N-am crescut cu ideea că femeile se sprijină unele pe altele. Mama nu mi-a ținut prelegeri despre asta – de altfel, nici nu prea avea motive.
Venită din alt oraș în casa soțului, n-a prea fost primită cu brațele deschise de femeile din comunitatea în care s-a mutat. De altfel, o perioadă s-a simțit ca un intrus și a durat destul de mult timp până și-a făcut prietene.

Intrus. V-ați simțit vreodată așa?

Pentru că acum, când am scris asta, mi-am dat seama că tot ca un intrus am fost și eu, când m-am mutat de la o școală la alta. Ceilalți copii se cunoșteau bine între ei, eu venisem ultima și eram în plus.
La fel și când m-am dus la un job nou, într-o mulținațională, într-o echipă bine închegată.

Și la școală, și la job aveam parte de răutăți în special de la colege. N-are sens să intri în detalii – deși am, multe – , însă, dacă aveau cum să-mi pună bețe-n roate, atunci asta făceau.

Acum imaginați-vă fața mea de la ultima discuție online cu fetele din #ACinceaPutere care au propus să scriem despre solidaritatea feminină. 🙂

Deși experiențele mele de mai sus n-au nici o legătură cu teoria conform căreia femeile se ajută unele pe altele, am tras aer în piept și m-am întrebat dacă e cazul să generalizez.

Pentru că, așa cum știți și voi foarte bine, că am mai scris pe aici, există femei (și bărbați, nu vreau să-i exclud, doar că subiectul articolului este women supporting women) foarte importante în viața mea, la care țin ca la niște surori. Și ele chiar au fost alături de mine, de multe ori au făcut eforturi ca să-mi vină în ajutor.

Nu cred că există ceva mai valoros decât asta.

Am tot citit diverse opinii. Cele mai multe susțin  că femeile sunt competitive în special la job, unde tind să aibă această atitudine „înțepătoare” față de colege.

Asta fac mai ales cu cele care n-au ajuns ușor într-un anumit punct al carierei, care au avut de trecut diverse obstacole și au o mentalitate de genul: „Eu m-am descurcat singură, acum e rândul tău să te descurci.”
Iar tipul ăsta de comportament e și mai des întâlnit la cele nesigure, cu probleme de încredere în sine, care se tem că altcineva le-ar putea lua locul.

Totuși, din ce aud, sunt și semne bune: femeile millenials și generația Z par a fi mai dornice în a fi de ajutor celorlalte femei.
Nu cred că există studii pe tema asta, dar eu nu mi-am pierdut speranța în oameni și sper că, odată cu trecerea timpului, vom fi cu toții mai deschiși la mine.

Nu vorbesc despre cele care au deja o relație apropiată de prietenie, acolo cred că sunt deja niște legături bine strânse și construite în timp.

Însă am câteva idei despre cum ar putea arăta acest ajutăr necondiționat și le voi lăsa mai jos. M-aș bucura să le completați, poate reușim să creăm ceva util împreună.

Cred că fiecare dintre noi a văzut la un moment dat o colegă care trece printr-o perioadă mai grea, deși nu spune neapărat despre ce e vorba.
E una dintre situațiile în care chiar poți să ajuți. De la simpla întrebare „Pot să fac ceva pentru tine?” până la a te oferi să termini tu un raport, să mergi tu la o ședință, să arunci un ochi pe un proiect.

E posibil ca femeia respectivă să nu ți se confeseze, să nu afli niciodată prin ce trece. Poate că are o perioadă foarte complicată sau poate doar n-a dormit bine.

Indiferent care ar fi cauza, eu aș aprecia enorm să-mi ia cineva o parte din task-uri într-o după-amiază în care mă simt sfârșită.
Nu trebuie să ni se întâmple neapărat ceva îngrozitor ca să apreciem când ne întinde cineva o mână.

Când spun apreciere nu mă gândesc doar la complimente. Își au și ele rostul lor, dar cred că putem merge mai departe de atât.

Spune-le femeilor că le apreciezi pentru munca lor, pentru puterea de a lua o decizie dificilă, pentru că au reușit să depășească niște obstacole, pentru că au venit cu niște idei bune.

Spune-le că le apreciezi pentru orice, cât timp ești sinceră.

Poate că par doar niște vorbe, dar de multe ori ele îți dau puterea, îți dau acel imbold de a merge mai departe.
Și vă spun asta din proprie experiență. Am momente când îmi vine să las totul baltă, să nu mai scriu nimic și să mă apuc de altceva. Nu știu cum se face, dar fix când vreau să renunț primesc un comentariu sau un mesaj de la cineva care îmi ridică moralul.

Odată mi-a scris cineva să-mi mulțumească pentru că, după unul dintre articolele mele, s-a dus să-și facă analizele (după trei ani). Mi-au scris femei care divorțaseră și care au găsit o luminiță în ce am scris eu pe tema asta. Chiar recent mi-a lăsat cineva un comentariu care m-a emoționat.

Poate că, dacă n-am uita lucrul ăsta, răutățile și competiția acerbă de la job s-ar mai domoli.
Nu ai nici un motiv să descurajezi pe cineva. Cu atât mai puțin să calci alți oameni în picioare doar pentru dorința de a ajunge într-o anumită poziție.

Chiar dacă reușești, și acolo sus ai nevoie de susținere. Care nu va veni de la cei cu care te-ai purtat nepotrivit.

În final, simt nevoia să menționez că, din punctul meu de vedere, prietenia sau pur și simplu ajutorul dezinteresat nu ține de gen. Nu vreau să-i ignor pe domni (am câțiva prieteni bărbați pe care-i apreciez foarte mult), dar subiectului articolului de azi este despre femei și cum se susțin ele.

Până la urmă, trebuie să recunoaștem că noi între noi reușim să creăm o conexiune și o intimitate pe care nu știu dacă se întâlnește între prieteniile dintre femei și bărbați. Dar asta e deja altă poveste.

Foto: Unsplash + și Getty Images pentru Unsplash.

Colegele mele din #ACinceaPutere au și ele niște povești interesante pe aceeași temă.

• Cristina Stănciulescu
• Diana Cosmin
• Noemi Meilman
• Ana Bîtu

#ACinceaPutere nu este un site, nu este un blog, este un grup de 5 voci, Cristina Stănciulescu, Ana Bîtu, Diana Cosmin, Mara Coman și Noemi Meilman care se reunesc editorial atunci când au ceva de spus.

***

The post Voi simțiți că sunteți ajutate de alte femei? appeared first on Mara Coman.