Practic, din ce spuneau, părea că se raportau la aceste rochii de ocazie ca la niște obiecte de unică folosință: urmau a fi purtate doar o dată.

Mama nu era adepta acestei teorii (bine, alor mei nici nu le plăcea să meargă la nunți) și nici unul din familia noastră n-avea vreo ținută cumpărată pentru un anume eveniment.

La noi era fix pe dos: bunica se pricepea atât de bine la croitorie încât știa să transforme o rochie de-ale mamei într-una pentru mine, o cămașă de-ale tatălui meu într-o bluză pentru mama. Asta se întâmpla în copilăria mea, când nu găseai mai nimic de îmbrăcat în magazine, cu atât mai puțin materiale de bună calitate. În concluzie, familia noastră se adaptase și nu făcea risipă.

Tot copil eram când am auzit-o, prima dată, pe o vecină care povestea că-i trebuie haine noi, de nuntă. Și de multe ori după. Am învățat că era un fel de tradiție, chiar dacă n-o înțelegeam pe deplin.

M-am trezit, la rândul meu, în contexte în care îmi trebuia o rochie – cele de care îmi amintesc acum sunt evenimentele revistei la care lucram. Pentru mulți oameni sună fancy, dar, pentru mine, aceste evenimente erau motive de stres. Și, în loc să mă bucur de o rochie nouă, o asociam cu o sarcină de serviciu pe care, de altfel, o mai și amânam până în ultimul moment.

Cu toate astea, am încercat să-mi aleg ținute pe care să le pot purta în mai multe ocazii, care să strălucească mai mult de o seară și, astfel, să fie salvate din categoria “de unică folosință”.

N-am reușit cu toate, dar pe câteva, care mi-au plăcut mult, le-am tot purtat. Le-am făcut să însemne pentru mine mai mult decât un outfit pentru job, ci niște haine în care mă simt bine și pe care le îmbrac cu plăcere.

Un paragraf dintr-o carte pe care am recitit-o de curând mi-a oferit, însă, o altă perspectivă asupra acestor rochii de ocazie.
N-aș fi crezut niciodată că Franzen o să-mi dea de gândit tocmai pe subiectul ăsta, dar iată că, în “Corecții”, apare un cuplu de pensionari cărora le place să meargă la nunți. Unul din motive este tocmai cel legat de cumpărarea hainelor noi și de un buget pe care Alfred, capul familiei, îl “aprobă” mult mai ușor decât de obicei.

Paragraful ăsta – peste care am trecut fără să-i dau prea mare atenție când am citit cartea prima dată – m-a dus în trecut, în povestea pe care am scris-o la începutul acestui articol. La rochii de ocazie cumpărate special pentru un eveniment, dar într-un context diferit.

Practic, pentru mulți dintre noi, tradiția asta nu pleacă de la ideea de a cumpăra o ținută doar pentru o seară, ci este doar un pretext pentru haine noi și pentru o achiziție care nu te face să te simți vinovat.
Mai ales pentru cei care nu-și iau ceva nou de îmbrăcat în fiecare săptămână.

Să-ți cumperi o rochie spectaculoasă fără motiv e minunat, dar nu e accesibil pentru oricine. Dacă ești singură și nu trebuie să dai socoteală nimănui, tot poate să-ți dea târcoale gândul că ai plătit o sumă importantă pentru o extravaganță. Iar în cazul în care e afectat bugetul familiei, cauți să te justifici sau, cine știe, să ascunzi frumusețe de rochie.

De fapt, obiceiul ăsta de a avea haine noi pentru o nuntă sau un botez te scutește și de vinovăție, și de justificări, și toată lumea merge la petrecere fericită. Exact ca-n filmele cu final fericit 😊.

Voi cum faceți cu ținutele pentru aceste evenimente? Vă cumpărați haine special pentru ele? Le mai purtați vreodată după?

Foto principală: Alice Alinari / Unsplash 

***Acest articol face parte dintr-un parteneriat cu emag.

The post Rochie de seară sau rochie pentru o seară? appeared first on Mara Coman.

