Când am decis împreună cu colegele din #ACinceaPutere, să scriem despre educație financiară – sau, mai exact, despre lipsa ei -, am zis că eu nu sunt un exemplu bun. Că nici nu am bani mulți, că sunt genul care nu rezistă să nu-și cumpere (încă) o geantă, că n-am tips & tricks de dat mai departe.

După ce m-am gândit puțin mi-am dat seama că învățat niște lecții pe tema asta și că ele merită adunate într-un articol.

Eram încă studentă când insitutuția financiară care ne spunea tuturor să dormin liniștit, că ea veghează pentru noi, a dat faliment.

Îmi amintesc bine momentul pentru că a fost unul dintre cutremurele financiare care a distrus economiile multor oameni: aproape șase milioane de români.
Televiziunile și ziarele – pe atunci mai erau ziare și se și citeau – au vorbit zile în șir numai despre asta.

Nu știu dacă acest gen de fond de investiții ar fi avut un succes atât de mare într-o țară mai bine dezvoltată, care nu petrecuse atâția ani în comunism. Dar pe atunci educația financiară era un concept necunoscut nouă și aproape nimeni nu vorbea despre el.

Atunci am înțeles cu adevărat că banii nu se fac ușor.
Că, dacă cineva îți promite un câștig rapid, o dobândă mare, niște beneficii senzaționale, e ceva necurat la mijloc.
Că niciodată nu te arunci cu capul înainte și fără să gândești limpede într-un aranjament de acest gen.

Acest respect pentru bani se traduce prin respect pentru munca mea și respect pentru mine.

Asta înseamnă că, de exemplu, nu voi plăti pentru un produs sau un serviciu o sumă care consider că este prea mare.

Da, e un criteriu subiectiv.

De exemplu, nu voi plăti 25 de lei pe un simplu covrig cu mac pentru că e prea mult și pentru că nu există nici un motiv care să justifice acest preț.
Nu pentru că nu am 25 de lei, ci pentru că această cheltuială înseamnă o lipsă de respect față de banii pe care îi câștig. Nu voi plăti această sumă doar pentru că mi-o permit.

Pe de altă parte, voi plăti 25 de lei pe un covrig dacă este făcut de o patiserie fină, cu niște ingrediente de foarte bună calitate, cu o reteță proprie pentru aluat și dacă rezultatul este o experiență în sine. Nu știu, să fie unul dintre cei mai buni covrigi pe care i-am mâncat vreodată.

Să respect banii înseamnă, pentru mine, și să folosesc produsele pe care le cumpăr până se termină (nu arunc sticla cu detergent dacă „mai e puțin”) și să fac achiziții la preț corect.
Dacă exactacelași produs – un laptop de la brandul X, modelul Y – are prețuri diferite în magazine diferite, îl voi comanda din locul în care costă mai puțin.

Sigur, există și niște excepții rezonabile: un magazin care practică prețuri mai mari, dar are o politică sustenabilă sau un antreprenor la început de drum și vreau să-l susțin. Dar sunt convinsă că ați prins ideea 🙂

Pe lângă excepții, sunt și limite de bun simț: nu petrec 30 de minute căutând cel mai mic preț (timpul înseamnă și el bani, pot face ceva mai util), nu merg până în celălalt capăt al orașului ca să economisesc 20 de lei. E o sumă prea mică comparativ cu timpul petrecut în trafic și cu costul deplasării.

Este lecția pe care am învățat-o cel mai greu pentru că: 1. de obicei îmi terminam salariul înainte să-l primesc pe celălalt și, 2. dacă am câștigat ceva mai mulți bani, am vrut să mă bucur de ei.

Totuși, a existat un moment în viața mea când, pe lângă job, am avut niște proiecte care mi-au adus câștiguri extra. Deși tentația mare era să-mi cumpăr tot ce nu mi-am permis până atunci, am avut maturitatea de a economisi acei bani.

E una dintre deciziile pentru care încă mă felicit: acele economii m-au convins ca, după ce s-au închis revistele la care am lucrat, să încerc pe cont propriu. Mi-am folosit experiența de peste 20 de ani în media ca să cresc acest blog, ca să fac conținut bun în social media, ca să fiu propriul meu șef.

Însă nu știu dacă aș fi avut curajul să fac asta dacă nu aș fi avut o sumă în cont care să-mi permită să dorm liniștită – ironic, am ajuns la vorba fondului de investiții falimentar.

Am o prietenă care lucrează într-o bancă, o tipă foarte deșteaptă și cu picioarele pe pământ. Când am vreo nedumerire, o întreb pe ea. Despre credite, despre economii, despre inflație. E reperul meu în materie de finanțe.

Nu știu dacă fiecare dintre voi are un astfel de prieten, dar știu că, dacă nu cădem în plasa întinsă de adepții teoriei conspirației, ne putem informa. Iar să ne informăm înseamnă oameni care lucrează în domeniu – nu să întrebăm pe Facebook sau să citim site-uri obscure.

Îmi amintesc că, imediat ce a început războiul in Ucraina, erau cozi la bănci. Oamenii își scoteau banii cash. Nu știu ce au făcut cu ei, dacă i-au depus la loc sau nu, dar abia acest comportament – mulți oameni care își retrag banii în același timp – duce la probleme bancare.

Am citit deseori în social media cum cineva i-a dat unui necunoscut datele cardului, inclusiv CVV-ul, acel cod personal, așteptând să primească niște bani. Rezultatul a fost previzibil: s-a trezit fără nimic în cont. Iar aici vorbim de cunoștințe minime, de a face diferența între numărul contului și cel al cardului.

Ba am citit, mai nou, și că cineva „aflase” că urmează falimentul unei renumite bănci europene – nu vă spun care pentru că e o știre falsă și alarmistă, nu pot să fiu parte din această nebunie. În acest caz m-a mirat în special inocența acelei persoane care crede că e atât de importantă încât va afla, înaintea altora, că va intra în colaps sistemul bancar.

Trebuie să facem diferența între adevăr și fake news, să întrebăm oameni care au expertiză în domeniul financiar. Și cred că, la capitolul ăsta, trebuie să ne împăcăm cu ideea că suntem mici. Nu vom afla înaintea celorlalți dacă instituțiile financiare intră în insolvență. Atunci când vom auzi vestea, evenimentul va fi deja consumat.

Există totuși o veste bună care ar trebui să ne ajute să dormim liniștiți (știu, tot revin la expresia asta): depozitele de până la 100.000 de euro sunt garantate de stat.

Iar dacă aveți sume mai mari, dragii mei, atunci e clar că eu sunt ultimul om care să vă dea sfaturi financiare.

Foto principală: Alexander Grey / Unsplash 

***

Colegele mele din #ACinceaPutere au scris și ele despre educația financiară. Citiți opiniile lor pe:

• Cristina Stănciulescu
• Diana Cosmin
• Noemi Meilman
• Ana Bîtu

#ACinceaPutere nu este un site, nu este un blog, este un grup de 5 voci, Cristina Stănciulescu, Ana Bîtu, Diana Cosmin, Mara Coman și Noemi Meilman care se reunesc editorial atunci când au ceva de spus.

***

Pentru mai multe idei și momente surprinse în fiecare zi, urmărește-mă pe Instagram, @maracoman

The post 4 lecții financiare pe care le-am învățat în 40 de ani appeared first on Mara Coman.