Zilele trecute m-am dus la birou, care e departe de casă. M-am gândit că ar fi o idee bună să merg cu metroul, pentru că la ora aceea de obicei nu era aglomerat, deci n-aș fi stat foarte aproape de cineva. Iar vagoanele de metrou sunt destul mari – gata cu descrierea :), vreau doar să zic că mi se părea safe, în contextul pandemiei.

N-a fost aglomerat. Cred că a fost și sigur, pentru că a trecut o săptămână și n-am căpătat tulpina asta nouă. Dar a fost extrem de enervant.

Întâi s-a urcat un tânăr cu o pungă de chips-uri în mână și masca sub bărbie – doh, doar mânca. Nu putea să mănânce cu mască!!!
Acum, între noi fie vorba, tânărul nici măcar nu mânca afurisitele alea de chips-uri, dar ne arăta tuturor punga aia, să nu cumva să îndrăznească să-i spună cineva ceva.
Trei băieți s-au hăhăit preț de câteva stații, tot fără maști, doar sunt tineri și nu pățesc nimic.
Ceva mai departe de mine, o femeie – cu mască de data asta – tușea când și când și încerca să-și sufle nasul fără să atragă prea mult atenția. Da, e o idee minunată să iei metroul când ești răcit, chiar dacă n-ai covid. Noi, ceilalți, n-avem de unde să știm asta și nu ne entuziasmăm prea tare nici la o viroză.

N-am mai mers cu metroul de lunea trecută.
Dar mă tot întreb:

De când contează, pentru unii oameni, numai ce li se întâmplă lor? Dacă voi nu muriți de covid, că sunteți tineri și sănătoși (sau așa vi se pare), de ce nu vă gândiți nici o clipă la ceilalți? De ce nu renunțăți la punga aia de chips-uri și nu purtați mască 10 minute, cât mergeți cu metroul? Ce vă costă?
De ce nu vă gândiți o secundă și la ceilalți, care poate au alte boli, și pentru care covid poate fi fatal? Cum de sunteți atât de cinici să spuneți că mureau oricum? Da, toți murim. Dar un om cu diabet poate să trăiască ani în șir dacă nu face complicații precum covid.

E valabil și legat de vaccin. Avem aceeași poveste: oameni care nu se vaccinează pentru că lor nu le e teamă de virus. Sunt convinși că vor trece ușor prin boală. Și ceilalți? Bunicile voastre? Bonele? Doamnele care vă fac curat? Tot ușor vor trece prin boală?

Dar cei care au nevoie de operații acum? De orice fel de operații, care n-au legătură cu coronavirusul și care nu mai au loc în spitale. Pentru că spitalele sunt pline de antivaxxeri. Pentru secțiile de terapie sunt pline de antivaxxeri. Tocmai am fost anunțați că se suspendă toate intervențiile chirurgicale pentru o lună de zile. Asta, ca să aveți locuri voi, cei care nu purtați mască în metrou și care credeți în cine știe ce conspirații. Ca în meme-le din social media care spun că Bill Gates vrea să omoare toată planeta, mai puțin pe români și pe bulgari.

Nu v-ați săturat să trăiți într-o țară care e mereu pe ultimul loc?

Habar n-am cum să închei, sunt furioasă din cauza nepăsării celorlați și a neputinței mele. Vă las aici două pagini dintr-o carte, mi s-a părut potrvit ce spune Matt Haig în Cartea Alinării:

Ne avem unii pe alții. Apropierea este regula naturii.

E un mesaj bun de domolit furia și de reflectat atunci când ni se pare că suntem buricul pământului și ceilalți nu mai contează.

matt haig

matt haig

matt haig

Foto: GR Stocks / Unsplash

The post #ACinceaPutere: Nu e doar despre tine appeared first on Mara Coman.

Până acum am reușit să nu facem covid. Am purtat măști, ne-am dezinfectat, am evitat locurile aglomerate, ne-am vaccinat. Când aveam o speranță că lucrurile ar putea merge spre bine ne-am trezit cu varianta Delta care se răspândește mai repede și e periculoasă în special pentru cei nevaccinați: adulți, dar și copii care nu au încă voie să se vaccineze. Motiv pentru care mă îngrijorează începerea școlilor acum, la peste 2000 de cazuri de persoane infectate pe zi și o rată de vaccinare atât de mică.

