Dacă ați citit cartea – care se numește „Un bărbat pe nume Ove” – știți deja care e subiectul filmului. Dacă nu, stați liniștiți, nu dau spoilere, că ar fi păcat să vă stric bucuria de a descoperi cum decurge intriga.

The post Un bărbat pe nume Otto appeared first on Mara Coman.

Știu că sunt printre puținii care n-au fost foarte impresionați după ce au citit cartea asta. M-a cucerit la început, cu atmosfera foarte bine descrisă, dar m-a pierdut pe parcurs, când mi s-a părut că întâmplările de acolo devin din ce în ce mai neverosimile. Dar știam că e ficțiune și că autoarea ne poate duce în zone care devin posibile doar în povești.

Aseară am fost am fost invitată la filmul realizat după carte, o proiecție pentru presă de la Cinema City. Nu am mai fost singură, ci cu o o prietenă căreia îi plăcuse romanul. A fost o idee bună: avusesem o zi plină și abia așteptam să mă relaxez un pic.

„Acolo unde cântă racii” începe cu un proces: Kya e acuzată de uciderea lui Chase, un tânăr cu care a avut o relație și al cărui cadavru a fost găsit în mlaștină. Nu știm dacă a fost ucis sau dacă a fost doar un accident, însă comunitatea n-o place pe Kya. Oamenii n-o strigă pe nume, îi spun Fata Mlaștinii, o discriminează și o ocolesc.

În anii ’50-’60, toate astea erau de ajuns pentru o condamnare, mai ales că aproape toți cei din orășel își doresc să existe un vinovat.

Kya e o fetiță care a crescut într-o casă aflată undeva în mlaștină, într-un loc idilic, dar în sălbăticie. Numai că familia ei are probleme: tatăl e alcoolic, iar mama e victima violenței domestice.

Într-o zi, după o ceartă de proporții, mama își face bagajele și își părăsește familia. Viața cu un tată alcoolic devine greu de suportat, așa că și frații și surorile lui Kya pleacă, unul câte unul.

Ea e cea mai mică, nu are unde să se ducă. Rămâne să locuiască cu tatăl ei până în ziua în care și el o părăsește. Apoi crește singură. Adună scoici pe care le vinde la magazinul local și duce o viață liberă, descoperă mlaștia mergând cu barca ei cu motor, e fascinată de flora și fauna din jur, desenează tot felul de specii de animale, păsări și insecte.

Kya crește, ajunge la adolescență și se îndrăgostește. Are o relație cu Tate, care, însă, va pleca la facultate, apoi cu Chase, cel despre care aflăm la începutul filmului că e găsit mort, în mlaștină.

Mie îmi place mult Daisy Edgar-Jones (actrița care o interpretează pe Kya) și acesta e unul dintre motivele pentru care voiam să văd filmul. O știam din serialul „Normal People”, și acolo îmi plăcuse: are o gingășie, o fragilitate, o delicatețe pe care puține femei le au.

E drept că, în anumite momente, m-am întrebat cum de fata asta din mlaștină are rochii atât de curate și perfect călcate, dar asta n-are legătură cu prestația ei actoricească.

Am citit și niște critici pe aceeași temă: personajul din care pare mai sălbatic și mai murdar decât Kya în film. Cred că producătorii pur și simplu nu s-au îndurat să nu pună în valoare frumusețea actriței. Nu știu dacă e bine, dar îi înțeleg :).

Că tot am ajuns la critici, unii au mai fost nemulțumiți că nu e cu suspans, nu te ține acolo, în acțiune, nu e cu adrenalină. Și că e cheesy. Ei bine, chiar e, dar nu e neapărat un lucru rău. E un film dulce, destul de romantic, o poveste care se derulează într-un loc exotic pentru noi.
Are imagini frumoase și eu zic că merită văzut la cinema, că bucură ochiul.

„Acolo unde cântă racii” e o metaforă folosită atât în carte, cât și în film, pentru a descrie un loc îndepărtat, pustiu, unde nu ajung alți oameni.
E o expresie care are legătură cu sălbăticia, dar mai ales cu siguranța: oamenii reprezintă un potențial pericol pentru Kya, de aceea, când vrea să se simtă protejată, merge în locurile în care ceilalți nu știu sau nu pot să ajungă.

Sunt curioasă dacă o să vă placă filmul, poate-mi povestiți.

Foto: cinemagia.ro

The post Film: „Acolo unde cântă racii” appeared first on Mara Coman.

Nu plănuisem să mă duc singură la film, nici să mă extrag din sânul cald al familiei, însă voiam să văd Alcarràs. Am tot fost plecați de-acasă, ne-am întors abia weekend-ul trecut și uite-așa mi-am dat seama că a început o nouă săptămână și eu tot n-am ajuns la cinema. Și că, dacă mai aștept mult, iar n-o să mai ruleze filmul și-o să-mi pară rău.

Așa că m-am hotărât să nu mai amân. Am profitat de faptul că mi-am terminat treaba puțin mai repede și l-am întrebat pe cel cu care-mi împart existența în ultima perioadă dacă merge cu mine la film. Omul era prăbușit într-un fotoliu, după patru ore de mers pe jos (fiecare cu pasiunile lui), mi-a zis că nu e în stare să facă nici un pas. Am mai sunat o prietenă, dar nu era în București, și gata, m-am dus să mă îmbrac. Că, dacă mai dădeam vreo două, trei telefoane, ratam filmul.

Dacă era weekend, mi-aș fi cumpărat bilet online, dar bănuiam că nu poate fi atât de aglomerat în timpul săptămânii la un film spaniol care e de ceva timp pe ecrane, așa că m-am dus frumos la AFI, am urcat la ultimul etaj, la Cinema City, și m-am așezat la coada rezonabilă de la casa de bilete. Mi-am luat și niște nachos și m-am dus în sală. Acela a fost momentul în care am răsuflat ușurată. Și-am zâmbit 😊.

… N-am intenționat să fug de-acasă. De altfel, nici nu am de ce. Fetele mele au crescut, nu mai e nevoie să fiu cu ochii pe ele non-stop, ba își mai iau și singure de mâncare câteodată. Dar îmi face bine ca, uneori, să fac lucruri singură, pentru plăcerea mea.

Aseară, la cinema, în sala aproape goală (aveam impresia că e închiriată pentru mine 😊), mi-am permis să mă relaxez total. Cu telefonul pe silent și un film bun. M-am cuibărit în scaun și mi-am dat seama că urmează două ore doar pentru mine, în care tot ce am de făcut e să mă bucur de ce văd pe ecran. Mi-a fost bine.

Poate vă întrebați de ce nu fac asta acasă: sigur că și-acasă mă uit la filme, dar nu am aceeași stare, aceeași liniște. Ori vine cineva să-mi spună câte ceva, ori e ora mesei, ori sună telefonul cu disperare, ori uscătorul și-a terminat ciclul de spălare în mijlocul acțiunii din serial. Plus că e cu totul altceva să am parte de experiența ecranului mare și a sunetului impecabil.

O familie numeroasă de fermieri e pe cale să-și piardă pământul și sursa de trai – acolo urmează să fie instalate panouri solare. Povestea se derulează în jurul recoltării piersicilor și e senzațional felul în care fiecare membru al familiei, indiferent de vârstă, participă la acest eveniment. Copiii din film sunt adorabili și amuzanți, joacă foarte bine și au exact “problemele” vârstei lor. Foarte credibile sunt și dramele adulților, neînțelegerile dintre membrii familiei, totul învăluit într-o catalană melodioasă.

„Alcarràs” e o dramă spaniolă inspirată de familia regizoarei filmată doar cu actori neprofesioniști care a câștigat un Urs de Aur anul acesta, la Berlin.

Pe lista mea mai sunt câteva filme pe care speeer să reușesc să le văd înainte să plec în concediu. Și pe cel puțin unul dintre ele vreau să-l văd la sala VIP, mai ales dacă mai am șansa să merg tot singură. Măcar să am parte de tot răsfățul: nu doar un film bun într-o sală cu fotolii de piele, computerizate, care te dau pe spate la propriu, ci și o cină pregătită de un chef, băuturi la discreție, popcorn și nachos nelimitat.

Deci, pe lista mea mai sunt:

• “Acolo unde cântă racii” are premiera pe 17 august și sunt foooarte curioasă, pentru că am citit cartea cu același nume scrisă de Delia Owens. Iar ce mi-a plăcut mie cel mai mult în carte a fost descrierea locului în care se petrece acțiunea, exotismul și culorile pe care mi le-am imaginat. Abia aștept să văd cum sunt transpuse toate astea pe peliculă.
  Cartea mi-a plăcut în prima parte și m-a dezamăgit ușor spre final pentru că mi s-a părut un pic neverosimilă. Așa, cam trasă de păr 😊. Cu toate astea, eu chiar cred că filmul o să-mi placă. Mai ales că joacă Daisy Edgar-Jones, care m-a cucerit în “Normal People”. Mi s-a părut foarte delicată, foarte grațioasă, calități pe care nu le au prea mulți oameni.

• “Trenul asasinilor”, care a avut premiera la începutul lui august. Mă tentează pentru că are o distribuție foarte bună, ca să nu mai spun că am o slăbiciune pentru Brad Pitt încă de când aveam 16 ani și-am găsit un poster cu el într-o revistă. Pe lângă asta, Trenul asasinilor e o combinație între acțiune și comedie – mi-au povestit niște prieteni care l-au văzut deja și care s-au super distrat. Dar chiar merită văzut pe ecran cât mai mare, de preferință IMAX, ca să te bucuri cu adevărar.

• “După ce am găsit fericirea” e ultimul film din cunoscuta serie “After”. Povestea continuă exact de acolo unde a rămas în filmul anterior (nunta de la Londra a mamei lui Hardin). Tessa se va întoarce în Seattle și va avea avea de făcut niște alegeri dificile, care îi vor schimba viața. E genul de producție pe care vreau să o văd cu prietena mea, într-un weekend.

• “Cruciada copiilor”, o comedie care are premiera pe 12 august și despre care am auzit numai lucruri bune. Și subiectul este actual (încercarea unui băiețel de a salva planeta), însă chiar aș vrea să o revăd pe Laetitia Casta. Nu știu dacă aș fi avut această dorință dacă n-o vedeam la Sibiu, la FITS, în rolul pianistei Clara Haskil, dar mi-a lăsat o impresie foarte bună. În plus, e unul dintre filmele potrivite și pentru adulți, și pentru copii. Fetele mele o să se bucure să mergem împreună.

• “Elvis”, pentru că nu l-am văzut încă. Nu cred că trebuie să mai zic de ce vreau să-l văd și nici detalii despre film. Un plus, pentru mine, e că-mi plac biografiile. Aproape că mă gândeam să merg și cu fetele (împlinesc 12 ani curând), însă e destul de lung. O să le întreb dacă au chef și dacă rezistă la un film lung.

Aseară, când mi-am luat biletul, am primit un voucher. Am răzuit un pătrățel și am văzut că am câștigat încă un bilet la film. Cum nu eram la curent cu promoția, am întrebat-o pe doamna de la casă când pot să-l folosesc și mi-a zis că, data viitoare (oricând în luna august), dacă mă duc cu acel voucher și cu biletul cumpărat acum voi primi două bilete la preț de unul.

Mi-a plăcut ideea nu atât pentru suma salvată ci pentru e un mod care încurajează oamenii să se întoarcă la cinema. Acum, dacă tot am în geantă un voucher, parcă-mi vine să-mi sun o prietenă și să-i s-o invit la “Acolo unde cântă racii”.

Toți cei care cumpără un bilet la film de la Cinema City în luna august primesc un voucher. Ei, frumusețea e că toate voucherele aduc premii, fie că e vorba de bilete la film, de popcorn sau nachos gratis sau la preț redus.

Merită să menționez și că în zilele de marți biletele la film costă doar 14,9 lei (la proiecțiile 2D) și 16,9 lei (la cele 3D), dar și că există o ofertă pentru familii. Mai exact, niște pachete de familie cu care adulții care merg cu copiii mai mici de 10 ani la animații primesc bilete la costul celor pentru copii. Care e mai mic, desigur 😊.

P.S. La Cinema City au și cafeaua mea preferată.

The post Am fost singură la cinema appeared first on Mara Coman.

Sunt un pic în întârziere cu textul ăsta. Am vrut să scriu mai devreme, dar life happened și am avut vreo două zile în care n-am prea reușit să mă concentrez la nimic. Partea bună e că n-am ratat evenimentul, mai sunt trei zile de festival, e și weekend – deci, dacă n-aveți program, vă propun eu.

Filmele din cadrul festivalului, care se numește “Noua cinematografie italiană în România”, sunt proiectate la Muzeul Țăranului Român, dar pot fi vizionate și online, pe platforma . Sigur, după atâta stat acasă și atâta online, eu votez pentru cinema, dar depinde ce aveți de făcut zilele astea.

Vă las aici – n-am întârziat foarte mult, am ratat doar două proiecții din opt. Tot de pe link-ul de mai sus vă puteți „cumpăra” și bilete la prețul de 0 lei :). E necesar, totuși, să le aveți, pentru că sala respectivă are un număr fix de locuri și ar fi neplăcut să ajungeți acolo și să vedeți că e arhi plin.
Bine de știut: regizorul Daniele Luchetti vine în București special pentru acest festival și va participa la gala de închidere, pe 13 martie.

Festivalului de cinema italian contemporan este organizat de Ambasada Italiei la București, Institutul Italian de Cultură și Agenția ICE, cu sprijinul Cinecittà.

The post Program de weekend appeared first on Mara Coman.