Deși nu rețin care era reacția mamei la această mică revoltă, știu că-i tot spuneam lucrul ăsta. Mi-am zis că poate era un mod de a-i transmite că nu e corect să muncească ea atât de mult. Însă nu am această amintire și, pe atunci, nu-mi vorbise nimeni despre egalitatea dintre femei și bărbați. Cred că mai degrabă mi se părea ceva exotic și voiam să șochez: doar cine mai văzuse un bărbat care să facă toate astea?

(Și nu, nu l-am găsit :-))

De curând am dat peste un studiu*** despre cum se împart treburile casei între membrii unei familii. Am citit statisticile și toată ziua am avut în minte discrepanța dintre cum erau privite responsabilitățile din gospodărie în copilăria mea și cum ne raportăm la ele astăzi.

Tata se ducea la serviciu șase zile din șapte, pleca dimineața și nu se întorcea niciodată acasă pe lumină. Mama era profesoară, deci stătea mai puțin la serviciu. Ea și bunica se ocupau de toate treburile casei. Bunicul muncea în curte și în grădină.

Eu nu aveam nici o responsabilitate. Nu spălam vase, rufe, nu călcam, nu făceam nimic. Mama îmi spunea să nu fac și mă îndemna să citesc, să scriu, să mă plimb, pentru că „o să am timp să le fac și pe astea, până o să mă satur.”

Cât de greșit sună asta azi?

Bărbații din familia noastră n-aveau treabă cu bucătăria, aspiratorul, fierul de călcat sau întinsul rufelor. Tata și bunicul erau chemați la masă când era totul gata; nu trebuiau să se ridice nici ca să-și ia o furculiță. De altfel, la un moment dat, mama mi-a zis că e foarte sigură că bunicul nu a deschis niciodată frigiderul și, în concluzie, nu știe cum arată pe interior. Atunci mi s-a părut amuzant, acum nu mi se mai pare.

Și eu, cea scutită de orice responsabilitate. Însă crescând în mediul de mai sus. Am fost oare eu cea protejată?

Mama mi-a dat timp să citesc și să scriu, să mă plimb în soare și să n-am presiunea vaselor nespălate din bucătărie. Dar mi-a dat și acest exemplu al sacrificiului ei, mi-a transmis modelul conform căruia e datoria femeii să le facă pe toate – și, mai mult, să le facă fără să ceară ajutor.
E drept că mama și bunica făceau toate astea fără să se plângă și declarau că ele nu simt că se sacrifică. Iar chestia asta m-a încurcat în viață și mai tare, pentru că eu n-am fost niciodată prea bună prietenă cu sacrificiul.

Cu toate astea, moștenirea a rămas. Ideea că e treaba mea să fac mâncare, curățenie. spălat rufe, you name it, s-a înrădăcinat bine în mintea mea. Sunt lucruri pe care mi se pare că trebuie să le fac eu, că e datoria mea, pentru că, nu-i așa, femeia se ocupă de gospodărie. Iar când nu se ocupă, se simte vinovată, de parcă ar fi făcut ceva greșit.

Însă, cu tot modelul din copilărie, femeia asta, care sunt eu, n-are timpul pe care-l avea mama. Și n-are nici ajutorul pe care îl avea mama de la bunica. Mai mult, cum am menționat în treacăt, nu posed nici vreo dorință arzătoare de a mă sacrifica pe altarul rufelor călcate de mine însămi. Pe scurt, sunt pro diviziunea muncii, cum îi zic eu, așa că, la noi acasă, fiecare are niște sarcini. Dacă mă întrebați, încă sunt convinsă că la mine sunt cele mai multe și prea multe. Dar aici e și vina mea – uneori e obișnuința, alteori, educația. Sunt și lucruri pe care-mi place să le fac, de exemplu mă relaxează gătitul; însă nu de trei ori pe zi, în fiecare zi.

Studiul pe care l-am citit e realizat recent și, conform lui, în o treime din cupluri spun că situația s-a îmbunătățit în pandemie, în sensul că treburile casei se împart relativ egal în perioada în care ambii parteneri stau mai mult acasă. Sau, oricum, „mai egal” decât înainte.

În vasta mea reședință, în pandemie n-am mai chemat-o pe doamna de la curățenie, deci ne-am trezit cu mai multe lucruri de făcut. Eram toți acasă, deci trei mese pe zi. La care s-au adăugat lucruri noi: dezinfectatul și spălatul a orice cumpăram, lucru care-mi lua timp și pe care nu-mi plăcea deloc să-l fac.

Așa că a fost nevoie să reîmpărțim responsabilitățile. Fiecare are lucruri de făcut, inclusiv fetițele mele – și mi se pare corect să fie așa. Ele întind rufele, scot vasele din mașina de spălat și își iau micul dejun. Își fac ordine în cameră (uneori, după niște insistențe, că totuși sunt copii) și, câteodată, taie legumele pentru salată.