Dacă ne uităm pe statisticile referitoare la câte cărți cumpără, în medie, un român într-un an, ne cam ia durerea de cap 😊. Cu toate astea, eu sunt convinsă că mai sunt pe aici și oameni care preferă ca, măcar două, trei seri pe săptămână, să se relaxeze cu o carte bună. Motiv pentru care am făcut o selecție din ce-am citit în ultima perioadă și mi-a și plăcut.

de Alain de Botton

Este una dintre poveștile în care cred că se regăsesc mulți dintre noi tocmai pentru că Alain de Botton spune povestea unei relații, de la început până la… era să spun până la sfârșit, dar nu e chiar așa. E un fel de radiografie a unei iubiri care rezistă în timp: pornește de la primele întâlniri, din perioada în care cei doi sunt înțelegători unul cu celălalt, în care sunt atenți să nu rănească, și trece prin încercările cu care se confruntă majoritatea relațiilor. Griji financiare, nașterea copiilor, aventuri, plictiseală, romantism sau lipsa lui.

Poate că nu e cea mai încurajatoare lectură dacă sunteți la începutul unei relații pentru că nu descrie genul de dragoste perfectă (oare există?), de poveste idilică în care totul e lin. Însă este o carte frumoasă și bine scrisă despre un cuplu care pare real. Romanul e presărat cu intervențiile autorului care “traduce”, când și când, acțiunile îndrăgostiților. Nu pot să vă spun mai mult, v-aș strica plăcerea.

de Meg Mason

Am primit-o cadou, altfel nu aș fi citit-o; titlul și coperta mi-au dat senzația unei cărți superficiale. Puteam să pariez că e o poveste de dragoste ușurică, genul care nu te solicită deloc. Am început-o datorită scurtei descrieri de pe ultima copertă, de unde am aflat că personajul principal are 40 de ani, că a lucrat la Vogue și că acum scrie online. M-a amuzat această caracterizare: mi s-a părut că aș putea avea ceva în comun cu Martha Friel.

M-am înșelat. Nu m-am regăsit în personaj, dar am devorat cartea. Ce mi-am rămas cel mai pregnant în minte este modul în care te poți raporta la perioadele dificile prin care trecem cu toții: te lași pradă disperării, pentru că ai senzația că totul se dărâmă în jur și că e sfârșitul lumii sau – varianta matură – un soi de înțelegere și acceptare a durerii. Conștientizarea că e doar o etapă, că e ceva temporar și că există feluri prin care poți gestiona chiar și momentele foarte grele.

de Simone de Beauvoir

Sylvie și Andrée s-au cunoscut pe când aveau nouă ani și mergeau împreună la școală, în cartierul parizian Saint-Germain-des-Près. Așa cum ne spune și titlul, cele două fete se împrietenesc – dar între ele se înfiripă o prietenie intimă, pasională. Sunt frumoase și inteligente, au note bune la școală, și trec împreună prin diverse schimbări: Sylvie renunță treptat la credință, în timp ce prietena ei, crescută într-un mediu mult mai restrictiv, rămâne loială educației catolice primite.

Romanul – care spune povestea celor două copile și, apoi, adolescente – a pornit de la prietenia autoarei cu Zaza Lacoin (în carte, Andrée) pe care a cunoscut-o în circumstanțe similare. Nu știm în ce proporție Inseparabilele urmărește memoriile lui Simone de Beauvoir și nici câtă ficțiune găsim în carte, dar multe întâmplări ne fac să credem că avem de-a face cu o relatare fidelă a legăturii pe care scriitoarea a trăit-o în copilărie.

E o lectură caldă, emoționantă, una dintre acele cărți pe care o dai gata într-o după-amiază liniștită.

de Celeste Ng

Este una dintre lecturile care m-a marcat și asta pentru că am văzut, încă o dată, cât de fină poate fi granița spre persecuții absurde. Celeste Ng descrie în romanul ei o societate care apără cu orice preț cultura americană și care, sub acest pretext, îi discriminează pe cei de origine asiatică. Măsurile împotriva lor sunt din ce în ce mai restrictive: autoritățile au chiar dreptul de a le lua copiii și de a-i “repartiza” altor familii, totul sub pretextul protecției minorilor.

Dar, în această lume distopică rămân în picioare niște valori: importanța prieteniei, dragostea familiei și puterea artei de a schimba lumea.

