A fost frig și gri și ceață – de altfel, cum nu se putea mai bine. Ha, nici nu-mi vine să cred că spun eu asta. Dar cred că aveam nevoie de frig și de gri și de ceață. Și de timp.

Sunt câțiva ani buni de când am fost ultima dată în Oslo – era tot în decembrie și atunci. Am păstrat în minte doar câteva străzi și câteva locuri, fără să mai știu cum să ajung la ele. Îmi aminteam perfect de ziua în care am fost la Operă și m-am plimbat pe acoperiș și am făcut multe poze – era ger, știu sigur, dar era soare. Îmi amintesc și de Champagnerie, locul în care am băut șampanie după ce, ei bine, băusem un Chateau Margaux într-un wine bar din Frogner. Și de cascadele din oraș, fără să mai am habar cum să ajung acolo. Și de fiord, și de castelul pe care mi se recomandase să-l vād. Doar că, ha, ha, nu l-am găsit și-am făcut cale-ntoarsă – mai ales că la Oslo, în decembrie, soarele apune la 3:30 pm și începi să te simți ca-n romanele polițiște scrise de nordici, mai ales că majoritatea străzilor sunt pustii.

Însă uitasem destul de multe încât să mă simt ca-ntr-un loc nou. Un oraș cu puține locuri familiare. O limbă din care nu înțeleg mai nimic – doar mulțumesc, noroc și pantaloni de trening :). Și prăjitură – deci m-am întors acasă cu patru cuvinte noi. Au fost zile în care nu știam unde sunt, în care mă plimbam pe străzile goale uităndu-mă pe Google Maps.

Știi cum e să te plimbi singur, în frig (cam zero grade, poate vreo două sub minus), pe niște străzi aproape pustii? E minunat. E liniștitor. E timp petrecut cu tine. Timp în care îți auzi gândurile. Pfff, problema e că nu întotdeauna vrei să le auzi. Și-atunci te ascunzi în ceață, chiar și de tine însuți.

A nins într-o zi și-mi intrau fulgii de zăpadă în ochi. Dar eram în locul ăsta senzațional, la Mathallen – lângă un parc, un râu, Universitatea de Arte și două cascade. Ningea întruna. Gri-ul orașului s-a transformat în alb, iar eu călcam pe zăpada aproape neatinsā. Ca într-un loc uitat de lume, într-un fantasy, într-o Narnia, într-o poveste în care poți să-ți aduci, imaginar, toate personajele care nu-s cu tine. Pozitive, negative, plus cele pe care încă nu știi unde să le încadrezi. Dar cine se grăbește?

The post Vacanta in Narnia appeared first on Mara Coman.