Știi cum un parfum, o melodie sau o culoare îți pot da viața peste cap și-ți pot aduce în fața ochilor, într-o secundă, lucruri pe care le credeai demult uitate? Sigur că știi. Sunt convinsă că ai trăit asta de multe ori – la intesități diferite, desigur. Pentru că nu toate amintirile sunt așa de răscolitoare.

Mie mi s-a întâmplat asta ieri. Un curier mi-a adus cafea – și m-am bucurat, doar erau noile sortimente de la Nespresso. Dar, când am citit povestea cafelei, mi-au venit în minte toate zilele scurte și reci petrecute în Copenhaga și în Oslo. Apusurile de soare de la 3 și jumătate după-amiaza, zăpada, străzile aproape pustii, liniștea. Și imaginea de mai jos, fără filtre: apă și cer și ceață, fără să știi unde începe una și unde se termină cealaltă.

Ei bine, sortimentele abia lansate fac parte dintr-o ediție limitată de sărbători care se numește Nordic Indulgence – pentru că inspirația vine de la stilul de viață și obiceiurile pasionaților de cafea din țările nordice. Suedezii au fika, concept legat de pauză, de o întâlnire la cafea cu cei dragi. Danezii au hygge, acest sentiment de mulțumire și de recunoștință pentru lucrurile aparent mici și neînsemnate. Atunci când m-am dus eu prima dată în nord habar n-aveam de toate astea; nu doar că nu știam cum se numesc, dar nici să le trăiesc nu știam.

***

Când C. mi-a spus că pleacă din țară, acum 12 ani, am simțit că mă rup în două. Așa-i când îți pleacă prietenii. Mi-era teamă că prieteniile nu rezistă peste mări și țări; că o să vorbim mai des la început, apoi tot mai rar, apoi deloc. Timpul mi-a dovedit, din fericire, contrariul. Deși ne vedem rar și nici nu vorbim în fiecare seară, C. e unul dintre oamenii care-mi sunt foarte apropiați. Am fost la ea când a stat în Copenhaga, am fost la ea în Oslo. De vreo două ori am ajuns acolo cu o tornadă de gânduri care nu se mai opreau. Erau momente grele, așa că îmi făcea bine să stau lângă un om drag și să descopăr un oraș pe care nu-l știam prea bine. Era o fugă, dar și un refugiu. Mă și amuzam, cumva, zicând că mi s-a dereglat busola și că mă duc în nord să-mi găsesc… nordul.

Habar n-aveam de hygge, am zis deja, și nici după ce l-am experimentat nu am știut că are un nume. I-aș fi spus, probabil, tihnă. S-a întâmplat într-o după-amiază, când afară erau cu două, trei grade sub zero. C. mi-a spus că mergem la cafea la V., prietena ei. Mie nu-mi ardea de nimic, dar, pentru că mereu am fost curioasă să văd cum arată casele localnicilor, am acceptat. Am ajuns înghețată și obosită – nu pentru că făcusem vreun efort, ci pentru că nu-mi puteam opri gândurile. În mintea mea se ciocneau violent „to do list”-uri cu „ce-ar fi fost dacă”-uri cu o viteză care-ar trebui interzisă prin lege. Și intru eu în casă la V., și brusc se oprește războiul din mintea mea.
E cald. Muzică în surdină. Bradul e împodobit cu câteva globuri și luminițe – câteva, nu e plin ca o sorcovă J. Băiețelul ei face un puzzle în liniște, pe covor. Pe măsuță avem cafea caldă și vreo trei feluri de prăjiturele tradiționale al căror nume nu l-am știut vreodată. Stăm de vorbă, ne bem cafeaua, nu ne grăbim nicăieri. În sfârșit, e bine. E liniște. E tihnă. E hygge.

***

Acum, e drept că am eu o relație specială cu țările nordice, dar asta nu înseamnă că trebuie să te duci musai acolo ca să înveți să te bucuri de lucrurile mici sau să fii recunoscător pentru ce ai. Am primit și-o carte despre asta; e scrisă de o actriță daneză, Marie Tourell Søderberg, care spune așa: „(…) în esență, [hygge] nu este un concept danez, ci universal. Hygge este pentru toată lumea; indiferent cine ești, indiferent unde ești.”
Și continuă:

Ei bine, toate astea mi-a venit în minte pornind de la noile capsule de cafea inspirate din obiceiurile nordicilor. Mi s-a făcut dor. Am sunat-o pe C. Am căutat cartea despre hygge și mi-am luat răgaz, o după-amiază, să-mi reglez busola, să o îndrept spre nord și să-mi notez lucrurile alea care-mi aduc bucurie și tihnă. Sau, așa cum a făcut și Marie Tourell la începutul cărții sale, să spun ce e hygge pentru mine.

