Mi-am propus să intru puțin, doar să mă uit. Sau, cel puțin, ăsta a fost planul inițial.
Că am ajuns mai întâi la pantofi nu e de mirare, doar mă știți. Mă uitam la modelele expuse, fiind convinsă că o să rezist oricărei tentații, când mi-a sărit în ochi o pereche de la Gianvito Rossi.

Am crezut că nu văd bine, dar nu m-am înșelat. I-am și probat, îmi veneau perfect și costau cam o treime din prețul cu care știu eu că se vând de obicei.

V-am dat acest exemplu pentru că, atunci când am aflat că la HalfPrice sunt și branduri cunoscute, nu mă așteptam la cine știe ce.

Însă, într-adevăr, oferta e foarte diversificată: de la Converse la Brunello Cuccinelli, de la Pimkie la Gucci sau la Valentino. Am văzut piese Mary Katrantzou, Haider Ackermann Etro, Stella McCartney, dar și Benetton sau Guess.
Pe scurt, pentru orice buget și pentru orice stil.

Ca să înțelegeți ce se întâmplă acolo, e bine să știți că sunt peste 3000 de branduri, iar magazinul din AFI are 3000 de metri pătrați.

Cele mai multe articole sunt de îmbrăcăminte – pentru femei, bărbați, copii. Din fericire, sunt aranjate pe categorii și pe măsuri, așa că e relativ ușor să te duci direct la țintă, cel puțin dacă știi ce cauți. Sunt foarte multe opțiuni, deci și șanse mari să găsești ceva ce-ți place.

După ce treci de zona de haine și accesorii, descoperi un raion întreg cu jucării, altul cu produse de deco și mobilier, altul pentru bucătărie, ba chiar și diverse lucruri pentru animalele de companie.
Toate la un preț mai mic decât cel recomandat de producător, pentru că asta înseamnă HalfPrice: un magazin tip outlet, un concept off-price.

Pentru că n-am reușit doar să mă uit, cum intenționasem, vă spun și vouă ce am luat acasă: o cămașă cu imprimeu cool (am găsit-o la bărbați, dar e număr mic și îmi vine bine), un pulover din lână 100% care a costat sub 100 de lei, unul din cașmir, unul dintr-un mix de materiale dar care m-a cucerit pentru că era galben.
Pantalonii gri mi-au plăcut pentru că au un detaliu cool în părți, iar fusta, care a fost vreo 60 de lei, e un model pe care-l port des, mai ales că iubesc dungile.

De la ce branduri sunt hainele pe care mi le-am ales? Scotch & Soda, SuperDry, Ralph Lauren și vreo câteva de care n-am auzit, dar din materiale de calitate foarte bună.

Sunt convinsă că aș fi găsit și altele, dar am preferat să plec, că și-așa consider că mi-am luat prea multe. O să mă întorc cu fetele mele, să le cumpăr ce mai au nevoie, însă e musai să mergem împreună: deja avem gusturi diferite și nu li se mai pare cool ce aleg eu. Da, am ajuns în acel moment.

O să urmăresc și perioadele de reduceri, că nu e rău deloc să ai discount la produsele care au deja un preț mai mic. Și cred că acela e momentul potrivit să merg cu Ioana și Maria, mai ales că sunt două – părinții care au doi copii știu de ce 😊.

Magazinul din AFI Cotroceni nu e primul deschis în România, ci al treilea. HalfPrice e deja prezent în Turda și în Pitești, iar până la finalul anului urmează și Sibiu, și Arad.   
HalfPrice e un brand de încredere: face parte din grupul CCC și s-a lansat în Polonia în 2021. În mai puțin de trei ani s-a extins deja în nouă țări și are 100 de magazine.

The post Credeați că nu se poate și branduri cunoscute, și prețuri mici? appeared first on Mara Coman.

Când am decis împreună cu colegele din #ACinceaPutere, să scriem despre educație financiară – sau, mai exact, despre lipsa ei -, am zis că eu nu sunt un exemplu bun. Că nici nu am bani mulți, că sunt genul care nu rezistă să nu-și cumpere (încă) o geantă, că n-am tips & tricks de dat mai departe.

După ce m-am gândit puțin mi-am dat seama că învățat niște lecții pe tema asta și că ele merită adunate într-un articol.

Eram încă studentă când insitutuția financiară care ne spunea tuturor să dormin liniștit, că ea veghează pentru noi, a dat faliment.

