Am zâmbit, pentru că ceva similar mi se întâmplă și mie (ba mai rău, că nu mai am 30 de ani!). De la o vreme, discuțiile mai mult sau mai puțin picante au trecut pe locul doi și în grupul meu de prietene. În schimb, vorbim despre suplimente alimentare, vitamine și alimente bogate în antioxidanți, despre analize și ecografii. So sexy 😊.

Poate că nu vi se pare nimic greșit aici, cum multă vreme nu mi se părea nici mie. Acum, însă, consider că interesul pentru starea noastră de sănătate și mai ales pentru prevenție n-ar trebui să ne intereseze doar “după o anumită vârstă.” E ceva ce trebuie să facem constant, pe tot parcursul vieții.

Știu că nu am venit cu vreo informație revoluționară; de altfel, e un mesaj pe care îl auzim tot mai des. Și, chiar dacă suntem conștienți că trebuie să ne facem anual o serie de investigații, tindem să le amânăm. Motivele sunt multe: țin de timp, de bani, de ignoranță uneori. Dar și de teamă. Cea din urmă îmi e foarte cunoscută.

Am mai scris aici, pe blog, că mi-am pierdut mama din cauza cancerului. A trecut destul de mult timp de atunci pentru a putea să vorbesc despre asta – și o fac pentru că din povestea asta cruntă e ceva de învățat.

Mama a avut un tip de cancer care are o rată mare de vindecare dacă este îndeplinită o condiție esențială: să fie descoperit într-un stadiu incipient.

Practic, dacă ar fi mers regulat la doctor – dacă și-ar fi făcut anual analize de sânge, dacă ar fi existat în România, la vremea respectivă, vaccinul anti-HPV, dacă și-ar fi făcut niște ecografii și un test Papanicolau – , mama ar fi avut șanse să trăiască și azi.

Ar fi putut fi acum în camera fetelor mele, să le ajute la tema de la matematică. Le-ar fi făcut clătite cu brânză și stafide, la cuptor. Le-ar fi brodat pisicuțe pe tricouri. Le-ar fi povestit ce dezordonată eram eu când eram mică.

Dar iată că lucrurile n-au stat așa. Boala mamei n-a fost descoperită într-un stadiu incipient și nici un medic n-a reușit să o salveze.

Concluzia e că trebuie să mergem la doctor chiar dacă nu ne doare nimic, că trebuie să ne facem analize, vaccinuri, să luăm în calcul toate aceste lucruri care ne mențin sănătoși.

Logica spune că eu, fiica ei, am învățat ceva din tragedia asta și am început să am grijă de sănătatea mea. Da, fac asta ACUM – dar pentru mulți ani nu a fost așa.

Deși eram perfect conștientă că investigațiile de rutină sunt extrem de importante, nu le făceam. Nu din ignoranță, nu din lipsă de timp.
Ci de frică.

De fiecare dată când mă gândeam că ar trebui să îmi fac analizele, anxietatea mea urca la cote maxime. Aveam impresia că o să aflu ceva groaznic și, din cauza acestor gânduri, amânam. Nimic mai greșit, știu asta – și o știam și atunci.
Dar teama te poate paraliza. Și, cu cât trecea timpul, frica era mai mare.

Am vrut să scriu despre subiectul ăsta pentru că se vorbește rareori despre el, deși sunt convinsă că nu sunt singura afectată de pierderea cuiva din familie.
În cazul meu, n-a fost doar durerea, ci și acest comportament distructiv care mă împiedica, practic, să am grijă de sănătatea mea.

Eram într-un cerc vicios: mi-era extrem de teamă să nu am și eu problemele cu care s-a luptat mama, dar tot teama era cea care nu-mi dădea voie să acționez.

În primul rând trebuie să recunosc că n-am depășit-o total. Încă am momente în care anticipez rezultatele analizelor și-mi fac diverse scenarii. Partea bună este că am reușit, cu ajutorul psihoterapiei, să ies din starea aceea de paralizie și să-mi fac investigațiile necesare. ACUM CHIAR MERG LA MEDIC.

Mi-am dat seama că, dacă îmi fac analizele anual (plus restul investigațiilor care-mi sunt recomandate, în funcție de vârstă și istoric medical), sunt mult mai liniștită. Pentru că știu că, în cazul în care aș descoperi că am o problemă de sănătate, va fi, cel mai probabil, într-un stadiu incipient.

Cel mai greu mi-a fost la început, când știam că trecuseră trei ani de la ultima consultație. Trei ani înseamnă foarte mult – puteam să mă aștept la orice veste. Am stat cu inima cât un purice și, când am aflat că sunt bine, mi-am promis că n-o să mai las niciodată să treacă atât de mult timp fără să-mi consult medicul.

Încă mă țin de promisiunea asta. Și nu doar pentru mine, ci și pentru fetele mele, cu care merg anual la medicul lor care le recomandă analize și investigații preventive în funcție de vârsta și istoricul lor. Tot la sfatul medicului au făcut și vaccinul anti-HPV.

Concluzionând: cele două lucruri care m-au ajutat să trec peste teama asta au fost psihoterapia și faptul că n-au mai trecut ani între două seturi de analize.
Teama nu mai e așa de mare când știi că acum un an era totul ok. Asta înseamnă că, dacă acum afli că ai o problemă, sunt șanse foarte mari să o fi descoperit la timp și să o poți trata eficient.

Articolul acesta e o mărturie sinceră care sper să dea de gândit celor ce amână, din diverse motive, să aibă grijă în mod activ de sănătatea lor. Însă este doar unul din cinci – pentru că și colegele mele din #ACinceaPutere au scris pe aceeași temă.

Mai mult, este unul din cinci pentru că vorbește despre importanța unei minți sănătoase, unul dintre cei cinci pași din Ritualul de sănătate feminină, așa cum a fost dezvoltat el în campania Iubire la puterea feminin. 

Colegele mele vor scrie – și sper să citiți – din perspectiva lor despre importanța unei relații apropiate cu medicul de familie, a examenelor medicale periodice, despre investigațiile ginecologice, importanța testului Papanicolau și a vaccinării împotriva HPV, despre cum mamografiile salvează vieți, despre ce înseamnă, în general, un stil de viață sănătos. La orice vârstă.

Pentru că am scris aici și despre boli grave, mi se pare extrem de important să mai spun încă o dată că există un vaccin împotriva HPV, virusul responsabil de majoritatea cancerelor de col uterin – al doilea cel mai frecvent tip de cancer în rândul femeilor cu vârsta de 15-44 ani.

Mai mult, acest vaccin este gratuit pentru fetele și băieții între 11 și 18 ani și este compensat cu 50% pentru femeile între 19 și 45 de ani.

Cum am menționat deja mai sus, fetele mele au făcut acest vaccin acum un an. E una dintre cele mai bune decizii pe care am luat-o pentru ele.

Sper că, în viitor, medicina va evolua din ce în ce mai mult și va veni cu soluții de prevenție pentru cât mai multe boli grave. Până atunci, aveți grijă de voi cu variantele disponibile astăzi.

Foto: Unsplash + și Getty Images pentru Unsplash.

Colegele mele din #ACinceaPutere au și ele niște povești interesante pe aceeași temă.

• Cristina Stănciulescu
• Diana Cosmin
• Noemi Meilman
• Ana Bîtu

#ACinceaPutere nu este un site, nu este un blog, este un grup de 5 voci, Cristina Stănciulescu, Ana Bîtu, Diana Cosmin, Mara Coman și Noemi Meilman care se reunesc editorial atunci când au ceva de spus.

***

The post Să nu-ți fie teamă appeared first on Mara Coman.

Ioana și Maria au aproape 13 ani, dar nu au intrat încă în faza aceea a adolescentelor rebele care vor să fie independente și care stau închise în camera lor. Încă au momente când vin la mine, mă strâng în brațe și-mi spun că mă iubesc. Le zic, la rândul meu, că voi fi lângă ele de fiecare dată când vor avea nevoie de mine. Că voi avea mereu grijă de ele.

Nu am puterea asta. Dar am puterea și responsabilitatea să fiu atentă la sănătatea lor: mă sfătuiesc cu medicul fetelor nu doar când sunt bolnăvioare, ci și pentru măsurile preventive – de la vitamine sau suplimente, până la analize și vaccinuri.

Una dintre deciziile importante pe care le-am luat împreună cu doctorița lor a fost ca Ioana și Maria să facă vaccinul împotriva HPV – virusul care este responsabil de cancerul de col uterin și de alte câteva tipuri de cancere.

Pentru că studiile arată că vaccinarea anti-HPV în preadolescență și adolescență oferă cea mai bună protecție.

Și, pentru că am amintit de studii, aș vrea să menționez că acest tip de vaccin nu este unul nou și că dă rezultate. De exemplu, în Marea Britanie aproape că nu mai sunt cazuri de cancer de col uterin în rândul femeilor născute după 1995, iar Australia speră să elimine cancerul de col uterin în următorii cinci, zece ani.

Între timp, în România, aproape 3400 de femei se îmbolnăvesc anual de această boală și mai mult de jumătate din ele își pierd viața din cauza ei.

Sunt cele mai mari cifre din Uniunea Europeană, semn că avem probleme și în ceea ce privește prevenția prin vaccinare, și depistarea în stadiu incipient, și accesul la tratament.

De la 1 decembrie, vaccinul împotriva HPV este gratuit nu doar pentru fetele și între 11 și 18 ani, ci și pentru băieții din această grupă de vârstă.
Tot din decembrie, pentru femeile între 19 și 45 de ani vaccinul este compensat cu 50%.

Accesul la vaccin este simplu: îl puteți ridica de la farmacie pe baza unei rețete de la medic (indiferent de ce specialitate are). Singura grijă e să-l transportați și să-l păstrați la temperaturi scăzute până ajungeți în cabinetul doctorului care vă face vaccinul.

Îmi amintesc că, atunci când mama mea s-a îmbolnăvit de cancer, aș fi făcut orice ca să se însănătoșească. Din păcate, ea a fost unul dintre pacienții diagnosticați târziu care n-au mai putut fi salvați.

În perioada aceea am fost cu ea prin diverse spitale și secții oncologice, am însoțit-o la consultații, investigații și tratamente. Am văzut atât de mulți oameni bolnavi, unii chiar foarte tineri. M-am întâlnit, întâmplător, pe holurile spitalelor, cu cunoștințe care sufereau de cancer.

Având această experiență care m-a marcat profund, consider că e o victorie că avem acces la vaccinul împotriva HPV – virusul care e responsabil în 99% din cazurile de cancer de col uterin, dar și de alte tipuri de cancer.

Este un mod simplu de a preveni o boală foarte gravă. Un mod prin care putem avea grijă și de copiii noștri, dar și de noi înșine. Nu știu, poate că n-ar mai trebui să-i spunem simplu, “vaccin”, și „dovadă de iubire”.

***Articol realizat în cadrul campaniei „Hotărăște pentru viitor”, campanie națională de promovare a programului de vaccinare anti-HPV, susținută de organizația Mame pentru mame în parteneriat cu MSD România.

The post O dovadă de iubire appeared first on Mara Coman.