Practic, din ce spuneau, părea că se raportau la aceste rochii de ocazie ca la niște obiecte de unică folosință: urmau a fi purtate doar o dată.

Mama nu era adepta acestei teorii (bine, alor mei nici nu le plăcea să meargă la nunți) și nici unul din familia noastră n-avea vreo ținută cumpărată pentru un anume eveniment.

La noi era fix pe dos: bunica se pricepea atât de bine la croitorie încât știa să transforme o rochie de-ale mamei într-una pentru mine, o cămașă de-ale tatălui meu într-o bluză pentru mama. Asta se întâmpla în copilăria mea, când nu găseai mai nimic de îmbrăcat în magazine, cu atât mai puțin materiale de bună calitate. În concluzie, familia noastră se adaptase și nu făcea risipă.

Tot copil eram când am auzit-o, prima dată, pe o vecină care povestea că-i trebuie haine noi, de nuntă. Și de multe ori după. Am învățat că era un fel de tradiție, chiar dacă n-o înțelegeam pe deplin.

M-am trezit, la rândul meu, în contexte în care îmi trebuia o rochie – cele de care îmi amintesc acum sunt evenimentele revistei la care lucram. Pentru mulți oameni sună fancy, dar, pentru mine, aceste evenimente erau motive de stres. Și, în loc să mă bucur de o rochie nouă, o asociam cu o sarcină de serviciu pe care, de altfel, o mai și amânam până în ultimul moment.

Cu toate astea, am încercat să-mi aleg ținute pe care să le pot purta în mai multe ocazii, care să strălucească mai mult de o seară și, astfel, să fie salvate din categoria “de unică folosință”.

N-am reușit cu toate, dar pe câteva, care mi-au plăcut mult, le-am tot purtat. Le-am făcut să însemne pentru mine mai mult decât un outfit pentru job, ci niște haine în care mă simt bine și pe care le îmbrac cu plăcere.

Un paragraf dintr-o carte pe care am recitit-o de curând mi-a oferit, însă, o altă perspectivă asupra acestor rochii de ocazie.
N-aș fi crezut niciodată că Franzen o să-mi dea de gândit tocmai pe subiectul ăsta, dar iată că, în “Corecții”, apare un cuplu de pensionari cărora le place să meargă la nunți. Unul din motive este tocmai cel legat de cumpărarea hainelor noi și de un buget pe care Alfred, capul familiei, îl “aprobă” mult mai ușor decât de obicei.

Paragraful ăsta – peste care am trecut fără să-i dau prea mare atenție când am citit cartea prima dată – m-a dus în trecut, în povestea pe care am scris-o la începutul acestui articol. La rochii de ocazie cumpărate special pentru un eveniment, dar într-un context diferit.

Practic, pentru mulți dintre noi, tradiția asta nu pleacă de la ideea de a cumpăra o ținută doar pentru o seară, ci este doar un pretext pentru haine noi și pentru o achiziție care nu te face să te simți vinovat.
Mai ales pentru cei care nu-și iau ceva nou de îmbrăcat în fiecare săptămână.

Să-ți cumperi o rochie spectaculoasă fără motiv e minunat, dar nu e accesibil pentru oricine. Dacă ești singură și nu trebuie să dai socoteală nimănui, tot poate să-ți dea târcoale gândul că ai plătit o sumă importantă pentru o extravaganță. Iar în cazul în care e afectat bugetul familiei, cauți să te justifici sau, cine știe, să ascunzi frumusețe de rochie.

De fapt, obiceiul ăsta de a avea haine noi pentru o nuntă sau un botez te scutește și de vinovăție, și de justificări, și toată lumea merge la petrecere fericită. Exact ca-n filmele cu final fericit 😊.

Voi cum faceți cu ținutele pentru aceste evenimente? Vă cumpărați haine special pentru ele? Le mai purtați vreodată după?

Foto principală: Alice Alinari / Unsplash 

***Acest articol face parte dintr-un parteneriat cu emag.

The post Rochie de seară sau rochie pentru o seară? appeared first on Mara Coman.