“Inimile noastre rătăcite” mi-a amintit, pe alocuri, de  “Poveștile slujitoarei”, chiar dacă atmosfera și întâmplările din carte sunt total diferite. Însă ambele vorbesc despre limitarea unor drepturi și despre societatea civilă care n-a reacționat la primele restricții, care nu erau foarte dure – iar mai târziu a fost, de fapt, prea târziu.

de Helen Macdonald

Am lăsat-o spre final pentru că nu am terminat-o încă, dar este una dintre acele cărți speciale, care nu merita să se afle în afara acestui articol.

“U de la uliu” nu este o ficțiune, ci, așa cum e descrisă și pe copertă, un memoir despre durerea și frumusețea vieții. Helen suferă profund pentru că își pierde tatăl, iar în avalanșa emoțională declanșată de acest moment dificil se întoarce la una dintre pasiunile descoperite în copilărie: cea de a îmblânzi și de a dresa un uliu porumbar, una dintre cele mai agresive păsări de pradă.

Cartea pendulează între două lumi: trecutul, reprezentat de o carte despre îmblânzirea unui uliu, și prezentul – experiența autoarei cu Mabel, o femelă uliu alături de care-și petrece majoritatea timpului.

Lăsând la o parte cele două coordonate temporale, opera reprezintă încercarea unei femei de a trece prin doliu și suferință pentru a-și putea continua propria viață.

de Lu Wei

Deși din cu totul alt registru, am vrut să o trec pe lista “de citit” pentru că este cu adevărat utilă. Iar ordine în casă înseamnă, de multe ori, și ordine în viață.

Lu Wei este un architect cunoscut în China în special pentru consultanță în domeniul designului interior și al locuințelor organizate. În cartea ei, inspirat ilustrată, găsiți tot felul de sugestii pentru simplificarea casei și pentru a face loc lucrurilor utile. Am descoperit aici idei noi și ușor de pus în practică – genul acela de lucruri simple, de te întrebi cum de nu te-ai gândit tu la ele până acum.

Cred că mi-aș fi organizat cu totul diferit casa dacă aș fi citit-o înainte să mă mut în locuința în care stau acum. Deocamdată, la fiecare curățenie generală mai pun în practică câte o găselniță de-ale lui Lu Wei.

Foto principală: Anthony Tran / Unsplash 

***Acest articol face parte dintr-un parteneriat cu emag.

The post 5+1 cărți pe care le-am citit recent și care merită recomandate appeared first on Mara Coman.

M

-am privit în oglindă. Mi-am aranjat un pic gulerul cămășii, mi-am dat părul după ureche – am niște cercei foarte frumoși! – și am zâmbit. Îmi plăcea de mine: purtam o cămașă albă, nouă, dintr-un materialul foarte plăcut. M-am felicitat că am cumpărat-o. Aveam și jeanși albi pentru că am vrut să merg până la capăt: all white. O ținută care nu era nici ostentativă, nici sexy, nici provocatoare. Părea că nici nu m-am gândit prea mult cu ce mă îmbrac, deși în realitate nu era deloc așa. Avem o întâlnire cu un băiat după care mi se cam aprinseseră călcâiele.

Am mers la cină, am stat de vorbă; mă simțeam bine. El mi-a turnat vin roșu în pahar și mi-a spus că sunt frumoasă. Nu mai știu despre ce-am vorbit așa cum nu știu nici ce-am mâncat, dar știu că, la un moment dat, am întins mâna spre paharul de vin.

Momentul acela când era cât pe ce să se verse, dar, cu o mișcare inspirată, l-ai prins în ultima fracțiune de secundă.

Ei bine, de data asta n-a fost cazul. Paharul meu a căzut, s-a făcut țăndări. Cu zgomot. Dar n-a atins podeaua înainte ca tot vinul roșu să se verse pe mine și pe cămașa mea imaculată, pe jeanși și, mai mult ca sigur, chiar și pe lenjeria mea intimă.

Eram tare stânjenită, dar râdeam cu lacrimi. Mi se părea că, pe cât era de enervant, pe atât de amuzant. Toată lumea din restaurant se uita la mine. Aveam obrajii roșii ca focul și habar n-aveam ce să fac.

Mi se lipise cămașa de sutien și încercam, stângace, să-mi șterg telefonul cu un șervețel. Un ospătar care voia să-mi fie de ajutor mi-a adus un prosop și o carafă plină cu apă. Am râs și mai tare. Ce să fi făcut cu apa? Să mi-o torn pe mine? Am reușit doar să îngaim un:

– Mulțumesc. Dar știți, nu-mi place șprițul.

