Las aici două exemple pe care eu le-am încadrat la capitolul #NoapteaMinții și vă rog să completați și voi – dacă v-ați întâlnit cu această situație.

Scriu despre cum se comportă oamenii în avion, de parcă n-ar mai fi zburat niciodată. Pe lângă cei care mi-au zis că sunt eu arogantă și răutăcioasă, că ceilalți nu se ridică la nivelul meu (!), am întâlnit această situație: o domnișoară m-a sfătuit să mă gândesc de ce pe mine mă trigger-uiește acest comportament. Că aia trebuie să rezolv.

Serios?

Ce „să mă trigger-uiască”? Că există niște reguli pe care oamenii le ignoră? Că încălcarea unora dintre ele pot reprezenta un pericol în zbor? Că e atâta nesimțire în jur?

Dar staaaai, problema e la mine, trebuia să nu-mi pese. Eu trebuie să fiu zen într-o mare de certați cu bunul simț. Eventual să întind și celălalt obraz.

Sunt în câteva grupuri de Facebook, printre care și Nu mai port. Foarte mulți oameni acolo. Ei, și într-o zi îmi apare o postare: o tipă căuta o ceșcuță. Soțul i-a spart-o din greșeală și nu mai era pe stoc. Spera să o vândă cineva pentru care nu are mare însemnătate.

Eu merg la yoga, la Ototo, la clasele Alexandrei Negulescu. În timp ce stăteam cu capul în jos și mă uitam într-un punct fix, încercând să-mi păstrez echilibrul, am văzut exact ceașca aceea.

Mă rog, am uitat, m-am luat cu ale mele. Peste o zi sau două, iar îmi apare sub ochi postarea respectivă. Iar văd ceașca. I-am scris fetei: era exact cea căutată. Și singurul exemplar. Happy ending.

Dar n-a fost chiar atât de ușor. Dintre toți cei care au comentat acolo, am găsit și niște cuvinte izvorâte direct din puțul gândirii (pentru context, pe ceșcuța respectivă scrie liniște):

Mi-a plăcut și asta cu empatia și cu nu judecăm. Puse acolo ca să fie, pentru că vorbele respective exprimă exact contrariul.

Deci cum? Nu mai avem voie să ne placă vreun obiect?

Serios, opriți-vă.

Dacă ne găsim liniștea în ceva, orice, e perfect. Nu trebuie să vă placă vouă.

Lucrurile frumoase îți umplu viața, îți aduc un zâmbet pe buze, dimineți liniștite, cum scrie pe ceașca aia.

Ca să fie clar: eu îmi găsesc liniștea în bijuterii și în pantofi. Și e minunat.

Astfel de idei exprimate random pe internet, adresate unor persoane despre care nu știm nimic, sunt orice – numai dovezi de empatie nu. Mai mult, ele sunt scoase dintr-un context mult mai larg, din cărți de dezvoltare personală prost scrise și prost înțelese.

Da, există teoria conform căreia depinde de noi dacă suntem fericiți sau nu – și nu neapărat de factori externi. Dar nu se poate exprima în două rânduri, e o poveste mai profundă. Și nu exclude bucuria unei cești frumoase de cafea.

Știți ce? Lăsați-ne să ne găsim liniștea și fericirea unde avem noi chef. Nu vă mai obosiți cu noi. În loc să veniți cu sugestii din astea, folosiți timpul pentru căutările voastre interioare. Iar dacă e prea pustiu pe-acolo, luați o carte sau ceva.

Ca idee, vom fi în pericol abia atunci când nu ne va mai enerva lipsa bunului-simț și când n-o să ne mai bucure niște lucruri neînsemnate. Cât timp nu se întâmplă asta e un semn că suntem oameni – nu roboți.

Tot cu empatie o zic și eu.

Foto: Unsplash + și Getty Images pentru Unsplash.

The post Dați-mi voie să-mi găsesc liniștea unde vreau eu appeared first on Mara Coman.

