Am o pasiune pentru autobiografii din studenție. Deci nu e de mirare că am vrut să citesc „A trăi pentru a-ți povesti viața”, volumul de memorii în care Marquez vorbește despre copilăria lui, despre locurile în care a crescut, familie, prieteni, anii de școală și de jurnalism.

Citisem deja câteva dintre romanele lui Marquez, și, pentru că mă fascinaseră, voiam să aflu mai multe despre acest scriitor columbian. Îmi amintesc că, pe măsură ce-i descopeream povestea, îmi plăcea din ce în ce mai mult. „A trăi pentru a-ți povesti viața” a intrat de atunci în topul cărților mele preferate – și a și rămas.

Am recitit-o la începutul anului, la mai mult de 20 de ani distanță, din dorința de a regăsi senzația de atunci. În același timp, însă, eram curioasă dacă o să-mi placă la fel de mult. Dacă nu cumva vârsta și anii de experiență mă vor face să văd cartea cu alți ochi. Mi-a fost chiar teamă că n-o să am parte de aceeași magie.

Din fericire, am redescoperit-o cu aceeași bucurie. Am savurat-o. Le-am povestit prietenilor despre ea, le-am relatat întâmplări și pasaje.

„A trăi pentru a-ți povesti viața” m-a ajutat să descopăr pentru prima dată viața oamenilor obișnuiți din Columbia – ceva foarte exotic și diferit de tot ce am trăit noi. Mi-am imaginat satul columbian în care a trăit micul Gabo, casa plină de femei (bunici, mătuși, verișoare, surori) în care trăia doar un singur bărbat – un bunic cu o poveste de viață bogată, care a luptat în război și a scăpat viu dintr-un duel.

Ei bine, în casa asta plină de femei se întâmplă tot felul de lucruri: superstiții, leacuri, povești de dragoste, inclusiv evenimente inexplicabile.

Unul dintre pasajele care mi-a rămas în minte e cel cu papagalul vorbitor care începe, din senin, să stige că vine taurul. Nu l-a băgat nimeni în seamă, au crezut că o luase razna. Dar, nu peste mult timp, un taur furios a deschis ușa casei cu coarnele și a năvălit în casă, în timp ce toți s-au adăpostit cum au putut.
Nu e chiar un scenariu care seamănă cu copilăria noastră, nu? Seamănă mai degrabă cu realismul magic din romanele lui Marquez.

Un alt lucru care m-a impresionat extrem de mult a fost sărăcia lucie în care a trăit. Întâi în copilărie, când mama lui Marquez fierbea zile-n șir același os de vită pentru supă, când, din disperare, l-a trimis să ceară bani unui vecin bogat (n-a primit, a fost alungat).
Apoi, în anii tinereții, când lucra ca ziarist și abia avea ce să mănânce și unde să doarmă.

M-a uimit în special faptul că Marquez povestește lucrurile astea atât de firesc, fără să se plângă.

Practic, au fost perioade lungi în care, dacă nu avea 1 peso pentru o cameră ieftină, stătea toată noaptea într-o cafenea sau dormea în redacție. A dormit pe o bancă, în parc, a ajuns chiar și în arestul poliției din cauza asta.
Dacă nu știa unde va dormi, înseamnă că n-avea nici haine de schimb, „bagaj” de mutat într-un loc în altul. Uneori avea bani de masă, alteori nu.

Și, mai mult decât toate cele de mai sus, m-a marcat pasiunea lui pentru povești, pentru scris și citit. Devora cărțile, deși erau foarte scumpe și-i era greu să le obțină. Însă, cu toate astea, era mereu înconjurat de jurnaliști, poeți și scriitori care îi împrumutau cărți, care îi recomandau diverse lecturi ca să-l ajute să scrie.

Tot în cartea asta am descoperit și cât de mult a muncit. Multe eșecuri, multe renunțări, romane sau povestiri începute și abandonate, scrieri pe care ziarele sau editurile i le-au refuzat. Practic, a învățat și a luptat pentru tot, n-a primit nimic ușor, nu s-a născut cu un talent senzațional – ci a muncit.

Ce-am mai găsit în carte și mi-a plăcut: câte o întâmplare pe care o descoperisem deja în romanele sale. Țin minte că, atunci când am citit „Un veac de singurătate”, m-am întrebat cum a inventat Marquez fetița aceea ciudată care mânca pământ, de unde i-o fi venit o asemenea idee.

Ei bine, strict în cazul ăsta, n-a inventat-o: una dintre surorile lui mai mici avea acest obicei.

Voi ați citit „A trăi pentru a-ți povesti viața”? Și, dacă da, cum vi s-a părut?

Foto principală: Joel Muniz / Unsplash

The post Cartea pe care am recitit-o după 20 de ani appeared first on Mara Coman.