Trebuie să-ți refaci și tu viața
Viața așa cum e
Trebuie să-ți refaci și tu viața
25 mart. 2021 | 27 de comentarii

Sună cunoscut? Ăsta e sfatul nesolicitat cel mai des primit de cineva care a trecut printr-un divorț.
Și da, există și ceva ce chiar poți spune.

Face parte din categoria acelor întrebări care nu se pun, de genul: N-ai și tu de gând să te căsătorești? și De ce nu faci și tu un copil?.
Numai că noi, ăștia divorțați, le-am primit deja și pe astea. Nu e nimic nou pentru noi. Avem pielea tăbăcită. Trebuie să-ți refaci și tu viața e un fel de cireașă de pe tort; nu te mai surprinde, te întrebi doar când și de unde o să mai vină.

Am auzit și eu vorbele astea, desigur. Doar că eu mi-am refăcut viața când am divorțat. 

 

Un exercițiu de sinceritate

M-am întrebat deseori oare ce-și imaginează despre tine cei care-ți dau sfatul ăsta, în afara faptului că sunt extrem de preocupați de viața ta intimă. Că nu mai vrei nici o relație, niciodată? Că ți-ai propus să te călugărești?
Asta cu refăcutul vieții a.k.a. o nouă relație nu e ca și când i-ai spune cuiva: trebuie să bei mai multă apă sau trebuie să mai citești și tu o carte. Nu e ca și când te decizi într-o zi să pui totul în ordine și faci curățenie până strălucește totul în casă. Cu inima nu-i așa; n-ai un buton pe care apeși și gata, problem solved, mi-am refăcut viața. Nici măcar status de Facebook n-avem pentru așa ceva 🙂

Dar cel mai mult și mai mult îmi place să-mi imaginez un dialog sincer, în care o persoană, să zicem o femeie (că mi-e mai ușor cu femininul, altfel mă încurc în genuri), răspunde fără să cosmetizeze realitatea. Mai jos, câteva scenarii posibile:

– Aș vrea, dar el e căsătorit.
– Încă îl iubesc pe fostul.
– N-am ieșit din casă de doi ani, nu știu unde aș putea să întâlnesc pe cineva.
– Am o relație, dar pentru el nu pare ceva serios.
– Mi-e teamă de reacția copiilor.
– Eu tot aștept, dar nu mă cere!
– Sunt singură de doi ani și plâng în fiecare noapte. Chiar n-aveam nevoie să-mi amintești asta.
– N-am chef de o relație serioasă. Mi se pare minunat să flirtez cu cine vreau, fără obligații.
– Mă văd cu doi tipi și nu m-am decis care-mi place mai mult.
– Locuiește în altă țară, e cam complicat.

Dacă ai ști că cineva e într-una din situațiile de mai sus, i-ai mai spune așa, rexalat, că trebuie să-și refacă viața?

 

Refăcutul vieții e o percepție personală pe care, din fericire, o interpretăm diferit

Cum am scris la începutul textului, eu mi-am refăcut viața când am divorțat. Mai exact, când cei din jur au considerat că mi-am făcut-o praf.

Doar că oamenii uită că, atunci când o relație scârțâie din toate încheieturile, să ieși de acolo nu poate fi decât un lucru bun. Pur și simplu, uneori, doi oameni nu se mai pot înțelege și se duc în direcții diferite, la propriu și la figurat. Iar după prea multe încercări de a repara, situația devine atât de albastră încât despărțirea e chiar un lucru bun. E ca o eliberare. Desigur, când se termină tot circul 🙂

Eu divorțasem deja de ceva vreme și mă tot întâlneam cu oameni îngrijorați pentru mine care-mi spuneau să-mi refac viața când mie îmi era, de fapt, foarte bine. Dacă le spuneam, dar nu mă credeau.
OK, înțeleg că statutul de femeie divorțată nu e aspirațional, doar că în cazul meu a fost ca o revelație.
După atâtea certuri și încrâncenări, să nu mă întrebe nimeni nimic era senzațional. Să mă duc unde am chef și cu cine am chef, fără să dau explicații.

