Am aflat, direct de la creatori, tot ce voiam să știu despre Dia 40 Woman și Jubilation 40 Man, noile Exceptional Extraits cu care Amouage sărbătorește 40 de ani de la înființare. Și a fost o experiență chiar mai interesantă decât mă așteptam. Așa că o să v-o povestesc și vouă.
Unele nu-mi plac deloc, iar altele mă lasă rece, dar anumite parfumuri mă atrag atât de mult, încât ajung să le consider numai „ale mele”. Pe aceste câteva „neprețuite” mi se întâmplă uneori să le admir cu un sentiment de posesie inexplicabil. De parcă ar fi fost concepute special pentru mine. Tocmai de aceea mereu m-am întrebat cum iau naștere parfumurile pe care le ador.
Cum ajung parfumierii la combinația unică de note capabilă să-mi stimuleze simțurile și imaginația până în punctul în care parfumul respectiv devine o mică obsesie?
Dincolo de aspectul tehnic despre care am tot am citit, pentru mine crearea unui parfum „bun” a fost mereu ca o loterie olfactivă învăluită într-o aură de mister. Și, fiindcă rar am ocazia să descopăr un parfum nou văzut chiar prin ochii celui care l-a inventat, atunci când Obsentum și Amouage m-au invitat să iau parte la un workshop dedicat noilor sale creații, nu puteam rata momentul.
Aveam să aflu direct de la Renaud Salmon, Chief Creative Officer la Amouage, și de la parfumierii Alexandra Carlin și Bertrand Duchaufour – autorii parfumurilor Dia 40 Woman și Jubilation 40 Man –, ce este atât de special la aceste două noi creații ale Casei.

Pentru început, trebuie să știți că Dia 40 Woman și Jubilation 40 Man au fost anume realizate pentru a puncta cum se cuvine o aniversare extrem de importantă din viața brandului Amouage, împlinirea a 40 de ani de la înființare.
Iar aceia dintre voi care sunt familiarizați cu viziunea și modul de lucru al unui brand de parfumerie de nișă vor înțelege imediat ce înseamnă asta. Fără limitări enervante în ceea ce privește costurile de execuție, fără așteptări riguroase legate de timpul de producție. Practic, visul profesional al oricărui parfumier. Singura presiune? Atingerea excepționalului olfactiv.

Cele două parfumuri au fost gândite de la bun început așa încât să-și găsească locul într-o colecție Amouage exclusivă, una care conține doar câteva Exceptional Extraits, cum le numesc reprezentanții Casei.
„Vorbim despre reinterpretări ultra elaborate și ultra intense ale unora dintre cele mai îndrăgite parfumuri lansate vreodată de Amouage”, a explicat directorul creativ al Casei în cadrul atelierului la care am participat.
„Prin însăși natura ei, colecția Exceptional Extraits are o aură festivă atemporală, deoarece aduce un omagiu perpetuu, unor creații din trecut. De aceea nu aveam cum să nu integrăm și aniversarea noastră de 40 de ani în filozofia acestei colecții”, a adăugat Salmon.

Nu știu voi cum sunteți, dar mie chiar îmi place să înțeleg la ce mă uit atunci când intru într-o parfumerie. Adică îmi place să privesc pe rafturi cu ochi de cunoscător. Așa că am întrebat, bun, dar ce înseamnă, de fapt, din punct de vedere al creației, Exceptional Extraits?
Salmon ne-a povestit puțin despre sticla specială a recipientului, lăcuită pe interior, și despre cutia de o calitate deosebită, după care, în sfârșit, a punctat esențialul: „Dincolo de recipient și ambalaj, caracterul excepțional este dat de ce se află înăuntru, de parfumul în sine”.
Și se pare că sunt câțiva parametri deosebit de importanți care fac un parfum Amouage demn de a face parte din colecția Exceptional Extraits:
Primul”, a început Salmon enumerarea, „este procentul cât de ridicat se poate de concentrație în uleiuri de parfum pure. Al doilea este timpul, cu cât mai lung cu atât mai bine, de maturare și macerație a ingredientelor. Și, în sfârșit, al treilea, dar nu cel din urmă, este dat de calitatea ireproșabilă a materiei prime și de amprenta creativă unică a parfumierului.”

Practic, aceste parfumuri au o concentrație de uleiuri de parfum pure extrem de ridicată, și iau naștere printr-un proces de execuție de-a dreptul excepțional. Totul cu un singur scop, acela de a le face cât mai intense și mai complexe posibil.
„Era clar că, având în vedere că marcăm cea de-a 40-a aniversare a Amouage, atât Dia, cât și Jubilation trebuiau să aibă o concentrație de 40%: o provocare care nu putea fi îndeplinită decât de către cei mai talentați parfumieri din industrie”, a punctat în cele din urmă Salmon, lăsând parfumierii Alexandra Carlin și Bertrand Duchaufour să pășească în cadru.

Dia 40 Woman, o aventură de la răsărit până la zenit
Misiunea de a reinterpreta Dia 40 Woman, parfum creat inițial de către Jean-Claude Ellena în anul 2002, i-a revenit Alexandrei Carlin, o parfumieră renumită pentru tehnica ireproșabilă, înzestrată cu intuiție și o înțelegere deosebită a modului în care interacționează diverse ingrediente în componența unui parfum.
Dia Woman, un parfum floral de zi, a fost mereu considerat unul dintre cele mai feminine ale Casei. Cu versiunea sa actuală, Alexandra Carlin a reușit să păstreze eleganța lipsită de griji a originalului, conferindu-i, în același timp, o bază mai profundă și o aură mai întunecată.
„Aventura mea cu Dia a început odată cu procesul de creație a noii versiuni. Asociez versiunea inițială cu efervescența anilor 1920 și cred că nu e de mirare că aceasta a fost lansată la începutul în anilor 2000. Iar când mă gândesc la noul Dia, îmi vin în minte imagini cu apariția soarelui la răsărit, cu apusul electrizant, dar și cu călătoria în timp, între aceste două momente”, a încercat Alexandra să-mi descrie Dia 40 Woman, luată întrucâtva prin surprindere de întrebarea mea despre ce amintire îi evocă creația sa.
Dar este foarte complicat să-ți imaginezi cum miroase un parfum luând ca punct de reper o imagine mentală, mai cu seamă una care nu-ți aparține. Așa că las mai jos fișa lui tehnică:
Parfumier: Alexandra Carlin
Familia olfactivă: floral-pudrat, aldehide.
Învechire: 5 săptămâni de maturare + 2 săptămâni de macerație
Concentrație: extract de parfum care conține 40% uleiuri de parfum pure
Note de vârf: aldehide ciclame, mosc, coacăze negre, frunze de violete
Note de mijloc: trandafir, floare de portocal, garoafă, Ylang-Ylang, cistus, dafin, tarhon
Note de bază: rădăcină de iris, lemn de santal, Amyris, lemn de Guaiac.

Jubilation 40 Man, un parfum care îmbătrânește ca un vin bun
Pentru Jubilation 40 Man, adică varianta și mai festivă a lui Jubilation XXV Man lansat în anul 2008 cu ocazia aniversării a 25 de ani, Amouage a apelat la talentul creatorului său original, Bertrand Duchaufour.
Deși a păstrat intactă structura esențială a compoziției sale – considerată de unii connoisseurs drept însăși esența masculinității – parfumierul spune că a evidențiat unele aspecte cheie, pentru a realiza un amestec și mai interesant.
„Jubilation 40 Man este și mai convingător decât originalul”, ne-a spus Bertrand despre noua sa creație. „Procesul îndelungat de macerație, concentrația mare de uleiuri de parfum pure, și mai ales patchouli, ingredientul principal din notele de bază, fac ca Jubilation 40 să evolueze continuu, chiar și după ce creația lui s-a încheiat. Pe scurt, dacă îl veți păstra mai mult timp, o să constatați că îmbătrânește frumos, întocmai ca un vin bun.”
De ce anume îi amintește Jubilation 40 lui Bertrand?
„De călătoriile mele în Orientul Mijlociu, din India și până în cele mai îndepărtate părți ale Chinei și Japoniei. În plus, grație notelor sale de tămâie, îmi amintește de familia și de copilăria mea, ambele marcate de credință și de Catolicism.”
Parfumier: Bertrand Duchaufour
Familia olfactivă: Chypre lemnos
Învechire: 3 săptămâni de maturare + 7 săptămâni de macerație
Concentrație: extract de parfum care conține 40% uleiuri de parfum pure
Note de vârf: mure, coacăze negre, rozmarin, Labdanum, portocală, Davana
Note de mijloc: scoarță scoțiană, tămâie, scorțișoară, cuișoare, Bay St Thomas, trandafir, semințe de țelină
Note de bază: Patchouli, cistus, Opoponax, smirnă, lemn de cedru, lemn de Guaiac, mosc, mușchi, Ambergris, Oud.

Acum îmi dau seama că am trecut foarte rapid la început peste modul în care sunt prezentate aceste parfumuri. Și având în vedere câtă migală au depus creatorii în acest proiect, nu-mi pare corect. Așa că las, în încheiere, și câteva cuvinte despre asta.
Sticlele noilor parfumurilor sunt, din perspectiva designului, reinterpretări la superlativ ale recipientelor iconice Amouage. În plus, sunt lăcuite pe interior, un proces de fabricație complex care le conferă aspectul inedit, dar care implică și o grijă suplimentară, aceea de a menține calitatea parfumului, pentru că lichidul intră în contact direct cu vopseaua aplicată pe sticlă.
Ambele sticle – în nuanța cuprului pentru Dia 40 Woman și de culoarea mierii pentru Jubilation 40 Man – sunt finisate cu celebrul sigiliu Amouage „Gift of Kings”. În sfârșit, un strat de praf de aur este aplicat pe ambalajul exterior, ca un blazon inconfundabil al Casei.
Cele două noi Exceptional Extraits pot fi cumpărate din boutique-urile Obsentum sau online.