Ce împărțim și ce nu
Viața așa cum e
Ce împărțim și ce nu
19 mart. 2021 | 10 comentarii

Când eram mică, obișnuiam să-i spun mamei că eu o să-mi găsesc un soț care să gătească, să spele, să calce și să dea cu aspiratorul. 

Deși nu rețin care era reacția mamei la această mică revoltă, știu că-i tot spuneam lucrul ăsta. Mi-am zis că poate era un mod de a-i transmite că nu e corect să muncească ea atât de mult. Însă nu am această amintire și, pe atunci, nu-mi vorbise nimeni despre egalitatea dintre femei și bărbați. Cred că mai degrabă mi se părea ceva exotic și voiam să șochez: doar cine mai văzuse un bărbat care să facă toate astea?

(Și nu, nu l-am găsit :-))

 

cum se împart treburile în gospodărie
Foto: Dan Gold / Unsplash

Modelele cu care am crescut

De curând am dat peste un studiu*** despre cum se împart treburile casei între membrii unei familii. Am citit statisticile și toată ziua am avut în minte discrepanța dintre cum erau privite responsabilitățile din gospodărie în copilăria mea și cum ne raportăm la ele astăzi.

Tata se ducea la serviciu șase zile din șapte, pleca dimineața și nu se întorcea niciodată acasă pe lumină. Mama era profesoară, deci stătea mai puțin la serviciu. Ea și bunica se ocupau de toate treburile casei. Bunicul muncea în curte și în grădină.

Eu nu aveam nici o responsabilitate. Nu spălam vase, rufe, nu călcam, nu făceam nimic. Mama îmi spunea să nu fac și mă îndemna să citesc, să scriu, să mă plimb, pentru că „o să am timp să le fac și pe astea, până o să mă satur.”

Cât de greșit sună asta azi?

 

Protejata

Bărbații din familia noastră n-aveau treabă cu bucătăria, aspiratorul, fierul de călcat sau întinsul rufelor. Tata și bunicul erau chemați la masă când era totul gata; nu trebuiau să se ridice nici ca să-și ia o furculiță. De altfel, la un moment dat, mama mi-a zis că e foarte sigură că bunicul nu a deschis niciodată frigiderul și, în concluzie, nu știe cum arată pe interior. Atunci mi s-a părut amuzant, acum nu mi se mai pare.

Și eu, cea scutită de orice responsabilitate. Însă crescând în mediul de mai sus. Am fost oare eu cea protejată?

Mama mi-a dat timp să citesc și să scriu, să mă plimb în soare și să n-am presiunea vaselor nespălate din bucătărie. Dar mi-a dat și acest exemplu al sacrificiului ei, mi-a transmis modelul conform căruia e datoria femeii să le facă pe toate – și, mai mult, să le facă fără să ceară ajutor.
E drept că mama și bunica făceau toate astea fără să se plângă și declarau că ele nu simt că se sacrifică. Iar chestia asta m-a încurcat în viață și mai tare, pentru că eu n-am fost niciodată prea bună prietenă cu sacrificiul.

 

Un job description moștenit

Cu toate astea, moștenirea a rămas. Ideea că e treaba mea să fac mâncare, curățenie. spălat rufe, you name it, s-a înrădăcinat bine în mintea mea. Sunt lucruri pe care mi se paretrebuie să le fac eu, că e datoria mea, pentru că, nu-i așa, femeia se ocupă de gospodărie. Iar când nu se ocupă, se simte vinovată, de parcă ar fi făcut ceva greșit.

Însă, cu tot modelul din copilărie, femeia asta, care sunt eu, n-are timpul pe care-l avea mama. Și n-are nici ajutorul pe care îl avea mama de la bunica. Mai mult, cum am menționat în treacăt, nu posed nici vreo dorință arzătoare de a mă sacrifica pe altarul rufelor călcate de mine însămi. Pe scurt, sunt pro diviziunea muncii, cum îi zic eu, așa că, la noi acasă, fiecare are niște sarcini. Dacă mă întrebați, încă sunt convinsă că la mine sunt cele mai multe și prea multe. Dar aici e și vina mea – uneori e obișnuința, alteori, educația. Sunt și lucruri pe care-mi place să le fac, de exemplu mă relaxează gătitul; însă nu de trei ori pe zi, în fiecare zi.

 

cum se impart treburile in gospodarie
Foto: Estúdio Bloom / Unsplash

Diviziunea muncii de la mine de acasă

Studiul pe care l-am citit e realizat recent și, conform lui, în o treime din cupluri spun că situația s-a îmbunătățit în pandemie, în sensul că treburile casei se împart relativ egal în perioada în care ambii parteneri stau mai mult acasă. Sau, oricum, „mai egal” decât înainte.