Adevărul e că, deși i-am întâmpinat cu scepticism și teamă, anii de după verighetă au fost exact ce aveam nevoie. O pauză. Timp pentru respirat, dar și pentru râs și pentru dansat. Am călătorit mai mult decât înainte. Mi-am făcut prieteni noi și buni, oameni care au rămas lângă mine și pe care altfel nu i-aș fi întâlnit. Și-am avut și relații nepotrivite, m-am îndrăgostit de cine nu trebuia, dar și de cine trebuia.

Dacă aș putea să dau timpul înapoi, aș face puține lucruri diferit.

În timp ce mulți oameni îmi spuneau să-mi refac viața, eu chiar mă bucuram de ce trăiam. Doar că nu eram atât de apropiată de ei încât să le dau amănunte. Și oricum ar fi fost și degeaba, pentru cu divorțul are o etichetă = știu eu că te duci seara acasă și plângi pe gresia din baie.

 

trebuie sa-ti refaci si tu viata

A fost și greu?

Sigur. În primul rând logistic, când trebuia să fiu la birou și să iau copilele de la școală în același timp. Când s-a desființat programul de after school și eu aveam shooting de copertă. Când trebuia să merg la spital cu o fetiță și nu o puteam lăsa singură acasă pe cealaltă. Am multe povești din astea. Dar, în final, mi-au făcut cel mai mare bine: am aflat pe propria-mi piele că pot să fac tot ce-mi propun.
Atât de puternică și atât de liberă nu mă mai simțisem niciodată.
Și da, a trebuit să divorțez pentru asta.

 

Lucrul pe care chiar e OK să-l spui

Desigur că e mai ușor în cuplu. Dar nu în orice fel de cuplu, nu în orice fel de relație, nu în orice fel de căsnicie.
Divorțul e rezultatul unei povești de dragoste care s-a terminat prost, dar uneori e o gură de aer proaspăt. Dacă vreți să ne amuzăm un pic, eu m-am redescoperit atunci; în pandemie n-am mai avut ce să redescopăr :)).

Refacerea vieții înseamnă ceva diferit pentru fiecare. Așa cum divorț nu înseamnă neapărat viață făcută praf, construcție lăsată în paragină pe care trebuie să o iei de la zero.

Și, oricât de bune ar fi intențiile, să-i spui cuiva că trebuie să-și refacă viața e ca și cum i-ai spune că ce trăiește acum nu e deloc bine. Poate că așa simte și el/ea, poate chiar îi e greu, iar când subliniem lucrul ăsta nu facem decât să punem sare pe rană.

Dacă chiar vrei să ajuți cu ceva, înlocuiește sfaturile nesolicitate cu ceva de genul:

Sună-mă când vrei o seară liberă. Stau eu cu copiii.

Sau nu neapărat asta, există variațiuni pe aceeași temă. Dar cele de mai sus înseamnă de fapt ceva foarte prețios:

Sunt aici dacă ai nevoie de ajutor.
Și nu, nu te judec.

Foto by Taisiia StupakUnsplash

Pentru mai multe idei și momente surprinse în fiecare zi, urmărește-mă pe Instagram, @maracoman

Comentarii
  • Alma spune:

    La ceva vreme dupa ce am divortat refuzam sa mai ajung la parintii mei exact din acest motiv. Mama nu se putea abtine sa nu ma intrebe macar o data cand imi refac viata.

  • Nicolae Sfetcu spune:

    Ce sa-ti povestesc, ti-ai gasit linistea divortand. Oare cat o sa va mai mintiti asa si pe voi si pe cei din jur? La ce mai foloseste taina cununiei daca ne despartim asa cand vrem? Pentru ce ne mai legam in fata Domnului si promitem ca vom sta impreuna pana ce moartea ne va desparti? Parintii nostri de ce nu divortau asa una doua? Vrei sa-ti spun eu de ce? Pentru ca nu era curvasaraia de acum si pentru ca o casnicie e o casnicie.