Am citit una, alta despre yoga înainte să-mi doresc să încerc și eu. Mi-au ajuns la urechi inclusiv povești despre revelații spirituale, însă pe mine m-a tentat mai degrabă ideea de relaxare și de oprit tornada de gânduri. Și faptul că trebuie să fac totuși un pic de mișcare mai ales acum, când stau mai tot timpul acasă. Dacă peste toate astea vine și vreo revelație, numai bine, o să fie ca un bonus, dar recunosc că nu am așteptări prea mari.

Sunt foarte începătoare la capitolul yoga, nu sunt în măsură să dau sfaturi, nu știu dacă e ceva ce o să dureze sau dacă o să abandonez. Sincer sper să mă țin de program, îmi dă o stare de bine și am nevoie de asta.

Făcusem un research și înainte de pandemie, găsisem un loc în care mi-ar fi plăcut să merg, apoi a venit luna martie și de aici știți cu toții cum a fost; am zis că o să merg yoga după pandemie. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut în primăvară că în noiembrie n-o să vorbim de pandemie la trecut. Așa că acum vreo lună am căutat pe net studioul cu pricina, am văzut că au diverse clase online și m-am înscris la un program. E unul mai special, care presupune să practici yoga șase zile pe săptămână timp de 40 de zile și se potrivește foarte bine cu ce aveam eu în minte: voiam un mai mult de o ședință pe săptămână, ca să înțeleg ceva într-un interval de timp relativ scurt.

Nu știu la voi cum e, dar la noi, de când cu școala online, e un du-te-vino continuu dintr-o cameră în alta. Nici nu mă așez bine la birou că, 40 de minute mai târziu, cineva aleargă pe hol (fetele mele doar aleargă, nu știu când vor învăța să și meargă), apoi semi-trântesc ușa și-mi comunică ce au făcut la școală (rareori) sau în ce poziție a stat pisica (deseori). Știu că pare funny, dar ritualul ăsta de alergat-trântit uși o dată la 40 de minute e destul de enervant, te poate scoate din pepeni.

Așa că am făcut ședință cu toată lumea din casă și-am explicat că eu o să fac yoga. Zilnic. Și că asta înseamnă că am nevoie să stau singură o oră. Dacă nu arde, rezolvăm tot ce trebuie înainte sau după ora mea de yoga. Copilele s-au amuzat puțin, m-au întrebat ce m-a apucat, dacă o să stau în poziția lotusului, cu ochii închiși, o să fac mmmm și – mai ales – dacă o să fiu mai calmă după.
La rândul meu, le-am rugat să nu trântească uși să nu alerge măcar o oră pe zi. Acea oră pe zi.

Ora mea de yoga e uneori o provocare, dar bănuiam că va fi așa, mai ales că am experiență zero. Cert e că, până acum, îmi place. Clasele sunt live pe youtube dar, dacă am altceva de făcut la ora respectivă, am link-ul și pot să-mi aleg eu intervalul orar. Inițial am încercat să practic seara, conform programului de la studio, însă mai nou mi se pare că e mai benefic pentru mine dimineața. Încerc să-mi fac un ritual nou de început de zi, dar am nevoie de mai mult timp ca să văd dacă funcționează.

În primele zile mi-a fost mai greu cu concentrarea; indiferent că aveam ochii închiși sau deschiși, în fața mea se derula un to do list. Duminică, de exemplu, eram atât de furioasă, încât m-am certat cu niște oameni în gând niște minute bune din ora mea yoga. Azi însă am avut senzația că am reușit în mare parte să fiu atentă doar la ce fac și să nu-mi mai las mintea să călătorească pe unde vrea ea. Chestie absolut minunată, face bine la cap. Altfel, sunt lucruri pe care nu le pot face încă, altele care mă solicită foarte tare, dar și niște răsuciri și rotiri care se simt neașteptat de bine.