A râs și el.

Au trecut muuulți ani de la întâmplarea asta, dar e una greu de uitat. Între timp am avut și experiențe plăcute cu vinul – de altfel, vinul roșu e băutura mea preferată. Deși nu-s vreun connoisseur, am preferințele mele care s-au format mai degrabă în ultimii ani, cu ajutorul degustărilor și al serilor petrecute în vreun wine bar cu prietenii mei. Am avut profesori buni :).

Dar ultima dată când am călcat într-un wine bar a fost acum un an. Numărul oamenilor cu care am stat la un pahar de vin a devenit din ce în ce mai mic. Drumurile mele în oraș s-au redus la minimum. Din magazinul mic de lângă casa mea nu am de ales din prea multe băuturi și nici nu vreau să risc să mă doară capul a doua zi.

De ziua mea, de exemplu, chiar am vrut un anumit vin și l-am comandat online, de pe eMAG. Am avut surpriza să constat că am de ales dintr-o mulțime de băuturi și de branduri, chiar și acelea care se găseau, de obicei, doar în magazinele de specialitate. Prețurile sunt decente, livrarea rapidă – a doua zi.
Recunosc că eu prefer să comand la easybox (sunt client Genius, asta înseamnă livrare gratuită în easybox) pentru că am unul aproape și pentru că e un motiv în plus să ies din casă. O plimbare scurtă, dar care ajută să mai adaug ceva la numărul zilnic de pași. Plus că am și o stare de spirit mai bună dacă scot puțin nasul pe-afară.

Revenind la vinuri, cam asta plănuiesc să fac și de Sfântul Valentin, dar nu sunt hotărâtă încă dacă să comand un vin pe care nu l-am mai băut până acum sau să iau unul cunoscut. Nu sunt eu un mare fan al acestei sărbători, dar, dacă tot stau numai în casă, orice ocazie pentru un pahar de vin deosebit e bine-venită – mai ales dacă nu sfârșește pe hainele mele.

Dacă aveți planuri similare, uitați-vă pe selecția de băuturi de la eMAG, sunt muuulte, chiar aveți din ce alege. Dați play și pe video-ul de pe site (primul episod dintr-un serial online): îl veți cunoaște pe Alex, de profesie alconnaisseur, care spune că ²Dacă bei cu cap, nu te doare capul.² E un mod de a ne îndemna să consumăm alcool cu resposabilitate. Alex chiar e simpatic, pe mine m-a făcut să zâmbesc. Și sunt de acord cu el: fără vin alb de Sfântul Valentin.

The post Cum să strici o seară romantică în 2 secunde appeared first on Mara Coman.

Săptămâna trecută, într-o dimineață, în timp ce-mi beam cafeaua în pat, mă gândeam la ce am de făcut. Și-mi trec toate, așa, prin fața ochilor: ce am de lucru, ce am de aranjat pe-acasă, pe cine trebuie să sun, ce fac de mâncare copiilor. Ups. Ce fac de mâncare copiilor. Cu o seară înainte scosesem din congelator niște vită, sursă sigură, sănătoasă. Mă rog, teoretic era vițel, practic trebuie gătită până te plictișești ca să fie cu adevărat fragedă. Pfffa, ce-o fi fost în mintea mea? Nu puteam eu să fac altceva de mâncare și să las carnea aia în congelator? Mi-era groază de stat cu aragazul sau cu cuptorul aprins pe căldurile astea.

Și-atunci mi-am amintit de discuțiile despre bucătăreli cu soră-mea și cu prietena mea, I. Amândouă-mi spuneau să-mi cumpăr multicooker, că gătește sub presiune și-n jumătate de oră e gata cam orice. Eu, motivând că nu-mi trebuie, că l-aș folosi doar din an în Paște. Între timp, mi-au mai trecut prin fața ochilor niște articole pe subiectul ăsta și începusem să cedez, să mi se pară că mi-ar putea fi de folos. Mă rog, cert e că mai mult m-am enervat: odată dezghețată carnea, trebuia gătită în ziua respectivă, nu mai aveam timp de comandat, așteptat să vină etc.