    • Adelina spune:

      Care este problema ta dacă așa și-a găsit femeia liniștea?
      De unde știi tu că femeia se minte pe ea sau îi minte pe cei din jur că e mai ok divorțată?
      Ce treabă ai tu cu taina cununiei și divorțul ei?
      Ce treabă ai tu că doi oameni nu s-au mai regăsit în acea relație și au pus punct acolo unde nu mai era loc de altceva?
      Nu interesează pe nimeni ce făceau părinții nimănui, dacă stăteau într-o relație toxică de gura lumii, iaca nu mai pot eu și restul de treaba asta.
      Fiecare este liber să facă ce vrea inima, sufletul și trupul lui.
      Mai ușor cu grija altora, mai ușor.

    • Raluca spune:

      Terminati cu prostiile astea odata! Oamenii stateau impreuna de gura lumii sau pentru ca un divort le facea probleme mari la serviciu pe vremea comunismului. Nefericiti in casnicii, cu anii! De multe ori in violenta conjugala, se inselau. Pentru ce? Pentru cine? Viata trebuie traita in pace si armonie si pentru tine insati/ insuti, nu pentru ce cred altii. Fondul conteaza, nu forma. Si de cele mai multe ori copiilor le e mult mai bine asa, decat intr-un climat plin de certuri sau si mai rau, batai. Eu provin dintr-o familie unde parintii au decis sa nu se desparta in ciuda problemelor dintre ei si rau au facut. In argumentul religios nici macar nu voi intra cu dumneavoastra, pentru ca nu ma intereseaza aspectul, e complet irelevant pentru mine.

    • Mara spune:

      Sigur că ne despărțim când vrem. Adică să vrem să ne despărțim, dar să rămânem căsătoriți așa, de ochii lumii?
      Nici nu știu dacă să râd sau să mă enervez.

    • Iulia Popescu spune:

      Oribil, oribil comentariu, care vorbeste numai despre dumneavoastra, nimic vis-a-vis de ceea ce discuta autoarea in articol. Nu ati inteles nimic, ba mai mult, improscati cu ura, resentiment si judecata, va pozitionati fix printre oamenii de care vorbeste autoarea, oamenii aceia care, din punctul meu de vedere, alcatuiesc “gura lumii”, care nu stiu ca o decizie se poate schimba, ca suntem liberi sa luam ce decizii consideram ca sunt cele mai bune pentru noi. Il bagati pe Dumnezeu in discutie, acest concept abstract, aceasta idee in fata careia va asezati in genunchi, in spatele careia va ascundeti frica de asumare a deciziilor pe care le luati. Ce urat, ce las, ce trist.

    • M spune:

      Stimate domn Sfetcu,

      Am ajuns total intamplator la acest articol, dar ma bucur ca am facut-o pentru ca am sansa sa vad comentariul CELUI MAI PROST OM DE PE INTERNET.
      Taina cununiei este ca a fost inventata de barbati (cu micropenis) ca sa lege femeia de ei.

      Ca sa nu avem discutii, mentionez ca sunt barbat casatorit si tata a doi copii.

    • Monica1 spune:

      De unde știți ce viață a avut doamna înainte de divorț?de ce comparați mere cu pere înainte de a sta de vorbă cu omul?

    • Călimara spune:

      Domnule Sfetcu,
      Sunteți un exemplu de urât, de invaziv, needucat și plin de prejudecăți. Ce să mai, reprezentați cu brio “gura lumii, slobodă”.
      Articolul Marei nu numai că unge la suflet, dar este plin de inspirație.
      Și ca să vă revolt definitiv, vă spun că sunt femeie, am 41 de ani, sunt divorțată(și, Doamne, cât de eliberată m-am simțit după divorț!) și nu am nici copii. Sunt sigură că ați avea ceva de comentat și aici.