La început încă s-au mai trântit uși. Copilele au mai alergat, am auzit și o întreagă discuție – așa vorbesc ele, să audă toată lumea! Am mai avut și o tentativă să o las pe Pisica Roz să stea cu mine în timpul clasei, dar domnișoara grațioasă și-a ascuțit ghearele în salteaua mea.

După yoga, Ioana mă întreabă când și când dacă am reușit să zbor și ține musai să o anunț când o să-mi iasă asta cu levitatul. Ah, și mă mai întreabă dacă o să fiu mai calmă și n-o să mai țip niciodată.

Cert e că în timp s-a obișnuit toată casa că mă închid în cameră o oră. Iar asta, ei bine, a fost revelația mea: indiferent ce credeam eu că-mi va aduce yoga, am primit un cadou neașteptat – o oră doar pentru mine. O oră în care nimeni nu-mi cere nimic și, mai mult, o oră în care mi se respectă dorința de a fi singură.

Orice aș fi făcut în afară de yoga, cineva voia ceva de la mine și venea să-mi comunice. Citesc? OK, doar pot să mă opresc un moment. Lucrez? Doar un minut, mama. Fac duș? Nici un stres, intră copila cât să-mi spună că-i e foame sau că mâța s-a mânjit de acuarele. Dar iată că, de când fac yoga, am o oră întreagă care e a mea, o oră de liniște pe care habar n-am cum altfel aș fi putut s-o câștig. And it feels wonderful.

P.S. Eu urmez clasele live de la MPower Yoga. Personal, prefer orele Alexandrei, dar încă experimentez. Abonamentul lunar costă 140 de lei. Am văzut că există și un program pentru începători care e 49 de euro și care mă tentează, poate cu el ar fi trebuit să încep.

Sunt și destuleclasele de yoga care nu costă nimic, în diverse studiouri sau pe youtube. Eu am ales varianta asta pentru că voiam un program clar stabilit, niște instructori și un studio la care să merg și fizic la un moment dat. Iar aici sunt doar clase de yoga, e clar că e foarte greu de susținut business-ul ăsta în pandemie și iar 140 lei pe lună nu e un cost mare. Dacă am alege cu toții clasele free de pe youtube, multe dintre studiourile mici s-ar închide până în vară.

Foto: Max van den Oetelaar și Dave Hoefler / Unsplash

The post Cum să închizi ușa appeared first on Mara Coman.

Știi cum un parfum, o melodie sau o culoare îți pot da viața peste cap și-ți pot aduce în fața ochilor, într-o secundă, lucruri pe care le credeai demult uitate? Sigur că știi. Sunt convinsă că ai trăit asta de multe ori – la intesități diferite, desigur. Pentru că nu toate amintirile sunt așa de răscolitoare.

Mie mi s-a întâmplat asta ieri. Un curier mi-a adus cafea – și m-am bucurat, doar erau noile sortimente de la Nespresso. Dar, când am citit povestea cafelei, mi-au venit în minte toate zilele scurte și reci petrecute în Copenhaga și în Oslo. Apusurile de soare de la 3 și jumătate după-amiaza, zăpada, străzile aproape pustii, liniștea. Și imaginea de mai jos, fără filtre: apă și cer și ceață, fără să știi unde începe una și unde se termină cealaltă.

Ei bine, sortimentele abia lansate fac parte dintr-o ediție limitată de sărbători care se numește Nordic Indulgence – pentru că inspirația vine de la stilul de viață și obiceiurile pasionaților de cafea din țările nordice. Suedezii au fika, concept legat de pauză, de o întâlnire la cafea cu cei dragi. Danezii au hygge, acest sentiment de mulțumire și de recunoștință pentru lucrurile aparent mici și neînsemnate. Atunci când m-am dus eu prima dată în nord habar n-aveam de toate astea; nu doar că nu știam cum se numesc, dar nici să le trăiesc nu știam.

***

Când C. mi-a spus că pleacă din țară, acum 12 ani, am simțit că mă rup în două. Așa-i când îți pleacă prietenii. Mi-era teamă că prieteniile nu rezistă peste mări și țări; că o să vorbim mai des la început, apoi tot mai rar, apoi deloc. Timpul mi-a dovedit, din fericire, contrariul. Deși ne vedem rar și nici nu vorbim în fiecare seară, C. e unul dintre oamenii care-mi sunt foarte apropiați. Am fost la ea când a stat în Copenhaga, am fost la ea în Oslo. De vreo două ori am ajuns acolo cu o tornadă de gânduri care nu se mai opreau. Erau momente grele, așa că îmi făcea bine să stau lângă un om drag și să descopăr un oraș pe care nu-l știam prea bine. Era o fugă, dar și un refugiu. Mă și amuzam, cumva, zicând că mi s-a dereglat busola și că mă duc în nord să-mi găsesc… nordul.

Habar n-aveam de hygge, am zis deja, și nici după ce l-am experimentat nu am știut că are un nume. I-aș fi spus, probabil, tihnă. S-a întâmplat într-o după-amiază, când afară erau cu două, trei grade sub zero. C. mi-a spus că mergem la cafea la V., prietena ei. Mie nu-mi ardea de nimic, dar, pentru că mereu am fost curioasă să văd cum arată casele localnicilor, am acceptat. Am ajuns înghețată și obosită – nu pentru că făcusem vreun efort, ci pentru că nu-mi puteam opri gândurile. În mintea mea se ciocneau violent „to do list”-uri cu „ce-ar fi fost dacă”-uri cu o viteză care-ar trebui interzisă prin lege. Și intru eu în casă la V., și brusc se oprește războiul din mintea mea.
E cald. Muzică în surdină. Bradul e împodobit cu câteva globuri și luminițe – câteva, nu e plin ca o sorcovă J. Băiețelul ei face un puzzle în liniște, pe covor. Pe măsuță avem cafea caldă și vreo trei feluri de prăjiturele tradiționale al căror nume nu l-am știut vreodată. Stăm de vorbă, ne bem cafeaua, nu ne grăbim nicăieri. În sfârșit, e bine. E liniște. E tihnă. E hygge.

***

Acum, e drept că am eu o relație specială cu țările nordice, dar asta nu înseamnă că trebuie să te duci musai acolo ca să înveți să te bucuri de lucrurile mici sau să fii recunoscător pentru ce ai. Am primit și-o carte despre asta; e scrisă de o actriță daneză, Marie Tourell Søderberg, care spune așa: „(…) în esență, [hygge] nu este un concept danez, ci universal. Hygge este pentru toată lumea; indiferent cine ești, indiferent unde ești.”
Și continuă:

Ei bine, toate astea mi-a venit în minte pornind de la noile capsule de cafea inspirate din obiceiurile nordicilor. Mi s-a făcut dor. Am sunat-o pe C. Am căutat cartea despre hygge și mi-am luat răgaz, o după-amiază, să-mi reglez busola, să o îndrept spre nord și să-mi notez lucrurile alea care-mi aduc bucurie și tihnă. Sau, așa cum a făcut și Marie Tourell la începutul cărții sale, să spun ce e hygge pentru mine.

Cele trei sortimente de cafea Variations Nordic de la Nespresso de la care a pornit povestea asta sunt în ediție limitată de Sărbători: Black, Cloudberry Flavoured și Almond Cake Flavoured.

Variations Nordic Black e un lungo lejer, un mix de boabe de cafea Arabica din Africa și din America de Sud. E foarte bună simplă, dar, dacă îți place cafeaua cu lapte, prepară-ți un latte macchiato.

Mie mi se pare că Variations Nordic Cloudberry Flavoured e cea mai aromată dintre cele trei. Am aflat și de ce: cafeaua Livanto, care stă la baza acestui sortiment, a fost completată cu note dulci de gem de mure galbene, un soi care crește într-un climat foarte rece și care e apreciat în special de suedezi.