Știu că o să veniți să-mi spuneți că e ok, copiii fac forme ușoare. Majoritatea, da. Însă mie nu-mi place să-mi iau informațiile din auzite, așa că am stat de vorbă cu un medic care îngrijește copii cu covid. Mi-a spus că, deși mulți copii fac forme ușoare, îngrijorarea medicilor are legătură cu acel sindrom inflamator care poate apărea la săptămâni sau chiar luni DUPĂ covid. Nu știm încă de ce la unii apare acest sindrom și la alții nu. Știm doar că poate fi grav și e destul de greu de tratat, cu multe zile de stat în spital. Detalii și opinii avizate sunt în acest articol de pe Mindcraft stories – singura mențiune e că articolul datează din primăvară, când nu exista varianta Delta. Între timp, nu mai sunt „doar” 80 de copii în situația respectivă.

În acest context, iată întrebările care mă bântuie:

– E OK să-mi asum acest risc și să-mi trimit copiii la școală? Numărul infectărilor va crește sigur, o spune și CNN într-un articol de ieri (în US, școala a început de ceva vreme).

– Cât de eficientă este masca dacă toți copiii își mănâncă pachețelul în clasă – evident, fără mască?

– Dacă ajungem în două, trei săptămâni la rată de infectare la 6 la mie, când școlile se închid, merită să las fetele la școală pentru o perioadă atât de scurtă?

– E OK ca ele să fie singurele sau printre puținii copii dintr-o clasă de peste 30 de elevi care nu merg fizic la școală?

– O să fie săpun în toaleta școlilor?

– Dacă se aprobă vaccinul pentru vârsta fetelor mele în două, trei luni, nu e mai bine să mai aștept cu mersul fizic la școală până se pot vaccina?

– De ce ministrul învățământului ține să meargă la școală și copiii sub 12 ani, care nu pot fi vaccinați și care chiar pot avea de suferit din cauza noii tulpini?

Și o întrebare pentru tine:
– Cum ai reacționa dacă copilul tău s-ar îmbolnăvi de covid din cauza unui cadru didactic care a refuzat să se vaccineze?

Foto: Kelly Sikkema / Unsplash

The post Începe școala și eu am o mulțime de întrebări appeared first on Mara Coman.

Știți, probabil, despre ce vorbesc – începerea școlii. Cu sisteme online, hibrid, cu școală ca până acum, cu prezență fizică, cu sau fără distanțare socială, schimburi, măști, panouri de plexiglas, vizete. (Ăsta cred că e un cuvânt nou pentru mine, nu cred că am mai folosit vreodată vizetă până în primăvara asta). Pe scurt, ce știm despre școală e că nu știm. Dar mai avem o săptămână, o să aflăm noi.

Însă am votat.

Am auzit că asta s-a întâmplat în mai multe școli. Părinții au votat cum ar dori să meargă la școală copiii lor. În ce sistem. Nu știu însă ce-aș fi făcut dacă majoritatea ar fi decis că fetele mele trebuie să fie prezente fizic la școală.
Habar nu am ce altă soluție ar exista în afara votului, dar trebuie să spun că mi s-ar părea extrem de nedrept dacă majoritatea ar vota pentru ceva ce ar pune în pericol sănătatea mea și a copiilor mei.

Însă, votând ce ne dorim pentru copii, am stabilit și care va fi soarta profesorilor. Mulți părinți au decis că e OK pentru învățători să meargă la școală și să intre în contact cu copiii, chiar dacă asta înseamnă că riscă să se îmbolnăvească de covid.

Oh, stai, de fapt la profesori nu prea s-a gândit nimeni.

N-aș fi vrut să fiu, în 2020, profesoara unei clase de douăzeci, treizeci de copii ai căror părinți au decis să-i trimită la școală în plină pandemie.

Foto: Andy Falconer / Unsplash

Pentru mai multă inspirație, urmărește contul meu de Instagram, @maracoman.

The post Părinții au votat appeared first on Mara Coman.

Una dintre cele mai obositoare griji din perioada pandemiei e teama de a nu face ceva greșit. De parcă nu-mi era deja de ajuns cu toate celelalte. Dacă ești părinte, știi despre ce vorbesc: la tot pasul, sunt o mulțime de alegeri pe care nu le faci pur și simplu, ci te gândești cum îi vor influența ele pe cei mici.