  • claudia spune:

    Sunt o femeie divortata de muuult timp, tot cu doi copii pe care ii cresc singura si de care sunt mandra. Nu cred ca o femeie (sau un barbat, sa nu discriminez) iese dintr-o casnicie ca „sa se distreze” mai mult, mai ales daca sunt copii in mariaj. Decizia este indelung cantarita si, de obicei, este luata abia cand nu se mai poate „respira”… (Sunt constienta ca sunt si exceptii si fiecare are si un contraexemplu de dat.) Exista o perioada de acomodare, de detox…am putea sa ii spunem, un vartej emotional in care iti pui 3 miliarde de intrebari pe minut…dar dupa toate se asterne linistea in sufletul tau, si poti sa zambesti din nou, respiri adanc pentru ca acum poti, nu te mai apasa nimic, poti fi mama pe care si-au dorit-o copii mereu – senina si calda …cu toate greutatile logistice, esti femeia de care iti place in primul rand tie. Am invatat ca daca esti singur nu inseamna ca nu te poti bucura de viata. Am invatat ce inseamna echilibrul interior. Asa cum ai spus am calatorit mai mult, am gatit din placere, am invatat lucruri noi ( pentru ca am avut timp pentru mine). Treptat au renuntat toti sa ma intrebe cand imi refac viata…daca vor fi aproape de mine vor vedea 🙂

    • Mara spune:

      Claudia, ai descris atât de bine!
      Sigur că nimeni nu face asta doar ca să se distreze. Și da, liniștea apare după tot vârtejul. Și e priceless.

    • Adriana spune:

      @Claudia, same here, acum copiii sunt mari și confirmarea că decizia de a ne despărți a fost corectă a venit din partea lor când mi-au spus că au fost mult mai liniștiți și fericiți și în siguranță așa „disfuncționali” (cum ne spuneau unii) decât colegii sau prietenii lor cu familii standard instagramabile. A fost greu câteodată, am descoperit oameni speciali dar și oribili. Noi ne-am găsit liniștea, ne-am canalizat energia și am ieșit din situația în care încercase să ne scufunde, a fost un lucru bun pentru că am făcut lucruri de care nu credeam că sunt capabilă. A durut ca naiba, a durat mult mai mult decât credeam că o să ne lase în pace ( până la majoratul copiilor 😁) dar totul s-a terminat când după o discuție neplăcută i-am „mulțumit pentru tot ce a făcut pentru noi, nu am fi reușit să realizăm atâtea lucruri fără*ajutorul* lui” faptul că ne-a pus atâtea piedici ne-a demonstrat că putem face ce ne dorim fără ajutor. A rămas fără grai, credeam că s-a întrerupt convorbirea dar după aceea nici nu a mai îndrăznit să ne preseze în vreun fel.

  • Maria spune:

    La mine e si mai amuzant, daca pot sa i zic asa…
    Sunt intr o relatie de aproape 10 ani, ne-am luat casa impreuna etc… si pe tata tot il mai apuca din vreme-n vreme sa zica ‘ma copile(desi am 38) tu ce-ai de gand cu viata ta, nu te mai asezi si tu odata, of ca nu stiu ce sa ma fac cu tine’ :))
    Pentru el e groaznic cred ca nu-s măritată, in randul lumii cum ar veni.
    Desi ai mei sunt divortati si fiecare isi vede de viata. Asa ca nu pot intelege nemultumirea asta a lui vis a vis de nemaritatul meu 🙂
    Numai bine iti urez 😁

  • Razvan spune:

    Sunt un barbat divortat. Am copii. Exact cum afirmi, a fost o eliberare pentru mine si mai mult ca sigur si pentru fosta sotie. Dupa o perioada de incrancenare, acum avem o relatie mai mult decat decenta. Iar eu sunt mult mai calm, mai constient de ajutorul de care are uneori nevoie. Dar daca actualul partener al fostei ar folosi expresia “fetele mele”, hmmm, oricat de cocos se da el, oricat s-ar umfla in pene, cu mine nu i-ar fi bine. Consider ca prezenta tatalui natural este esentiala in viata copiilor. Asta bineinteles daca acel om este unul normal la cap si dornic sa construiasca, nu sa distruga. Eu de exemplu nu am denigrat-o niciodata pe fosta sotie in fata copiilor indiferent de motivele care au condus la divort.

