Comentarii la: Cea mai bună investiție pe care am făcut-o pentru mine

De: Mara

Mara — Sun, 29 May 2022 07:36:16 +0000

Ca răspuns la Bia.

Cunosc și eu categoria de oameni care „știu eu mai bine” :).
Ai dreptate, părinții nu înțeleg de cele mai multe ori de ce copiii lor merg la psiholog – dar aici sunt tot ideile preconcepute și etichetele. Și da, e treaba lor ce fac cu informația, ai dreptate.

De: Mara

Mara — Sun, 29 May 2022 07:34:33 +0000

Ca răspuns la Magda Vrinceanu. Magda, așa e, nu e ieftin. Însă înțeleg că în unele cazuri există posibilitatea de decontare prin casa de asigurări. Cred că medicii de familie știu mai multe.

De: Bia

Bia — Sun, 29 May 2022 06:59:46 +0000

Toată lumea ar trebui să meargă la terapie. Problema e că fix cei care ar avea cea mai mare nevoie de ea, nu îi văd rostul, și de multe ori se și cred superiori. Cel puțin în cercul meu așa e. Eu merg de aproape 3 ani, m-a ajutat enorm, dar mai am de lucru. Părinții mei nu știu 🙂 ar lua-o personal. Dacă o să vină vorba vreodată despre asta, nu o să mint, e problema lor cum gestionează informația.
Mă bucur enorm că se vorbește din ce în ce mai mult despre asta.

De: Magda Vrinceanu

Magda Vrinceanu — Thu, 26 May 2022 10:31:45 +0000

Bună Mara! Ai perfecta dreptate.. Și mie mi a schimbat viata în bine vizita la terapeut. Dar știi ce este grav? Terapia cel puțin în România, București în cazul meu este scumpa și destul de puțina lume are acces la ea din acest motiv! Te felicit pentru abordarea acestui subiect, tabu pentru multă lume. 😍❤️

De: Mara

Mara — Wed, 25 May 2022 08:57:55 +0000

Ca răspuns la Andreea C. Și ai multă dreptate când zici că 3 diferit să vorbești cu un prieten. Chiar dacă nu ne cenzurăm, chiar dacă are toată bunăvoința din lume, nu are pregătirea necesară ca să ajute așa cum o face un terapeut.

De: Mara

Mara — Wed, 25 May 2022 08:56:33 +0000

Ca răspuns la Andreea C. Mulțumesc pentru mesaj și pentru că ai împărtășit experiența asta, atât de sinceră.

De: Andreea C

Andreea C — Wed, 25 May 2022 08:28:00 +0000

Imi cer iertare anticipat pentru roman :p
Ma bucur foarte mult cand citesc astfel de articole. Mi se pare un lucru minunat sa nu mai fie un tabu colosal nevoia de ajutor. Oricare ar fi problema, ca e mica, mare, reala sau nu. Important e sa gasim in noi puterea sa cerem ajutor, in ciuda tuturor obstacolelor. Care exista. Si sunt multe. Si au pielea groasa.
Personal story: intotdeauna am avut o relatie.. ciudata cu mama. Undeva intre iubire, dependenta, vinovatie, responsabilitate.. hmm.. mai cu schepsis, asa. Noi doua nu am vazut niciodata lucrurile la fel. Un exemplu foarte simplu (si care m-a bantuit – si inca imi mai da tarcoale cand si cand): mama vede orice copil prin prisma notelor. “E copil de nota 9”, sau “E copil de nota 6”. Si oricat ar spunea ea ca nu este adevarat, eu tot simt ca de fapt, valoarea unui copil in ochii ei este limitata la o nota. Sau la o apreciere a vreunui profesor. Acum sunt si eu mama la randul meu, si ma asteptam ca toate aceste detalii sa ramana exact asta: detalii. Peste care sa trec. DAAAAAR lucrurile nu au stat DELOC asa! Cand a inceput fiul meu sa creasca, sa vorbeasca, sa incepem si noi, parintii lui, sa vorbim despre gradinita, scoala, etc., au iesit la suprafata cu o violenta incredibila toate “suferintele” mele legate de mama. O furie nebuna si o promisiune aproape in sange sa nu fac ca ea. O promisiune mie insami sa nu imi privesc NICIODATA copilul prin prisma unei note, sau sa il compar, sau, sau, sau. Iar toata furia asta (pentru ca eu am dat aici un singur exemplu, izolat. Sunt multe de spus, dar nu e cazul aici) a inceput sa ma apese. Sa nu mai dorm. Sa ma cert incontinuu cu ea, sau sa spun “DA DA” si dupa aia sa ma perpelesc de nervi. A inceput sa aiba un impact ffff negativ si asupra cuplului meu. Eh, acolo am tras linie si am spus STOP. Am o problema, trebuie rezolvata cumva, e clar ca singura nu pot, deci imi trebuie ajutor. Am un om langa mine care imi poate fi terapeut… lejer. Dar diferenta este COLOSALA intre un prieten, “un confident”, si un om care nu te cunoaste, care stii ca nu te judeca orice i-ai spune. In discutiile cu cei apropiati, am observat ca ne auto-cenzuram. Pe cand in fata unui strain, specialist, in fata caruia totul este strict confidential, barierele cad. Si vorbim pe sleau. Si altfel ne simtim ajutati. Nu locuiesc in Romania, dar am apelat, la fel ca tine, la un psiholog din Bucuresti, prin videoconferinta. Mi-a facut extraordinar de bine. Nu am rezolvat problemele, dar le iau putin diferit. Cu mai multa distanta. Printr-o alta perspectiva.
Mara, we are kindred spirits! Multumesc pentru articol si pentru mesajul trimis.
Nu e o rusine sa ai nevoie de ajutor. Este mult mai rusinos si nedrept fata de sine sa suferi in tacere…

De: Mara

Mara — Wed, 25 May 2022 08:23:50 +0000

Ca răspuns la AdinaL. Deci și tu ai avut o experiență bună, mă bucur să aud asta.

De: AdinaL

AdinaL — Wed, 25 May 2022 08:20:50 +0000

Eu am noroc să fie psihoterapeut cea mai bună prietenă a mea. Așa că nu mi-a fost greu sau rușine să apelez la ea🙂. Terapia m-a ajutat să înțeleg foarte multe despre mine, despre părinții mei. Eu cu mama am fost ca două pietre tari🙂. Când am început să înțeleg lucruri și mi-am schimbat atitudinea față de ea, relația noastră s-a schimbat miraculos. De-a lungul ședințelor de terapie, am avut parte de experiențe fabuloase. M-am văzut într-o viață anterioară, m-am văzut în momentul botezului, m-am văzut în momente oarecum traumatizante din copilăria timpurie. Momente pe care nu aveam cum să le conștientizez și să le înțeleg altfel. Merg la terapie ori de câte ori simt că sunt dezechilibrată sau în momente pe care nu știu cum să le gestionez.