N-au de făcut treburi complicate și care să le răpească mult timp, însă cred că e important să aibă sarcinile lor. Pentru că așa se creează niște obiceiuri bune, dar și pentru că n-aș vrea să le dau mai departe modelul mamei care face tot și care își sacrifică timpul și pasiunile ca să muncească în gospodărie.

N-aș vrea să cresc niște femei care să simtă că e datoria lor să facă totul în casă și să în timp ce bărbatul stă pe canapea, la televizor. Ci niște femei care să-și aleagă parteneri cu care împart responsabilitățile și care le sunt alături în toate, nu care așteaptă să fie serviți.

Chiar dacă nu e ceva foarte poetic, nici dramatic.

Dragoste e atunci când cineva (femeie sau bărbat, nu contează) pregătește masa, iar tu te ridici de pe canapea și întrebi dacă poți ajuta. Chiar dacă e un film senzațional la televizor.

Dragoste e atunci când spui: „Nu te întrerupe din citit, le dau eu azi de mâncare copiilor.”

Când dai cu aspiratorul pentru că e nevoie, nu pentru că te-a rugat cineva.

Când pui niște haine la spălat, nu când te plângi că nu ai tricouri curate.

Când comanzi mâncare acasă, ca să fie și zile în care nu gătește nimeni.

Când nu-ți lași farfuria murdară pe masă.

Dragoste e când îți pasă de cel de lângă tine – și nu doar la nivel declarativ. Dragostea e prezentă și în lucrurile astea aparent neînsemnate, nu doar în te iubesc-uri și buchete mari de flori. Dragoste e când împărțim momentele frumoase, dar și sarcinile mai puțin plăcute.

***Studiul la care fac referire e realizat de IKEA în colaborare cu Ipsos. Vă las mai jos o foto cu concluziile acestui sondaj, poate vă face să vă gândiți un pic mai mult la împărțirea responsabilităților de-acasă.
IKEA a lansat și o campanie pe tema asta – se numește „Egalitatea este mai bună pentru toată lumea” și își propune să atragă atenția asupra împărțirii inegale a sarcinilor casnice. Vă las mai jos rezultatele sondajului, rezumate într-o imagine. Concluzia e că, în o treime din cazuri, situația s-a îmbunătățit și femeile primesc mai mult ajutor de la partenerii lor.

Dacă aveți un minut, lăsați-mi un comentariu. Chiar sunt curioasă, la voi acasă cine dă cu aspiratorul? Cine gătește? Cine curăță piscina?

Foto principală: Félix Prado / Unsplash

The post Ce împărțim și ce nu appeared first on Mara Coman.

Cașmir prețios

O urmăresc de multă vreme pe Laura Hîncu, dar recunosc că am făcut asta cu mai mult interes după ce am cunoscut-o și am avut un vibe foarte bun. O asociam pe Laura cu mătasea – nimic greșit în asta, creațiile ei din mătase sunt minunate. Însă tocmai a lansat o colecție din cașmir care e su-per-bă. Și despre care scriu tocmai pentru că e vorba de niște piese de calitate pe care le putem purta mult timp: au un design minimalist, care nu iese din trend, și un materialul de excepție.

Nu cred că are sens să mai povestesc aici ce se întâmplă când probezi un pulover din cașmir. Pur și simplu nu mai vrei să-l dai jos, treabă dificilă de altfel, pentru că nu e cel mai ieftin material. Dar nu știu nici dacă mai există altul atât de fin și de moale, ca o îmbrățisare.

Creațiile Laurei sunt fix în nuanțele pe care le iubesc eu: camel, bej, ivoire. Cât despre piese, nici nu știu cu ce să încep. Clasicul palton camel e perfect, cel alb e un vis, la fel și pantalonii care amintesc de costum, puloverul în V. Bine, chiar merită să intrați pe site – până și șosetele din cașmir sunt minunate.

Colecția a fost realizată în colaborare cu Uniunea Cașmirului Sustenabil din Mongolia.
Astfel, cașmirul folosit provine din surse directe, fără intermediari, de la crescători care pot asigura nutriția animalelor pe perioada sezonului rece. De altfel, hrana este asigurată conform managementului pășunilor pentru a reduce impactului asupra mediului. Iar cașmirul este colectat prin metoda combinată și nu prin tundere (pentru bine animalului).

Indiferent ce mascara Lancôme am testat, până acum nu am avut nicio experiență neplăcută. Mai exact, dacă promitea gene lungi, asta obțineam; dacă promitea volum, exact acesta era rezultatul. De data asta, marea promisiune este cel mai negru pigment și este vorba despre mascara Monsieur Big Extreme Black Lancôme.

Pe Monsieur Big îl știu din 2017, când mi-a atras atenția pentru volum, alungire, aspect lucios și rezistență (oricât de multe ore aveam nevoie să arate bine machiajul, nu mă trezeam cu „ochi de raton” și nici nu aveam bătăi de cap la aplicare). Anul acesta am retrăit experiența de acum trei ani, dar cu un pic de șarm în plus, dat de cel mai intens carbon black ever.

