Nu l-am intalnit niciodata pe Mos Craciun. Cand eram eu mica nu se gaseau costume de Mos Craciun, nu erau reclame cu Mosul, iar dumnealui era un individ ocupat, care nu aparea nici la televizor, nici la mall, nici la gradinita. Il stiam doar din carti si din povestile alor mei. Si cred ca imi placea mai mult misterul ala – acum probabil ca sunt copiii tare confuzi din cauza ca nu mai e un singur Mos: unul e in reclame, altul in filme, altul la scoala.

Eu stiam doar ca va veni in seara de Ajun si ma chinuiam sa raman treaza cat mai mult timp, sa il vad cand imi aduce cadourile si sa-i spun o poezie (nu stiu de ce trebuia sa-i spun o poezie, nu stiu de ce ma invatau ai mei sa dau genul asta de reprezentatie in sufragerie, langa brad). Cat mai era lumina afara il pandeam pe Mos la geam si adormeam cand nu mai puteam de somn. Cand ma trezeam, gaseam bradul gata impodobit si multe cadouri. Dadeam reprezentatia solicitata – poezia sau poate si vreun cantec -, imi desfaceam cadourile si  incercam sa ma conving ca-mi plac bomboanele din brad. Intr-un an mi-am facut foarte multe griji pentru ca Mosul isi uitase pe masa o papiota cu ata verde, cea cu care legase globurile.

Mi-am amintit de toate astea pentru ca am gasit aceste doua poze, in care eu aveam un pic peste 3 luni. Mama ma tinea in brate si intr-una din ele e si varul meu, imbracat cu o vesta impletita de tanti Neacsa, sora bunicii. (Imi amintesc bine vesta aia, am purtat-o si eu cand am mai crescut.) Fotografiile astea sunt de la primul meu Craciun, cel pe care inca nu-l constientizam. Iar mama era, pe atunci, cam de varsta mea.

The post Primul meu Craciun appeared first on Mara Coman.