Îmi amintesc bine momentul pentru că a fost unul dintre cutremurele financiare care a distrus economiile multor oameni: aproape șase milioane de români.
Televiziunile și ziarele – pe atunci mai erau ziare și se și citeau – au vorbit zile în șir numai despre asta.

Nu știu dacă acest gen de fond de investiții ar fi avut un succes atât de mare într-o țară mai bine dezvoltată, care nu petrecuse atâția ani în comunism. Dar pe atunci educația financiară era un concept necunoscut nouă și aproape nimeni nu vorbea despre el.

Atunci am înțeles cu adevărat că banii nu se fac ușor.
Că, dacă cineva îți promite un câștig rapid, o dobândă mare, niște beneficii senzaționale, e ceva necurat la mijloc.
Că niciodată nu te arunci cu capul înainte și fără să gândești limpede într-un aranjament de acest gen.

Acest respect pentru bani se traduce prin respect pentru munca mea și respect pentru mine.

Asta înseamnă că, de exemplu, nu voi plăti pentru un produs sau un serviciu o sumă care consider că este prea mare.

Da, e un criteriu subiectiv.

De exemplu, nu voi plăti 25 de lei pe un simplu covrig cu mac pentru că e prea mult și pentru că nu există nici un motiv care să justifice acest preț.
Nu pentru că nu am 25 de lei, ci pentru că această cheltuială înseamnă o lipsă de respect față de banii pe care îi câștig. Nu voi plăti această sumă doar pentru că mi-o permit.

Pe de altă parte, voi plăti 25 de lei pe un covrig dacă este făcut de o patiserie fină, cu niște ingrediente de foarte bună calitate, cu o reteță proprie pentru aluat și dacă rezultatul este o experiență în sine. Nu știu, să fie unul dintre cei mai buni covrigi pe care i-am mâncat vreodată.

Să respect banii înseamnă, pentru mine, și să folosesc produsele pe care le cumpăr până se termină (nu arunc sticla cu detergent dacă „mai e puțin”) și să fac achiziții la preț corect.
Dacă exactacelași produs – un laptop de la brandul X, modelul Y – are prețuri diferite în magazine diferite, îl voi comanda din locul în care costă mai puțin.

Sigur, există și niște excepții rezonabile: un magazin care practică prețuri mai mari, dar are o politică sustenabilă sau un antreprenor la început de drum și vreau să-l susțin. Dar sunt convinsă că ați prins ideea 🙂

Pe lângă excepții, sunt și limite de bun simț: nu petrec 30 de minute căutând cel mai mic preț (timpul înseamnă și el bani, pot face ceva mai util), nu merg până în celălalt capăt al orașului ca să economisesc 20 de lei. E o sumă prea mică comparativ cu timpul petrecut în trafic și cu costul deplasării.

Este lecția pe care am învățat-o cel mai greu pentru că: 1. de obicei îmi terminam salariul înainte să-l primesc pe celălalt și, 2. dacă am câștigat ceva mai mulți bani, am vrut să mă bucur de ei.

Totuși, a existat un moment în viața mea când, pe lângă job, am avut niște proiecte care mi-au adus câștiguri extra. Deși tentația mare era să-mi cumpăr tot ce nu mi-am permis până atunci, am avut maturitatea de a economisi acei bani.

E una dintre deciziile pentru care încă mă felicit: acele economii m-au convins ca, după ce s-au închis revistele la care am lucrat, să încerc pe cont propriu. Mi-am folosit experiența de peste 20 de ani în media ca să cresc acest blog, ca să fac conținut bun în social media, ca să fiu propriul meu șef.

Însă nu știu dacă aș fi avut curajul să fac asta dacă nu aș fi avut o sumă în cont care să-mi permită să dorm liniștită – ironic, am ajuns la vorba fondului de investiții falimentar.

Am o prietenă care lucrează într-o bancă, o tipă foarte deșteaptă și cu picioarele pe pământ. Când am vreo nedumerire, o întreb pe ea. Despre credite, despre economii, despre inflație. E reperul meu în materie de finanțe.

Nu știu dacă fiecare dintre voi are un astfel de prieten, dar știu că, dacă nu cădem în plasa întinsă de adepții teoriei conspirației, ne putem informa. Iar să ne informăm înseamnă oameni care lucrează în domeniu – nu să întrebăm pe Facebook sau să citim site-uri obscure.

Îmi amintesc că, imediat ce a început războiul in Ucraina, erau cozi la bănci. Oamenii își scoteau banii cash. Nu știu ce au făcut cu ei, dacă i-au depus la loc sau nu, dar abia acest comportament – mulți oameni care își retrag banii în același timp – duce la probleme bancare.

