Când l-am auzit pe colegul de apartament că vrea să ajungă și în cel mai sudic punct al Europei – adică în Spania, la Tarifa -, m-am oprit din tot ce făceam și l-am ascultat cu atenție. Cu foarte mare atenție, mai ales că mă interesa foarte tare dacă e vreo șansă să ajung și eu acolo.

V-am mai spus că mie nu-mi plac călătoriile lungi cu mașina, dar mă gândeam să fac ca data trecută: să zbor până într-unul din orașele mari și, de acolo, să ne continuăm călătoria pe patru roți.

Ceea ce s-a și întâmplat: am aterizat la Barcelona și am plecat spre casă din Sevilla, tot cu avionul. În restul zilelor ne-am plimbat cu mașina în orașele din sud și a fost una dintre cele mai frumoase vacanțe.

Am scris deja de ce m-a cucerit Valencia, n-o să mă repet, dar pot să mai adaug :). Nu știu cum e să trăiești acolo (deși am primit destule comentarii de la oameni care s-au mutat în Valencia), dar mie mi s-a părut că oamenii sunt relaxați și că se bucură cu adevărat de orașul ăsta.

Mă uitam la cei din Parcul Turia: unii citeau, unii veniseră la un mic picnic. Am asistat chiar la un fel de petrecere de zi de naștere a unui puști, tot în parc. Perechi de îndrăgostiți care stăteau îmbrățișați, pe iarbă, fără să-și spună nimic.

Știu că se vor găsi oameni care să-mi spună că și în Herăstrău e așa. Și în Tineretului. Nu zic că nu sunt, doar că parcă nu atât de mulți. Și, sincer, mi-a plăcut și faptul că din parcurile din Valencia lipsesc terasele zgomotoase, muzică tare, restaurante fancy.

Orașul vechi e o bijuterie, pe-acolo am petrecut destul de mult timp, inclusiv încercând să mănânc la ore nepotrivite. Apoi am mers spre plaja imensă – cred că doar la Deville am mai văzut o plajă atât de lată – și plină de oameni, deși eram în aprilie.

Din Valencia până în La Línea de la Concepción a fost un drum lung cu mașina. Partea bună a fost că, intenționat, pe alocuri am ocolit autostrăzile și am mers pe coastă, ba chiar ne-am mai și oprit pe ici, pe colo, pe unde ne cucerea peisajul. Am avut și parte de o vreme superbă, de ne-am minunat încontinuu de culorile mării.

Problema era că nu păreau să fie prea multe benzinării sau cel puțin nu fix pe șosea. Nu de benzină aveam nevoie, ci de mâncare. Sunt indicatoarele acelea cu cuțit și furculiță, canistră de benzină și parcare, dar noi voiam un sendviș și să mergem mai departe. Mă rog, foamea ne-a împins să ne abatem din drum când am văzut un astfel de indicator și foarte curând am ajuns la ceva ce se numea Restaurant.

Să nu credeți că eram în vreun orășel. Nu, era un restaurant in the middle of nowhere, dar plin. Numai spanioli și nimeni nu rupea o boabă de engleză. Acolo am mâncat o su-per-bă tocăniță de sepie cu sos de roșii și cel mai bun sendviș cu jamon din toată aventura noastră spaniolă.

Dacă mă întrebați pe mine, La Línea de la Concepción nu e musai pe lista de locuri care trebuie vizitate, dar a fost o bază bună pentru drumurile pe care le-am făcut ulterior. Adică am mers la Tarifa, Cadiz, Ronda și am făcut chiar și o mică escapadă în Gibraltar.

Mie mi-a plăcut mult Cadizul, un oraș mare, cu kilometri întregi de plajă, cu universitate, cu un centru vechi cochet și o piață în care am mâncat memorabil. La Cadiz am simțit că aș vrea să mai stau, aș fi vrut să dorm acolo, să am timp să explorez mai mult din oraș.

Ronda

Ronda

Ronda

Ronda e de câțiva ani pe lista mea de locuri în care vreau să ajung, mai ales după ce am trecut o dată pe acolo. Am trecut la propriu, eram într-un press trip și n-am văzut nimic din oraș, ci doar m-am minunat că există un astfel de loc, construit în vârful munților. Așa că m-am întors acum, am luat la pas centrul vechi, podurile celebre și grădinile – un fel de balcoane imense cu un view de senzație.

N-am explorat prea mult Gibraltarul – prietenii îmi ziceau că trebuie să-mi aloc măcar o zi întreagă. Ei bine, eu n-aveam o zi întreagă de stat acolo și m-am trezit și cu o problemă logistică: am rămas fără semnal la telefon. Vasilescu, la fel. Nu ne-am închis datele, doar că telefoanele noastre nu s-au mai conectat la nici o rețea.

Asta înseamnă că nu aveam hartă, așa că ne-am limitat la a urca pe Rock of Gibraltar și a face cunoștință cu maimuțele. Am bifat și experiența de a trece frontiera pe jos, asta chiar nu mai făcusem.

M-am întrebat cum e să locuiești aici, în acest orășel de la marginea continentului, unde se întâlnește Mediterana cu Atlanticul. Mi-a plăcut ce am văzut, dar nu l-am explorat prea mult pentru că scopul nostru era să ajungem la Punta de Tarifa, cel mai sudic punct al Europei.

Punta de Tarifa se află pe Isla de Las Palomas (insula porumbeilor) și, în timp ce mergeam spre ea, cu marea în stânga și cu oceanul în dreapta, am văzut că drumul nostru se termină cu o poartă. Iar pe măsură ce ne apropiam urma să ne dăm seama că acea poartă era închisă.

Ei, nu e tocmai plăcut să pleci din București special pentru asta și să te trezești că nu poți, de fapt, să vizitezi insulița. Totuși, pe acea poartă era un număr de telefon la care am sunat, deși eram convinși că n-o să răspundă nimeni.

Surprinzător, chiar a răspuns cineva la telefon și da, am putut face programare. În drumul nostru spre Sevilla ne-am oprit din nou la Tarifa și am văzut Isla de Las Palomas – locul de unde, în zilele senine, se vede Marocul.

De neratat: dunele de lângă Tarifa. Mai exact, Duna de Valdevaqueros, locul despre care am scris deja aici. 

Poate și pentru că eram destul de obosită când am ajuns. Aveam așteptări mari și da, am amuțit când am ajuns în Piața Spaniei.

Orașul se pregătea de feria, femeile erau îmbrăcate în rochii tradiționale, cu volane, și purtau flori în păr. Mi se părea că e aglomerat și plin de turiști – nu vreau să mă gândesc cum e vara acolo.

Am stat doar o zi și am simțit că n-am înțeles nimic, deși am mers cât am putut prin centrul vechi. Dar n-am avut timp să-l văd în tihnă, să descopăr locuri ascunse. M-am convins însă că trebuie să fiu cu ochii pe zborurile spre Sevilla și să merg acolo pentru câteva zile.

Nu știu când va fi și asta, că lista mea cu locuri pe care vreau să le (mai) văd se tot mărește.
Însă, dacă ar fi să-mi stabilesc „prioritățile” de vacanță pe tărâmuri spaniole, cred că mai întâi m-aș întoarce la Valencia, cu Ioana și Maria. Sigur le va plăcea și lor.

The post Valencia, Tarifa, Ronda, Sevilla și un pic de Gibraltar appeared first on Mara Coman.