Cu toate astea, decembrie n-a arătat neapărat așa.

Am văzut destul de puține filme, am citit una, alta. Am terminat un puzzle cu fetele și am abandonat altul (care avea jumătate din piese bleu, aproape aceeași nuanță de bleu).
Dar am gătit mult, aproape zilnic, mi-am rearanjat cărțile și hainele, am șters praf din locuri nebănuite. Și n-am făcut asta pentru că trebuie, ci pentru că simțeam nevoia.

Anul trecut am făcut un interviu cu Katherine May, cea care a scris Iernile sufletului (Wintering) și Vraja lumii.

Wintering (îmi place cum sună titlul în engleză) m-a atins, am scris și atunci despre ea.

A fost pentru mine un fel de manifest pentru blândețe și m-a făcut să înțeleg că efortul pe care-l depun uneori pentru a mă împotrivi unor lucruri pe care nu le pot controla înseamnă un imens consum de energie. Practic, mă costă prea mult suflet.

Partea frumoasă e că am avut șansa să fac acest interviu cu Katherine, căreia i-am pus o întrebare care mă preocupă de ceva vreme: ce faci atunci când simți că nu poți face nimic?

Și ea mi-a răspuns așa:

Când simt că nu pot face nimic e și un semn că trebuie să mă odihnesc. De cele mai multe ori, dacă mă odihnesc, va exista ceva ce vreau să fac. Se trezește în minte dorința de a reveni în lume.

Cred că ajută foarte mult să ai mâinile ocupate în momentele în care ți-e greu să faci față vieții.

De exemplu, gătesc ceva ce-mi ia mult timp: multe legume de tocat, mult de amestecat în oale. Asta poate ajuta foarte mult. Sau am grijă de plantele mele, de grădina mea. Sau merg la plimbare. Mișcarea corpului într-un mod foarte delicat mă ajută să-mi liniștesc mintea.

M-am gândit mult la vorbele astea pentru că mi-am dat seama că și eu îmi liniștesc mintea în același fel. Doar că nu alegeam să-mi folosesc mâinile în mod conștient.

Nu-mi spuneam: „Sunt obosită sau sunt supărată, poate că m-ar ajuta să fac un quiche sau o lasagna. Oh, sau poate aș putea să-mi spăl de mână puloverul preferat din cașmir. Și, cât timp se usucă, să-mi rearanjez hainele din dressing.”

Dar, de cele mai multe ori, ajungeam să fac ceva cu mâinile. Să-mi curăț bijuteriile din argint. Să scot toate vasele din dulap și să-l lustruiesc. Să mut plantele în ghivece mai mari sau să le schimb pământul.

Recunosc, am avut și momente în care am frecat rosturile gresiei cu periuța de dinți – fiecare cu nebuniile lui.

Azi a fost o astfel de zi.

N-am dus la spălătorie puloverele din lână și cașmir, ci le-am spălat de mână. Le-am stors rulându-le într-un prosop și-apoi le-am pus cu grijă la uscat.

Am reorganizat dulapul fetelor, unde e mereu dezastru. Am inaugurat un raft comun, cu haine pe care le putem purta toate trei – vedem cum funcționează și dacă mi le distrug :).

Mi-am rearanjat puloverele în așa fel încât să le văd – și să le port. Am gătit waffles pentru micul dejun și frigărui pentru cină.

Și, în timp ce făceam toate astea, mă gândeam că e o alegere.

Nu era nimic urgent, nu era neapărat nevoie de nimic. Puteam, foarte bine, să comand mâncare și să duc hainele la curățătorie (de fapt, nici măcar nu e nevoie să le duc; vin ei, mi le iau de acasă și mi le aduc pe umerașe).

Dar aveam nevoie de acest gen de activitate care să-mi permită să mă gândesc la câte-n lună și-n stele. Și să-mi liniștesc mintea.

Foto principală: Drazen Nesic / Unsplash

The post Simt nevoia să fac ceva cu mâinile appeared first on Mara Coman.

Dilema asta nu e deloc nouă; pe mama o auzeam des spunând că nu știe ce să mai facă de mâncare. Era, de altfel, un subiect atins la fiecare întâlnire cu prietenele ei.
Bine, mama a și apucat niște vremuri în care să faci de mâncare era aproape o aventură. Nu ca proces în sine, ci ca procurat de ingrediente. Știm cu toții de ce, bănuiesc.

Acum, deși nu mai e așa, tot m-am trezit că și eu le cer sfatul prietenelor mele. Cele care au copii sunt fix în aceeași situație ca mine; celelalte mă privesc un pic ciudat și mă întreabă când am devenit eu atât de preocupată de gătit.