Cele trei sortimente de cafea Variations Nordic de la Nespresso de la care a pornit povestea asta sunt în ediție limitată de Sărbători: Black, Cloudberry Flavoured și Almond Cake Flavoured.

Variations Nordic Black e un lungo lejer, un mix de boabe de cafea Arabica din Africa și din America de Sud. E foarte bună simplă, dar, dacă îți place cafeaua cu lapte, prepară-ți un latte macchiato.

Mie mi se pare că Variations Nordic Cloudberry Flavoured e cea mai aromată dintre cele trei. Am aflat și de ce: cafeaua Livanto, care stă la baza acestui sortiment, a fost completată cu note dulci de gem de mure galbene, un soi care crește într-un climat foarte rece și care e apreciat în special de suedezi.

Și, în final, Variations Nordic Almond Cake conține notele sortimentului Livanto, la care se adaugă aromele fine de cremă de vanilie, frișcă și migdale, arome inspirate din desertul tradițional al norvegienilor numit kvaefjordkake. Ei spun că desertul ăsta e cel mai bun tort din lume: are multă cremă de vanilie și friscă, iar blatul conține migdale.

Aș vrea să vă uitați o clipă și la noile accesorii din gama Festive 2019. Sunt create de artista Louise Campbell – de altfel, ea semnează și designul capsulelor din această gamă – și inspirate de stilul de viață al locuitorilor din țările nordice, dar și de peisajele de acolo. Accesorii înseamnă două variante de travel mug (care-ți păstrează cafeaua caldă de-a lungul zilei), cești Pixie pentru cafea lungo sau espresso, un suport pentru capsulele de cafea șiii… noi sortimente de ciocolată. Toate, numai bune de făcut cadou de Moș Nicolae sau de Crăciun.

Și cafeaua, și accesoriile pot fi comandate online, pe www.nespresso.com, dar le găsești, desigur, și în punctele de vânzare: Nespresso Boutique Dorobanți, Nespresso Boutique Băneasa Shopping City, punctele de vânzare din Mega Mall și AFI din București și punctul de vânzare din VIVO!MALL Cluj-Napoca.

Nu uitați…
… să reciclați. Știu că vă bat la cap cu treaba asta de fiecare dată, dar mi se pare foarte important să avem grijă de mediu. Și respect brandurile care fac ceva în directia asta.
E foarte simplu să reciclezi: în București, capsulele de cafea folosite pot fi predate în orice punct de vânzare sau boutique Nespresso. În țară, ele sunt ridicate de curier, la fiecare comandă nouă de cafea.

The post Despre nord, despre cafea și despre cele 10 lucruri care îmi aduc bucurie și tihnă appeared first on Mara Coman.

Nu-mi place să dau cu roșii, de-aia am încercat să stau departe de discuțiile legate de hainele politicienilor noștri. Comentarii funny, deștepte, ironice, răutăcioase, exagerate. Adevărul e că oamenii ăștia reușesc să se îmbrace într-un fel care creează reacții. Greu să-i vezi și să nu faci ochii mari.

De altfel, sunt convinsă că, dacă am avea niște politicieni capabili care s-ar îmbrăca tot la fel de prost ca acum, nu ne-ar deranja atât de tare. Însă asta nu prea se poate. Pentru că hainele nu-s, totuși, doar haine – ele spun niște lucruri despre omul care le poartă. Despre bun-gust și despre educație.

––

Poveste scurtă. Acum vreo 11 ani am fost invitată într-o emisiune TV. Lucram la Glamour și m-am dus, îmi imaginam eu că e un mod de a promova revista (deh, eram și eu mai mică 🙂 ). Bine, după experiența aia am învățat să pun o mulțime de întrebări înainte să accept așa ceva – cine mai vine, care sunt subiectele de discuție și încă o dată care sunt subiectele de discuție – doar, doar o să primesc un răspuns cât de cât concret. Atunci m-am trezit într-o emisiune la care participa și o doamnă politician. Doamna povestea, în pauze, de unde-și cumpără hainele. Din Italia. „Descoperise” – fix așa s-a exprimat – un magazin cu sacouri superbe în Italia. Tot din Italia își cumpăra și Vogue. Cu Vogue-ul italian se ducea la o croitoreasă de la ea de la Craiova ca să-i facă fuste pentru sacourile alea superbe.