  • Doru spune:

    Să vezi cum e când rămâi văduv/ă la 44 de ani și primești îndemnuri din astea…

  • Razvan spune:

    Multumesc. O decizie inteleapta. Imi cer scuze, ce am scris a fost inteles gresit. Dar eu sunt inca un tata pentru copiii mei.

  • Monica1 spune:

    Dragă Mara
    M-am aprins tare la un comentariu dinainte, fiindcă nu înțeleg cum să zici ceva de viața altora în familie, când nici măcar nu-i știi fizic,nu le-ai intrat în casă,n-ai habar decât online de omul respectiv.
    Dar,ce să-ți spun de băgători de seamă:nici nu se răcise bine răposatul soț,cu care am 2 copii, că lumea la pomană deja mă încuraja, că sunt tânără, că o să găsesc tată la copii.Numai că tată la copii pot spune că mi-am luat forțată de situație după 5 ani jumate, că mă săturasem să rezolv treburi casnice singură și mai ales să plimb copiii inutil prin diverse locuri unde nu găsim copii,in special birouri de orice fel și magazine gen Dedeman.Dar când ne-am unit toți 4 aceeași lume era la fel de nemulțumită,mai ales că după 2 ani am făcut și al treilea copil.Asa că,viața merge înainte,fiecare știm ce avem de făcut,mai ales când ai trecut de 40 de ani ,și cum se spune,te-ai copt destul la minte.De menționat e copilul meu cel mare care are autism sever și care a fost cel mai afectat de dispariția tatălui său,mai ales că avea 8 ani ,iar pe noul soț l-a perceput ca pe omul care întregește familia și statul la masă.

  • Roxana Milea spune:

    Buna, Mara! Am iesit sifonata din divort prin faptul ca el nu si asumat raspunderea pt nimic, iar la vanzarea casei( pe care am cazut de acord sa o vindem) s a opus sa mai vindem ( motiv: nu si doresc copiii). Mi a zis sa l dau in judecata pt partaj, iar el va lua copiii(pe care i a convins sa mearga cu el). Ei au 17 si 11 ani. Santajata fiind ca nu i voi mai vedea in viata mea, am acceptat sa stam sub acelasi acoperis pt ei, dar fara sa avem ceva de impartit. Simt ca am regresat grav facand asta, insa faptul ca as putea trai fara copii ma innebuneste( am stat 2 sapt fara ei si a fost crunt). De la copii aud asa: tu ai vrut sa divortezi, tu ai vrut sa vinzi casa, tu “ ne ai abandonat”. Nu stiu cum voi iesi din asta, incerc sa mi traiesc viata asa cum imi doresc. Multumesc

  • Luminița Stoica spune:

    Am trecut prin divorț, mi-am crescut cei 2 copii minunați singura și am auzit întrebarea asta de milioane de ori. In sufletul meu e ca și cum ai zgănciuli o rana care tocmai s-a inchis. Doare rău, mai ales când vine de la părinții tăi..

  • Maria Manu spune:

    De sfaturi și încurajări de acest gen, am avut și eu parte. Când doar ce îmi pierdusem iubirea vieții mele. Când eram praf și cu toată viața explodată, se găseau persoane care să-mi zică: lasă, ești încă tânără, îți refaci viața… Sau: Dzeu ia la el pe oamenii buni…
    Vă rog eu, vă implor: decât astea, mai bine nimic! E ca și cum ai șters existența unui om a cărui singură vină e că a murit. Ca și cum anii de fericire și tot ce ați construit împreună se pot uita brusc să se facă loc pentru altcineva. Ca și cum cel rămas nu e demn de iubirea lui Dzeu, de-aia el e încă pe pământ.
    Unuia care și-a pierdut jumătatea prin divorț sau deces nu îi poți spune absolut nimic ca să și funcționeze. Fii acolo, unde erai mereu. Așteaptă să poată vorbi despre durerea lui. Sau nu. Uneori nu va putea vorbi. Nu te schimba, nu fugi de el dar nici nu-l sufoca. Nu-i da sfaturi, ai de-a face cu un adult, va lua decizii singur. Poate deja le-a luat…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord