Pot pune pariu că toți știți deja că mă gândesc la ciocolată și la promisiunea pe care ne-o facem de cele mai multe ori când deschidem un pachet nou: „O să iau doar o pătrățică.”

Un fel de „am vrut doar să gust, de poftă”, doar că eu, una, chiar nu știu pe nimeni care să se fi ținut de promisiunea asta.

Voi cunoașteți pe cineva care chiar mănâncă doar o bucățică? Și, dacă da, de ce e atât de sever cu el însuși? De ce se pedepsește atât de tare?😊

Noi, cei născuți înainte de ’90, n-am avut parte de diverse sortimente sortimente. Ciocolata era o raritate. Primeam, când și când, din aceea chinezească, dar nu prea-mi plăcea.

Abia prin generală îmi amintesc de un soi de ritual care să includă acest dulce: pentru că mi-era greu să mă trezesc dimineața și să mă pregătesc de școală, mama mă momea cu niște ciocolată cu lapte și umplutură de căpșune. Așa deschideam ochii fără proteste 😊.

Era favorita mea și încă îmi place combinația, mai ales îmi aduce aminte de acele zile în care mă simțeam răsfățată.

De altfel, asociez ciocolata cu starea de bine. Pentru că o savurez când sunt fericită, când vreau să mă alint, când am timp să fac ceva doar pentru mine.
Îmi vin în minte momentele în care sunt singură acasă, în care nimeni nu-mi cere de mâncare, nu am lucruri urgente de făcut și nu mă grăbesc nicăieri. Ce lux! Trebuie sărbătorit cu una, două sau – mai bine să fim sinceri – trei bucăți de ciocolată.

Nu-mi place mereu să fiu adult, mai ales când sunt pusă în diverse situații mai dificile, când am diverse probleme de rezolvat. Dar ador că nu mai trebuie să cer voie să mănânc dulce! Că nu mă ceartă nimeni dacă n-am luat masa înainte, nici nu mă condiționează să mă opresc doar o pătrățică sau două.

Dar nu ăsta era secretul meu, ci faptul că am avut o perioadă destul de lungă în care făceam o nebunie: mă trezeam din somn, undeva în jur de 3, și ronțăiam ciocolată rece și crocantă din frigider.

Recunosc că mă simțeam un pic vinovată, doar un pic. Știu că nu e tocmai recomandat să mănânci noaptea, dar eu iubeam acel moment dulce combinat cu liniștea nopții.
A ținut o perioadă destul de lungă; apoi, pur și simplu, am început să dorm până dimineața.

Nu mănânc doar un singur fel, ci am perioade în care-mi face cu ochiul una anume, apoi trec la alta.

La Schogetten îmi place că sunt foarte multe sortimente și sunt deja “tăiate” pătrățelele – uneori am câteva feluri pe o farfuriuță, lângă mine; când lucrez, poate când citesc sau mă uit la un film.

Cea mai nouă pasiune e pentru cea cu unt de arahide crocant; ador acele bucățele crunchy. Și, deși nu sunt o mare iubitoare de ciocolată neagră, recunosc că m-a cucerit sortimentul cu merișoare. Crusta crocantă de ciocolată amăruie se îmbină într-un mare fel cu umplutura de fructe dulci-acrișoare. A fost o descoperire neașteptată pentru mine.

Nu puteam să omit nici varianta de ciocolată cu lapte și umplută de căpșune. E muuult mai bună decât ce mâncam când eram eu copil, dar are acea aromă care mă duce cu gândul la zilele în care eram mică și alintată de mama.

De câte bucățele de ciocolată credeți că e nevoie pentru a retrăi amintirea asta?

E singura situație în care mie-mi e de-ajuns chiar și una singură.

Foto și video: Anya Dimitrov. Locație: Radisson Blu București.

*

Acest articol a fost scris în colaborare cu Schogetten.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Mara Coman (@maracoman)

The post Doar o pătrățică appeared first on Mara Coman.