Iar acum, cand ar trebui sa stau, sa citesc, sa ma uit la filme si nimic altceva, imi vin idei. Recunosc ca totusi nu fac cine stie ce, sunt totusi constienta ca am facut o operatie, deci am niste limite. Ieri am avut chef sa gatesc. Era si cazul, dupa cat iaurt si branza de vaci am mancat in ultimele zile 🙂

Mi-am amintit de tavile pentru tarta cumparate acum un an si mi s-a facut pofta de tarte sarate. Sau quiche. Sau ceva in between. Aveam in frigider de toate, asa ca am facut aluatul, l-am pus la rece, apoi am inceput compozitia. Cel cu spanac si somon a fost mai simplu, pentru ca a fost nevoie doar sa tai somonul bucatele si sa gatesc spanacul. La cel cu pui si ciuperci insa am tooot taiat cubulete vreo ora, timp in care m-am intrebat cine m-a pus sa fac asa ceva si cum ar fi sa las totul balta in mijlocul actiunii.

Altfel, totul bine si frumos, am dat drumul la cuptor, s-a facut cald in bucatarie si mananc quiche de ieri incoace 🙂 Cel cu pui si ciuperci e foarte bun cu marar si, cand e gata, garnisit cu smantana (arata ca o prajitura cu frisca deasupra). Din pacate n-am poze bune, doar ce-am facut eu cu telefonul, dar situatia chiar a fost mai gustoasa decat ce se vede 🙂

P.S. Multumesc pe aceasta cale masinii mele de spalat vase, pe care am cumparat-o dupa ce am citit vreo 20 de review-uri si despre care am crezut ca e un moft. E pur si simplu divina.

The post Ce fac eu cand nu trebuie sa fac nimic – II appeared first on Mara Coman.

Nu mai tin minte cand am inceput sa savurez mancarea. Cat am fost copil, trebuia sa mananc – si asta nu-mi prea placea, ca orice lucru pe care trebuia sa il fac. Desi, ma gandesc acum, masa ar fi trebuit sa fie un moment de bucurie pentru ca aveam parte de un rasfat maxim: bunica ma intreba in fiecare zi ce vreau sa-mi pregateasca. Si bunica gatea tare bine. Imi placea mult supa cu taitei de casa – supa cu fidea am mancat abia dupa ce am plecat de acasa.

Nu scriu despre mancare pentru ca mi-e foame, chiar daca asa pare :). Scriu pentru ca mi-e pofta de niste feluri libaneze pe care le-am gustat saptamana trecuta. Si pofta asta n-o sa-mi treaca prea usor, pentru ca nu stiu sa fac nici un fel de mancare libaneza (cu exceptia a ceva ce seamana cu tabule). Dar s-o luam cu inceputul.

S-a intamplat saptamana trecuta, cand voiam sa merg in oras cu cea mai buna prietena a mea. Isi dorea sa manance ceva bun si, dupa ce cativa prieteni mi-au recomandat Four Seasons din Dorbanti, am ajuns acolo. Mai ales ca la Oslo, imi spune ea, nu gaseste mancare libaneza. Ne-am asezat pe terasa si n-am mai vrut sa plecam 🙂 E greu sa spun ce mi-a placut, pentru ca lista ar fi prea lunga. Dar pot sa zic de ce mi-e pofta azi: de haloumi la gratas, tabule, falafel si humus.

Acum, sincer, eu ma asteptam ca mancarea sa fie foarte buna. La fel si servirea – chiar ne-au rasfatat acolo. Dar n-am crezut ca o sa imi placa atat de mult desertul (nu stiu daca am mai zis ca nu ma dau in vant dupa dulciuri). Se numeste Noapte de Beirut si e prima data cand incerc asa ceva. E pe baza de lapte, dar eu aveam impresia ca mananc… parfum. Ne-am tot intrebat ce sa fie si am pariat pe o aroma de iasomie. Am aflat ca, de fapt, ingredientul foarte parfumat este apa de transafiri (desi mie mi se pare ca tot cu iasomie aduce). Si pentru ca mi-a placut atat de mult, la final am primit o „cafea alba”. O cescuta mica cu un lichid incolor, dar foarte parfumat: un fel de ceai din apa de portocal. Aroma e de senzatie.

Dar sa revin la ce spuneam la inceput… Nu, nu mi-e foame 🙂 Doar planific sa le mai fac o vizita, cat de curand, celor de la Four Season. Cred ca si din cauza pozelor mi se face pofta 🙂

The post Parfum la cina appeared first on Mara Coman.

Apropiatii mei stiu ca nu mananc pepene rosu – si se mira. De obicei aud ca n-au mai intalnit pe cineva caruia sa nu-i placa pepenele rosu. Asa o fi. Mie mi se pare ca n-are vreo aroma deosebita, ca e doar ca un burete dulce. In acest moment al discutiei, fanii pepenilor se incrunta si incep sa ma contrazica. Insa asta chiar e o chestiune de gust 🙂

In contextul de mai sus e surprinzator, chiar si pentru mine, sa fiu impresionata de o salata cu pepene rosu. Am gustat din ea aici, in Mykonos, si am decis ca e, intr-adevar, cel mai racoritor desert: pe langa feliile de pepene erau bucatele mici de feta si de menta. De incercat neaparat acum, repede, cat inca mai sunt pepeni la piata.

