Recunosc că nici aromele nu erau chiar ce-mi doream. Vă gândiți, probabil, că sunt eu prea pretențioasă, dar miroseau a sintetic. Și asta, în ciuda faptului îmi cumpăram ceva fresh, citric, nu cine știe ce mix complicat.

În ultima perioadă chiar renunțasem la aceste parfumuri și am preferat să aprind mai des lumânări parfumate (aici am mai multe opțiuni care îmi plac) sau să folosesc un spray cu extracte din plante. Ultimul e departe de parfumul de cameră visat de mine, dar măcar miroase plăcut, natural, a ierburi.

Cum nu mi-am pus niciodată problema să fac un research în domeniul ăsta, probabil că, pentru mine, lucrurile ar fi rămas așa. Doar că, acum ceva vreme, am fost invitată la un eveniment Obsentum dedicat brandului Dr. Vranjes – o companie cu sediul la Florența care produce parfumuri de interior din 1983 și care tocmai a împlinit 40 de ani.

Având în vedere experiențele mele anterioare, m-am dus la eveniment cu curiozitate, dar și o oarecare reticență: mă temeam să nu fiu din nou dezamăgită.

N-am fost. Scriu aceste rânduri din dormitorul meu, care miroase a Rosso Nobile; tocmai am întors bețișoarele din lemn cu susul în jos (părțile care au stat peste noapte în parfum sunt acum în partea de sus a sticlei), iar notele ce amintesc de vinul din Toscana îmi răsfață simțul olfactiv.

Fondatorul și parfumierul companiei este Dr. Paolo Vranjes, care a studiat farmacia și cosmetologia.
Nu s-a îndreptat către acest domeniu întâmplător, ci datorită bunicului său, un comerciant de textile care nu aducea acasă doar materiale prețioase, ci și diverse esențe. Copil fiind, Paolo a avut această curiozitate de a descoperi aromele din fiecare sticluță adusă de bunicul său, dar și de a le combina în diverse moduri.

Ani mai târziu, după terminarea studiilor, Dr. Vranjes avea pregătirea necesară pentru a crea produse pentru îngrijirea pielii, parfumuri, dar și parfumuri de cameră.

“În 1983, când și-a deschis un mic magazin în Florența, Dr. Vranjes făcea câte puțin din toate: și parfumuri pentru uz personal, și de interior, și creme pentru față și corp”, îmi povestește Cristina Ribollini, Export Manager al companiei, care a venit la București cu ocazia evenimentului.

“Apoi a decis că trebuie să se concentreze pe ceva anume și a ales parfumurile pentru interior pentru că era de părere că amintirile noastre au legătură cu mirosul dintr-o anumită încăpere.
Asociem o vacanță memorabilă sau un moment special din viața noastră cu un parfum pe care l-am simțit în jur. Acesta e motivul pentru care Dr. Vranjes a vrut să ofere clienților lui niște creații olfactive care să le evoce diverse amintiri.”

Ce vreau să subliniez e că parfumurile de interior Dr. Vranjes sunt create asemenea apelor de toaletă: ingrediente de bună calitate, zeci de combinații și de încercări, luni sau chiar ani de lucrat la o singură aromă. Un proces care implică chimie și talent, experiență și inspirație.

De aceea rezultatul este un parfum sofisticat pe care clienții și-au dorit să-l poarte și pe piele. Practic, așa s-a ajuns la extinderea gamei clasice de la home diffusers și lumânări parfumate la apă de parfum, loțiune de corp, spray pentru corp și spray pentru păr.

Ba chiar și un parfum pentru mașină, ceea ce recunosc că mi s-a părut o idee foarte inspirată pentru că toate odorizantele pe care le-am întâlnit în mașini miros groaznic, sintetic, îmi fac rău fizic. Acesta e motivul pentru care niciodată nu mi-am pus problema să-mi cumpăr așa ceva. Până acum.

Este Rosso Nobile, cel pe care-l am și eu acasă și care-mi place la nebunie. De altfel, o surpriză pentru mine: rareori rezonez cu cele mai bine vândute parfumuri. Însă Rosso Nobile m-a cucerit pe loc cu aroma lui fructată, dar intensă, care are și o poveste frumoasă.

Unul dintre prietenii lui Paolo Vranjes, un producător de vin din Nappa Valley, obișnuia să vină în fiecare an în vacanță în Florența. Într-una dintre aceste vacanțela provocat pe amicul său: “Ești un parfumier extraordinar, dar pun pariu că nu poți crea o aromă care să-mi amintească de vinul din Toscana”.

Luni mai târziu, Dr. Vranjes i-a trimis prietenului său parfumul de cameră Rosso Nobile, într-o sticlă specială, foarte asemănătoare cu cea de vin roșu, și un decantor în care să pună lichidul parfumat și bețișoarele din lemn.

De altfel, această ediție specială cu sticla de vin și decantorul este disponibilă și la Obsentum și, dacă cineva nu mi-ar fi atras atenția, aș fi fost convinsă că e vorba despre băutură, nu despre parfum.

Tot Rosso Nobile e parfumul care tocmai a fost lansat într-o ediție limitată pentru a sărbători cei 40 de ani ai brandului. Licoarea cu note de floare de portocal, căpșună, fructe de pădure și note lemnoase vine într-o cutie specială, elegantă, care marchează această aniversare.

Mi-e greu să vorbesc despre toată familia de parfumuri Dr. Vranjes, mai ales că sunt multe și diverse. Vă spun însă că sunt variante pentru toate gusturile – florale, citrice, gurmande, cu note de ambră sau oud.

Multe dintre ele au corespondent în apă de parfum și, la acest capitol, preferatul meu e Ginger Lime. Îmi dă o senzație răcoritoare, mă face să zâmbesc, îmi place prospețimea limetei și ghimbirul condimentat.

Cam asta e ideea din spatele design-ului sticlelor care ascund aromele Dr. Vranjes: să aduci acasă ceva ce-ți amintește de Florența. Pentru că sticla octogonală este inspirată din cupola Domului Santa Maria del Fiore, pe care o vezi în mai toate fotografiile iconice din oraș.

La început, în 1983, Dr. Vranjes își vindea parfumurile în sticle simple, pătrate. Și poate nu le-ar fi schimbat niciodată dacă n-ar fi intrat, într-o zi, în buticul unui artizan italian care lucra în sticlă. Acolo i-a atras atenția o lampă care aducea cu forma cupolei domului. I-a plăcut atât de mult ideea, încât a lucrat, împreună cu artizanul, la crearea unei noi sticle pentru produsele sale, una care încapsulează spiritul florentin.

1. În primul rând, țineți cont de mărimea sticlei.
   Un parfum de cameră de 250 de ml este recomandat pentru o încăpere de 10 metri pătrați. Pentru o cameră mai mare e nevoie de o cantitate mai mare pentru a simți aroma respectivă.Eu nu știam asta – am cumpărat și am primit, de-a lungul timpului, parfumuri de cameră în recipiente mici. Abia acum am înțeles de ce nu făceau față.

   Având în vedere cele de mai sus, nu e de mirare că Dr. Vranjes produce parfumuri de cameră de la 250 de ml până la… 5 litri. Sticlele gigant sunt folosite în încăperi mari, de peste 50 de metri pătrați.

2. Întoarceți bețișoarele cu susul în jos o dată pe zi.
   Practic, așa se evaporă parfumul: nu pur și simplu, din sticlă, ci doar dacă întorci bețele, iar părțile umede, care au stat în parfum, sunt în aer.
3. Reumpleți recipientul înainte să se termite chiar tot.Când nu mai e prea mult parfum în sticlă, înseamnă că s-a evaporat aproape tot alcoolul, motiv pentru care parfumul nu mai e atât de persistent. Dacă reumpli recipientul (la Dr. Vranjes sunt și sticle speciale pentru reumplerea celei  originale), vei avea din nou parte de parfum la adevărata lui intensitate.
4. Plasați parfumul de cameră undeva în centrul încăperii, ca să vă bucurați de el din orice colț.
   Iată un lucru pe care eu nu-l pot face: sticla mea stă într-unul dintre puținele locuri în care nu ajung pisicile.