Am citit deseori în social media cum cineva i-a dat unui necunoscut datele cardului, inclusiv CVV-ul, acel cod personal, așteptând să primească niște bani. Rezultatul a fost previzibil: s-a trezit fără nimic în cont. Iar aici vorbim de cunoștințe minime, de a face diferența între numărul contului și cel al cardului.

Ba am citit, mai nou, și că cineva „aflase” că urmează falimentul unei renumite bănci europene – nu vă spun care pentru că e o știre falsă și alarmistă, nu pot să fiu parte din această nebunie. În acest caz m-a mirat în special inocența acelei persoane care crede că e atât de importantă încât va afla, înaintea altora, că va intra în colaps sistemul bancar.

Trebuie să facem diferența între adevăr și fake news, să întrebăm oameni care au expertiză în domeniul financiar. Și cred că, la capitolul ăsta, trebuie să ne împăcăm cu ideea că suntem mici. Nu vom afla înaintea celorlalți dacă instituțiile financiare intră în insolvență. Atunci când vom auzi vestea, evenimentul va fi deja consumat.

Există totuși o veste bună care ar trebui să ne ajute să dormim liniștiți (știu, tot revin la expresia asta): depozitele de până la 100.000 de euro sunt garantate de stat.

Iar dacă aveți sume mai mari, dragii mei, atunci e clar că eu sunt ultimul om care să vă dea sfaturi financiare.

Foto principală: Alexander Grey / Unsplash 

***

Colegele mele din #ACinceaPutere au scris și ele despre educația financiară. Citiți opiniile lor pe:

• Cristina Stănciulescu
• Diana Cosmin
• Noemi Meilman
• Ana Bîtu

#ACinceaPutere nu este un site, nu este un blog, este un grup de 5 voci, Cristina Stănciulescu, Ana Bîtu, Diana Cosmin, Mara Coman și Noemi Meilman care se reunesc editorial atunci când au ceva de spus.

***

Pentru mai multe idei și momente surprinse în fiecare zi, urmărește-mă pe Instagram, @maracoman

The post 4 lecții financiare pe care le-am învățat în 40 de ani appeared first on Mara Coman.

Râd. Pentru că eu știu că nu, bunicul nu are mulți bani, dar și pentru că Maria mă surprinde iar: nu știu de unde îi vin ideile astea. Așa că o întreb:

– De unde știi?
– Știu pentru că i-am văzut, îmi răspunde foarte sigură pe ea. Și are, pentru că îi face.
– Nu, Maria, nu-i face, o contrazice Ioana.
– Ba da, îi face.
– Ba nu, nu-i face. Nu are cum, pentru că bunicul n-are laptop.

Ioana și Maria au șase ani. Pentru ele, banii sunt mulți în sensul propriu al cuvântului: multe monede sau multe bancnote, indiferent de valoarea fiecăreia dintre ele. Și lucrurile pot fi, la vârsta asta, chiar mai simple de atât: „Mami, dacă nu mai ai bani, poți să te duci să scoți de la o mașinărie de-aia.” Lucru pe care îl și fac, de altfel, însă am încercat să le povestesc că nu pot face asta la infinit, că bancomatul nu-mi dă mie bani dacă nu lucrez și, mai mult de atât, că primesc o anumită sumă care trebuie să ne ajungă o lună de zile. Că banii nu vin pur și simplu, că trebuie să muncești pentru ei. De aici și legătura pe care o fac ele cu laptopul: când am laptopul deschis, eu lucrez. Dacă lucrez, primesc bani. Dacă bunicul nu are laptop…

Când aveau doar doi, trei ani, mă întrebam cum o să fie gemenele mele când o să mai crească. Mă gândeam la asta mai ales când vedeam vreun băiețel plângând cu lacrimi de crocodil lângă o jucărie scumpă, eventual și amenințând că el nu pleacă acasă fără ea. Până acum, cel puțin, pot spune că sunt norocoasă: n-am avut astfel de episoade. Ba chiar mă emoționez zdravăn când merg cu ele în parc și mă întreabă dacă putem cumpăra câte un balon. Și-au dorit la un moment dat niște ponei – musai Celestia și Luna, nu altceva – , așa că am luat la rând toate magazinele cu jucării. Să ne înțelegem, sunt unele cu lucruri atât de frumoase, că aproape și mie îmi vine să plâng acolo. Dar nu: le-am căutat cuminți pe Celestia și pe Luna. Nu le-am găsit, am plecat acasă fără ele și fără nimic altceva (într-un final, le-am comandat online, pentru că promisesem).

