Las aici două exemple pe care eu le-am încadrat la capitolul #NoapteaMinții și vă rog să completați și voi – dacă v-ați întâlnit cu această situație.

Scriu despre cum se comportă oamenii în avion, de parcă n-ar mai fi zburat niciodată. Pe lângă cei care mi-au zis că sunt eu arogantă și răutăcioasă, că ceilalți nu se ridică la nivelul meu (!), am întâlnit această situație: o domnișoară m-a sfătuit să mă gândesc de ce pe mine mă trigger-uiește acest comportament. Că aia trebuie să rezolv.

Serios?

Ce „să mă trigger-uiască”? Că există niște reguli pe care oamenii le ignoră? Că încălcarea unora dintre ele pot reprezenta un pericol în zbor? Că e atâta nesimțire în jur?

Dar staaaai, problema e la mine, trebuia să nu-mi pese. Eu trebuie să fiu zen într-o mare de certați cu bunul simț. Eventual să întind și celălalt obraz.

Sunt în câteva grupuri de Facebook, printre care și Nu mai port. Foarte mulți oameni acolo. Ei, și într-o zi îmi apare o postare: o tipă căuta o ceșcuță. Soțul i-a spart-o din greșeală și nu mai era pe stoc. Spera să o vândă cineva pentru care nu are mare însemnătate.

Eu merg la yoga, la Ototo, la clasele Alexandrei Negulescu. În timp ce stăteam cu capul în jos și mă uitam într-un punct fix, încercând să-mi păstrez echilibrul, am văzut exact ceașca aceea.

Mă rog, am uitat, m-am luat cu ale mele. Peste o zi sau două, iar îmi apare sub ochi postarea respectivă. Iar văd ceașca. I-am scris fetei: era exact cea căutată. Și singurul exemplar. Happy ending.

Dar n-a fost chiar atât de ușor. Dintre toți cei care au comentat acolo, am găsit și niște cuvinte izvorâte direct din puțul gândirii (pentru context, pe ceșcuța respectivă scrie liniște):

Mi-a plăcut și asta cu empatia și cu nu judecăm. Puse acolo ca să fie, pentru că vorbele respective exprimă exact contrariul.

Deci cum? Nu mai avem voie să ne placă vreun obiect?

Serios, opriți-vă.

Dacă ne găsim liniștea în ceva, orice, e perfect. Nu trebuie să vă placă vouă.

Lucrurile frumoase îți umplu viața, îți aduc un zâmbet pe buze, dimineți liniștite, cum scrie pe ceașca aia.

Ca să fie clar: eu îmi găsesc liniștea în bijuterii și în pantofi. Și e minunat.

Astfel de idei exprimate random pe internet, adresate unor persoane despre care nu știm nimic, sunt orice – numai dovezi de empatie nu. Mai mult, ele sunt scoase dintr-un context mult mai larg, din cărți de dezvoltare personală prost scrise și prost înțelese.

Da, există teoria conform căreia depinde de noi dacă suntem fericiți sau nu – și nu neapărat de factori externi. Dar nu se poate exprima în două rânduri, e o poveste mai profundă. Și nu exclude bucuria unei cești frumoase de cafea.

Știți ce? Lăsați-ne să ne găsim liniștea și fericirea unde avem noi chef. Nu vă mai obosiți cu noi. În loc să veniți cu sugestii din astea, folosiți timpul pentru căutările voastre interioare. Iar dacă e prea pustiu pe-acolo, luați o carte sau ceva.

Ca idee, vom fi în pericol abia atunci când nu ne va mai enerva lipsa bunului-simț și când n-o să ne mai bucure niște lucruri neînsemnate. Cât timp nu se întâmplă asta e un semn că suntem oameni – nu roboți.

Tot cu empatie o zic și eu.

Foto: Unsplash + și Getty Images pentru Unsplash.

The post Dați-mi voie să-mi găsesc liniștea unde vreau eu appeared first on Mara Coman.