Amintirile mele legate de Revelion nu sunt cine știe ce – sau nu au legătură cu petrecerea în sine. De exemplu, îmi amintesc de un sfârșit de an din liceu, când îmi făcuse bunică-mea o rochie. Era din satin roșu și extrem de scurtă, că așa am vrut-o. Este, probabil, cea mai excentrică piesă pe care am purtat-o vreodată.

Faza și mai tare e că n-am putut pleca în rochia aia de acasă, nu m-ar fi lăsat taică-meu pentru nimic în lume. Am plecat în blugi și pulover, cu rochia în rucsac – și nici azi nu înțeleg cum de tata a fost atât de naiv încât să creadă că o să fac Revelionul în puloverul ăla lălâi.

Revenind la oile noastre, îmi amintesc povestea cu rochia, dar habar n-am la ce petrecere am fost.

De vreo două ori am făcut Revelionul pe străzi, la Paris și la Viena. Cred că și în București o dată.
A fost ca un fel de război, cu bubuieturi din absolut toate direcțiile, de nu știam unde să mă adăpostesc și cum să scap teafără. Înțeleg că între timp s-a reglementat regimul artificiilor artizanale în țările civilizate, dar eu vă spun ce am văzut acum mulți ani. Poc-poc.

Am mai fost când și când la niște petreceri improvizate, la cineva acasă. Despre astea îmi amintesc în special chinul care trebuia despus ca să găsesc un taxi să plec înapoi acasă.

Și-apoi mai sunt Revelioanele recente, astea pe calm, care îmi plac – dar nu sunt memorabile, nu pot să zic că îmi amintesc de cel din 2021 sau din 2023. Cel mai probabil le confund, că sunt cam la fel :).
Stăm acasă, că avem copii. De obicei mâncăm sushi, ne uităm la un film bun, ieșim pe balcon să vedem artificiile, intrăm să liniștim pisicile. E bine.

Singura petrecere de An Nou care ar putea câștiga un loc pe podium e cea de acum șapte, opt ani. M-a luat o prietenă la o amică de-ale ei unde nu cunoșteam pe nimeni altcineva. Altă dată nu m-aș fi dus, mi s-ar fi părut ceva foarte ciudat, cum să merg eu dacă nu știu pe nimeni. Bine că-mi venise mintea la cap și nu mai aveam astfel de probleme.

Ei, seara aia a fost interesantă, că tot veneau și plecau oameni.

La un moment dat eram, în aceeași sufragerie, o profesoară, o psiholoagă, un șofer de tir fost alcoolist, un tip care cânta într-o trupă. Ultimul personaj care a apărut era un fel de ghicitoare, prezicătoare, astroloagă sau pe acolo.

Plus eu, într-o rochie aurie trasă peste niște blugi rupți. Trebuia puțină strălucire, trebuia.
A fost cea mai ciudată și mai mișto adunare. Una din asta cred că aș mai vrea. Mara, Mihaela, se aude?

Dacă tot m-am pornit, vă zic două vorbe și despre Revelioanele din copilăria mea. Se aranja masa din sufragerie – deci aveam musafiri – , una dintr-aia extensibilă, față de masă albă, farfuriile cu cobalt și dungulițe aurii.

Maică-mea își petrecea seara la bucătărie, aducând platouri, strâng farfurii, făcând fripturi. Nu știu sigur ce mâncam, dar sigur era cu salată boeuf, piftie, sarmale. Eu stăteam de obicei cu vără-meu la masa aia lungă, îmbrăcați frumos, și desfăceam stocul de suc. Nu știu cât suc puteam să bem în seara aia, dar pentru noi era highlight-ul petrecerii. Totul pe fundal de televizor cu program de Revelion, cu speech-ul președintelui, scenete, știți voi.

Cam așa cu petrecerile mele. Sper că stați voi mai bine, poate mă inspirați.

P.S.: Ieri am auzit pe cineva spunând că ăsta ar putea fi ultimul an în care fetele fac Revelionul cu noi, acasă.
Ceeeee?, am zis eu. Unde să plece ele de Revelion, sunt doar în clasa a VIII-a.

Se pare însă că nu e ceva atât de extrem pe cât mi se pare mie.
Sper totuși să mai amâne un pic.
Și, oricum, o să mă uit ce au în rucsac înainte să plece de-acasă ;))).

Foto: Unsplash+ și Getty for Unsplash.

The post Care a fost cel mai frumos Revelion? appeared first on Mara Coman.