Ascultând-o, m-am întrebat, ca de multe alte ori, de ce nu și-o fi cumpărat și fustele tot din Italia. De fapt, de ce nu și-a luat ținuta cu totul, de pe manechin, ca să nu mai fie nevoie să „asorteze” una cu alta. Ar fi fost mai safe. Pentru Dumnezeu, dacă chiar n-ai nici o idee, cumpără tot look-ul, nu doar o piesă cu care nu știi ce să faci după.

––

Povestea cu Italia, sacourile și fustele ne spune, de fapt, cam care e treaba noastră, a românilor, cu stilul (și nu neapărat cu moda). Pentru că lucrul care ne deranjează la doamnele din politică – în special ele sunt vizate, dar le vedem în multe domenii – nu e că nu sunt în trend. Ele nici nu ar trebui să fie fancy, ci rafinate. (Dacă ar fi prea cool, am arunca cu roșii și mai tare – țara arde și lor le arde să se îmbrace șic!) Însă au, din păcate, o lipsă totală de bun-gust. De grație. Care, în cazul ăsta, are legătură cu educația.

Aaaah, vreau să explic și nu-mi găsesc cuvintele…
Să atingi un material și să-ți dai seama că e plastic fără să fie nevoie să citești eticheta.
Să te uiți în oglindă și să vezi dacă-ți stă bluza „șui”, cum zicea bunică-mea.
Să știi că nu te avantajează o cămașă care „cască” – îți trebuie un număr mai mare.
Să nu cumperi dantelă de calitate proastă.
Să nu te îmbraci în satin ieftin.
Să nu porți animal print dacă nu știi foarte bine ce să faci cu el.
Și, pur și simplu, să fii în stare să-ți pui pe tine o bluză și-o pereche de pantaloni care arată bine împreună.

Domnii politicieni – și bărbații în general – sunt de obicei scutiți de comentarii legate de haine. La ei e mai simplu: sunt mereu în costume bleumarin sau gri, nu ne sar în ochi, nu-i vedem. Pe bune? Chiar nu-i vedem?! Dacă nu-s colorați și n-au dantele, nu vedem aceeași lipsă de bun-gust?
Sacourile sunt ori prea strâmte, ori prea largi, ori închise la toți nasturii. Mânecile sunt prea lungi, nu se văd deloc manșetele cămășii. Iar pantalonii sunt și ei prea lungi: fac trei, patru falduri deasupra pantofilor. Zic să mă opresc aici și să nu mă uit și în jos, la pantofi.

Doamnele cu outfit-uri care-ți zgârie retina nu sunt doar în politică; la fel, cunosc puțini bărbați care nu înoată, când merg la vreo „ocazie”, în sacoul de la (prima) nuntă. Iar toate astea n-au legătură cu moda, cu trendul, cu ce se poartă acum, cu ce ai văzut pe podium, cu câți bani ai. Sunt niște lucruri care ar putea fi învățate și la școală, un fel de bune maniere. Niște „reguli” general-valabile – de la când să porți mănuși și/sau pălărie până la faptul că trebuie să le dai jos când intri într-o încăpere.

În final, e vorba de bun-gust și de educație.

Când spun bun-gust mă gândesc că e imposibil să ieși așa din casă și să ți se pară OK.
Iar când spun educație mă gândesc că e imposibil ca un om care a vizitat atâtea locuri, a cunoscut atâția oameni, care a citit, a văzut niște filme, un om care – măcar din greșeală sau de rușine – a intrat într-un muzeu sau care a răsfoit vreodată o revistă să nu învețe nimic, chiar nimic.

Dar, iată, există oameni din aștia. De care nu s-a prins nimic. Și tragedia nu e că-și închid ambii nasturi de la sacou sau că negociază în cămăși cu mâneci scurte – ci că sunt genul de oameni care nu văd, nu învață și nu evoluează. În nici un domeniu.

În cazul lor, nu există nici o speranță. Le faci cadou un Vogue Italia, iar ei se duc cu revista la croitor.

The post Cei care ne conduc și hainele lor appeared first on Mara Coman.