Nu cunosc pe nimeni care să nu simtă lipsa cuiva plecat din România. Dacă nu e cineva din familie, atunci e vorba despre un prieten apropiat. Eu am două prietene apropriate care nu mai locuiesc în România. Una e în Norvegia, iar cealaltă în Marea Britanie.

Prima a plecat în 2008. Îmi amintesc că mi-a povestit cum intenționează să-și depună CV-ul pentru un job în altă țară. Era o poziție importantă, un pas mare în cariera ei. Mi-am dorit să reușească. Și, în același timp, mi-am dorit, în mod egoist, să nu plece, să rămână aici, să pot să o chem să doarmă la mine, să mergem la shopping, să ieșim în oraș, să mâncăm paste și să bem vin, să facem schimb de cărți și să mergem la cinema.

Long story short, interviurile de angajare au fost reușite. A împachetat tot și a plecat într-un oraș în care nu fusese niciodată.

A doua a plecat acum trei ani. Cu soț, cu copil, ar fi plecat și cu pisică dacă ar fi putut. M-am consolat cu gândul că nu e foarte departe, că o să vină des, că acum putem vorbi la telefon (comparativ cu anul 2008, când convorbirile internaționale costau o avere).

Și-apoi a venit pandemia și a fost din ce în ce mai dificil să ne întâlnim. Ele n-au mai venit, eu n-am mai plecat. Abia de-acum încep să sper că există o șansă.

E greu pentru cei care rămân, dar e greu și pentru cei care pleacă. Oricât de frumoasă ar fi țara adoptivă, la început e nouă și străină. E un loc în care n-ai prieteni și n-ai o rutină. Nu ai restaurantul preferat, nu ai parcul pe care-l știi de mică, nu ai un medic al tău, n-ai cu cine să te bucuri și cu cine să plângi. Nu știi dacă o să te obișnuiești cu viața asta.

Și ți-e și ție dor. De oameni, dar nu numai. Te trezești că îți lipsesc niște lucruri care par banale. Cum ar fi cașul. Sau ciorba cu leuștean. Sau o librărie cu cărți scrise în limba română. Ți-e dor să vorbești cu cineva în limba ta, de senzația că știi orașul ca-n palmă. Ți-e dor să fii într-un loc în care ai amintiri.

La mine așa se simte dorul. Mă doare stomacul și uneori am senzația că respir greu. E ceva ce nu trece cu pastile. Se ameliorează dacă dau un telefon, dar, și mai sigur, când cumpăr un bilet de avion.

Nu m-am întrebat până acum dacă și ceilalți oameni somatizează în felul ăsta; recunosc că am pornit de la premisa că avem toți cam aceleași percepții. Dar uite că există și oameni preocupați de noțiunea de dor, nu doar de dorul personal: Regina Maria, alături de antropologul Alexandru Dincovici, investighează cea mai comună afecțiune – DORUL celor departe de casă și pornește un studiu sociologic pentru a identifica toate simptomele și pentru a o defini în toată complexitatea ei. Pentru că orice investigație începe cu procesul de testare, pe site-ul Regina Maria există acum un chestionar online care se numește Test de dor. La finalul studiului vom identifica simptomele dorului, în toată complexitatea lor.

Mi-am făcut testul de dor azi-dimineață. Mi-a spus ce știam deja: mi-e dor TARE :). Și m-am gândit, totuși, că sunt norocoasă pentru că am reușit să țin legătura cu prietenele mele, în ciuda distanței. Nu toate relațiile supraviețuiesc miilor de kilometri și sutelor de zile în care nu ne vedem. Noi ne-am adaptat și am rămas aproape, în ciuda distanțelor și a ocaziilor rare în care ne vedem. Însă povestea mea e doar una din… câteva milioane. Pentru că aproximativ 5 milioane de români locuiesc în străinătate. Și cel puțin încă 5 milioane de oameni (deși cred că putem dubla cifra asta fără să avem vreo marjă de eroare) îi așteaptă acasă.
Matematica spune că minimum 10 milioane de români știu ce e dorul de un om drag, aflat la mii și mii de kilometri distanță.

De aici a venit ideea acestui studiu despre dor demarat de Regina Maria. Și, pentru că mulți români din străinătate apelează la un medic român când au nevoie de un sfat – lucru observat clar datorită celor care au accesat Clinica Virtuală în această perioadă: peste 2000 de români stabiliți în diaspora au apelat la serviciile Clinicii Virtuale, la scurt timp după lansarea acesteia. Românii își doresc să vorbească cu un medic în limba română; nu le este doar mai ușor să își descrie simptomele, ci se simt și mai confortabil.