Însă, într-o zi, micuțele aveau chef să decupeze ceva. Cu foarfecuța mea, că era la îndemână. Și, neștiind ce să taie, au găsit o hârtie de 1 leu pe care au făcut-o bucățele. N-au ascuns nimic, am găsit fâșiile pe noptieră. M-a surprins pentru că gemenele mele rareori au stricat câte ceva și, mai ales, pentru că știau că banconta aia = bani. Nu le conștientizau valoarea, nu știau dacă sunt mulți sau puțini. Și-au imginat, probabil, că-s puțini: doar ciopârțiseră o singură bancnotă.

Am vorbit de mai multe ori cu micuțele despre păpușile pe care e mai bine să nu le stricăm și, dacă se întâmplă asta, despre cum și dacă le putem repara. Despre ce putem cumpăra cu o anumită sumă și ce nu. Asta s-a întâmplat și săptămâna trecută, când am fost cu ele la un eveniment dedicat educației financiare pentru copii organizat de Metropolitan Life și Junior Achievement. Și a fost foarte frumos pentru că acolo au învățat lucruri în joacă, într-un mediu foarte plăcut: o terasă umbrită, o zi fără caniculă, cărți de colorat și materiale special concepute pentru copii, pe grupe de vârstă. Eu și gemenele mele am primit o planșă cu imagini dintr-o sală de clasă în care geamul era spart, o băncuță era un pic murdară, creioane erau aruncate pe jos… Și ne-am jucat. Am căutat tot ce era stricat sau murdar și am decis împreună ce e de făcut: curățăm, reparăm sau, pur și simplu, cumpărăm alte produse? A fost simpatic: cel puțin acolo, gemenele mele au fost foarte atente cu bugetul. Am curățat și reparat tot, nu ne trebuia nimic nou. Totul putea fi refolosit. Ba chiar, la vreo două zile după eveniment, discutând despre un nou televizor (dacă ne mai trebuie unul, dacă nu), fetițele au venit cu soluția: „Mami, nu mai cumpăra altul, costă mulți bani. Mai bine ia unul de la bunicu’, că are două!”

Bun, dar trebuie să spun și cum am ajuns noi trei la acest workshop despre finanțe special pentru copii. Invitația a venit din partea Metropolitan Life care, împreună cu asociația Junior Achievement, susține educația financiară a copiilor prin programul Life Changer/Schimbăm vieți. Micuții au acces, în acest fel, la informații financiare potrivite vârstei lor. Și da, este nevoie de așa ceva, pentru că România se clasează pe ultimul loc în UE* din punct de vedere al ratei de “alfabetizare financiară” a populaţiei.

Programul Life Changer/Schimbăm vieți își propune să pună bazele educației financiare încă din primii ani de viață ai copiilor pentru a-i ajuta să devină adulți responsabili și independenți financiar. Programul este susținut de Ministerul Educației și face parte dintr-o inițiativă amplă dezvoltată de Junior Achievement cu sprijinul Fundației MetLife în 18 țări din Europa și Orientul Mijlociu.

Aceasta e una dintre inițiativele care chiar e necesară în școli, mai ales în contextul în care, de multe ori, manualele și programa nu ne pregătesc pentru viață. E un fel de curs despre finanțe cu noțiuni simple, alese în funcție de vârsta copiilor. De exemplu, după acest program, a crescut cu 25% numărul elevilor care pot explica ce înseamnă buget, iar 38% dintre ei au spus că au apreciat lecția în care se vorbește despre relația educație-venituri-standard de viață.

De programul Life Changer au beneficiat 73 de școli, 20 de orașe, 3061 de elevi, 114 clase și 95 de profesori. Gemenele mele merg la școală în septembrie și sper ca programul să se desfășoare și la școala lor – sigur o să vină acasă cu idei noi, cum a fost cea cu televizorul: să nu cumpărăm unul nou; întâi să vedem dacă putem să-l luam de bunicul, fără buget :).

P.S. Bunicul încă n-a aflat.

*Potrivit unui studiu realizat la nivel internațional în 2015 de către Standard&Poor (S&P), una dintre cele mai importante trei agenții de rating din lume, şi Banca Mondială

The post Câți bani are bunicul și de ce appeared first on Mara Coman.