Desi nu ma dau in vant dupa mancare traditionala greceasca – nu sunt fan musaca sau souvlaki – , sunt cateva preparate care-mi plac tare mult. Calamarii umpluti, caracatita la gratar si banala salata greceasca. Gata, cu asta v-am lasat, ma duc la masa!

UPDATE: Acum, dupa ce au trecut mai multe zile, am mancat in diverse restaurante si taverne. Mancarea e mai scumpa aici fata de alte insule grecesti in care am fost (Mykonos nu e renumita doar pentru petreceri, ci si pentru ca aici vin celebritati si oameni bogati). Problema e ca poti manca foarte bine sau prost cam cu aceeasi suma de bani. Mie mi-a placut la Avra Restaurant, la Fato a Mano, Koursaros, chiar si la Kostas. In alte locuri din Grecia am gasit cea mai buna mancare in tavernele micute, in care gatea familia, dar aici n-am prea intalnit asa ceva.

Bineinteles, pe langa cele de mai sus gasesti la orice colt de strada gyros, souvlaki sau clatite sarate ori dulci. Iar la dulciuri, grecii chiar sunt priceputi.

The post Bunatati din Mykonos appeared first on Mara Coman.

Casele parintilor ascund comori. Am gasit atatea lucruri pe care le credeam pierdute – ia mea de la gradinita, dantele de-ale mamei si stiloul meu auriu din generala. Si, nu stiu cum, dar am descoperit carti pe care nu le vazusem parca niciodata. Carti vechi, multe in franceza, cu dedicatie de la si pentru oameni de care n-am auzit. Stiu ca erau pastrate de mama, insa pe majoritatea nu stiu de unde le avea sau daca au vreo poveste.

Am gasit de curand o carte de bucate veche, superba. Se numeste „Carte de bucate pentru buna menagera” si este semnata de Ecaterina Dr. S. Comsa (autoarea a studiat la scoala de menaj din Viena). Eu am editia a XI-a, cu 1255 de retete si cu „185 de ilustratiuni in text”. Cu retete nebanuite, unele ciudate si de nepus in practica – precum garnitura de creste de cocos sau urechile de vita – , unele sofisticate – potarnichi cu sos de smantana sau porumbei salbatici. Si, bineinteles, multe care-ti fac pofta si pe care nu e bine sa le citesti, ca mine, seara, inainte de culcare. Va imaginati voi ce o sa visez eu in noaptea asta? Sau ce o sa cumpar eu maine din supermarket? Dupa lectura asta, sigur o sa vreau sa fac vreun experiment.

Dar pe langa partea practica, e frumoasa exprimarea veche si scopul foarte important pentru care a fost scrisa – pentru a fi „o buna menagera”. Redau mai jos un pasaj din prefata, ca nu ma pot abtine:

„O buna gospodarie este una din conditiunile esentiale pentru bunastarea si fericirea familiei. Barbatul aduna cele necesare traiului, iar buna lor intrebuintare si intreaga economie interioara a casei este de competinta si atributiunea femeii. Femeia, ca o albina silitoare, chiverniseste, prelucreaza si imparte, dupa trebuinta, cele adunate. Prima datorie a unei bune gospodine este stiinta si indemanarea de a pregati hrana necesara, fie ca sa poata pregati ea singura, la nevoie, fie ca sa poata conduce si exercita un control serios asupra acelei persoane care pregateste mancarile.”

Si inca un plus: cartile vechi miros frumos.

Am pus mai jos si o schita care-i ajuta pe cei incepatori, ca mine, sa afle ce carne de vita sa cumpere si care anume este cea „nutritoare”.

The post Buna menagera de Ecaterina Dr. S. Comsa appeared first on Mara Coman.

Pentru ca rareori mi-e pofta de dulciuri, nu prea fac prajituri. Si atunci cand fac, trebuie sa fie racoritoare si sa aiba fructe. Aceasta este a treia oara cand fac o tarta. Si sunt fericita ca a iesit tare buna.

Reteta am luat-o de pe internet: aluatul l-am facut ca la Petit Chef, iar crema de vanilie ca la Chez Mazilique. Si a iesit tarta mea. Am cautat in doua locuri pentru ca imi place mie sa pun ou in aluat. Peste crema de vanilie am pus felii de capsuni si de banane. Si un pic de menta taiata marunt (care din pacate nu e in poza, ca n-a mai avut rabdare fotograful :)).

E un desert racoritor, colorat si se face cu orice fruct. Si repede 🙂

The post Tarta cu capsuni si banane appeared first on Mara Coman.