se ne aducă bilete de avion pentru Thailanda. Da? Că eu vreau la mare.
-De acord, să ne aducă trei, te rog.
-Și poate chiar și un avion, să fie acolo, lângă noi, ca să stăm cât de mult vrem.

Optimism
-Maaam, de ce-ți dai cu cremă pe față?
-Ca să nu fac riduri, Ioana.
-Ce-s alea riduri?
Îi explic. Nu-i ajunge. Vrea să știe cum arată ridurile.
-Nu pot să-ți arăt, Ioana. Că mami n-are riduri.
(Râdem amândouă. Bineînțeles că am, dar cine stă să le caute?!)

Paris
-Când o să cresc mare, o să mă duc la Paris și o să vând înghețată în formă de cățeluș și de pisicuță.
-De ce?
-Pentru că așa cred eu că e frumos și că o să se bucure copiii.
-Dar de ce la Paris?
-Pentru că acolo e lumea mai interesată de înghețată. Am văzut eu la desene.

Diplomație
– Uraaaa, facem supă-cremă de ciuperci!
E veselie mare, copilele curăță ciupercile, mă ajută, se mai bucură încă o dată că punem și mărar.
– Când e gata? Când e gataaa?
În final, e gata.
– Dă-mi puțin să gust, măcar puțin, nu mai am răbdare!
Le dau câte o lingură. Se entuziasmează din nou. Aleargă la masă, își iau linguri, își pun castroane. Mănâncă. Vreo trei, patru linguri.
– Mooom, e cea mai bună mâncare pe care ai făcut-o vreodată.
– Da, mom, asta și supa-cremă de roșii.
– E minunată, mami, e foarte gustoasă. Dar nu mai vreau.

The post Când suntem #DoarNoiTrei (1) appeared first on Mara Coman.