Una dintre cele mai obositoare griji din perioada pandemiei e teama de a nu face ceva greșit. De parcă nu-mi era deja de ajuns cu toate celelalte. Dacă ești părinte, știi despre ce vorbesc: la tot pasul, sunt o mulțime de alegeri pe care nu le faci pur și simplu, ci te gândești cum îi vor influența ele pe cei mici.

Din martie până acum, am o nouă grijă: să nu fac o mișcare greșită din cauza căreia să ne îmbolnăvim. E tare obositoare grija asta, că presupune să fii atent în fiecare clipă. Sigur, o să se găsească unii care o să spună că nu contează ce măsuri iei, toți o să luăm virusul ăsta – așa o fi, însă nu consider că e una dintre situațiile în care să mă las în voia sorții.

Îmi e tare dor de prietenii mei. Deși nici ei nu fac băi de mulțime, am decis să nu ne vedem și să ne protejăm reciproc.

Pe tata l-am văzut o singură dată, atunci, după 15 mai. Acum nu am mai mers, deși fetele bâzâie că vor la bunicul. Mergeau la el în fiecare vacanță, cel puțin o săptămână. Anul ăsta, însă, nu le-am lăsat.

N-am fost la mare și, având în vedere că sunt o sută de mii de oameni pe litoral, nici nu cred că vom merge. Îmi lipsește foarte mult marea, iar Ioana și Maria aproape că plâng după mers la plajă. Tot ce sper e ca vara viitoare să fie mult mai bine și să putem călători fără teamă, măcar în România.

Am mers în mini-vacanțe. Cu mașina, deci drum cu distanțare socială. În mod normal, ne-am fi dus mai întâi la Brașov, dar de data asta l-am ocolit. Țara e mare, de ce ne-am duce noi fix unde sunt mai multe cazuri?! Așa că am fost la Sibiu, la Sighișoara și la Cluj-Napoca, la vulcanii noroioși, Lacul Siriu și, până ieri, în Deltă.

Am vrut să fug de hoteluri mari, cu mulți oameni, recepție și spații comune. Am închiriat apartamente și am mâncat la terase aerisite. Nu vă imaginați de câte ori poți spune unor copii „mănâncă doar cu cuțitul și furculița” în timpul unei singure mese. Zic mersi că măcar sunt mari și că pot să folosească tacâmurile.

În Deltă am stat la Doi Căpitani, o pensiune cochetă, unde e frumos tare. Mă bucur că nici aici nu sunt mulți oameni și că stă fiecare la locul lui. Bine, suntem toți conștienți că fiecare vrea spațiu. Mâncăm la terasa de afară (mâncarea e absolut delicioasă), avem dezinfectant peste tot și ne bucurăm de locul ăsta superb. Da, a fost nevoie să luăm barca până aici, dar am fost doar noi în barcă.

E greu însă când nu-mi las copiii să se joace cu alți copii. N-am crezut că voi fi vreodată în situația asta. Mă gândesc și cum le va afecta asta pe fetele mele, pe termen lung. Mă bucuram că sunt sociabile și vesele, că atunci când întâlnesc pe cineva dau mâna și se recomandă, că, indiferent unde mergem, se împrietenesc cu alți copii. Obișnuiau să vină spre mine alergand și să spună „Mooom, mi-am făcut o prietenă nouă”, în timp ce eu zâmbeam și mă minunam de vârsta la care îți faci prieteni în 5 minute.

Acum nu mai dăm mâna cu nimeni. Nici noi, adulții, nici ele, fetițele. Zâmbim jenați și ne spunem numele de la distanță.

Și înapoi, acasă, unde e mai greu, că plictiseala e mai mare – pentru fete, eu n-am când să mă plictisesc. Ocolesc supermarketurile și comand mâncare acasă. Mai merg la piață, dar în cursul săptămânii și de obicei după-amiaza. Mie îmi plăcea mult piața, era o plăcere, dar pandemia a transformat și asta într-o corvoadă: sunt cu ochii în patru să evit aglomerația, am mereu dezinfectant și mască, sunt stresată că pun mâna pe bani. Acolo nici un vânzător nu are mască, de parcă la piață n-a auzit nimeni de covid.

Recunosc că mi-e dor să mă duc la birou, mi-e dor de interacțiunea cu colegii, de îmbrăcat frumos și plecat la job în fiecare zi. Deocamdată lucrez tot de acasă și sper ca lucrurile să rămână așa cât timp ne luptăm cu pandemia.

Acestea fiind zise, abia aștept să reușim să trecem peste lunile grele. Mi-e dor de stat până dimineața pe o terasă, mi-e dor să îmbrățișez oameni și mi-e dor să nu mă mai gândesc, la tot pasul, că trebuie să stăm departe unii de ceilalți.

The post Să nu fac ceva greșit appeared first on Mara Coman.