Cum nu sunt născută în București, am locuit în tot felul de apartamente și de garsoniere, prin diverse cartiere. La început era ușor să mă mut dintr-un loc în altul, că n-aveam mai nimic, doar niște haine și niște reviste. Apoi am adunat diverse lucruri, dar, oriunde am stat, nu m-a părăsit niciodată gândul că e temporar. Motiv pentru care aveam pretenții relativ mici, așa că nu m-am apucat să redecorez, ci am încercat să fac locul cât mai confortabil.

Casa în care locuiesc acum e cea în care m-am simțit cel mai bine (deși nici asta nu-mi aparține). M-am mutat aici într-o iarnă și, în prima dimineață în care m-am trezit, am lenevit în pat doar ca să mă uit cum ninge. N-aveam draperii și, fără să mă ridic din pat, am putut să mă bucur în voie de o ninsoare cu fulgi mari.
Nici acum nu trag draperiile seara pentru că iubesc să mă trezesc când se luminează și, la fel de mult, să mă uit afară.

Știu că pare banal, dar, pentru mine, lumina și spațiul au fost o mare descoperire. Apartamentul în care locuisem înainte era destul de întunecat, nu prea-mi intra soarele pe geam. N-aveam nici spațiu în jur – când mă uitam pe geam, vedeam doar alte blocuri îmi blocau vederea.
Simplul fapt că aici n-am un alt bloc în fața ferestrei, ci clădiri mai mici, la ceva
distanță, e foarte odihnitor și plăcut.

Îmi plac diminețile acasă. Îmi place dormitorul meu.

Și, totuși, relația cu casa în care locuiesc n-a fost mereu una bună. A fost o vreme în care mi se părea că trebuie să schimb totul, să redecorez. Și nu-i chiar rentabil să faci asta când nu e casa ta – mă tot gândeam că o să mă mut și o s-o iau de la capăt, că n-o să am ce face cu toată mobila cumpărată, că…

Dar toate gândurile astea aveau de-a face, de fapt, cu mine și cu perioada prin care treceam. De exemplu, pe atunci n-aveam nici o plantă. Orice floare primeam, indiferent cât de puțin pretențioasă era, se ofilea. Cu toate astea, dacă ați veni azi la mine acasă, nu v-ar veni să credeți: am ghivece pe pervaze, pe dulapuri, pe frigider. Mai multe în living și mai puține în dormitor, ca să nu le ronțăie pisicile.

Să nu credeți că am aflat secretul îngrijirii plantelor și de acolo s-a schimbat totul. Nu. Ba se mai întâmplă și acum să se ofilească câte una, cel mai probabil pentru că a fost udată prea des. Înainte, însă, florile mele se ofileau din cauza atmosferei de acasă: încordare și tristețe apăsătoare.

Cum să înflorești, când e atâta tensiune în jur?

Când n-am mai fost tristă, m-am simțit de parcă m-am trezit dintr-un somn lung. Am deschis ochii, mi-am cumpărat primele plante și am văzut cum locuința mea prinde viață. Le-aș fi vrut pe pervaz, alături de perdele din in – dar care erau prea scumpe. Din fericire, am găsit unele care imită destul de bine inul, la un preț mai mic. Și poate c-a fost mai bine așa, pentru că nu mă doare sufletul atât de tare acum, când se mai agață pisicile-n ele.

Într-un acces de optimism, m-am apucat chiar să și zugrăvesc singură. Am stat în poziții despre care nu știam că există și am reușit să zugrăvesc o cameră înaltă de trei metri, după care m-am liniștit – a fost mai greu decât mi-am imaginat :). Tot în perioada aceea am citit-o pe Marie Kondo, am aflat cu surprindere că cearșafurile cu elastic pot fi împăturite și am aflat că lucrurile sunt mai ordonate dacă sunt așezate în cutii. Le-am citit apoi pe Diana Mihăilă, pe Sînziana și m-am întrebat cum de nu le descoperisem înainte.

Lumina, spațiul și plantele m-au învățat că am nevoie de foarte puține lucruri materiale ca să-mi faci din casă acasă. Îmi trebuie, însă, disponibilitate. Timpul și pacea de a le observa și de a le pune în valoare.
Nu știu dacă și în cazul vostru e la fel, dar eu amm nevoie de liniște ca să pot să mă bucur de soarele de dimineață, de perdelele mele albe care imită inul, de violetele cumpărate de la florăria mică, de pe colț.

