Pentru c-am vrut să facem o pauză de la articolele „grele”, pe teme serioase și care dor, în ședința editorială cu colegele din #ACinceaPutere s-a votat să scriem despre întâmplări stranii, coincidențe, semne. Un strop de Halloween dacă se poate.

Moment în care eu m-am blocat, pentru că nu-mi aminteam să fi trăit așa ceva sau, în nici un caz, ceva demn de povestit.

Trebuie să știți despre mine că nu sunt un om superstițios și mama (care a fost profesoară de matematică și de fizică) m-a învățat că există o explicație științifică pentru orice.

Când mi-a spus o colegă că „îmi va merge rău” din cauza unei pisici negre, mama a ținut să-mi demonstreze că biata mâță n-avea nici o legătură: era doar un animal care a traversat strada. La fel și cu întorsul din drum – mama a râs și mi-a zis: „Hai să ne întoarcem, o să vezi că nu se va întâmpla nimic.” Și nu s-a întâmplat.

Mă întorc și azi liniștită dacă mi-am uitat ceva acasă, îmi pun geanta pe jos (sau, dacă nu o pun, mă gândesc doar să nu stric geanta!) și… voiam să mai dau un exemplu, dar mi-am dat seama că nici măcar nu știu prea multe superstiții.

Probabil că ăsta e motivul pentru care n-am căutat semne în tot ce am trăit, n-am avut premoniții, n-am interpretat vise și n-am căutat magie în coincidențe.

… gândindu-mă dacă eu chiar n-am trăit nimic inexplicabil, mi-am amintit de ceva. Eram într-o relație toxică, urma să-i pun capăt și navigam acele zile deloc plăcute, cu diverse discuții și tensiune de tăiat cu cuțitul.

Într-o noapte am visat că aveam o greutate foarte mare pe piept, atât de mare că abia respiram.

Cred că am visat: asta e straniu, că nu sunt sigură.

Țin minte că am deschis ochii și nu era nimeni în cameră, nu mă apăsa nimeni pe piept, mi-am reglat ritmul respirației și am adormit la loc, convinsă că a fost un coșmar.

Dar senzația s-a repetat. Puteam să jur că nu visez, simțeam fizic acea greutate, de parcă un om în toată firea ar fi stat întins pe mine, ca să mă sufoce. Mă chinuiam să respir.
Toată noaptea am ținut-o așa: când deschideam ochii dispărea apăsarea și respiram normal; când îi închideam, o luam de la capăt cu presiunea.

În noaptea următoare am adormit fără să mă gândesc la incident, dar m-am trezit din nou cu o senzație stranie, de parcă cineva îmi trăgea pătura de pe mine, iar eu mă chinuiam s-o trag înapoi și să mă învelesc cu ea.

Dintr-o dată, pătura aceea devenise grea, practic mă luptam să trag de ea, iar cineva mă dezvelea încontinuu. Ca și în noaptea precedentă, totul revenea la normal când deschideam ochii. Iar când îi închideam, eram din nou în acest vis care nu mi-a dat pace până în zori.

Cred totuși că e o legătură cu greutatea pe care o simțeam în relația respectivă. Mă sufoca, nu mă lăsa să mă odihnesc.

Iar mintea mea a împletit toate astea cu visul – poate aveam nevoie de o senzație fizică pentru a înțelege mai clar prin ce trec.

De altfel, acea senzație fizică (pe care mi-o amintesc și acum) mă făcea să cred că totul e real. Simțeam că e cineva în cameră, îi simțeam greutatea și mă luptam să-i trag pătura din mâini, dar când deschideam ochii vedeam că nu e nimeni.

Mi-a fost și puțin teamă, recunosc.

Voi ați trecut vreodată prin ceva similar? Sau ați avut vreo experiență neobișnuită, pe care nu v-o puteți explica?

Foto principală: Vino Li / Unsplash

Colegele mele din #ACinceaPutere au și ele niște povești interesante:

• Cristina Stănciulescu
• Diana Cosmin
• Noemi Meilman
• Ana Bîtu

#ACinceaPutere nu este un site, nu este un blog, este un grup de 5 voci, Cristina Stănciulescu, Ana Bîtu, Diana Cosmin, Mara Coman și Noemi Meilman care se reunesc editorial atunci când au ceva de spus.

***

The post O întâmplare ciudată appeared first on Mara Coman.