Partea bună e că am făcut acest drum în două zile – am oprit peste noapte într-un loc uitat de lume, numit Skibotn. Deci n-a fost prea obositor. Dar chiar aș fi plecat la drum cu un mood mult mai bun dacă aș fi știut cât de frumos e. Peste tot.

OK, nu mai avem chiar paradisul din Lofoten, dar toate locurile prin care am trecut erau atât de frumoase încât aș fi vrut, din nou, să oprim de zece ori pentru fotografii. N-am prea oprit, că atunci când ai de mers peste o mie de kilometri ai impresia că nu mai ajungi. Așa că am făcut multe poze din mașină – până și-așa au ieșit bine.

O să vă scutesc de descrieri lungi și sadoveniene și-o să vă las poze. Dar am de zis că am mers cam tot drumul pe marginea apei. Fiordurile sunt spectaculoase, mai ales în contrast cu pădurile și iarba foarte verde. Din loc în loc, în mijlocul pustietății, e câte o căsuță tradițională, eventual și cu steagul Norvegiei. Munții sunt împăduriți și presărați cu cascade.

Așteptam să vedem reni de când am plecat de-acasă, iar pe drum am tot văzut indicatoare de circulație cu „Atenție, reni!” sau „Atenție, elani!”, dar nici urmă de ei. Până când, la vreo 120 km de North Cape am văzut un Rudolph pe șosea. Nici grăbit, nici speriat și nu prea hotărât să traverseze.

De acolo ne-am tot întâlnit cu reni. Mi-i imaginasem tot timpul undeva sus, în munți, i-am văzut în fotografii cu zăpadă, așa că tare m-am minunat să văd un ren păscând tacticos pe marginea apei.

Apoi sus, spre North Cape, am văzut mai mulți, în grupuri cinci, șase, șapte. Maronii, albi, bălțați, chiar și pui de ren. Sunt frumoși foc, cu coarne care par îmbrăcate în catifea.

E cel mai nordic punct al Europei în care se poate ajunge cu mașina. Și-a dorit Vasilescu mult să mergem acolo. Am ajuns în cea mai frumoasă zi, cu soare și cer albastru. Ne-am dus direct sus, la glob, la „capătul Pământului”.
Am revenit seara, la 22:30, ca să vedem soarele de la miezul nopții.

Citisem că vara este zi 24 de ore din 24 (soarele nu apune din aprilie până la finalul lui iulie), dar e foarte straniu să vezi asta cu ochii tăi.

Cum suntem la început de august, acum avem apus pentru câteva ore, dar nu se întunecă niciodată. E lumină toată noaptea, te poți plimba întruna și nu-ți mai dai seama cât e ceasul.

Aseară m-am trezit pe la 3, mi-era sete și eram convinsă că e 8 sau 9 dimineața. Când m-am uitat la ceas, am decis să trag draperiile sperând să nu deschid ochii din nou la 6; dar la 7 și jumătate eram în picioare. Nu mă deranjează lumina, îmi place senzația – mi se par mult mai obositoare perioadele în care se întunecă devreme.

Aventura mea se apropie de final. Mâine merg cu Vasilescu până în Alta, de unde iau avionul spre Oslo. El se întoarce cu mașina.

A fost simpatic că ieri, venit de sus, de la globul de la Cape North, am văzut ceva ce semăna a pistă de decolare. Ne-am oprit și mare ne-a fost mirarea să ne dăm seama că e chiar aeroportul din Honningsvåg (aici ne-am cazat). L-am și fotografiat :).

De altfel, una dintre propunerile celor de la Vola pentru zborul meu de întoarcere spre Oslo avea plecarea chiar de aici, din Honningsvåg – dar era la o oră indecentă și nici nu era direct. Așa că l-am preferat pe cel din Alta, că oricum e și în drumul lui Mihai spre casă.

Singurele emoții sunt legate de vreme: am tot primit mesaje cu avertizare de călătorie în Norvegia. Înțeleg că urmează furtuni și că e și pericol de incendiu în sud. Noi suntem acum în nord și e un cer senin și albastru, dar vedem mâine.

Mi-e mai teamă de un zbor cu turbulențe decât de anularea lui. Pentru că toate zborurile mele din această vacanță au Trip Protect – deci, dacă se întâmplă ceva, mă ajută cei de la Vola cu o soluție. Cu cazare, cu alt zbor, cu ce-o fi cazul.
N-am crezut că o să am o nevoie reală de acest Trip Protect, dar azi-dimineață, când am citit despre avertizările cu cod roșu și cod portocaliu, mi-am dat seama că a fost chiar o idee bună. Altfel, probabil că acum aș fi căutat variante pentru un plan B.

Să-mi țineți pumnii, să nu se anuleze zborul și să fie și unul lin.

