Îmi plac hainele și, da, am prea multe. Dar, dacă nu sunt pe fugă, realmente mă bucur de momentul în care mă gândesc cu ce să mă îmbrac, combin diverse piese, caut idei.
E un proces care mă face să mă simt bine, motiv pentru care nu-mi doresc să dau 75% din haine și să adopt o garderobă capsulă. Mi se pare super interesant că sunt femei care pot face asta, dar, pur și simplu, e ceva ce nu mi se potrivește mie acum.

Din mai multe motive.
Primul este spațiul. Când sunt prea multe versus loc în dulapuri, aproape că nu te mai bucuri. Nu le mai vezi, nu le mai găsești. Nu mai stau aerisite, sunt mereu șifonate pentru că sunt înghesuite acolo, undeva, să aibă loc.

Apoi, dacă sunt prea multe, e foarte clar că pe o parte din ele nu apuc să le port.

Concret, scopul meu nu e dau din haine cu orice preț, ci să le pot aranja mai bine, să le văd și – nu în ultimul rând – să le păstrez pe cele pe care chiar le port.

Atunci dai ce nu porți și ai rezolvat problema. Doar că aici se complică puțin lucrurile. Pentru că în categoria hainelor pe care nu le port intră:

1. cele pe care chiar nu le port (da, știu, mă repet) și pe care știu că nu le voi mai purta niciodată – sunt cele la care e ușor să renunț, doar că urmează niște situații la punctele 2) și 3);
2. cele pe care le port rar, dar îmi plac foarte mult și simt că pot să renunț la ele;
3. cele pe care nu le-am îmbrăcat niciodată, dar pe care cred că le voi purta. Și da, îmi plac, îmi trebuie, le vreau.

Acum, dacă stai de vorbă cu oamenii care se ocupă de organizare – sau, cum se spune acum, de detoxul garderobei – ei te vor sfătui imediat să le dai și gata, ai rezolvat problema.

Alții îți vor povesti despre regula legată de timp: dacă n-ai purtat un sacou sau o rochie timp de șase luni sau un an, cu siguranță nu-l vei mai purta niciodată.
Cică este una dintre acele piese care doar îți ocupă loc în garderobă și de care ești atașat emoțional.

Alții te sfătuiesc să folosești regula umerașelor. Ai toate hainele pe umerașe aranjate într-un singur sens, da? Ei bine, după ce îmbraci o bluză, o speli și o calci, o pui la loc, dar poziționezi umerașul invers. După un timp, vei vedea foarte clar că hainele ale căror umerașe nu sunt întoarse sunt cele pe care nu le-ai îmbrăcat deloc.

Doar că, la mine, nici unul dintre principiile astea n-a mers. Am piese pe care le port rar, dar care-mi sunt foarte dragi, indiferent de cum e aranjat umerașul sau nu.

Ideea să renunț la haine pur și simplu, ca să fac loc, nu mi se pare o strategie bună. În plus, mi se pare și că-mi bat joc de banii pe care i-am plătit pentru ele.

1. Am luat la rând fiecare piesă din dulapul meu.

Nu într-o singură zi, nu pe toate odată – și încă sunt în acest proces, n-am terminat. Privind hainele din perspectiva ce păstrez și ce dau,  mi-au sărit imediat în ochi unele la care știam că pot renunța fără regrete.

Desigur, ăsta e pasul cel mai simplu, dar te ajută să faci un pic de ordine.

2. Am continuat cu hainele pe care nu le port, dar pentru care am plătit destul de mulți bani încât să nu-mi vină ușor să le donez, pur și simplu, sau să le reciclez.

Mi-am dat seama, însă, că sunt dispusă să le vând – ceea ce am și făcut. În felul ăsta s-a mai eliberat un pic din dulapul meu, fără să-mi pară rău.

3. Testul suprem: să port exact acele haine pe care le îmbrac rar sau deloc

În categoria asta sunt cele pe care le văd în dulap, îmi plac, dar mereu consider că nu s-ar potrivi în locul în care merg sau cu cheful pe care îl am în ziua respectivă.

Așa că am făcut un experiment. Am decis să-mi port aceste haine, nu doar să le țin în garderobă. În ultimele săptămâni am luat câte o piesă purtată rar sau deloc și mi-am făcut ținuta începând de la ea.

Există și posibilitatea să simți că acea bluză, fustă sau rochie nu se potrivește cu nimic – acesta e un semn important că n-ar trebui păstrată. Practic, dacă chiar îți dorești să ieși cu ea din casă și nu reușești s-o combini cu nimic, înseamnă că nu-și are locul în dulapul tău.

Am o fustă foarte frumoasă de la COS. Lungă, bej, dintr-un in plin, cu multe șlițuri – dar care pare destul de boring când mă uit la ea pe umeraș.
De fiecare dată când o probam, mi se părea că arată foarte bine, dar tot nu plecam nicăieri cu ea. Așa că a stat fusta asta în șifonier vreo doi ani, până acum vreo două săptămâni, când i-a venit rândul – parte din experimentul meu personal.

Am decis că trebuie să o port. Așa că mi-am ales bluza, pantofii și geanta în funcție de această fustă și am plecat cu ea la un eveniment. M-am simțit foarte bine îmbrăcată așa, am primit complimente și, în timp ce mă întorceam spre casă, mă întrebam: „Oare de ce n-am purtat-o până acum?”

Practic, am descoperit ceva nou la mine în dulap și, pentru că mi-a plăcut, știu că o voi purta de acum încolo, n-am nici un dubiu.

Apoi a venit rândul unei rochii ignorate multă vreme. Am procedat la fel: m-am îmbrăcat cu ea și abia după mi-am ales restul accesoriilor.
Am plecat cu ea de acasă și, deși mi se părea OK, în ziua respectivă mi-am dat seama că nu o voi mai purta niciodată. Nu știu să zic exact de ce, nici nu contează prea mult.

Important e că am ajuns la concluzia asta doar după ce am purtat-o efectiv.

Mi-am dat seama că ăsta este, pentru mine, cel mai bun mod care mă ajută să decid ce haine păstrez și ce nu.
În cazul meu, doar probatul nu e de ajuns.

Dar, dacă plec undeva îmbrăcată în hainele respective, voi ști dacă îmi doresc să le păstrez sau nu în funcție de cum mă simt în ele.

Dacă mă gândesc bine, experimentul ăsta are ceva din ce spunea Marie Kondo. Și anume acel principiu al ei că trebuie să păstrezi lucrurile care îți aduc bucurie – things that spark joy.

Problema mea era însă felul în care-mi dădeam seama că îmi aduc bucurie: nu uitându-mă la ele, nu punându-le pe toate la grămadă și îngrozindu-mă că sunt prea multe, nu întrebându-mă dacă îmi trezesc amintiri plăcute. Ci efectiv purtându-le.

Până la urmă, pentru asta sunt hainele. Ca să fie purtate, nu păstrate „pentru o ocazie mai bună” care nu mai vine niciodată.

Foto: Unsplash + și Getty Images for Unsplash.