Am ascultat ieri toate speech-urile de la TEDxBucharestSalon, am fost chiar și la after party-ul de la Qreator. Aseară însă, în drum spre casă, mă bântuiau câteva povești pe care le-am auzit acolo. Ceea ce pentru mine a fost, totuși, o surpriză: deși știam că, de multe ori, discursurile TEDx pot fi extrem de emoționante, ieri nu m-am gândit prea mult la asta. Da, eram sigură că o să învăț ceva de la oamenii de pe scenă. Însă îmi imaginam mai degrabă că va fi ceva profesional și că o să plec de-acolo cu un drive care să mă facă să merg până-n pânzele albe, ceva care să mă convingă să-mi asum niște riscuri sau alte lucruri din aceeași categorie.

Doar că am venit acasă cu altfel de lecții. Dacă ar fi să le bag în niște categorii, atunci pot spune că au fost lecții despre control și despre lipsa de control.

Despre control, pentru că au fost niște momente în care mi-a fost foarte greu să-mi controlez lacrimile. Deși plâng foarte rar când mi se întâmplă mie ceva (și mai degrabă pentru că mă înfurii, foarte rar pentru că mă doare – dar asta e o poveste mai lungă), unele întâmplări mă impresionează teribil. Iar ieri, la TEDx, au fost spuse niște lucruri care ar mișca până și o statuie. De asta m-am tot întrebat la cum au știut femeile de pe scenă șă-și controleze lacrimile. Eu n-aș fi reușit.

Și-apoi a fost lecția despre lipsa controlului – o lecție grea pentru mine, care-s atât de obișnuită să știu. Ce fac, unde merg, cu cine, de ce. Poate că sună a om organizat și vrei să mă feliciți, dar, din păcate, nu e asta. Nu. Controlul e zona mea de siguranță, iar surprizele mă calcă pe nervi. Instinctiv, calculez ce urmează, ce ar putea urma. În anumite situații pot să fac, în minte, toate scenariile posibile: ce s-ar putea întâmpla dacă. E ceva teribil de obositor și, de altfel, în 99% din cazuri, e inutil.
Am ascultat ieri și povestea unei femei cu un succes profesional de necontestat, o femeie care a încercat și ea să-și planifice cariera și viața. În aproape orice etapă, începând din anii de școală, a știut unde vrea să ajungă – și a și reușit. Și-apoi a spus cum și-a pierdut fiica. A spus și ce a ajutat-o să poată să trăiască mai departe și să învețe să trăiască, de fapt, această nouă viață. Pierderea asta n-a putut fi nici planificată, nici împiedicată. A fost acel lucru care n-a putut fi controlat.

„O tragedie poate să vină oricând”, mi-a spus cineva, încercând să mă convingă să nu mai planific – și să nu mai încerc să controlez – tot. Nu ajută să fii de veghe tot timpul și, mai mult, e ceva ce te golește de resurse.

De-asta reflectam, aseară, în drumul meu spre casă, și la lipsa controlului.

După tot ce am ascultat ieri, mi-am amintit încă o dată cât de important e să mă bucur de  ce am. Mi-am spus că îmi e bine. E totul bine. Nu e nici un nor.
Azi-dimineață mi-am pus căștile în urechi, m-am dus la piață și-am cumpărat lobodă ca să le fac copiilor „ciorbă roz”. M-am plimbat prin piață fără grabă, am luat fructe și multe verdețuri. Am simțit că-i primăvară când mi-am făcut salată cu ridichi, mărar și ceapă verde. Am mai băut o cafea, m-am ascuns sub pătură, am scris chestia asta.
Mi-e bine și, deși n-am habar dacă o să reușesc vreodată pe deplin, încerc să fac acest exercițiu: să las viața să se întâmple, fără să mai controlez și să planific până în cele mai mici detalii.

P.S. Toate discursurile de ieri de la TEDxBucharest au fost interesante și conțin învățături importante. Desigur, fiecare are preferatele sale, în funcție de afinități sau de ce experiențe a avut în viață.
Dacă ar fi să fac o recomandare subiectivă, atunci aș urmări speech-urile ținute de Olivia Vereha, Mădălina Uceanu, Ilinca Păun, Andreea Georgescu și Mihaela Miroiu. Nu știu exact când, dar vor fi disponibile toate pe YouTube.

The post Nu e nici un nor appeared first on Mara Coman.

În jurul meu se tot vorbește, în diverse contexte, despre femei puternice și uneori mă abțin cu greu să nu-mi dau ochii peste cap. Mai ales când referirile la „femeia puternică” se fac după niște clișee care definesc, până la urmă, un fel de doamnă făcută din fier, cu fulgere în ochi, care nu clipește, nu plânge, nu greșește, nu regretă, nu nimic. Doamna asta are, desigur, un job C-level, o carieră, un renume și-o imagine fără pată.

Eu cred că femeia asta nu există. Și, dacă mă înșel, atunci sigur e teribil de plictisitoare.

Mi-am amintit de femeile puternice – și despre cum le definește fiecare dintre noi – zilele trecute, când am fost invitată să le ascult pe femeile care vor vorbi sâmbătă la TEDxBucharestSalon, la Women March Together. Primul lucru pe care am vrut să-l știu a fost, desigur, cine vorbește de data asta. Femei pe care le cunosc, dar și unele despre care încă nu știu mai nimic; dar sunt convinsă că nici una dintre ele n-o să vină să vândă iluzii și n-o să povestească doar despre partea plină a paharului, fără să amintească și de momente mai grele, și la ce a trebuit uneori să renunțe ca să ajungă acolo. De fapt, ăsta e motivul pentru care multe dintre discursurile TEDx atrag ca un magnet: le urmărești ca să afli ce au făcut niște oameni într-o situație dificilă, în care te-ai putea trezi și tu. Cum au reacționat ei când au simțit că au atins cel mai de jos punct și, mai important, cum s-au ridicat de acolo.