The post Am ajuns în cel mai nordic punct al Europei appeared first on Mara Coman.

Din momentul în care ne-am dat jos de pe feribot și până la cazare cred că am oprit de vreo cinci, șase ori, să facem fotografii. Totul în jur era atât de frumos și aveam senzația că n-o să mai vedem un peisaj similar, trebuie să-i facem poză ca să avem o amintire.

Doar că întregul arhipelag e așa. Fiorduri, căsuțe din lemn, cele mai multe roșii sau albe, munți împăduriți. Iarba e foarte verde, iar apa are culori ireale – ba turcoaz, ba verde, ba albastru intens. În fotografii pare că sunt filtre, dar nu am modificat nimic. Sunt zeci – sau poate sute – de plaje, mai mici sau mai mari. Nisipul e alb și fin, ca-n țările exotice, iar apa e mereu calmă, lină, clară. Și foarte rece.

Pe alocuri, apele s-au retras și au lăsat în urmă un fel de mlaștini: știu că nu sunt mlaștini, dar nu găsesc un cuvânt mai potrivit. Nisip ud, plante, pietre, bolovani, stânci care dau senzația unui peisaj dintr-o altă lume.

De altfel, peste tot sunt stânci care ies din apă și pe fiecare e câte un pescăruș. Apele sunt presărate cu insulițe mici – bucăți de pământ pline de verdeață care par să fi răsărit din mare. Pe mal, din loc în loc, e câte o căsuță superbă, în mijlocul pustietății.

Dar gata cu descrierile, că n-am talent de Sadoveanu modern. Mai bine vă uitați la poze.
După care citiți mai jos, sunt câteva lucruri care mi s-au părut mie utile:

• dacă alegeți același traseu, verificați orele la care pleacă ferry din Bodø și cumpărați-vă bilete online. Eu n-aș lua la ultimul feribot pentru că, dacă vremea nu e bună, se poate anula cursa.
• în Lofoten vă trebuie mașină. Nu e neapărat necesar dacă ați venit cu rucsac și cort – am văzut mulți oameni care fac drumeții și hiking. Dar distanțele sunt măricele și, chiar dacă există stații de autobuz, habar n-am după ce orar funcționează.
• e frig. Acum, în august, am avut 13-16 grade. Dar în prima zi a bătut un vânt care aproape că m-a dărâmat. Deci ținuta recomandată e cu haine pentru ploaie și vânt și bocanci. Sunt și momente cu soare, dar nu m-aș baza pe asta.
• vremea e schimbătoare, ceea ce e și bine, și rău. Într-o dimineață am plecat pe o ploaie urâtă, de credeam că n-o să reușim să vedem nimic. Peste 10 minute a ieșit soarele. A fost toată ziua ba cu soare, ba cu ploaie, ba cu nori.
• mâncați unde se poate. Nu știu dacă e peste tot așa, dar în drumul nostru n-am avut prea multe opțiuni. Eu visam la restaurante mici și cochete, cu mâncare tradițională! Însă, în seara în care am ajuns, restaurantul hotelului era închis din cauza unui concert și singurul loc relativ apropiat și deschis era un fel de bar dintr-un camping. Nu erau multe opțiuni, dar am mâncat un burger bun.
  Azi s-a repetat povestea. Am mâncat un pește pane la un bistro gen fast-food pentru că era singurul din zonă. Sper ca măcar mâine să găsesc ceva bun.
• puteți plăti cu cardul peste tot, inclusiv la toatele publice. 20 de coroane norvegiene (aproximativ 9 lei) a costat să folosesc toaleta. Dar am avut săpun și apă caldă la chiuvetă. Pe scurt: e scump. Totul e scump, inclusiv în supermarket. Nu mă miră, am mai fost în Norvegia de atâtea ori, mă așteptam la asta.

Cam asta e. Dacă mai aveți vreo curiozitate, mă întrebați voi :).

The post Drumul spre Cercul Polar – Lofoten appeared first on Mara Coman.

Cum unii dintre voi probabil știți deja, ideea călătoriei dincolo de Cercul Polar nu-mi aparține.
Ba, mai mult, anul trecut, când Vasilescu și-a propus să meargă prima dată acolo, nici nu mi-a trecut prin cap să-l însoțesc. Motivul e simplu: el conduce, e pasiunea lui și vrea să facă tot drumul ăsta cu mașina. Doar că mie nu-mi surâde deloc ideea de a petrece zile-n șir pe scaunul din dreapta.

A existat totuși un moment în care m-am gândit că ar fi interesant să ajung în Nord: cel în care i-am propus să includă Lofoten în călătoria lui.  Iar el a zis da. Aflasem de acest arhipelag din poveștile prietenei mele care locuiește în Norvegia, iar fotografiile din zona respectivă m-au convins că trebuie să ajung aici într-o zi.