Din martie până acum, am o nouă grijă: să nu fac o mișcare greșită din cauza căreia să ne îmbolnăvim. E tare obositoare grija asta, că presupune să fii atent în fiecare clipă. Sigur, o să se găsească unii care o să spună că nu contează ce măsuri iei, toți o să luăm virusul ăsta – așa o fi, însă nu consider că e una dintre situațiile în care să mă las în voia sorții.

Îmi e tare dor de prietenii mei. Deși nici ei nu fac băi de mulțime, am decis să nu ne vedem și să ne protejăm reciproc.

Pe tata l-am văzut o singură dată, atunci, după 15 mai. Acum nu am mai mers, deși fetele bâzâie că vor la bunicul. Mergeau la el în fiecare vacanță, cel puțin o săptămână. Anul ăsta, însă, nu le-am lăsat.

N-am fost la mare și, având în vedere că sunt o sută de mii de oameni pe litoral, nici nu cred că vom merge. Îmi lipsește foarte mult marea, iar Ioana și Maria aproape că plâng după mers la plajă. Tot ce sper e ca vara viitoare să fie mult mai bine și să putem călători fără teamă, măcar în România.

Am mers în mini-vacanțe. Cu mașina, deci drum cu distanțare socială. În mod normal, ne-am fi dus mai întâi la Brașov, dar de data asta l-am ocolit. Țara e mare, de ce ne-am duce noi fix unde sunt mai multe cazuri?! Așa că am fost la Sibiu, la Sighișoara și la Cluj-Napoca, la vulcanii noroioși, Lacul Siriu și, până ieri, în Deltă.

Am vrut să fug de hoteluri mari, cu mulți oameni, recepție și spații comune. Am închiriat apartamente și am mâncat la terase aerisite. Nu vă imaginați de câte ori poți spune unor copii „mănâncă doar cu cuțitul și furculița” în timpul unei singure mese. Zic mersi că măcar sunt mari și că pot să folosească tacâmurile.

În Deltă am stat la Doi Căpitani, o pensiune cochetă, unde e frumos tare. Mă bucur că nici aici nu sunt mulți oameni și că stă fiecare la locul lui. Bine, suntem toți conștienți că fiecare vrea spațiu. Mâncăm la terasa de afară (mâncarea e absolut delicioasă), avem dezinfectant peste tot și ne bucurăm de locul ăsta superb. Da, a fost nevoie să luăm barca până aici, dar am fost doar noi în barcă.

E greu însă când nu-mi las copiii să se joace cu alți copii. N-am crezut că voi fi vreodată în situația asta. Mă gândesc și cum le va afecta asta pe fetele mele, pe termen lung. Mă bucuram că sunt sociabile și vesele, că atunci când întâlnesc pe cineva dau mâna și se recomandă, că, indiferent unde mergem, se împrietenesc cu alți copii. Obișnuiau să vină spre mine alergand și să spună „Mooom, mi-am făcut o prietenă nouă”, în timp ce eu zâmbeam și mă minunam de vârsta la care îți faci prieteni în 5 minute.

Acum nu mai dăm mâna cu nimeni. Nici noi, adulții, nici ele, fetițele. Zâmbim jenați și ne spunem numele de la distanță.

Și înapoi, acasă, unde e mai greu, că plictiseala e mai mare – pentru fete, eu n-am când să mă plictisesc. Ocolesc supermarketurile și comand mâncare acasă. Mai merg la piață, dar în cursul săptămânii și de obicei după-amiaza. Mie îmi plăcea mult piața, era o plăcere, dar pandemia a transformat și asta într-o corvoadă: sunt cu ochii în patru să evit aglomerația, am mereu dezinfectant și mască, sunt stresată că pun mâna pe bani. Acolo nici un vânzător nu are mască, de parcă la piață n-a auzit nimeni de covid.

Recunosc că mi-e dor să mă duc la birou, mi-e dor de interacțiunea cu colegii, de îmbrăcat frumos și plecat la job în fiecare zi. Deocamdată lucrez tot de acasă și sper ca lucrurile să rămână așa cât timp ne luptăm cu pandemia.

Acestea fiind zise, abia aștept să reușim să trecem peste lunile grele. Mi-e dor de stat până dimineața pe o terasă, mi-e dor să îmbrățișez oameni și mi-e dor să nu mă mai gândesc, la tot pasul, că trebuie să stăm departe unii de ceilalți.

The post Să nu fac ceva greșit appeared first on Mara Coman.