Ce să spun, nu m-ar interesa așa de mult dacă n-aș avea doi copii care chiar mănâncă de… ați ghicit, da, de trei ori pe zi. Ba chiar le-ar plăcea și să gătesc ceva diferit la fiecare masă, dorință care nu se potrivește nici cu timpul pe care-mi doresc eu să-l petrec în bucătărie, nici cu creativitatea mea culinară.

La un moment dat i-am propus unei prietene care are trei copii să ne trimitem, zilnic, câte un mesaj pe WhatsApp în care să scriem, scurt și la obiect, ce-am gătit pentru ai noștri: șnițel de curcan cu salată. Aripioare cu piure. Caprese și paste cu sos de roșii.

„Crezi c-o să funcționeze?”, m-a întrebat, cu un strop de speranță în glas. Totuși, avea îndoieli. Pe de o parte, pentru că are niște copii mai mofturoși decât ai mei. După care a făcut o pauză și a adăugat: „Știi, uneori eu mai cumpăr câte ceva gata făcut, mai comand o pizza, pentru că pur și simplu nu am timp.”
Și eu la fel.

Habar n-am de ce n-am pus în practică propunerea cu mesajele gastronomice (eu tot mai cred că e o idee bună), dar, de disperare, am căutat toate cărțile de bucate pe care le am prin casă.
De găsit le-am găsit, dar m-au ajutat și nu prea: fetele mele nu se dau în vânt după rețete clasice, gen ardei umpluți și chiftele. Pe altele le evit eu, că încerc să țin cont de ce e sănătos: prăjesc rar, nu pun niciodată făină în sosuri – lucruri pe care le mai întâlnești în mâncărurile tradiționale.

Cărțile de bucate mai moderne, însă, mi-au pus capac: cum găseam câte o idee care mi se părea bună și încercam s-o pun în aplicare, cum îmi dădeam seama că n-am nu știu ce ingredient. Partea ușor neplăcută este că de multe ori îmi dădeam seama de asta când deja pregătisem tot ce trebuie pentru aventura culinară.

Acum, serios, nu știu câți dintre voi aveți mereu în casă anghinare, turmeric, ciuperci shiitake, rodie, sparanghel, muguri de soia, microplante și fenicul. Iar dacă sunteți genul care vă apucați să preparați rapid un pesto de pătrunjel înainte de cină sau dați o fugă la supermarket doar ca să cumpărați susan negru și păstăi de cardamom, ei bine, nu cred că avem prea multe în comun.

Acestea fiind zise, am căutat niște rețete simple, cu ingrediente pe care le cumpăr de obicei și care să fie și pe placul fetelor mele. Care, apropo, nu sunt prea fericite nici să mănânce din același fel de două ori.

Unde am căutat? Pe internet. Dar n-am intrat pe site-urile speciale de food (pe care le folosesc când ȘTIU ce rețetă caut), ci am intrat de pe un link pe altul până când am dat peste un ghid de alimentație cu niște propuneri care chiar pot fi puse în practică. Adică n-ai nevoie de jumătate de zi ca să prepari o masă și nici nu trebuie să te duci special în India pentru nu știu ce sortiment special de piper. Sunt niște rețete normale, adică fix ce-mi doream.

Mi-am descărcat ghidul în calculator, le-am chemat pe Ioana și pe Maria și le-am rugat să aleagă, pentru început, două rețete de-acolo. În primă fază au votat pentru micul dejun – wrap din omletă cu brânză și salată – și pulpe de pui la cuptor cu legume curcubeu pentru prânz.

La prima alegere mă așteptam, că mănâncă des ouă și le-a plăcut prezentarea :). La varianta pentru prânz m-a mirat puțin că au ales puiul cu legume, având în vedere că leguma lor preferată e cartoful.
Au zis că le-a plăcut cum sună „legume curcubeu”, că arată într-adevăr bine (“O să-ți iasă și ție ca în poză?”) și m-au rugat să înlocuiesc cartofii dulci cu cei clasici.

Am avut. Omleta cu brânză a fost bună, din categoria „Mami, te rog, mai facem și altă dată?”. Un singur lucru am pus în plus: un pic de ceapă tăiată mărunt.

Pentru pui am avut din start niște cerințe speciale: să fie bun „pui din ăla bun” (dacă îl cumpăr pe cel palid, decolorat, fetele mele nu-l mănâncă – și pe bună dreptate, nu are gust) și să fie crocant pe deasupra. Ceea ce am și executat. N-am avut ardei capia, dar am pus două culori de ardei gras, doar trebuia să fie curcubeu.

A ieșit bun, foarte bun. Surpriza plăcută a fost că fetele mi-au zis că broccoli e mai bun la cuptor decât fiert (bine că le place în vreun fel!) și că… mai vor.