Lofoten, însă, nu e o destinație pe care s-o iei la pas, pur și simplu. Ai de făcut 1200 km din Oslo până în Bodø, plus un drum de patru ore cu feribotul. Și, când ajungi, ai nevoie de mașină ca să explorezi zona.

L-am convins pe Vasilescu să vină în Lofoten, altfel n-aș fi aici :). Eu am zburat, el a condus și am stabilit să ne întâlnim la Oslo.

Opera din Oslo

Prima oprire, undeva lângă Oslo

În aeroportul din Oslo

Pentru treaba asta a fost necesar un plan riguros, ca să ajungem la Oslo în aceeași zi. Și aveam ceva emoții: toată vara am auzit la știri că sunt multe zboruri anulate. Noi aveam și toate cazările luate în avans, deci orice amânare ne-ar fi dat planurile peste cap destul de tare.

Așa că am căutat o variantă care să-mi garanteze că ajung la Oslo în ziua stabilită, indiferent dacă se anulează zborul sau dacă vreo companie de zbor face overbooking, cum am citit că s-a întâmplat de curând.

Opțiunea a fost să-mi iau bilete de pe Vola, pentru că aveam nevoie de Trip Protect, serviciul care garantează că voi ajunge la destinație în cel mai scurt timp posibil.

Concret, asta înseamnă că, dacă zborul meu are o întârziere mai mare de cinci ore, cei de la Vola îmi vor găsi un alt bilet de avion, cu oricare companie aeriană, ca să ajung la destinație în cel mai scurt timp posibil. Practic, m-au scutit de griji și mi-au luat și altele de pe cap: am avut check-in automat și am primit biletele și cartea de îmbarcare pe mail, n-am mai stat eu să fac nimic.

Până aici, totul bine și frumos. Ne-am coordonat de minune, Mihai a venit și m-a luat de la aeroport, ne-am dus la prietena mea și ne-am bucurat că vremea era frumoasă și a ținut cu noi.

Bodø

Foto de pe ferry, la plecarea din Bodø

Bodø

Aeroportul din Bodø

După ce ne-am tras sufletul și ne-am potolit foamea cu o tocăniță de ren, Vasilescu și-a deschis laptopul și a aflat că drumul spre Bodø nu e doar pe autostradă, cum spera el. Și că, din cauza asta, vom face 16 ore până acolo.

De vis! Ce altceva să-mi doresc în vacanță, decât să stau 16 ore în mașină? Am intrat iar pe Vola, am căutat un zbor Oslo-Bodø, am văzut că are un preț decent și am ales confortul. Am vrut tot varianta de călătorie cu Trip Protect și, în loc de 16, am ajuns la destinație într-o oră și-un sfert.

Păcat că Vola nu funcționează și când e vorba despre feribot, pentru că, tot datorită planificării „riguroase” făcute de Vasilescu, am scris cam tot articolul ăsta din portul din Bodø. De aici am luat ferry spre Moskenes – numai că cineva n-a fost atent că trebuie rezervare, așa că am așteptat câteva ore :)). Mă rog, măcar avem ce povesti.

Cel mai important însă e că am ajuns în Lofoten, în acest loc fabulos:

De la Moskenes călătorim cu mașina, ne plimbăm prin Lofoten și apoi ne îndreptăm spre Nordkapp. Iar la întoarcere eu zbor din Alta în Oslo și apoi, în altă zi, la București.

Pentru drumul spre casă am avut din nou nevoie de ajutor. N-am ținut cont în primă fază că nu pot ajunge atât de devreme la aeroport – stau la prietena mea, care locuiește în afara orașului, iar de la ea până la Torp trebuie să iau vreo două autobuze și un tren.

Soluția a fost să schimb biletul cu altul, la o oră mai convenabilă, iar pentru asta am apelat din nou la Vola. Și mi-a fost de mare folos că m-a sunat cineva de la relații cu clienții de la ei, mi-a spus care sunt opțiunile și mi-a făcut modificările necesare.

Chiar n-aveam nici un chef să dau telefoane și să trimit mailuri la compania aeriană, așa că m-am bucurat de plimbarea prin oraș și am răsuflat ușurată când am primit biletele pe mail.

Cel puțin teoretic, de acum înainte traseul pare stabilit și sper să nu mai apară nici o schimbare.

Doar un pic de căldură aș vrea să-mi trimiteți, că am dârdâit prin Bodø, unde ploua și bătea vântul. În Lofoten e superb, e raiul pe pământ, dar sunt 14 grade și bate un vânt de te ia pe sus. Serios, la un moment vântul era atât de puternic încât a trebuit să mă țin de Vasilescu. Știți voi, el e mai greu de clintit…

Vă țin la curent 🙂

The post Drumul spre Cercul Polar – partea întâi appeared first on Mara Coman.