Foto principală: Obsentum, Dr. Vranjes

The post Cum mi-am schimbat părerea despre parfumurile de cameră appeared first on Mara Coman.

Zilele trecute vorbeam cu amicul M. care s-a întors din Italia și care a făcut o excursie în genul celei la care visez eu: a aterizat într-un oraș și apoi a luat trenul spre diverse alte sate și orașe. Și mi-a zis că s-a dus la Fiesole (am văzut poze, e superb) să vadă panorama Florenței. Eu i-am povestit, la rândul meu, că habar n-aveam de Fiesole. Acum doi ani, când am fost eu la Florența, am văzut panorama orașului din Piazzale Michelangelo. Ei bine, și-așa am ajuns la cimitir.

oznorMB

E un pic ciudat să vizitezi un cimitir, chiar dacă sunt câteva celebre în lume. Sincer n-am ținut niciodată să văd vreunul, dar, de data asta, n-a fost nimic programat. După ce mi-am clătit ochii cu vederea din Piazzale Michelangelo, am simțit nevoia să fac câțiva pași și am dat de o curte foarte frumoasă, cea a bisericii San Miniato al Monte și a cimitirului Porte Sante. Un mix straniu de frumusețe și întristare (sper să mă ierte Kawabata pentru acest împrumut) care m-a făcut să-mi doresc să intru în curte.

Am dat apoi peste acest loc de veci care aparține familiei Zeffirelli și care m-a făcut curioasă.

Dar, pe lângă numele mai mult sau mai puțin cunoscute, Cimitero delle Porte Sante e un fel de muzeu în aer liber, cu sculpturi și statui în diverse stiluri, de la neoclasic la Art Nouveau sau Art Deco. Fotografii, mesaje, flori, unele ofilite aproape artistic, totul e un fel de poezie încărcată de multă dramă și de multă iubire. Pe lângă pietre funerare sau statui întâlnești, din loc în loc, câte un detaliu care spune o întreagă poveste: două inimi create din pietre sau, cel mai înduioșător, o păpușică tricotată, plină de culoare, într-un loc în care totul e gri.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Mara Coman (@maracoman)

În ziua în care am fost acolo, cerul era acoperit de nori. Din cauza asta și pozele au o tentă de gri pe care am lăsat-o așa, n-am simțit nevoia să modific nimic. Mi se pare nepotrivit să încerc să înveselesc niște fotografii făcute într-un cimitir. Le-am lăsat aici, ca mărturie că poți găsi locuri de neuitat și acolo unde nu te aștepți.

The post Frumusețe și întristare appeared first on Mara Coman.

Acolo, pe bancheta din spate a mașinii pe care-o conducea Salvatore, am decis c-o să mă întorc.

Nu mai știu dacă mergeam de la Siracusa spre Noto sau dacă eram deja pe drumul spre Palermo. Nu mai știu nici dacă era zi sau noapte; aveam, probabil, ochii închiși și capul sprijinit de geamul mașinii. Îmi amintesc însă foarte bine senzația de oboseală și de frumos – mai frumos decât îmi puteam imagina –, dar și că-mi era inima grea. Chiar și atunci, chiar și acolo, cu tot sublimul din jur.

– O să mă întorc, am zis, cu voce tare.

Salvatore a mormăit un ”Si, si”, deși știam amândoi că el înțelege românește cât înțeleg eu italiană. Dar a fost un șofer perfect: m-a plimbat prin Sicilia și mi-a arătat destul de multe locuri pentru cât de scurtă a fost vacanța mea. În plus, știa să bălmăjească acel ”Si, si” când părea că am nevoie să aud asta.

Trebuie să recunosc că sunt norocoasă: am fost în multe locuri superbe, fiecare cu farmecul lui. Doar că ce-am simțit atunci, în Sicilia, era ceva diferit și nou: parcă mă trezisem dintr-un somn lung și greu. Mă simțeam cu adevărat vie și mă hrăneam cu tot ce vedeam în jur. Ca atunci când te îndrăgostești subit. Știi senzația? Fix asta trăiam eu, doar că atunci mi-am pierdut capul pentru o țară, nu pentru un bărbat. Iar sentimentul ăla îmi dădea o stare de bine atât de profundă, încât am vrut s-o trăiesc din nou. Mi-am spus că, dacă mă simt atât de bine în țara asta, atunci trebuie să revin și trebuie să văd mai mult din ea.

Nu s-a întâmplat imediat. Anii ce-au urmat mi-au adus diverse alte călătorii: unele în țări îndepărtate, despre care nu știam nimic, altele – mai anevoioase, dar atât de necesare – spre greutatea aia din suflet, despre care aflasem deja prea multe. Anul trecut, când m-am întors în Italia, eram alt om: vesel, pregătit să se bucure de orice avea să descopere și nerăbdător să afle dacă o să-și piardă capul din nou, dacă o să iubească și alte orașe italiene și, mai ales, dacă o va face cu aceeași intensitate.

Din fericire, mi-am pierdut capul după Florența, orașul-bijuterie, cu povești despre Renaștere, cu muzeul Gucci, cu ploaia care m-a prins plimbându-mă pe Ponte Vecchio, cu  fragii cumpărați de la Mercato Centrale. Apoi am făcut o pasiune pentru Bologna, orașul portocaliu în care aș fi vrut să rămân și să gătesc paste în fiecare zi.

Am făcut vreo mie de fotografii în Veneția, da, chiar și pe alea clișeistice, cu gondolierii, și cu rufele întinse la uscat. M-am simțit copleșită în Piața San Marco – de măreție și de aglomerație deopotrivă. M-am așezat și am stat, o vreme, uitându-mă la bărci și la apă și bucurându-mă că sunt acolo. M-am convins că nu mă înșel și că ceea ce simt e, cu siguranță, dragoste.

Napoli m-a cucerit din prima clipă. Cu centrul vechi, teribil de aglomerat, cu oameni colorați și care vorbesc tare, cu pizzerii și cafenele la tot pasul, cu piețele pline-ochi de fructe și pește. Cu cartierele elegante, hotelurile de cinci stele înșirate pe faleză, restaurantele posh. Cu străduțele-scări pe care m-am pierdut, într-o seară, într-o zonă nu prea bună; cu ferestrele deschise care te lăsau să tragi cu ochiul în casele napoletanilor de rând, strânși în jurul mesei, la cină. Napoli e locul din care am ajuns, apoi, la Salerno, pe coasta Amalfitană, în Positano și-n Ravello, la Ischia și la Capri, pe coasta Cilento, la Santa Maria di Castellabate și la Perdifumo, un sătuc mic și vechi, parcă rupt din filmele lui Fellini.

Și-apoi, după toate astea, ultima destinație din 2019 a fost Roma. Grandioasa Roma, pe care n-o văzusem niciodată, cadou de ziua mea. Nu credeam că Fontana di Trevi chiar e atât de frumoasă. M-am plimbat fascinată prin Trastevere și am fotografiat graffiti-urile din Pigneto, unde am savurat și cea mai bună mâncare cu vită la o trattoria mică și modestă.

Pentru mine e clar: am această relație specială cu Italia, o poveste de dragoste care-a început, cu câțiva ani în urmă, în Sicilia. Dragostea continuă și mă bucur cumva că scriu despre ea acum, când, într-un fel, se închide cercul: mă voi întoarce în Palermo în aprilie, așa cum mi-am promis, într-o seară, pe bancheta din spate a mașinii conduse de Salvatore.

Am scris povestea de mai sus la invitația Nespresso, brand-ul de cafea pe care îl beau și cu care mă bucur să am o colaborare de durată.
Legătura dintre articolul meu și Nespresso e gama de cafea Ispirazione Italiana care conține șapte sortimente de cafea, dintre care două sunt noi, abia lansate: Ispirazione Napoli și Ispirazione Venezia.
Sunt o mulțime de lucruri de spus – eu o să menționez acum doar câteva care sper să-ți stârnească un pic curiozitatea și să încerci sortimentele care-ți fac cu ochiul. Crede-mă: cea mai bună cafea e cafeaua băută, nu povestită :).

Inspirația italiană pornește de la prăjirea cafelei – proces pe care italienii îl consideră o artă. Și, chiar dacă eu le iubesc pe toate, fiecare oraș are o tehnică de prăjire aparte, în funcție de tradiția din fiecare loc.

1. ISPIRAZIONE NAPOLI are cea mai mare intensitate: 13. E nevoie de multă pricepere pentru a prăji cafeaua la acest nivel de intensitate, așa cum fac napoletanii. De aceea, Nespresso a ales cu grijă boabele care fac față acestui nivel de prăjire. Ispirazione Napoli e densă, e cremoasă, e amară – dar delicioasă.
2. Urmează ISPIRAZIONE PALERMO KAZAAR, cu intensitate 12. O cafea puternică și condimentată inspirată dintr-un loc de poveste: Sicilia s-a aflat pe traseul vechi al comerțului de cafea, iar această intersectare a influențelor africane și arabe a conturat stilul de prăjire intens specific zonei.
3. ISPIRAZIONE RISTRETTO ITALIANO nu e o copie a celebrului ristretto, ci o versiune proprie a acestui sortiment creată de Nespresso: un amestec de Arabica și Robusta prejită mediu spre intens. Astfel, are un grad de intensitate 10 și nu e un sortiment tipic într-un anume oraș; este, practic, esența culturii cafelei din Italia.
4. ISPIRAZIONE FIRENZE ARPEGGIO, cu intensitate 9, este un amestec de cafea Arabica prăjit intens pe o perioadă scurtă de timp. Acest sortiment pune în evidență tradiția prăjirii artizanale folosită de specialiștii locali. Rezultatul e un amestec deosebit, cu echilibru între gustul amar și dulceag, o textură cremoasa și note de cacao.
5. ISPIRAZIONE ROMA te duce cu gândul la complexitatea cafelei din Roma și la moștenirea culturală pe care diferitele civilizații care au trăit aici au lăsat-o în urma lor. Ispirazione Roma, cu grad de intensitate 8, a avut parte de cea mai ușoara și mai scurtă prăjire din gama Nespresso. A rezultat un echilibru subtil între intensitatea și profunzimea notelor de cereale și finețea aromelor elegante și usor acide – în cinstea istoriei bogate a contrastelor Romei.
6. 6. ISPIRAZIONE VENEZIA, cu grad de intensitate 8, are parte de cea mai îndelungată prăjire din gamă. Veneția are cea mai lungă tradiție în prăjirea cafelei din Italia, cu un stil ce conturează notele intense, specifice cafelei cu influență otomană, și le îmbină cu profilele puternic aromate, specifice cafelei europene. Rezultatul? Note ușor fructate și florale, aromă distinctă de cereale și note elegante de caramel dulce.
7. 7. ISPIRAZIONE GENOVA LIVANTO a fost inspirat de comercianții din Genova, port prin care au trecut cele mai deosebite cafele Arabica. Astfel, acest oraș al negustorilor a devenit un loc important pentru cei pasionați de prăjirea cafelei. Ispirazione Genoa Livanto are grad de intensitate 6 și e o cafea cu un gust echilibrat, în care se disting notele de cereale și caramel.

Preferatele mele sunt Genoa Livanto și Ispirazione Venezia, care nu sunt cele mai intense din gamă – pentru că eu nu beau musai cafea intensă, ci multă. Și lungă, și cu lapte. Mai fac câte o excepție și beau un espresso scurt atunci când simt că-mi trebuie energie atunci, pe moment. Asta făceam, de altfel, și vara trecută, în Napoli, când, după ore întregi de mers pe jos, mă așezam la o cafenea și primeam un deget de cafea într-o ceșcuță mică și albă.

Ce dor îmi e. Dar nu pentru mult timp, pentru că eu îmi țin promisiunile.

The post Promisiunea appeared first on Mara Coman.