De asemenea, foarte mulți români vin la medic pentru analize și consultații de rutină atunci când se întorc în țară, de obicei în perioada verii – fie pentru ei (controalele anuale sau pentru a investiga o posibilă afecțiune), fie împreună cu părinții sau bunicii. Așadar, Regina Maria a lansat și abonamente dedicate lor. Se numesc DOR pentru tine și DOR pentru ai tăi și fiecare dintre ele costă 50 de lei pe lună.

Primul se adresează celor care nu mai locuiesc în România (conține consultații online în Clinica Virtuala cu medici români, dar și acces la servicii medicale în clinicile Regina Maria, când abonatul revine în țară); cel de-al doilea e pentru cei dragi, rămași acasă – un serviciu personalizat care îi ajută să identifice specialitatea de care au nevoie, îi programează, încercând să găsească cea mai bună opțiune, îi ghidează așa încât să rezolve problema medicală pe cel mai scurt traseu. Pe scurt, alină dorul celor plecați pentru cei rămași prin grijă.
Pentru că ne gândim mereu la cei apropiați și ne dorim să avem grijă de ei. Oriunde-am fi.

Foto principală: Matthew Henry / Unsplash

The post Cei care pleacă și cei care rămân appeared first on Mara Coman.

Mi-a rămas în minte un video și am tot vrut să-l postez, dar căutam cuvintele potrivite să-l însoțească și nu le găseam. Și nici nu voiam doar să pun un link și-atât, deși e și asta o variantă – probabil fiecare și-ar fi adus aminte de câte ceva și nu mai era nevoie de vorbele mele.

În final am găsit și vorbe, și tot. Clipul este realizat de Nespresso și vine cu o întrebare: Pentru tine, ce înseamnă grija?

Iar întrebarea asta mi-a amintit de una dintre poveștile cu tâlc pe care le-am auzit de-a lungul timpului. Una în care e vorba despre diferențierea dintre rai și iad.

În iad e mâncare peste tot, cu sute de feluri delicioase, un adevărat festin. Însă oamenii au la dispoziție linguri cu cozi lungi, atât de lungi încât nu se pot hrăni. Și, în ciuda faptului că sunt atâtea bunătăți, sunt toți înfometați.

În rai, situația e asemănătoare. La fel de multă mâncare, linguri cu cozi la fel de lungi. Însă oamenii sunt fericiți, pentru că se hrănesc unii pe alții.

Cred că povestea asta ilustrează foarte bine ce înseamnă grija pentru ceilalți și cât de important e ajutorul pe care ni-l oferim unii altora.

Vă las mai jos și video-ul care m-a făcut să scriu rândurile astea.
Are 3 minute, merită să-l vedeți până la final.

Foto principală: Shoeib Abolhassani / Unsplash

The post Grijă appeared first on Mara Coman.

Știi cum un parfum, o melodie sau o culoare îți pot da viața peste cap și-ți pot aduce în fața ochilor, într-o secundă, lucruri pe care le credeai demult uitate? Sigur că știi. Sunt convinsă că ai trăit asta de multe ori – la intesități diferite, desigur. Pentru că nu toate amintirile sunt așa de răscolitoare.

Mie mi s-a întâmplat asta ieri. Un curier mi-a adus cafea – și m-am bucurat, doar erau noile sortimente de la Nespresso. Dar, când am citit povestea cafelei, mi-au venit în minte toate zilele scurte și reci petrecute în Copenhaga și în Oslo. Apusurile de soare de la 3 și jumătate după-amiaza, zăpada, străzile aproape pustii, liniștea. Și imaginea de mai jos, fără filtre: apă și cer și ceață, fără să știi unde începe una și unde se termină cealaltă.

Ei bine, sortimentele abia lansate fac parte dintr-o ediție limitată de sărbători care se numește Nordic Indulgence – pentru că inspirația vine de la stilul de viață și obiceiurile pasionaților de cafea din țările nordice. Suedezii au fika, concept legat de pauză, de o întâlnire la cafea cu cei dragi. Danezii au hygge, acest sentiment de mulțumire și de recunoștință pentru lucrurile aparent mici și neînsemnate. Atunci când m-am dus eu prima dată în nord habar n-aveam de toate astea; nu doar că nu știam cum se numesc, dar nici să le trăiesc nu știam.

***

Când C. mi-a spus că pleacă din țară, acum 12 ani, am simțit că mă rup în două. Așa-i când îți pleacă prietenii. Mi-era teamă că prieteniile nu rezistă peste mări și țări; că o să vorbim mai des la început, apoi tot mai rar, apoi deloc. Timpul mi-a dovedit, din fericire, contrariul. Deși ne vedem rar și nici nu vorbim în fiecare seară, C. e unul dintre oamenii care-mi sunt foarte apropiați. Am fost la ea când a stat în Copenhaga, am fost la ea în Oslo. De vreo două ori am ajuns acolo cu o tornadă de gânduri care nu se mai opreau. Erau momente grele, așa că îmi făcea bine să stau lângă un om drag și să descopăr un oraș pe care nu-l știam prea bine. Era o fugă, dar și un refugiu. Mă și amuzam, cumva, zicând că mi s-a dereglat busola și că mă duc în nord să-mi găsesc… nordul.

Habar n-aveam de hygge, am zis deja, și nici după ce l-am experimentat nu am știut că are un nume. I-aș fi spus, probabil, tihnă. S-a întâmplat într-o după-amiază, când afară erau cu două, trei grade sub zero. C. mi-a spus că mergem la cafea la V., prietena ei. Mie nu-mi ardea de nimic, dar, pentru că mereu am fost curioasă să văd cum arată casele localnicilor, am acceptat. Am ajuns înghețată și obosită – nu pentru că făcusem vreun efort, ci pentru că nu-mi puteam opri gândurile. În mintea mea se ciocneau violent „to do list”-uri cu „ce-ar fi fost dacă”-uri cu o viteză care-ar trebui interzisă prin lege. Și intru eu în casă la V., și brusc se oprește războiul din mintea mea.
E cald. Muzică în surdină. Bradul e împodobit cu câteva globuri și luminițe – câteva, nu e plin ca o sorcovă J. Băiețelul ei face un puzzle în liniște, pe covor. Pe măsuță avem cafea caldă și vreo trei feluri de prăjiturele tradiționale al căror nume nu l-am știut vreodată. Stăm de vorbă, ne bem cafeaua, nu ne grăbim nicăieri. În sfârșit, e bine. E liniște. E tihnă. E hygge.

***

Acum, e drept că am eu o relație specială cu țările nordice, dar asta nu înseamnă că trebuie să te duci musai acolo ca să înveți să te bucuri de lucrurile mici sau să fii recunoscător pentru ce ai. Am primit și-o carte despre asta; e scrisă de o actriță daneză, Marie Tourell Søderberg, care spune așa: „(…) în esență, [hygge] nu este un concept danez, ci universal. Hygge este pentru toată lumea; indiferent cine ești, indiferent unde ești.”
Și continuă:

Ei bine, toate astea mi-a venit în minte pornind de la noile capsule de cafea inspirate din obiceiurile nordicilor. Mi s-a făcut dor. Am sunat-o pe C. Am căutat cartea despre hygge și mi-am luat răgaz, o după-amiază, să-mi reglez busola, să o îndrept spre nord și să-mi notez lucrurile alea care-mi aduc bucurie și tihnă. Sau, așa cum a făcut și Marie Tourell la începutul cărții sale, să spun ce e hygge pentru mine.

Cele trei sortimente de cafea Variations Nordic de la Nespresso de la care a pornit povestea asta sunt în ediție limitată de Sărbători: Black, Cloudberry Flavoured și Almond Cake Flavoured.

Variations Nordic Black e un lungo lejer, un mix de boabe de cafea Arabica din Africa și din America de Sud. E foarte bună simplă, dar, dacă îți place cafeaua cu lapte, prepară-ți un latte macchiato.

Mie mi se pare că Variations Nordic Cloudberry Flavoured e cea mai aromată dintre cele trei. Am aflat și de ce: cafeaua Livanto, care stă la baza acestui sortiment, a fost completată cu note dulci de gem de mure galbene, un soi care crește într-un climat foarte rece și care e apreciat în special de suedezi.

Și, în final, Variations Nordic Almond Cake conține notele sortimentului Livanto, la care se adaugă aromele fine de cremă de vanilie, frișcă și migdale, arome inspirate din desertul tradițional al norvegienilor numit kvaefjordkake. Ei spun că desertul ăsta e cel mai bun tort din lume: are multă cremă de vanilie și friscă, iar blatul conține migdale.