În vasta mea reședință, în pandemie n-am mai chemat-o pe doamna de la curățenie, deci ne-am trezit cu mai multe lucruri de făcut. Eram toți acasă, deci trei mese pe zi. La care s-au adăugat lucruri noi: dezinfectatul și spălatul a orice cumpăram, lucru care-mi lua timp și pe care nu-mi plăcea deloc să-l fac.

Așa că a fost nevoie să reîmpărțim responsabilitățile. Fiecare are lucruri de făcut, inclusiv fetițele mele – și mi se pare corect să fie așa. Ele întind rufele, scot vasele din mașina de spălat și își iau micul dejun. Își fac ordine în cameră (uneori, după niște insistențe, că totuși sunt copii) și, câteodată, taie legumele pentru salată.

N-au de făcut treburi complicate și care să le răpească mult timp, însă cred că e important să aibă sarcinile lor. Pentru că așa se creează niște obiceiuri bune, dar și pentru că n-aș vrea să le dau mai departe modelul mamei care face tot și care își sacrifică timpul și pasiunile ca să muncească în gospodărie.

N-aș vrea să cresc niște femei care să simtă că e datoria lor să facă totul în casă și să în timp ce bărbatul stă pe canapea, la televizor. Ci niște femei care să-și aleagă parteneri cu care împart responsabilitățile și care le sunt alături în toate, nu care așteaptă să fie serviți.

 

De fapt, împărțirea treburilor de acasă înseamnă dragoste

Chiar dacă nu e ceva foarte poetic, nici dramatic.

Dragoste e atunci când cineva (femeie sau bărbat, nu contează) pregătește masa, iar tu te ridici de pe canapea și întrebi dacă poți ajuta. Chiar dacă e un film senzațional la televizor.

Dragoste e atunci când spui: „Nu te întrerupe din citit, le dau eu azi de mâncare copiilor.”

Când dai cu aspiratorul pentru că e nevoie, nu pentru că te-a rugat cineva.

Când pui niște haine la spălat, nu când te plângi că nu ai tricouri curate.

Când comanzi mâncare acasă, ca să fie și zile în care nu gătește nimeni.

Când nu-ți lași farfuria murdară pe masă.

Dragoste e când îți pasă de cel de lângă tine – și nu doar la nivel declarativ. Dragostea e prezentă și în lucrurile astea aparent neînsemnate, nu doar în te iubesc-uri și buchete mari de flori. Dragoste e când împărțim momentele frumoase, dar și sarcinile mai puțin plăcute.

 

La voi cum e? 

***Studiul la care fac referire e realizat de IKEA în colaborare cu Ipsos. Vă las mai jos o foto cu concluziile acestui sondaj, poate vă face să vă gândiți un pic mai mult la împărțirea responsabilităților de-acasă.
IKEA a lansat și o campanie pe tema asta – se numește „Egalitatea este mai bună pentru toată lumea” și își propune să atragă atenția asupra împărțirii inegale a sarcinilor casnice. Vă las mai jos rezultatele sondajului, rezumate într-o imagine. Concluzia e că, în o treime din cazuri, situația s-a îmbunătățit și femeile primesc mai mult ajutor de la partenerii lor.

Dacă aveți un minut, lăsați-mi un comentariu. Chiar sunt curioasă, la voi acasă cine dă cu aspiratorul? Cine gătește? Cine curăță piscina?

 

Sondaj IKEA

Foto principală: Félix PradoUnsplash

 

Pentru mai multe idei și momente surprinse în fiecare zi, urmărește-mă pe Instagram, @maracoman

Comentarii
  • andra spune:

    eu am avut un exemplu total diferit in familie; tatal meu o ajuta pe mama mea( si in ziua de azi) la tot in casa. Mama gateste, el spala vasele; ea face cumparaturi, el curatenie.. nici nu mi-am pus problema ca barbatul
    meu va face altfel 🙈 oh ce m-am inselat. Totul tine se educatia de acasa la barbati/ mama lui facea totul si el are senzatia ca asa e normal/ eu nu. De aici apar discutii destul de des. Stam la casa si avem si catel si copil de 3 ani. Daca vrei curatenie in casa trebuie sa aspiri si sa speli zilnic in aceste conditii( avem o doamna care ne ajuta o data pe saptamana dar nu e suficient) El pune vasele in masina de spalat si le scoate; duce gunoiul, uda florile si face cumparaturi; in rest eu tot; Acum ca a crescut cat de cat baiatul ma mai descurc dar in primii doi ani de viata a fost tare greu..el uneori plecat cu zilele, eu singura cu copil si catel.

