Pe lângă postările din social media pe care le-am făcut de la fața locului, am promis că revin la voi cu mai multe detalii despre noutățile de la Google care au fost anunțate la Paris – un eveniment la care am participat, din România, doar eu și domnul Vasilescu (pe lângă echipa de la Google, desigur). Fetele mele au și făcut o remarcă amuzantă pe tema asta, dar o las pentru finalul articolului. 🙂

Google folosește din ce în ce mai mult AI-ul pentru search, iar asta va schimba atât modul de căutare, cât și rezultatele.

Vă povestesc mai jos.

If you can see it, you can search it – cred că acesta e cel mai important mesaj de la evenimentul Google. Și, sincer vă spun, nu-mi imaginam că voi putea căuta într-o fotografie sau în ecranul telefonului meu. La propriu.

Adică: dacă cineva îmi trimite o fotografie din vacanță, pot, cu google lens, să selectez o clădire din acea fotografie și să caut informații despre ea. Sau un parc. Sau un muzeu.

Dacă văd o imagine cu o încăpere în care este o canapea care îmi place, caut cu google lens acel model. Nu mai fac eforturi să o descriu, nu trebuie să întreb pe nimeni de unde e etc.
Însă, pe lângă căutarea inițială, din imagine, poți adăuga detalii folosind cuvinte cheie – forma obiectului pe care îl cauți, culoarea, brandul sau orice alt detaliu care dă informații despre ce îți dorești să găsești.

Mi-a plăcut însă demonstrația la care am avut parte imediat după eveniment: am scanat o agendă cu un imprimeu abstract, greu de descris în cuvinte. Google a găsit acea agendă, dar să zicem că ce te interesează e imprimeul și că ți-ai dori un covor cu acel model. Ei bine, la căutarea inițială, cea cu imaginea, am adăugat „rug” și l-am găsit.

Mai jos e un scurt video făcut de mine la Paris, la demonstrația de la Google, în care e mai ușor de observat cum funcționează multi-search. Sper să vă placă vocea mea 🙂

Nu știu despre voi, dar eu am prins perioada în care mergeam la Paris cu harta în mână. Hartă tipărită, de hârtie. Acum folosesc Google Maps peste tot, chiar și în București, pentru că e la îndemână, aflu exact cât timp fac până la destinație și care e cea mai rapidă rută – chiar și când merg pe jos. Tot pe maps caut bancomate, farmacii, cafenele aproape de zona în care mă aflu.

Doar că, acum, motorul de căutare merge un pic mai departe:

Nu toate aceste noi features de la Google sunt disponibile în toate țările în același timp. Multisearch-ul funcționează și în România, dar trebuie să mai așteptăm puțin pentru a avea ultimele update-uri și în maps.

Partea bună e că le putem testa deja în călătorii – asta am făcut și eu la Paris. Trebuie să ai instalată aplicația Google Lens, iar apoi orașul poate arăta așa:

Au întrebat unde plecăm, le-am spus. Au făcut ochii mari nu când au auzit de Paris, ci de Google.

– Serios?, ne-au întrebat, ușor circumspecte.

– Serios, am zis.

– Și ce-o să faceți voi la Google?

– Participăm la un eveniment unde aflăm care sunt noutățile și scriem despre ele.

– Și cine mai merge?

– Din România, doar noi doi.

Se uită una la alta și apoi cer detalii, să fie sigure că nu le păcălim, dar se conving destul de repede. Li se pare că e ceva cu adevărat important – sincer, și mie mi se pare.

Ca să concluzioneze, Ioana mă măsoară din cap până-n picioare și, înainte să iasă din cameră, îmi zice, din vârful buzelor:

– Și tu te mai chinui să slăbești!

Practic, din punctul de vedere al fetelor mele, dacă Google mă invită la evenimentele lor internaționale, nu contează câte kilograme am :))).

Cine credeți voi c-a mâncat croissante la Paris?

The post Ce am căutat la Paris appeared first on Mara Coman.

Iată-mă-n Paris, unul dintre orașele alea unde ai de toate – și muzee, și galerii, și restaurante, și patiserii la fiecare colț de stradă, și magazine, și case de modă. Cred că erau chiar și reduceri, n-am verificat.
E orașul în care chiar ai o mulțime de lucruri de făcut și de obicei e greu să le alegi pe cele care încap într-un weekend, cât am eu la dispoziție de data asta.

Dar mie începe să-mi bată inima mai tare duminică dimineața – pentru că e zi de mers la piață.

Prima care m-a impresionat a fost celebra La Boqueria din Barcelona. Era, cred, în vara lui 2007. M-am dus la piață pentru că era pe lista de lucruri pe care trebuie să le vezi în Barcelona. Îmi amintesc că am cumpărat toate fructele exotice (de multe nici nu auzisem până atunci) și că m-am entuziasmat tare-tare în piața de pește. Bine, Barcelona e și unul dintre orașele mele favorite, chiar unul în care mi-ar plăcea să trăiesc.

Nu-mi amintesc ce-a urmat, în ordine cronologică, după La Boqueria. Dar mi-au rămas bine întipărite în minte piețele siciliene – sunt favoritele mele.

Sunt trei piețe mari în Palermo și-am mers, desigur, în toate. Mi-era foame și poftă de orice. Am mâncat în micile restaurante din piață, am cumpărat legume deep fried, fructe, măsline, ulei de măsline, roșii uscate, semințe de pin.

Jur că până și lămâile aveau alt gust. Ah, și erau lămâi din alea imperfecte, un pic strâmbe, nu de-astea trase la xerox, cum sunt la noi în hypermarket-uri. Nu-mi mai trebuia nici un restaurant cu pretenții și review-uri; mâncarea aia simplă din piață a fost cea mai bună pe care am gustat-o vreodată.

Așa că am luat la rând piețele din fiecare oraș din Sicilia în care am fost și am descoperit că acolo sunt eu fericită. Aaaa, și să ne înțelegem: nu-s niște locuri septice și ordonate. Chiar deloc. Uneori e mizerie, alteori e vacarm – sau ambele. Asta e, cred că-mi place un pic mizeria. 😳

Piața din Kuala Lumpur

Piața din Kuala Lumpur

Piața din Kuala Lumpur

Sunt ani buni de când colind piețele. Îmi amintesc de souk-urile din Dubai, Egipt și Doha. De bazarul din Istanbul. De-o piață din Copenhaga și de una din Oslo – astea două, însă, ordonate și civilizate, că așa-i la nordici; și da, acolo poți chiar și să plătești cu cardul.

Îmi amintesc de coloratele Chow Kit și Jalan Alor din Kuala Lumpur. De piața din Atena sau de cele din insulele grecești.

Sunt, desigur, diferite. Dar, cumva, acolo parcă vezi viața autentică, adevărată, a unui oraș. Acolo găsești localnicii (uneori agasați că-s prea mulți turiști) care-și fac cumpărăturile, care negociază și-și aleg fructele și legumele pentru prânz.

Când merg în piețe am senzația că acolo simt, cunosc și înțeleg locul în care mă aflu. Parcă-mi dă voie, îmi permite să-i aflu secretele.

Și, cel mai important, acolo mă bucur eu.

Am primit, evident, privirea aceea (sunt atâtea lucruri de făcut la Paris și mie-mi trebuie piață!), dar am aflat despre Marche De La Varenne, care e deschisă joia și duminica. E-n afara Parisului, într-un mic orășel, de altfel.

O piață mare, curată și ordonată – era de așteptat, doar e în Franța, trebuia să găsesc eleganță și la piață!

M-am opritla fiecare tarabă, mi-a fost poftă de de toate. Aș fi vrut să gătesc și eu carne din aia legată cu sfoară și cu fructe confiate. Mi-am imaginat cum file-ul de pește ar fi gata în zece minute și cum creveții s-ar rumeni imediat cu puțin ulei de măsline, ardei iute, pătrunjel și usturoi. Ah, și saint-jacques. Vai, cât de bine arată anghinarele! Și morcovii în trei culori – știu că-s tot morcovi, dar chiar fac impresie artistică.

La tarabele cu brânză m-am uitat ca mâța-n calendar, nu prea știu eu cu brânza franțuzească. Dar arată atât de bine!

Și nu mai voiam să plec de lângă colțul italian în care se vând paste de casă, de la tagliatelle la ravioli și tortellini. Cum așteaptă ele acolo, în făină, să le ia cineva acasă și să le-arunce în apă clocotită și să le presare apoi niște parmezan și niște busuioc.

Să nu uit și de colțul cu boulangerie artisanale. Aș ronțăi pâinea aia în fiecare zi, așa, ca o gustare între mese. Și cu-n verre de vin rouge servit într-un pahar de cristal vintage, pe la cinci.

N-aș putea vreodată să țin regim dacă aș locui în Franța. Sau în Italia. Ah, stai, de fapt nici acasă nu prea pot :).

The post Bucuria din piață appeared first on Mara Coman.

Anul ăsta aproape am plecat în sudul Franței, apoi la Paris și apoi în Maroc. Aproape.

