Doar că, pentru asta, ar trebui să fiu la Paris și, din păcate, nu e posibil  chiar acum. Din fericire, am avut șansa să văd o parte din imagini și m-am bucurat chiar și așa – deși nu se compară cu experiența unei expoziții.

Să vă spun despre ce e vorba. Se numește Eternal Nineties și, dacă cumva ajungeți la Paris între 26 februarie și 9 martie, mergeți să o vedeți la Galerie Duret. Este curatoriată de Nikita Dmitriev, iar artiștii invitați să expună sunt fotografi premiați de-a lungul timpului – Jacques Burga, Fred Meylan, Sylvie Castioni, Sabine Villiard, Félix Dol-Maillot, Pierre-Alban Hüe de Fontenay, Denis Boulze.

Expoziția adună fotografii reprezentative pentru anii 90, care au reprezentat era supermodelelor. Un moment important – și care a rămas în istoria fotografiei de modă – este apariția revistei Vogue SUA din ianuarie 1990, care le-a avut pe copertă pe Cindy Crawford, Naomi Campbell, Linda Evangelista și Christy Turlington, iar fotografia a fost realizată de Peter Lindbergh.

Câte ceva despre cei care au realizat imaginile ce vor fi expuse acum, la Paris: Jacques Burga, Sylvie Castioni și Fred Meylan portretizează femeia-zeiță, de o frumusețe copleșitoare.

La Félix Dol-Maillot, Denis Boulze și Pierre-Alban Hüe de Fontenay descoperim femeia in intimitatea ei, uneori acasă, în ipostaze relaxate, care ne dau indicii și despre relația lor strânsă cu fotograful.

În imaginile realizate de Sabine Villiard, corpul femeii e fotografiat în toată splendoarea, într-o scenografie extravagantă.

Fred Meylan

Felix Dol-Maillot - Jeans

Fred Meylan - Ophelie Guillermand

Jacques Burga - Charlotte Lawrence

Denis Boulze - Théa 3

Jacques Burga - Valentina Hites

Sabine Villiard - Lick

Fred Meylan - Léa Seydoux

Felix Dol-Maillot - Aïushi

Pierre-Alban Hüe de Fontenay - Margot

Deși viziunile artiștilor sunt diferite, există și puncte comune: actrița Léa Seydoux este fotografiată atât de Fred Meylan, cât și de Sylvie Castioni. În imagini realizate de Sylvie Castioni și Pierre-Alban Hüe de Fontenay apare țigara, cu diversele ei referințe. De asemenea, denimul – țesătura emblematică a anilor 90 – e prezent în fotografiile lui Fred Meylan și Félix Dol-Maillot.

Toate aceste imagini vorbesc despre estetica anilor 90 care i-a inspirat, de altfel, pe fotografii contemporani.

Imagine principală: Léa Seydoux fotografiată de Sylvie Castioni

Mulțumesc Nœud PR și Galerie Duret pentru imagini.

The post Înapoi în anii ’90 appeared first on Mara Coman.

Anul trecut, prin martie, am rugat un prieten să vină la mine ca să facă o fotografie. Voiam o imagine cu căsuța pe care o vedeam pe fereastră, însă musai în perioada în care corcodușul din curtea ei era înflorit. Încercasem eu cu smart phone-ul (pe atunci aveam altul, mai puțin performant) și nu-mi ieșise nimic bun. Din fericire, amicul M. a venit cu camera foto, a făcut poza, eu am fost fericită și-apoi am plecat prin oraș, la vânat magnolii înflorite.

Imaginea pe care mi-o doream nu era spectaculoasă, dar avea ceva care mi se părea mie foarte frumos. E vorba de o casă mică, veche și sărăcăcioasă, vopsită într-o nuanță turbată de turcoaz. Însă, pentru mine, magia se întâmplă primăvara, când în curtea casei crește iarba verde și când înflorește corcodușul. Sub el, o masă veche și două scaune din lemn scorojit. Văd toate astea de la fereastra mea. Nu știu ce amintiri îmi evocă sau în ce vremuri mă poartă, dar zâmbesc. E sărăcie și e și un pic mizerie, dar, pe mine, copacul înflorit mă duce într-o zonă idilică, într-o după-amiază însorită, în care nu se întâmplă nimic special.

M-am gândit din nou la casa veche de la fereastra mea când am dat peste View from my window, un grup creat pe Facebook în perioada asta, cu pandemia (sunt mai multe grupuri cu denumiri asemănătoare, însă e doar unul în care sunt peste 2,3 milioane de oameni). De altfel, ideea cu grupul ăsta e minunată: a fost o perioadă unică în care toată planeta a stat. Oamenii au rămas în casele lor în toată lumea. Am făcut și eu același lucru și mi-a plăcut să descopăr ce văd alții, la ferestrele lor. Și aici nu vorbesc doar la casele cu curți imense și piscine, la apusurile fotografiate de pe terase din Africa, ci și la pozele din locuințe mai modeste. Tot felul de oameni din tot felul de locuri care așteptau, fiecare, în casele lor. Unii în apartamente mici de bloc, cu sau fără balcoane, alții în locuințe luxoase. Eram cu toții prizonieri și ne uitam pe fereastră.