Și, în final, Variations Nordic Almond Cake conține notele sortimentului Livanto, la care se adaugă aromele fine de cremă de vanilie, frișcă și migdale, arome inspirate din desertul tradițional al norvegienilor numit kvaefjordkake. Ei spun că desertul ăsta e cel mai bun tort din lume: are multă cremă de vanilie și friscă, iar blatul conține migdale.

Aș vrea să vă uitați o clipă și la noile accesorii din gama Festive 2019. Sunt create de artista Louise Campbell – de altfel, ea semnează și designul capsulelor din această gamă – și inspirate de stilul de viață al locuitorilor din țările nordice, dar și de peisajele de acolo. Accesorii înseamnă două variante de travel mug (care-ți păstrează cafeaua caldă de-a lungul zilei), cești Pixie pentru cafea lungo sau espresso, un suport pentru capsulele de cafea șiii… noi sortimente de ciocolată. Toate, numai bune de făcut cadou de Moș Nicolae sau de Crăciun.

Și cafeaua, și accesoriile pot fi comandate online, pe www.nespresso.com, dar le găsești, desigur, și în punctele de vânzare: Nespresso Boutique Dorobanți, Nespresso Boutique Băneasa Shopping City, punctele de vânzare din Mega Mall și AFI din București și punctul de vânzare din VIVO!MALL Cluj-Napoca.

Nu uitați…
… să reciclați. Știu că vă bat la cap cu treaba asta de fiecare dată, dar mi se pare foarte important să avem grijă de mediu. Și respect brandurile care fac ceva în directia asta.
E foarte simplu să reciclezi: în București, capsulele de cafea folosite pot fi predate în orice punct de vânzare sau boutique Nespresso. În țară, ele sunt ridicate de curier, la fiecare comandă nouă de cafea.

The post Despre nord, despre cafea și despre cele 10 lucruri care îmi aduc bucurie și tihnă appeared first on Mara Coman.

Se zice ca, de Anul Nou, la miezul noptii, e bine sa-ti pui o dorinta. Oricat de putin as crede eu in superstitii, asta cu dorinta imi cam place 🙂 Si, in afara de dorinta secreta, sunt cateva pe care pot sa le impartasesc cu voi. Va anunt de la inceput ca nu e nimic senzational, ci doar niste lucruri mici, bucurii simple de care as vrea sa nu uit nici macar o zi.

– Cel mai mult as vrea ca 2014 sa ne aduca sanatate. Stiu ca e un cliseu, stiu ca toata lumea zice asta, dar am invatat din experiente tare grele ca asta e lucrul cel mai important.

– As vrea ca oamenii din jurul meu sa fie fericiti. Daca familia mea e fericita, eu o sa sar intr-un picior. La atatea zambete nu poti raspunde decat cu zambete 🙂

– Sa nu uit ca no news is good news. Ca starea de „normalitate” e ceva pentru care ar trebui sa ma bucur in orice moment.

– Sa traiesc in prezent si sa ma bucur de ce-mi aduce clipa, fara sa planific prea mult ce va fi maine, peste o luna, peste un an.

– Sa ma bucur de fiecare zi cu soare, dar si de ninsoarea cu fulgi mari, ca-n povesti – atata timp cat nu se prelungeste luni intregi 🙂

– Sa fiu recunoscatoare, in fiecare clipa, pentru tot ce am.

– Sa ma bucur de prietenii mei, care sunt putini, dar cu atat mai pretiosi.

– Sa invat din nou povestile, alaturi de fetitele mele. Sa ma bucur ca citim de 1000 de ori Alba ca Zapada si Cei trei purcelusi.

– Si, daca se poate, sa calatoresc in locuri frumoase, in care poate ca n-am fost nici macar in vise.

The post Ce-mi doresc in noul an appeared first on Mara Coman.