Aș vrea să vă uitați o clipă și la noile accesorii din gama Festive 2019. Sunt create de artista Louise Campbell – de altfel, ea semnează și designul capsulelor din această gamă – și inspirate de stilul de viață al locuitorilor din țările nordice, dar și de peisajele de acolo. Accesorii înseamnă două variante de travel mug (care-ți păstrează cafeaua caldă de-a lungul zilei), cești Pixie pentru cafea lungo sau espresso, un suport pentru capsulele de cafea șiii… noi sortimente de ciocolată. Toate, numai bune de făcut cadou de Moș Nicolae sau de Crăciun.

Și cafeaua, și accesoriile pot fi comandate online, pe www.nespresso.com, dar le găsești, desigur, și în punctele de vânzare: Nespresso Boutique Dorobanți, Nespresso Boutique Băneasa Shopping City, punctele de vânzare din Mega Mall și AFI din București și punctul de vânzare din VIVO!MALL Cluj-Napoca.

Nu uitați…
… să reciclați. Știu că vă bat la cap cu treaba asta de fiecare dată, dar mi se pare foarte important să avem grijă de mediu. Și respect brandurile care fac ceva în directia asta.
E foarte simplu să reciclezi: în București, capsulele de cafea folosite pot fi predate în orice punct de vânzare sau boutique Nespresso. În țară, ele sunt ridicate de curier, la fiecare comandă nouă de cafea.

The post Despre nord, despre cafea și despre cele 10 lucruri care îmi aduc bucurie și tihnă appeared first on Mara Coman.

Au fost foarte puține lucruri pe care le-am câștigat ușor.

De multe ori, a trebuit să strâng din dinți și să iau decizia cea grea: să continui. N-a meritat întotdeauna. Și e greu de pus în balanță ce-am pierdut versus ce-am câștigat. Dar am constat că lucrurile astea pe care le-am câștigat n-au venit ușor. N-au venit de la sine. A fost nevoie de un efort ca să fac să se întâmple.

Am ceea ce mulți – chiar și eu – spun că e  the dream job. N-a venit ca un cadou, de ziua mea. Nu mi-a făcut nimeni cadou o revistă. A venit cu nopți nedormite, cu foarte puțin timp rămas pentru mine, cu zile în care mi-a fost rău și n-am plecat acasă – uneam două scaune într-o sală de meeting îmi trăgeam sufletul până când mă simțeam în stare să muncesc din nou.

Am câțiva prieteni pe care îi iubesc enorm și care au făcut lucruri minunate pentru mine. Lucruri mari și mici. Și nu voi ști niciodată cum să le mulțumesc pentru acel <Pot să te ajut cu ceva?> spus în momente în care aveam atâta nevoie să aud asta. Pentru că uneori prietenii pot face ceva pentru tine. Și alteori nu pot face nimic, însă pot să te întrebe asta – și valorează mai mult decât orice.
But don’t take friends for granted. Să ai prieteni înseamnă să dai ceva la schimb: să fii și tu acolo când au – și când nu au – nevoie de tine. Înseamnă timp petrecut împreună. Din fericire, să petreci timp cu oameni care îți sunt dragi e cel mai frumos lucru. Cel puțin pentru mine.

Am două fetițe gingașe și năzdrăvane în același timp – și jur, combinația asta există. Ioana și Maria sunt cele care îmi ocupă timp, îmi dau bătăi de cap și, mai presus de toate, îmi confirmă că am făcut, cu siguranță, un lucru bun în viață: pe ele :). Pot să mă scoată din sărite și să mă topească de emoție la cinci minute distanță. Copiii îți dau cea mai frumoasă și mai sinceră formă de dragoste, nealterată în nici un fel. O dragoste reală, palpabilă și brută: <Te iubesc mai mult decât iubesc castravetele>. Și da, vin să mă îmbrățișeze în cele mai ciudate momente – fix când am în mână o tigaie cu ulei încins. Copiii vin la pachet și cu o mulțime de probleme: cea mai cruntă frică pe care am trăit-o a fost când s-a îmbolnăvit una dintre ele.

Și iată-mă aici, la doar 38 de ani :), într-o seară în care m-a lovit gândul ăsta (știu, pare evident): că nimic nu vine gratis. Că trebuie să muncești mult pentru tot ce îți dorești cu adevărat. Să te lupți uneori. Și, chiar dacă nu mai am 25, mă simt de parcă am toată energia de atunci. Ba chiar am și planuri. Știu deja ca va fi cu multe eforturi, dar știu și că I can make things happen. Wait and see.

The post Lucrurile bune nu vin gratis appeared first on Mara Coman.