OK, și-atunci ce e, de fapt, o femeie puternică? Cea care nu greșește niciodată sau cea care are curajul să-ți spună că i-a fost și greu?

Prima mea amintire legată de subiectul ăsta vine de prin adolescență. Discuție în contradictoriu cu părinții. Îmi dau lacrimile și taică-meu îmi spune să nu mai plâng, că fata lui nu e slabă, ca să plângă.
Pe atunci, nici eu, nici tata n-aveam de unde ști că legile parentingului modern se vor situa la un nivel diametral opus și că, ani mai târziu, vom fi sfătuiți să ne lăsăm copiii să plângă. Așa cum nu bănuiam nici că o să am nevoie de multe ore de terapie ca, adult fiind, să-mi pot exprima din nou durerea prin lacrimi. De altfel, nu-mi iese prea bine nici în ziua de azi. Dar, lăsând la o parte treaba asta cu lacrimile, lucrul care mi-a intrat bine în minte e că a fi slab – și mai ales a arăta că ești slab – e ceva rău. În consecință, am încercat să-mi ascund cât mai bine eșecurile, nehotărârile, fricile. Purtam și eu o mască. Voiam să par puternică, deși nu aveam responsabilitatea vreunei poziții sociale care să-mi dea iluzia că trebuie să mă port ca o doamnă făcută din fier. Și era teribil de obositor.

Am înțeles greu – și poate nici acum pe deplin – că, dacă recunoaști că treci printr-o perioadă dificilă, dacă nu știi ce decizie să iei, dacă ai făcut ceva ce regreți sau dacă te doare, nu înseamnă că ești un om slab. La fel cum uneori e nevoie de un plâns zdravăn pentru a putea să te ridici din nou în picioare și pentru a o lua de la capăt. Să și vorbești despre toate astea, chiar și cu cei apropiați, nu e deloc ușor. Retrăiești niște momente grele, dar, la final, experiența e una care te eliberează. Și te face mai puternică decât dacă ai ascunde totul sub preș.

Avem, desigur, definiții diferite despre ce înseamnă o femeie – sau o persoană – puternică. Ea poate fi o femeie care conduce un business important. Sau o femeie care nu clipește, nu plânge, nu greșește, nu regretă, nu nimic. Pentru părinții mei, puternică era, probabil, femeia care nu plânge.

Cât despre mine, ei bine, eu m-am simțit puternică atunci când…

… i-am spus unui prieten că a făcut un gest care m-a rănit. A fost incomod și, acum câțiva ani, n-aș fi putut să recunosc asta;
… m-am lăsat de fumat;
… am început să alerg în parc. Am avut scutire la sport dintr-a cincea până când am terminat liceul, deci eram convinsă că nu pot să alerg nici măcar un kilometru;
… am încheiat o relație care nu mergea deloc, deși mi-era teamă de ce mă așteaptă după. Din fericire m-au așteptat numai lucruri bune;
… am terminat un proiect greu, pe care inițial crezusem că n-o să-l pot duce la capăt. Ba chiar mi-a ieșit mai bine decât sperasem;
… mi-am ținut fetițele strâns în brațe și nu le-am spus să nu mai plângă.

CONCURS

Pentru mine, putere înseamnă și să ai curajul să urci pe o scenă și să povestești despre tine, în fața atâtor oameni, niște experiențe care te-au marcat. Iar sâmbătă, la TEDxBucharestSalon – Women March Together, speaker-ii vor face exact asta.

Anul acesta, Qreator este creativity partner la TEDxBucharestSalon și mi-a dat ocazia să ofer două invitații pentru evenimentul de pe 7 martie. Și, ca să decid la cine va ajunge, o să te rog să-mi spui într-un comentariu aici, pe blog:

De ce vrei să mergi la TEDxBucharestSalon? 

REGULAMENTUL CONCURSULUI

• vor exista doi câștigători care vor primi câte o invitație;
• invitația este valabilă atât la sesiunile care vor avea loc la Auditorium Pallady Conference Center, cât și la after party-ul Stronger Together de la Qreator (Bulevardul Aviatorilor nr. 8A);
• câștigătorul va fi ales dintre cei care va comenta pe blog, în cadrul acestui post, și va răspunde la întrebarea: De ce vrei să mergi la TEDxBucharestSalon?
• concursul începe din momentul în care este postat acest articol și se va încheia vineri, 6 martie, la ora 16;
• voi contacta câștigătorul prin email și îl voi anunța și pe blog, tot printr-un comentariu, cel mai târziu vineri, 6 martie, ora 20.

TEDXBucharestSalon va avea loc, în acest an, la Auditorium Pallady Conference Center (Bulevardul Theodor Pallady nr 40G, sector 3. Metrou M3, Nicolae Teclu).
Înregistrarea se face între orele 13 și 14, iar sesiunile încep de la ora 14 și se vor termina la ora 19.
De la ora 19 va începe after party Stronger Together la Qreator (Bulevardul Aviatorilor nr. 8A). Qreator este creativity partner la https://tedxbucharest.ro/.

The post Despre putere și alți demoni appeared first on Mara Coman.