OK, am auzit lucruri mult mai rele de-atât; mâini străine care m-au atins fără să-mi doresc sau să am posibilitatea să evit. Deci am fost în situații mult mai neplăcute.

Deși am mai discutat despre hărțuire cu Ioana și Maria, e prima dată când am putut da un exemplu clar. Când am putut să spun: asta e hărțuire și nu, NU E OK.

Ca o continuare firească, fetele mele m-au întrebat ce-ar trebui să facă în astfel de situații. Și mi-am dat seama că habar nu am ce să le spun.

Voi ce faceți când cineva vă hărțuiește pe stradă?
Când vă fluieră, când vă șoptește „complimente” nedorite, cuvinte vulgare, când vă aminenință, când vă atinge?

Ce faceți?

De cele mai multe ori am tăcut și am încercat să mă îndepărtez cât mai repede de cei care mă agresau verbal sau fizic.
Când am ripostat, tânărul care mă abordase a scos un cuțit. Eram în fața unei clădiri de birouru din centrul Bucureștiului, o zonă foarte circulată. Plecam de la job.

Având în vedere experiența de mai sus, aș fi spus că prima variantă e mai sigură. Însă am citit acest articol despre hărțuire.
Scena 9 o citează pe Simona Chirciu, autoarea primei cercetări pe tema hărțuirii stradale din România, care spune că:

violatorii tind să folosească hărțuirea ca mod de abordare, ca să vadă care sunt potențialele victime: cu cât ești mai tăcută și ignori ca să scapi, cu atât ei vor ști că ești o victimă sigură.

Motiv pentru care chiar nu stiu ce comportament ar fi indicat, mai ales când trăim într-o țară în care, deseori, ceilalți nu se implică când e cineva în pericol.

Din 2018 există o lege care sancționează hărțuirea despre care scriu eu, cea din stradă (articolul citat mai sus, din Scena 9, are o mulțime de informații pe tema asta), însă nu prea știu cum poate fi pusă în practică.
Și asta pentru că agresorul nu rămâne acolo, pe loc, să aștepte să vină cineva și să-l prindă.

Practic, dacă suni la 112 (cum am sunat eu, când am fost amenințată cu cuțitul), îți dai seama că nu e mare lucru de făcut. Mergi la poliție, depui plângere, descrii cum arată cel care te-a hărțuit și unde erai. Și un echipaj de poliție se va deplasa în zona respectivă.

Unde, în 90% dintre cazuri, nu mai e nimeni care corespunde descrierii.

M-am întrebat care este, în acest context, sensul de a face plângere la poliție. Și cred că pot găsi un sens doar în ideea în care, dacă există un număr mare de plângeri, vom avea o dovadă concretă că lucrul ăsta chiar se întâmplă și că e o problemă reală.

Deși nu vreau să transform acest articol într-un șir al experiențelor mele cu hărțuirea stradală, o să mai dau un exemplu care m-au șocat.

Nu cu mult timp în urmă, într-o după-amiază, mergeam pe un trotuar aglomerat aproape de Piața Romană.
Am văzut doi băieți foarte tineri care veneau spre mine, se tot amuzau și mă priveau într-un fel care nu-mi plăcea. Am încercat să-i evit. Cu toate astea, când au trecut pe lângă mine, unul dintre ei mi-a pus mâna pe fund.
Pot să pariez că nu avea mai mult de 14 ani.

M-am întors și i-am spus ce cred despre gestul lui. Ca reacție, băiatul și prietenul lui au început să râdă, erau foarte mândri de ce-au făcut și se distrau de minune.

Nimeni din cei care erau atunci pe stradă n-a avut nimic de spus, doar n-am pățit mare lucru. Aia e, m-a atins cineva pe fund, n-am murit.

Am trecut prin vreo zece experiențe similare, dar de data asta m-a șocat vârsta băiatului. Nu cred că era nici măcar la liceu. Și, având în vedere cât de tare se distra, m-a făcut să mă gândesc că nici măcar nu și-a dat seama că gestul lui reprezintă o agresiune.

De aceea spun că e nevoie de educație.

E nevoie să le explicăm băieților ce înseamnă hărțuire, la fel cum trebuie să le învățăm pe fete cum să o recunoască.

Să înțeleagă, și unii, și alții, că „Hei, păpușa, ce frumoasă ești!” nu e un compliment.

Foto: Ryoji Iwata / Unsplash

The post Voi cum reacționați când sunteți hărțuiți pe stradă? appeared first on Mara Coman.