Mi-am amintit de toate astea în vacanța de iarnă, când am citit Cărticica de biniște lansată anul trecut de storia.ro. Cât m-ar fi ajutat când voiam să schimb totul în casă și în viață! Mai ales că n-am găsit în ea doar sfaturi despre design interior, ci și unele pentru suflet. Poveștile despre organizare a casei sunt îmbinate cu cele despre relaxare prin muzică, iar secretele despre creșterea plantelor, cu rețete simple și gustoase, care aduc fericire.

Am cartea lângă mine și tocmai am avut senzația că semăn cu fata de pe copertă. E într-o casă cu plante multe, cu lumânări și cărți, ba chiar poartă și haine cu dungi, cum îmi plac mie.
Singura diferență ar fi că ar bea cafea în loc de ceai. Iar pisica ar fi albă.

Foto principală: marra / Unsplash 

The post Când nu s-au mai uscat florile appeared first on Mara Coman.

Sigur, unele lucruri nu pot fi amânate. Cum ar fi urgențele de la birou sau – ca să trec în cu totul alt registru – cina. O vreme am fost atât de angrenată în cele de mai sus încât mă gândeam la „ce trebuie să fac” și foarte rar la „ce mi-aș dori să fac”. Iar concluzia asta nu m-a lovit, pur și simplu, într-o dimineață, n-a venit ca o revelație. Ci ca o urmare a unei discuții cu un prieten care m-a întrebat foarte serios ce fac eu pentru mine.

Am început să mă uit în stânga și-n dreapta, sperând să găsesc un răspuns rapid – și, dacă se poate, și deștept. Doar că n-am găsit nici unul pentru că, acum vreo patru ani, când am avut această discuție, nu prea făceam nimic pentru mine. Și nu mi-a picat bine deloc să constat asta. Iar după ce m-am convins încă o dată că să mă gândesc la mine și să mă pun pe primul loc nu înseamnă nici egoism, nici narcisism, am avut grijă ca to do list-ul meu să conțină și lucruri care îmi aduc bucurie și, de ce nu, un pic de răsfăț.

Și iată-mă aici. Lupta mea cu timpul continuă – și meționez asta pentru că, de cele mai multe ori, lipsa timpului e cea mai bună scuză ca să nu facem lucruri pentru noi. Însă aceste mici plăceri nu sunt toate consumatoare de timp. Pentru unele ai nevoie de doar două minute. Și merităm aceste două minute pentru a fi buni cu noi înșine.

O să trec în revistă acele mici plăceri pe care le pot pune în practică acum, în pandemie, când lucrez de acasă și când fetițele mele fac școală online, tot de acasă.
Dacă aveți și voi idei care ar putea completa lista, lăsați-le în comentarii. M-aș bucura să știu ce înseamnă și pentru voi un moment de răsfăț.

1. Cafeaua. Îmi place mult cafeaua, și nu doar dimineața. Dar îmi place cafeaua bună. Așa că îmi cumpăr câteva sortimente pe care le alternez de-a lungul zilei.
2. Ora de liniște. E posibil așa ceva cu doi copii în casă? E posibil. Când am început să fac yoga acasă am constatat că acea oră e probabil singura în care nimeni din casă nu mă deranjează. Liniște + yoga = timp pentru mine.
3. Florile. Nu buchetele foarte amenajate, ci cele pe care mi le cumpăr din piață. Mai ales primăvara. Iubesc florile nepretențioase, așa că, începând de acum și până prin iunie, îmi cumpăr flori în fiecare weekend. Întâi ghiocei, apoi brândușe (și cât le caut pe cele portocalii, care sunt mai rare!), narcise albe și parfumate, lalele tot albe (eventual cu margini franjurate), lăcrămioare delicate și, în final, maci, albăstrele și margarete. Fericirea se găsește în buchețelele astea mici.
4. Stiloul. Și, de altfel, tot ce înseamnă papetărie. Când intru într-un magazin de profil, sunt ca un copil care nu mai vrea să iasă de acolo fără să cumpere tot. Însă îmi place mai mult să muncesc când scriu cu un stilou care-mi place, cu cerneală turcoaz sau corai, când am o agendă frumoasă sau – să nu râdeți – o ascuțitoare nouă. Deci se poate răsfăț și în timpul programului.
5. Serialul preferat. Nu contează dacă l-am mai văzut, dar să-l văd într-o duminică după-amiază, cu o pătură pe mine și, eventual, o pisică în brațe.
6. Ciocolata delicioasă, la orice oră. Cel mai mult o apreciez în timpul job-ului, când am senzația de oboseală – îmi dă un plus de energie. Și, recunosc, noaptea la 3, când deschid ochii și-mi iau un pic de ciocolată din frigider.
7. Cititul. Într-o dimineață de weekend, în care să stau cu o carte în brațe și să nu mă dau jos din pat până la prânz.
8. Rujul. Foarte rar m-am machiat în acest an, dar, uneori, un ruj colorat pe buze îmi schimbă starea de spirit. Merge și un lac de unghii roșu. Sau un strop de parfum la încheietura mâinii.
9. Rochia cea nouă. Sau bluza, bijuteria, geanta mult dorită. Acel lucru pe care să mi-l cumpăr doar pentru că-mi place. Fără să mă întreb când și unde o să-l port. Sau dacă îmi Mi-am cumpărat în plină pandemie o rochie din paiete argintii, cu spatele gol. E clar că n-aveam nevoie de așa ceva, dar e superbă, m-am bucurat că mi-am comandat-o.
10. Puzzle-ul care așteaptă pe măsuța din living. Uneori, eu și fetele petrecem câteva ore potrivind câteva dintre miile de piese. Însă e ceva ce mă liniștește și, pentru că mă concentrez acolo, nu-mi mai fac o mie de alte gânduri.
11. Vinul roșu, mai ales într-o seară e vineri, combinat cu senzația de ușurare că urmează weekend-ul. Și cu o porție generoasă de paste (pe care, în cel mai bun caz, nu le prepar tot eu).

Și iată că lista mea cu plăceri și momente de răsfăț nu-i deloc scurtă, deși îmi propusesem să enumăr doar vreo câteva. Când sunt multe făcut și am senzația că nu-mi rămâne timp pentru mine, mă gândesc la lucrurile care-mi plac – precum cele de mai sus – și încerc să le fac loc în ziua mea aglomerată.
E clar că nu am câteva ore la dispoziție pentru un serial, însă cu siguranță îmi găsesc 5 minute pentru o cafea, un strop de parfum și un pic de ciocolată. Pentru că, de cele mai multe ori, răsfăț înseamnă, pentru mine, ceva dulce și bun. Practic, „fur” un baton de Kinder Bueno din rezerva fetițelor mele. Iar ele n-au nimic de obiectat cât timp am grijă să nu rămânem fără astfel de provizii.

Deși n-am la îndemână vreun studiu care să confirme asta cu cifre, știu că nu doar eu asociez ideea de răsfăț cu ciocolata; prietenele mele sunt de aceeași părere. Și, ca să ne răsfețe și mai mult, Kinder Bueno a pus la cale un concurs cu premii care să ne facă la fel de multă plăcere: 20 de parfumuri franțuzești, 15 bijuterii, 10 piese de îmbrăcăminte, 5 ceasuri elvețiene, 25 de seturi de cosmetice. Da, știu, dacă s-ar putea, le-am vrea pe toate.

Vestea bună e că le putem câștiga cu un baton de ciocolată 🙂 . Căutați regulamentul concursului pe kinder.com; veți găsi acolo toate detaliile de participare, dar și mai multe detalii despre premii.

La noi acasă se consumă Kinder Bueno de mulți ani, în ambele variante, deci e clar că particip și eu.

***Am scris acest articol la invitația Kinder Bueno.

The post Tu ce faci pentru tine? appeared first on Mara Coman.

Așa cum știm cu toții – inclusiv eu; sau mai ales eu –, revistele, site-urile și blog-urile sunt pline de sfaturi despre cum să te bucuri de lucrurile mici. Cu varianta: cum să înveți să te bucuri de lucrurile mici. Pe lângă sfaturi, tips & tricks, avem și interviuri cu oameni care au învățat deja să se bucure de lucrurile mici și ne zic și nouă, celorlalți, celor care nu ne-am prins încă de șmecherie, cum se face chestia asta.

Trebuie să recunosc că de foarte multe ori am vrut să le spun să-și bage undeva lucrurile alea mici.

Serios, oameni buni, pe ce norișor trăiți? Într-unul cu ceai călduț, servit în ceșcuțe vintage de porțelan Limoges, alături de o linguriță de dulceață de trandafiri, nu? Într-un norișor cu o carte bună, pe care-o citiți în tihnă. Cu timp de calitate și-o poveste pentru cei mici. Cu o baie lungă, cu citit în cadă, în liniște.

Câtă feerie.

Îmi aminteam cum simțeam că leșin, la propriu, de-atâta dulcegărie și sirop când dădeam peste-o poveste din asta. Ce zen sunt oamenii ăștia!, îmi spuneam. Păi ia să coboare ei cu picioarele pe pământ, să vadă cum e viața reală. Eeeei? Atunci să mai zică ei cu baia aia liniștitoare și cu cititul lor în cadă. Ia să-i vedem noi ce se va întâmpla când o să dea, din greșeală, peste lumânările alea parfumate așezate pe marginea căzii. Ăștia n-au destulă treabă. Repetă un clișeu pe care l-au citit/auzit pe undeva.

Și, surpriză. Într-o zi m-a apucat pe mine zenul.

Inițial am fost așa de confuză, am zis că-i o greșeală: „Las’ că-mi trece până mâine.” Și nu mi-a trecut. Am avut așa, aproape niște revelații. N-am băut ceai în porțelan Limoges, că n-am. Dar, mă minunam eu că viața e frumoasă. Doh. Și că sunt lucruri – da, din alea mici! – care-mi dau așa de multă bucurie, de nu-mi venea să cred. În unele zile, dădeam pe-afară de-atâta zen, așa că am mai și scris și pe-aici cât de minunată-i viața. De parcă descoperisem America. Cel puțin unul dintre texte e tare siropos – dar e-al meu și nimeni nu-i perfect.

Și într-o zi vorbesc eu cu cineva despre chestiile astea: articolul meu dulce și roz, lucrurile mici care aduc bucurie, cum le-am descoperit eu și cum – îmi spune cel cu care vorbesc -, dacă aș scrie sau aș vorbi mai des despre asta, aș ajuta și alte femei. Și-am rămas așa, pe gânduri. O dată pentru că, am mai spus, mi se pare ușor arogant să am pretenția că vai, îi învăț eu ceva pe oameni. Plus că n-am nici un fel de autoritate în zona asta și n-o să mă fac guru când o să fiu mare. Și m-am gândit, mai ales, la toate momentele alea în care voiam să le zic ălorlalți să-și bage undeva lucrurile alea mici :).

Mă rog, ideea e că poate să plouă cu articole și interviuri despre oameni-care-se-bucură-de-lucrurile-mici. Păi dacă ți-a sărit muștarul, tot ce vrei să faci e să dai de pereți cu ceșcuța aia de porțelan. Imaginează-ți: să tremuri de furie și să vină o zână care să-ți zică să respiri adânc și să ieși la o plimbare. Ce plimbare, măi femeie?! Ce mers lejer? Ce-ai zice tu să ne urcăm un pic pe pereți?

Așa că, na, sper să nu fi fost în vreun mood prost când ați dat peste mărturisirile mele cheesy. Chestiile astea – cu fericirea provocată că a-nflorit o violetă, c-am găsit ghiocei în piață, că e liniște, că e soare afară, că am cei mai mișto copii și prieteni, că am citit o carte mi-nu-na-tă, că am alergat în parc și-am descoperit o melodie superbă –, astea vin când ai liniște-n viață. În momentele alea de stres și de nefericire maximă nici nu mă puteam atinge de vreo carte. N-aveam flori acasă și, dacă primeam vreuna, se usca și ea de-atâta tristețe.

Chestie care mi-a demostrat încă o dată că n-ai cum să dai lecții despre așa ceva. Mă rog, unii încearcă. Dar dacă omului nu-i e bine, serios, n-ai cum să-i faci bine cu lumânărele parfumate și floricele de primăvară.

P.S. Sigur că mi-e mai ușor să scriu despre zilele mișto. Dar bineînțeles că există și de-alelalte. Dac-aș fi zen mereu, ar fi ceva în neregulă cu mine. Vinerea trecută am plâns pe stradă de furie (și la mine e mai greu cu plânsul, de obicei nu-mi iese). În altă zi am vrut să-mi pun pilota-n cap, ca un struț, să-mi dau telefonul pe silent și să-mi decupez un pătrățel în care să fiu doar eu, să nu văd și să aud pe nimeni. Altă dată m-am întristat teribil, na, nici nu vă spun de ce.
Diferența e că, de la o vreme, zilele astea-s mai puține, furia îmi trece mai repede și-mi amintesc că viața e chiar mișto. Revelații de-astea roz. Sper să țină :).

The post De câte ori am vrut să le spun oamenilor unde să introducă lucrurile alea… mici! appeared first on Mara Coman.