Bun, zic, hai să rezolv asta, ca să nu fiu și data viitoare în același stadiu. Pun mâna pe telefon să caut multicooker-ul vieții, Oursson. Un pic cam scump, dar părea a fi the shit of multicookers. Doar că, surpriză, n-am mai găsit nici un Oursson. Pe toate site-urile scria că nu mai face parte din ofertă.

Dar luasem deja o decizie, așa că m-am uitat ce alte oale-minune mai există pe lumea asta. Între Crock-Pot și Tefal l-am ales pe cel din urmă. Mai mult instinctual, că n-am mai avut răbdare să citesc sute de review-uri. Am citit vreo câteva, știam brand-ul, avea un preț sesizabil mai mic decât ce-mi propusesem eu inițial, deci mi-am zis că n-o să-mi pară rău nici dacă nu-l folosesc decât de câteva ori.

Totuși, eu mi-l doream în ziua respectivă. Și mi-am amintit că cititisem pe undeva că emag are livrare în aceeași zi. Verific și, minune, găsesc varianta cu livrare într-o oră. Era deja 11. Să primesc multicookerul într-o oră însemna că pot să gătesc prânzul la el, fără să mai fierb vita aia – pardon, vițelul – cu orele. Sincer, eram sceptică că o să primesc comanda într-o oră, dar până și să vină în aceeași zi mi se părea rezonabil. Plătesc 20 de lei pentru livrarea asta specială, mă uit la ceas și mă apuc de treabă. Îmi sună telefonul peste 35 de minute: cineva de la emag. Eu, sceptică în continuare: eram convinsă că ori îmi zic că nu e pe stoc, ori că întârzie. Faza foarte tare era că ajunsese șoferul cu Tefalul meu; de-aia mă sunase, că era la poartă.

Așa că, iată-mă, am scris acest text cu iz de bucătărie pentru că mi se pare important să vorbim și despre momentele în care diverse branduri fac chestii mișto. Am făcut și toată introducerea cu gătitul pentru că efectiv m-am mega bucurat în ziua respectivă că am scăpat de o treabă care nu-mi făcea mare plăcere. Poate pentru voi e mai simplu să mergeți și să vă cumpărați ce vă trebuie – pentru mine nu e chiar așa, că eu nu conduc, nici n-am vreun magazin de electrocasnice la parter sau walking distance, nici nu am chef, încă, să fac baie de mulțime. Comand online cam tot ce am nevoie.

Că tot am zis și de multicooker, să-l luăm și pe el un pic la disecat. L-am folosit deja de vreo trei ori într-o săptămână. Carnea de vițel a fost gata în vreo 40 de minute (aparatul se încălzește întâi vreo 10 minute, apoi, restul de 30, a gătit sub presiune), a fost mega fragedă, au mâncat cu plăcere și copiii. Deci am fost încântată. Aș fi simțit totuși nevoia de un fel de video for dummies: nu roteam capacul nu-știu-cum, deci nu reușeam să-l închid; uneori îmi mai dă o eroare când îl setez să rumenească, o cheamă E6, nu știu ce să-i fac, apăs pe cancel și aia e, pot trăi și fără rumenit. Are un recipient pentru condens pe care nu l-am văzut (deci nici nu l-am montat) primele dăți când l-am folosit. De asta zic că m-ar fi ajutat un video for dummies, așa, cu pași, să înțeleagă toate gospodinele. Altfel, sunt tare fericită că scurtează mult timpul de fierbere. M-am bucurat că am gătit fasole verde la abur și în weekendul viitor mi-am propus să fac dulceață.
Un minus ar fi că eu n-am găsit așa de multe rețete pentru Tefal pe net; bine, are o carte de bucate care vine cu aparatul, dar eu mă gândeam că o să găsesc o mulțime de alte variante. Pe de altă parte, m-am relaxat, nu mai caut prea mult: pun acolo ce cred eu, setez timpul din instinct și, până acum cel puțin, a fost totul foarte bine.

Concluzia e că emag chiar livrează într-o oră (nu știu dacă pentru toate produsele, nu știu dacă în orice zonă, dar pe mine m-a ajutat mult) și că multicooker-ul din 2020 e bun și nu seamănă deloc cu oala-minune din copilăria mea, aia care fluiera și nu făcea decât să fiarbă. Zic că informațiile astea sunt utile mai ales dacă aveți copii și dacă și ai voștri mănâncă de cel puțin trei ori pe zi.

The post Abracadabra în bucătărie appeared first on Mara Coman.