Mai intru și acum pe acel grup, mi se pare fascinant ce pot să descopăr acolo. Am avut dintotdeauna această curiozitate de a vedea casele oamenilor din orașele în care călătoresc – de fiecare dată studiez locuințele, pun ochii pe câte un balcon sau pe câte o fereastră și mă întreb oare cum ar fi să locuiesc acolo. Acum, cu grupul ăsta, am avut privilegiul de a vedea priveliști de la ferestrele oamenilor de peste tot și, uneori, chiar și un pic din locuințele lor. E o intimitate stranie – și publică! -,  pe care, în alte condiții, n-ai fi putut să o găsești pe net.

Când am văzut prima dată grupul, m-am întrebat dacă să postez și eu fotografia cu casa modestă și turcoaz. N-am făcut-o; m-am jucat și am pus o poză cu o mâță și cu niște plante cred – nici nu mai știu exact. Mi-am zis că puțini o să vadă frumusețea din imagine și că, probabil, cei mai mulți o să păstreze în minte sărăcia. Și-apoi era povestea mea, ceva ce vedeam eu în fiecare dimineață, ceva ce mă bucura pe mine și nu voiam să o împărtășesc cu toată lumea. Ba să mai și explic și ce văd eu frumos acolo.

N-aș fi publicat, probabil, fotografia asta nici aici dacă, într-una din zilele în care țara era în izolare, n-aș fi auzit zgomote și agitație din curtea casei turcoaz. După acea zi, imaginea idilică a rămas doar în fotografie. Căsuța din poveste e acum tencuită (parcă așa se cheamă!) și neterminată, are o nuanță tristă de gri. În curte a rămas o grămadă de moloz de la „renovare”.
Florile corcodușului s-au scuturat, ca în fiecare an, în doar câteva zile.

Foto: Mihai Ghiduc

The post La fereastra mea appeared first on Mara Coman.

N-am dat prea multa importanta cursurilor care se tin dupa serviciu – am zis ca gata, mi-a ajuns, am stat destul pe bancile scolii. Si e drept ca n-am citit cu atentie nici oferta; vedeam printre randuri curs de styling sau make-up si stiam ca eu nu vreau nici una, nici alta. Pana intr-o zi cand am dat peste cursurile de comunicare online si mi s-a aprins un beculet. Mai ales ca acum am si blog si, de cand l-am lansat si pana azi, am invatat o multime de lucruri. Am cautat informatii zile intregi si mi-am zis ca as putea incerca sa merg la un curs, sa aflu acolo ce ma intereseaza. Si a fost una din cele mai bune alegeri pe care le puteam face: cursuri DallesGO, cu Bogdana Butnar si Alexandru Negrea. In curand urmeaza si cursurile tinute de Mugur Patrascu (iLeo). Iar daca inainte mi-a fost teama ca o sa mor de oboseala si de plictiseala timp de doua ore jumate sau chiar trei, martea, dupa job, am constat ca mie chiar imi place si ca timpul ala e foarte fain – pentru se vorbeste despre lucruri care ma pasioneaza.

Imi amintesc ca, dupa primul curs, am venit acasa super incantata si i-am zis lui Radu ca ma bucur ca m-am dus la cursuri si ca simt ca fac ceva care imi place. Si cum, contrar asteptarilor mele care nu erau foarte mari, am invatat atatea lucruri. De asta am vrut musai sa scriu despre DallesGO, pentru ca te ajuta sa inveti mai multe despre ce te pasioneaza. Iar oferta e destul de mare incat sa gasesti ceva ce iti place: de la fotografie la design interior, la relatii publice sau la cooking (ah, asta cu gatitul imi cam place si mie!). Un lucru foarte important e ca toti cei care tin cursuri sunt alesi cu atentie si sunt oameni care chiar au facut ceva in domeniul lor. Bonus: -20% reducere in campania de early booking (adica pana la 15 martie). Unde va inscrieti? La Universul DallesGO din strada Ion Otetelesanu, nr. 2, etajul II, de luni până vineri, intre 1 si 8 seara.

The post Tu ce faci dupa job? appeared first on Mara Coman.

Sunt ruuupta de oboseala. Am alergat toata ziua, dar, e drept, am alergat in Paris. Si, chiar daca am un zambet mare pe buze, tot obosita sunt. Am reusit totusi sa fac cateva fotografii, sa beau o cola frantuzeasca, de impartit cu „un ami”, sa ma uit la sosetele colorate si sa mor de invidie langa accesoriile de pe lunga mea lista cu lucruri pe care mi le doresc. Aaa, era sa uit: l-am intalnit chiar si pe Paulo Coelho. S-a reprofilat, acum e sofer de camion.

Experienta mea pariziana include si o camera de hotel lasata intredeschisa de camerista si experiente cu destui oameni care nu inteleg nimic, dar nimic in alta limba decat franceza. Insa asta ramane singurul oras in care am dansat la metrou: un tanar canta live atat de frumos, incat am dantuit un pic inainte sa schimb magistrala. Insa asta s-a intamplat acum vreo doi ani, cand am avut ceva mai mult timp de plimbat pe aici.

The post Fotografii din Paris appeared first on Mara Coman.