Ioana și Maria s-au lăsat înduplecate doar după ce le-am promis că mergem la picnic în weekend. Buuun, m-am îmbrăcat, am plecat în oraș, m-am întors la ora stabilită de comun acord și am crezut că asta a fost tot.

Dar nu. E drept că bănuiam că pun ele ceva la cale: cât am fost plecată, m-au tot sunat “să verifice” la ce oră ajung acasă – deși discutasem despre asta deja. Apoi, la întoarcere, nu m-au lăsat să intru în bucătărie. M-am supus. Am așteptat cât mi-au cerut și, când m-au invitat în bucătărie, am văzut că pregătiseră cina pentru noi trei. A fost un gest care m-a emoționat foarte tare.

Fetele mele au mai avut o tentativă similară cu un fel de “platou cu de toate”. Erau mai mici și nu le-a ieșit prea bine. De data asta însă au făcut o salată de roșii cu castraveți și ardei, au pus brânză pe pâine, au făcut singure limonadă pe care au turnat-o în pahare cu picior și m-au invitat la masă. M-am emoționat pentru că nu mă așteptam, eram convinsă că trebuie să gătesc ceva când ajung acasă. În schimb, am fost tratată cu o gustare proaspătă, care m-a făcut să mă simt răsfățată. Gustul m-a dus un pic cu gândul la după-amieze relaxante de vară și la timp petrecut în natură, fără griji.

M-am trezit curând din reverie și m-am întrebat când a trecut timpul, cum de-au crescut fetele mele atât de repede? Parcă mai ieri nu puteam să plec nici până la magazinul de la colțul străzii fără să le iau cu mine, iar acum mă așteaptă cu masa pusă.

În zilele care au urmat m-au întrebat de vreo 20 de ori când mergem la picnic.
Nu există varianta în care să nu mă țin de promisiune, așa că am ales o după-amiază frumoasă și ne-am dus în parcul de lângă casă. Fetele mele, mândre nevoie mare după povestea cu cina, au zis că se ocupă și de gustările pentru picnic – eu trebuie doar să-mi fac timp să le însoțesc. Zis și făcut: au pus în coș niște legume, Almette, apă rece și limonadă. Doar acestea sunt ingredientele care-ți vin în minte când te gândești la o ieșire în natură.

Am pus o pătură pe jos sub un copac la umbră, am mâncat și-am râs, după care Ioana și Maria s-au dus la alergat. Au atâta energie fetițele astea! Cred că au stat locului vreo 20 de minute, în rest au alergat și s-au jucat întruna. Bine că-mi luasem o carte cu mine, am profitat de răgaz să citesc un pic.

Probabil vă întrebați de ce, din atâtea povești, am ales să scriu aici despre seara în care Ioana și Maria mi-au pregătit cina și despre după-amiaza în parc. Mai ales că nu sunt niște povești senzaționale sau nemaiauzite.

Însă cele mai prețioase amintiri se contruiesc din lucruri mici, nu din întâmplări extraordinare.

Sunt acele clipe autentice, necăutate și neforțate. Un gest, un zâmbet, o îmbrățișare. Senzația de bine. Senzația că ești iubit necondiționat. Momente petrecute în natură, în aer curat, cu picioarele în iarbă.

Asta am simțit eu, în seara aceea, când am găsit pe masă o cină improvizată din ce-au știut fetele să facă. Când au încercat un mic șantaj emoțional, doar ca să mă scoată la picnic doar ca să petreacă timp cu mine. Când s-au oferit ele să pună de mâncare în coș, ca să mă ajute și ca să-mi demonstreze că au crescut.

Momentele astea sunt, de fapt, cele care rămân. Nu vacanțele exotice, nu nota de la matematică, nu tema nefăcută, nu diplomele sau petele de acuarele pe covor. Bine, poate o să-mi amintesc mai des de slime-ul lipit de tavan, dar cred că o să mă amuz pe tema asta.

Provocarea de a vorbi despre lucrurile care au însemnătate pentru mine a venit de la Almette. Mi-a plăcut ideea pentru că am avut și eu – ca noi toți, de altfel – o perioadă în care mi-am dat seama că bucățelele mici de fericire sunt cele care contează și care rămân.

Poate părea banal, dar când mă gândesc la starea de bine, nu-mi vin în minte definiții, ci amintiri și senzații. O zi cu soare, o plimbare în natură, o strângere de mână, o gustare care-mi aduce natura în casă, indiferent de anotimp.

Pentru că asta face Almette: îți aduce gustul naturii aproape, indiferent de locul în care ești, indiferent de anotimp. Și-ți dă senzația aia plăcută de bine cu tine.

Foto: Liviu Bădiliță & Roxana Bădiliță / Alex Gâlmeanu Studio

The post Șantaj emoțional appeared first on Mara Coman.