Deși prefer să mă pierd în poveste și să nu analizez prea mult, m-am trezit mută de admirație pentru felul în care sunt construite personajele, pentru cum a reușit să descrie situațiile în care simțeai tensiunea. Genul acela de încordare care plutește în aer și pe care aproape c-o poți simți, ești parte din ea și după ce lași cartea din mână.

Am vorbit despre asta și cu prietenele mele – din fericire, există în viața mea niște oameni care au pasiuni comune cu ale mele și cu care pot vorbi despre lecturi. Și despre orice altceva, de altfel.

Am plecat în vacanță cu „Libertate”. Am căutat „Corecții” o zi întreagă, nu știu dacă am rătăcit-o sau am împrumutat-o. O să mi-o comand iar când mă întorc, alături de „Puritate” (care știu pe la cine e, dar n-am chef s-o cer înapoi).

Stau pe plajă cu „Libertatea” lui Franzen și mă bucur că reușesc s-o recitesc. Am mai încercat să recitesc una, alta, în ultimii ani, dar fără succes. Mi-a fost un pic teamă că se va întâmpla la fel.

Din fericire, a trecut destul timp cât să uit unele detalii și cât să fiu din nou surprinsă de magia lui Franzen. Uneori zăbovesc pe aceeași pagină, mă pun în pielea lui Patty, mă gândesc la oamenii pe care-i aducem lângă noi, la cei pe care-i îndepărtăm, la cei cunoscuți întâmplător și care ajung să-ți fie la fel de apropiați sau de importanți ca o familie.

Încercările mele anteriore de recitit au eșuat, pe de-o parte, din cauza lipsei de răbdare de a trece printr-o poveste deja știută, dar și pentru că am o listă lungă de cărți noi pe care vreau să le citesc.

Cu toate astea, acum am reușit să mă întorc la una dintre lecturile anterioare și mi-aș dori să mai fac asta din când în când. 

• „Furie” și „Rușine” ale lui Salman Rushdie pe care le-am citit acum vreo 15-20 de ani. Vreau să mă întorc la ele pentru că m-a fascinat modul în care Rushdie a luat o trăsătură de personalitate și a dus-o la extrem. Sunt curioasă dacă, după atâția ani distanță, o să mi se pară la fel de interesante.

• „Copiii din miez de noapte”, tot de Rushdie. Mi-a plăcut la nebunie ideea, am citit-o tot în aceeași perioadă în care le-am descoperit pe cele de mai sus și știu că m-a ținut lipită de paginile ei.

• „Cel mai iubit dintre pământeni” a lui Preda a fost una dintre lecturile mele din liceu care m-a marcat cel mai mult. Sunt curioasă cum aș vedea-o acum, dar am tot amânat să mă întorc la ea. Poate voi face asta la un moment dat.

• La „Iernile sufletului” a lui Katherine May revin uneori, mai ales când am nevoie să-mi amintesc că perioadele dificile sunt asemenea anotimpurilor: vin și pleacă. Și că nici nu trebuie să lupt împotriva lor; mi-ar răpi prea multă energie fără nici un rezultat. Doar nu te poți împotrivi viscolului. E de ajuns să îl înfrunți și să nu uiți că e ceva temporar.

Sigur mai sunt și altele, dar intenția mea e să fac o listă destul de scurtă de cărți de recitit, ca să las loc poveștilor noi.

Voi cum faceți? Vă place să recitiți sau nu faceți asta niciodată?

Care e lista voastră de cărți care ar merita recitite? Poate sunt unele pe care nu le-am descoperit încă și care merită atenția mea.

The post Recitim sau nu? appeared first on Mara Coman.