    • Mara spune:

      Andra, câte mai am de zis, nici nu știu cum să încep.
      Sigur că ține și de educație.
      Te înțeleg perfect apropo de împărțit sarcini, nici eu nu reușesc să le împart neapărat mai bine decât tine, dar lucrez la asta.
      Mai nou am apelat și la device-uri care fac singure, așa că, de exemplu am scăpat de „cine dă cu aspiratorul”. Acum trebuie doar să mai găsim momentul propice :))

  • Alina Ana Alecu spune:

    Exact asa a fost si in copilăria mea (mama și bunica gospodine, deși mama director de fabrica iar tata- nimic în gospodarie) si eu prințesă protejata. Chiar ieri îmi aminteam cum spuneam în copilărie și adolescenta ca eu am sa mănânc doar la restaurant. Si ce sa vezi, visul mi s-a îndeplinit ba mai mult, de 30 de ani anul asta, jumătatea mea gătește pentru noi și e foarte implicat în tot menajul si creșterea copilului ( 20 de ani). E adevărat ca am avut noroc sa găsesc bărbatul ideal pentru mine asa, din prima 😊

    • Mara spune:

      Alina, sună foarte bine.
      Legat de copilăria noastră, cred că astea erau „trendurile”. Eu, de exemplu, nu știam nici o familie în care lucrurile să se întâmple altfel.

  • Gabrielle spune:

    Si eu am fost protejata familiei care nu avea niciodata nimic de facut pentru ca faceau mama si bunica tot…
    Am avut norocul sa dau peste un partener minunat care ma ajuta in gospodarie si pe care ma pot baza cu orice.

  • Iulia spune:

    In caxul meu treburile se impart destul de echilibrat si in general in functie de timpul liber pe care il are fiecare fiecare in ziua respectiva. Cu toate astea, parca simt ca de cand stam la casa s-a facut o impartire „nescrisa” a teritoriului si eu ma ocup mai mult de interior si el de exterior. 😁
    Aspiratorul se descurca singur, am primit cadou „timp” de ziua mea, e minunat sa stiu ca pot sa ma inchid intr-o camera sa citesc in momentele respective. Iar legat de asta, mi-a ramas si o amintire de cand eram mica, in jur de 8-10 ani. La noi mereu dadea tata cu aspiratorul, termina programul mai rapid si poate erau si mai grele aparatele pe atunci, cine stie. In schimb, intr-o zi, urcand pe scara blocului a iesit o vecina sa aspire presul si eu cand am vazut-o am fost foarte mirata si m-am gandit – biata femeie, uite cum se chinuie ea sa aspire, ce ciudat. Abia mai tarziu mi-am dat seama ca asta se intampla in multe case, la noi era probabil ciudat, pe atunci.

  • Laura G. spune:

    S-o iau pe rând, că e vorba de 3 generații 🙂
    1. Copil fiind, am fost protejată în general, dar din când în când făceam ordine, spălam vasele, mai călcam rufe când am mai crescut – ai mei erau la job. Și voiam s-o degrevez pe mama. Tata făcea chestii minimale: dat cu aspiratorul, spălat vase (când avea chef!), reparat chestii prin casă că se pricepea.

    2. Măritată fiind, mi-a displăcut întotdeauna să gătesc mâncare. Dacă vrei să mă pedepsești, zi-mi să fac o tocăniță și plâng cu vorbe. Soțul a înțeles și gătește el. Tot el face piața și mai dădea cu aspiratorul până a apărut ”Gică” (robotul) în viața noastră. Pe Gică eu l-am botezat și i-am dat nume de bărbat – asta spune ceva, nu-i așa? 🙂 Iar mie mi-au rămas restul treburilor – spălat/întis rufe, curățenie.

    3. Băiatul nostru e mare, la casa lui, necăsătorit. De când era mic l-am îndemnat să se descurce singur (mâncat, spălat, ordine). Mereu îi picuram în urechi: ”dacă ești singur, ce faci? mori de foame în mizerie?”
    De mulți ani nu mai stă cu noi și se gospodărește singur (ajutat de robot, mașină de rufe și de vase). Când vine acasă observ că are aceeași rutină: strânge masa, adună după el. Sper să-și păstreze obiceiurile și după ce se va însura.

    Cât despre statistică, 1/3 îmbunătățirea egalității de gen, hmm… e ceva, dar încă este puțin, prea puțin.

    • Mara spune:

      Laura, mulțumesc pentru gânduri.
      Încep cu finalul: 1/3 e totuși bine, mie mi se pare că e un semn bun.

      Am și eu un Gică (nu-l cheamă tot Gică!) și o mașină de spălat vase. Minunate invenții.

      Am fete, n-am băieți. O să am de lucru 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord