Iată-mă-n Paris, unul dintre orașele alea unde ai de toate – și muzee, și galerii, și restaurante, și patiserii la fiecare colț de stradă, și magazine, și case de modă. Cred că erau chiar și reduceri, n-am verificat.
E orașul în care chiar ai o mulțime de lucruri de făcut și de obicei e greu să le alegi pe cele care încap într-un weekend, cât am eu la dispoziție de data asta.

Dar mie începe să-mi bată inima mai tare duminică dimineața – pentru că e zi de mers la piață.

Prima care m-a impresionat a fost celebra La Boqueria din Barcelona. Era, cred, în vara lui 2007. M-am dus la piață pentru că era pe lista de lucruri pe care trebuie să le vezi în Barcelona. Îmi amintesc că am cumpărat toate fructele exotice (de multe nici nu auzisem până atunci) și că m-am entuziasmat tare-tare în piața de pește. Bine, Barcelona e și unul dintre orașele mele favorite, chiar unul în care mi-ar plăcea să trăiesc.

Nu-mi amintesc ce-a urmat, în ordine cronologică, după La Boqueria. Dar mi-au rămas bine întipărite în minte piețele siciliene – sunt favoritele mele.

Sunt trei piețe mari în Palermo și-am mers, desigur, în toate. Mi-era foame și poftă de orice. Am mâncat în micile restaurante din piață, am cumpărat legume deep fried, fructe, măsline, ulei de măsline, roșii uscate, semințe de pin.

Jur că până și lămâile aveau alt gust. Ah, și erau lămâi din alea imperfecte, un pic strâmbe, nu de-astea trase la xerox, cum sunt la noi în hypermarket-uri. Nu-mi mai trebuia nici un restaurant cu pretenții și review-uri; mâncarea aia simplă din piață a fost cea mai bună pe care am gustat-o vreodată.

Așa că am luat la rând piețele din fiecare oraș din Sicilia în care am fost și am descoperit că acolo sunt eu fericită. Aaaa, și să ne înțelegem: nu-s niște locuri septice și ordonate. Chiar deloc. Uneori e mizerie, alteori e vacarm – sau ambele. Asta e, cred că-mi place un pic mizeria. 😳

Piața din Kuala Lumpur

Piața din Kuala Lumpur

Piața din Kuala Lumpur

Sunt ani buni de când colind piețele. Îmi amintesc de souk-urile din Dubai, Egipt și Doha. De bazarul din Istanbul. De-o piață din Copenhaga și de una din Oslo – astea două, însă, ordonate și civilizate, că așa-i la nordici; și da, acolo poți chiar și să plătești cu cardul.

Îmi amintesc de coloratele Chow Kit și Jalan Alor din Kuala Lumpur. De piața din Atena sau de cele din insulele grecești.

Sunt, desigur, diferite. Dar, cumva, acolo parcă vezi viața autentică, adevărată, a unui oraș. Acolo găsești localnicii (uneori agasați că-s prea mulți turiști) care-și fac cumpărăturile, care negociază și-și aleg fructele și legumele pentru prânz.

Când merg în piețe am senzația că acolo simt, cunosc și înțeleg locul în care mă aflu. Parcă-mi dă voie, îmi permite să-i aflu secretele.

Și, cel mai important, acolo mă bucur eu.

Am primit, evident, privirea aceea (sunt atâtea lucruri de făcut la Paris și mie-mi trebuie piață!), dar am aflat despre Marche De La Varenne, care e deschisă joia și duminica. E-n afara Parisului, într-un mic orășel, de altfel.

O piață mare, curată și ordonată – era de așteptat, doar e în Franța, trebuia să găsesc eleganță și la piață!

M-am opritla fiecare tarabă, mi-a fost poftă de de toate. Aș fi vrut să gătesc și eu carne din aia legată cu sfoară și cu fructe confiate. Mi-am imaginat cum file-ul de pește ar fi gata în zece minute și cum creveții s-ar rumeni imediat cu puțin ulei de măsline, ardei iute, pătrunjel și usturoi. Ah, și saint-jacques. Vai, cât de bine arată anghinarele! Și morcovii în trei culori – știu că-s tot morcovi, dar chiar fac impresie artistică.

La tarabele cu brânză m-am uitat ca mâța-n calendar, nu prea știu eu cu brânza franțuzească. Dar arată atât de bine!

Și nu mai voiam să plec de lângă colțul italian în care se vând paste de casă, de la tagliatelle la ravioli și tortellini. Cum așteaptă ele acolo, în făină, să le ia cineva acasă și să le-arunce în apă clocotită și să le presare apoi niște parmezan și niște busuioc.

Să nu uit și de colțul cu boulangerie artisanale. Aș ronțăi pâinea aia în fiecare zi, așa, ca o gustare între mese. Și cu-n verre de vin rouge servit într-un pahar de cristal vintage, pe la cinci.

N-aș putea vreodată să țin regim dacă aș locui în Franța. Sau în Italia. Ah, stai, de fapt nici acasă nu prea pot :).

The post Bucuria din piață appeared first on Mara Coman.