Nu glumesc, am gătit același lucru și a doua zi.

Ce n-am făcut lângă pui a fost sosul din iaurt, usturoi și avocado. Mi se pare o super idee, mai ales că Ioana și Maria își doresc uneori un sos. Dar acum nu am simțit nevoia: sosul lăsat de pui și de legume a fost delicios și nu ne trebuia nimic în plus.

Ce rețete vrem să mai încercăm din ghid: un quiche, desigur, pentru că eu ador să fac quiche-uri. Tortilla, pentru că le place fetelor ideea asta de a pune diverse lucruri într-o lipie, chips-uri la cuptor, pentru că aș vrea să găsesc o variantă sănătoasă la cele din supermarket, la care mai tânjește toată lumea uneori. Și, desigur, desert: pancakes, brownie cu fructe de pădure și biscuiți cu unt, mai ales că avem și niște forme interesante.

Fetele mele adoră să gătim împreună. Nu am mereu timp și răbdare pentru asta, dar, de fiecare dată când le implic, sunt și fericite și li se pare că mâncarea e mai bună.

Ioana și Maria fac lucruri mici, potrivite pentru vârsta lor: sparg și amestecă ouă pentru omletă, toacă legume, cântăresc diverse ingrediente, pun vasele în mașina de spălat.

Eu n-am gătit cu mama și nu am astfel de amintiri. Însă pentru fetele mele e o reală plăcere și aș vrea să păstreze în minte momentele astea în care suntem doar pe noi trei, chiar și în bucătărie. Mă rog, uneori ni se mai alătură în bucătărie și cel de-al patrulea membru al familiei, dar nu știu cum se face că cel mai des ni se alătură când masa e aproape gata. Nu tot timpul, dar un pic cam prea des pentru cât se laudă el că și gătește.

Acest ghid cu rețete (structurat cu idei pentru mic dejun, prânz, cină și desert) nu e foarte stufos – lucru bun, de altfel. Dacă le-aș fi pus fetelor în față un pdf cu 300 de pagini, s-ar fi plictisit. Așa, au avut răbdare să-l răsfoiască, să-și noteze preparatele preferate și, astfel, să facem un plan.

Da, un plan: am decis ce mâncăm în zilele următoare. E un lucru pe care îmi doresc să-l fac de ceva vreme, dar n-am prea reușit. Acum, însă, pentru că le auzeam pe ele că vor să încerce și tortilla, și quiche, și pancakes, am propus să stabilim și în ce zile le vom găti.

Organizarea meselor chiar ajută: nu doar că totul devine mai ușor când știi ce vei face și de ce ingrediente ai nevoie, dar ai și o privire de ansamblu pentru zilele următoare. E mai ușor să creezi un meniu variat și să nu sfârșești prin a face, repede, niște paste, de trei ori pe săptămână.

Pentru că acest Ghid de alimentație echilibrată și dezvoltare armonioasă a fost creat cu ajutorul unor specialiști: chef-ul Cezar Munteanu, pediatrul Andreea Manda și consultantul Alina Trifu.

Inițiativa, însă, aparține Asociației Agricola Neam de Gospodari, care a vrut să ofere niște opțiuni rapide și echilibrate pentru mesele în familie. Mai mult, este vorba despre alegeri sănătoase și despre educația alimentară – pentru că noi, părinții, nu doar ne hrănim copiii, ci le creăm niște obiceiuri culinare.

Generația mea a crescut cu cartofi și ouă ochiuri (aș putea să mănânc asta în fiecare zi, dar nu e deloc sănătos), dar acum avem acces la informație și e important să le  pregătim copiilor hrană gustoasă, dar și sănătoasă. Ce le oferim de mâncare va avea efecte asupra dezvoltării lor.

Ghidul de alimentație echilibrată n-a luat naștere doar pentru a salva mamele în pană de idei culinare, ci a venit ca un semnal de alarmă pe fondul creșterii numărului copiilor care se confruntă cu obezitatea. În România, în perioada 2019-2020, obezitatea a fost pe locul doi în topul afecțiunilor cronice la copii.

Materialul este gratuit și poate fi descărcat doar cu un click, de aici. Pe lângă rețete sunt și informații despre alimentație sănătoasă scrise într-un limbaj accesibil chiar și copiilor.
E bine să le spunem și lor că mesele nu sunt doar despre gust, ci și despre o viață echilibrată.

*Acest articol a fost realizat în colaborare cu Asociația Agricola Neam de Gospodari din dorința de a genera un dialog pe tema alimentației sănătoase. 

Foto principală: Jason Briscoe / Unsplash

The post Tu ce faci când nu știi ce să mai gătești? appeared first on Mara Coman.