E anotimpul în care aprind mai des lumânări parfumate acasă – și bănuiesc că nu sunt singura. Prefer aromele condimentate și cele fresh, de citrice – îmi dau o stare de bine. Șiii, la finalul lunii, vom avea lumânări parfumate într-o serie limitată în IKEA: o colecție cu adevărat specială pentru că e realizată în colaborare cu Ben Gorham, fondatorul cunoscutei case Byredo, celebră în special pentru parfumerie.

Colecția se numește Osynlig (în sedeză înseamnă „invizibil”) și are 13 variante florale, lemnoase și fresh. Prețurile lumânărilor încep de la 24,90 lei și vor fi disponibile în magazine de la începutul lunii noiembrie. Nu știu data exactă, dar poate mă anunțați și pe mine :).

Gama de cosmetice Byredo e prezentă la noi la Madison – săpunuri, creme de corp, geluri de duș și, bineînțeles, parfumerie.

Am mai scris că îmi place Foreo – de altfel, dispozitivul pentru demachiere mi se pare o super invenție. Mărturisesc că am fost sceptică la început, dar chiar e foarte fain. Eu pun puțin lapte demachiant pe dispozitiv și, după două minute de masaj, mă simt minunat. Motiv pentru care vreau să vă anunț că acum s-a lansat și varianta Luna mini 3.

De ce este atât de cool? Pentru că este compact și inteligent, iar acum are o funcție nouă, Glow Boost, adică o curățare rapidă de 30 de secunde. Îl găsești la Douglas.

Cine ar fi crezut că există (eu nu știam, dar recunos că nici nu căutasem)? Și cine ar fi crezut că o să scriu eu despre el?

Vinul – roșu, în special – e băutura mea preferată și nu mă deranjează deloc că e cu alcool. Însă după ce am citit despre Pierre Zéro am vrut să și gust vinul, să mă conving că este, într-adevăr, o alternativă la varianta clasică, pe care o știm cu toții. Sunt norocoasă, le-am primit pentru degustare, iar acum scriu aceste rânduri la un pahar de Merlot fără alcool.

E diferit, desigur, dar e bun și fresh, poate un pic dulceag. Nu mă păcălește întru totul, însă mi se pare o variant bună pentru zilele în care nu pot sau nu-mi doresc să consum alcool.

Câte ceva despre Pierre Zéro: este o gamă de vinuri premium fără alcool de pe domeniile Pierre Chavin din sudul Franței. Strugurii sunt culeși în timpul nopții pentru a le fi conservate prospețimea și intensitatea aromelor. Apoi urmează lungul protocol tehnologic de dezalcoolizare care duce către produsul final, cu 0% alcool, dar păstrarea intensității aromelor.

E foarte bun și la gătit; de altfel, Pierre Zéro are o colaborare cu prestigioasa École Ferrandi, cu o vechime de peste 100 de ani în domeniul gastronomiei și ospitalității.
Le puteți comanda online, au prețuri accesibile și sunt disponibile cinci variante: alb, roșu, rose și două sortimente cu bule.

Din ce în ce mai mulți oameni vorbesc despre acceptare – să ne placem așa cum suntem, cu calitățile și defectele noastre. Recunosc că am momente în care ridic un pic sdin sprânceană când citesc unele declarații legate de subiectul de mai sus; asta pentru că acceptarea despre care tot discutăm nu e ceva ce se întâmplă peste noapte. N-avem un buton pentru acceptare, n-avem nici o pastilă; e un proces dificil și de durată.

Daaaar avem un parfum care vine cu motto-ul „Sunt perfectă așa cum sunt”: Perfect de la Marc Jacobs. Miroase a narcise și rubarbă și a multe lucruri bune.

Îmi plac foarte mult campania și mesajul care însoțesc noul parfum: un reminder pentru când am nevoie de un strop de self-esteem.

Sally Hansen are o colecție lansată în urmă cu câteva luni, dar care mi-a atras atenția zilele trecute, când mi-am reîmprospătat manichiura. Are ingrediente 100% vegane (o informație prețioasă pentru multe dintre amiceleele mele), are un nume frumos, Good.Kind.Pure, are o mulțime de nuanțe frumoase, o pensulă creată din plante (mai puțin plastic!). E o colecție completă, conține și base coat, și top coat cu aspect lucios. Nuanța mea preferată: Cherry Amore, acel roșu care arată excelent pe unghii indiferent cu ce mă îmbrac.

Știu Sally Hansen de mulți ani, când am descoperit un top coat – care e în altă gamă, însă pentru mine e, în continuare, cel mai bun top coat pe care l-am încercat vreodată. E cel cu sticla roșie, se numește Insta-Dri și usucă imediat lacul de unghii. Mi-l cumpăr de fiecare dată și e preferatul meu. Și are și un preț foarte mic.

Pentru mai multă inspirație, urmărește contul meu de Instagram, @maracoman.

The post #GlitterNews – Cașmir sustenabil, parfumuri și arome appeared first on Mara Coman.