S-o luăm cu începutul. Planific totul, până la cele mai mici detalii – când au copiii vacanță, când și unde plec eu. Caut bilete de avion, caut orarul TGV-ului. Stabilesc unde o să stau și aproape că-mi imaginez și ce o să mănânc. Muncesc ca nebuna, să termin tot, să nu plec cu stres și cu to do list după mine. Îmi iau concediu. Totul e planificat.

Și-apoi Chip și Dale (așa cum le alint eu pe Ioana și Maria), încep să tușească. O răceală banală, nici o problemă. Mai sunt două săptămâni până când o să plec. În cinci zile o să fie bine și gata de școală. Mergem la doctor, ne întoarcem acasă, eu fac flic-flac-uri și găsesc Flixotide (coșmarul meu, acest Flixotide care mi-a mâncat zilele;  căutându-l, am ajuns în locuri din București despre care nici nu știam că există). Măsor medicamentele la milimetru, administrez, totul bine. Toootul merge spre bine.

Și răcesc eu. Dar răcesc, nu glumă. Când tușesc, sunt convinsă că-i trezesc din somn și pe vecinii de sus, și pe cei de jos. Ah, nici o problemă – cât timp pot să stau în picioare, e totul bine. Până sâmbătă (adică azi), când trebuie să plec, o să fiu OK. Înghit douăzeci de paracetamoale și niște pastile pentru gât și gata, o să fiu perfectă pentru vacanța mea din sudul Franței. Și de la Paris. E totul bine, da?

Aproape că mi-am făcut bagajele și mă pregăteam să-mi fac check-in-ul. Primesc notificări despre zboruri (că erau mai multe), să nu cumva să uit de ele. Și-apoi răcesc gâsculițele din nou. O luăm de la capăt: mergem la doctor, mergem la farmacie (unde mai las echivalentul unui bilet de avion) și azi, la ora nouă dimineața, avionul meu decolează fără mine. Ce Paris, ce sudul Franței? Ah, să nu mai zic de Maroc, mi-e și frică să mă gândesc.

Și iată-mă în mijlocul patului, răcită bocnă. Micuțele sunt bine și simpatice ca întotdeauna, și-au revenit miraculos. Eu stau înconjurată de paracetamoalele pe care le-am scos din bagaj.

Cam asta s-a ales de planurile mele. Așa că, dacă te plictisești și ai o viață monotonă, fă-ți planuri cu mine. Îți dau eu viața peste cap și, bonus, ai șansa să pleci singur în vacanță. Nu-i așa că sună bine?

Stai, că avem și planul B. Ce sudul Franței? Uite, erau șanse de ploaie azi – iar la mine în cartier e soare. Primăvară în toată regula. Azi-dimineață m-am trezit cu ciripit de păsărele. La Paris sunt inundații, au mai evadat și 50 de babuini de la zoo – iar la mine acasă e liniște și pace. Nici măcar un pavian cu mantie nu calcă pe-aici! Mi-am reparat și cablul, și internetul, putem face binging tot weekend-ul. Și nu numai: nu ți-am zis că am o săptămână de concediu?

OK, știu că sunt puțin răcită, dar să vedem în continuare partea plină a paharului: ai șansa să-mi faci ceai fierbinte (Mariage Freres, da? Să fie franțuzesc!). Abia am repus în funcțiune espressor-ul minune, care face un cafe au lait mai ceva decât cel de la Cafe de Flore. Și espresso, și cappucino, you name it. Dacă mă întremez puțin, poate și gătesc ceva. Ah, dar stai: pe card sunt bani pentru o săptămână în Franța. Putem să comandăm foie gras și să bem șampanie. Sau un vin roșu franțuzesc, înțeleg că ar face pereche mai bună cu paracetamolul meu. Iar când ne plictisim de finețuri, fac eu cartofi prăjiți (franțuzești, desigur) pe care să-i mâncăm cu mâna.

Trebuie să mai adaug și că te poți bucura de perioade de liniște. Deh, sunt răcită, mă doare gâtul, vorbesc mai puțin. Și când vorbesc… am vocea asta sexy, puțin răgușită. Cred că, dacă în loc să scriu chestiile astea aș fi înregistrat un podcast, aveam șanse să primesc o ofertă de la vreun radio.

Acestea fiind spune – adică scrise – , anunț oficial că ofer consultanță în anularea planurilor de călătorie. Unde să suni, ce formular să completezi, câți bani primești înapoi dacă anulezi un bilet de avion. Am ceva experiență: aproape am plecat în Iordania acum trei ani, aproape am plecat în Sicilia acum patru ani (mi-a ieșit însă ceva mai târziu) și aproape am plecat în sudul Franței, azi. Maroc? De-acolo ce se aude? 🙂

The post Te plictisești? Fă-ți planuri cu Mara! appeared first on Mara Coman.