Dar e o „dependență” plăcută și nu face rău 🙂

Am „bifat” și volumul „Sâmbătă” – foarte fain-, apoi „Legea copiilor” – m-a impresionat tare mult… când îi dizolvi unei persoane tinere și vulnerabile sensul vieții cunoscut până la acel moment, paradoxal salvând-o, dar nu o ajuți să caute/găsească altul în loc…
Ian McEwan te face să reflectezi asupra vieții și în toate scrierile sale se simte profund umanitatea, înțelegerea complexității ființelor umane.
Eric Emmanuel Schmitt m-a impresionat la nivelul lui McEwan acum câțiva ani când i-am devorat cărțile.
Voxa e o aplicație super!! M-a prins. Mi-a plăcut că ai perioadă de gratuitate 15 zile. Păstrez abonamentul. Îmi place că poți renunța la el oricând și reveni oricând. Dar cred că va da dependență (ca Netflix…).☺️

Să știi că și filmul e superb 🥰❤❤

Hei, Mara! Tocmai am terminat de citit “Ispășire”… m-a emoționat profund. M-a dat peste cap. Am simțit un nod în gât și, deși m-am opus, mi-au dat lacrimile, la propriu. Poate din cauză că ceea ce părea prea frumos ca să fie adevărat chiar nu a fost adevărat. Poate pentru că personajul chinuit de remușcări nu a mai avut de la cine primi iertarea… dar, deși “a fost dintotdeauna o misiune imposibilă”, “încercarea înseamnă totul”. Poate din cauză că descrie ororile războiului și suferințele fizice și psihice ale oamenilor forțați să ajungă, parcă, neoameni, iar în Ucraina se întâmplă aceste orori din nou și incredibil de real chiar acum… Poate din toate aceste motive. Sunt răscolită…
Voi citi și alte volume de Ian McEwan. Mulțumesc pentru recomandare! Gânduri bune!

Andreea, nici nu știi cât mă bucură comentariul tău.
Mulțumesc, o să mai scriu despre cărți, mai ales cu așa un feedback 🙂

Ce mă bucur că ai citit-o!
McEwan e minunat, încearcă Ispășire, Amsterdam, Sâmbătă.

Mara, am revenit. Paralela cu “Micul prinț” se referea la genul de carte – ai zis că “Visătorul” e o carte pentru adulți și copii-, nu la conținut.
Tocmai am terminat de citit cartea lui Ian McEwan și am o senzație bizară, dar plăcută. Ce personaj interesant e Peter! Mi-a plăcut mult și prefața. Se întreabă dacă chiar le plac adulților cărțile pentru copii tradiționale sau încercăm să menținem legătura cu sinele nostru pierdut. Și ce bine evidențiază că “ceea ce ne atrage la cărțile pentru copii e plăcerea ce le-o oferă ele copiilor noștri”, iar asta ține de dragoste, nu de literatură. Autorul a vrut să fie original, ieșind din tradiția literaturii pentru copii. Eu zic că a reușit. “Visătorul” e o carte aparte. Lectura sa mi-a adus “un strop de plăcere”, cum își exprimă autorul dorința în prefață și m-a făcut să reflectez.
E prima oară când citesc din Ian McEwan. Voi mai încerca și alt volum.

Pentru mine a fost o experiență tare frumoasă. Dar nu aduce cu Micul Prinț, cel puțin nu pentru mine.
M-am întrebat și eu ce e cu î-urile, dar habar nu am 🙂