Am discutat de multe ori cu apropiații mei despre cum – și dacă – e potrivit să abordezi o companie căreia să-i propui o colaborare. Sigur că, la prima impresie, răspunsul e: daaa, altfel cum ar putea să afle cine ești și cu ce te ocupi? În teorie, dacă propunerea e bună, o să fii căutat și o să lucrați minunat împreună. În realitate, nu e chiar așa. Dar nici propunerile nu sunt mereu minunate.

Dar iată că, săptămâna trecută, am primit niște mailuri de la un fotograf din Barcelona pe care nu-l cunoșteam. Ce-i drept, după acele mailuri i-am reținut numele.

E nevoie de un pic de context: având în vedere unde lucrez, primesc multe propuneri de la fotografi și stiliști care vor să-și vadă shooting-urile de modă publicate. Da. Știu că mențiunea asta vine ca un trăznet, dar mă refer la edițiile tipărite. Da, chiar dacă apar în România.
Numai că, de cele mai multe ori, propunerile astea nu sunt potrivite. Pot să vin cu explicații și argumente, dar chiar nu cred că-i interesează decât pe cei care sunt în industrie. Pe scurt, e greu să faci un shooting, așa cum ți-l imaginezi tu, să ai la dispoziție toate resursele și să se și potrivească cu o revistă sau cu alta, într-un anumit moment. Am citit multe din mailurile astea, m-am uitat la imagini, peste 90% din ele erau din cu totul alt film.

Bun. Săptămâna trecută mă trezesc cu un mail de la un destinatar necunoscut, dar al cărui subject era ăsta: Permission to close your file?
Pff, mi-am zis, Mara, ce-ai mai făcut? Ce n-ai plătit la timp? Deschid repede mailul, să văd cu ce-am greșit.

Așa că, lecția numărul 1: puneți un subject interesant.
Lecția numărul 2: ar fi bine ca textul din email să fie lămuritor și să nu te calce pe nervi.

Rândurile de mai sus – trimise de un fotograf din Barcelona, cum am aflat din semnătură – m-au băgat mai mult în ceață. Ce dosar vrea să închidă? Ce voicemail? Ce permission?
Numele nu-mi spunea mare lucru, așa că am dat search în inbox. Am mai găsit niște propuneri de la el cu invitația de a mă uita pe site-ul lui și cu niște fotografii. Emailurile erau marcate ca citite, dar nu răspunsesem la ele – și aici puteți să mă blamați, sunt o scorpie, dar serios că nu apuc, abia fac față cu mailurile la care trebuie să dau reply. Mă rog, mi-a scris de vreo două ori în 2019 și de două ori în 2020. Nu știu despre ce dosar îmi scria. M-am mirat și am uitat de povestea asta.

Trei zile după, mă mai lovește un email: Your file has been closed. Bam! Gata, am încurcat-o! L-am citit, am râs și aproape că am vrut să-i răspund.

Wow, mi-a închis dosarul :))). Avem și closure: <since it’s over>! Și două întrebări: de ce nu mă interesează fotografiile lui. Adică sigur sunt bune, sunt perfecte, sunt cele mai bune, ce e în neregulă cu mine de nu mă interesează?! Sau o fi făcut el ceva?

Moment în care, după ce m-am oprit din râs și din mirare, mi-am zis că tare greu ar fi fost să lucrez cu un astfel de om, pe care ar fi trebuit să-l calmez, să-l asigur că e minunat, că nu a făcut nimic, că nu e vina lui, că nu e nici a mea. Genul de lucruri care se rezolvă la psiholog, nu la shooting.

Mi-am văzut de treabă, că deja aveam probleme, deși era vorba de un monolog. Dacă mai și răspundeam, cine știe în ce relație complicată m-aș fi trezit. Plus că eram sigură că totul s-a terminat, după cum mi-a scris, ba mi-a mai închis și dosarul.

Ei bine, ghiciți cine mi-a scris în aceeași zi, șase ore mai târziu? Cine?
Același domn, care îmi trimite un mesaj ca și când n-a mai făcut asta niciodată și-mi spune că ar vrea să-mi trimită niște fotografii pentru revistă.
Bănuiesc că mai urmează. Sunt curioasă dacă-mi închide din nou dosarul și dacă mă expediază mai repede de data asta.

Concluzia e că i-am reținut numele, acum pot să spun că știu un fotograf din Barcelona cu care n-o să lucrez niciodată.

Foto: Devanath / Pixabay

The post Cum să (nu) faci new business appeared first on Mara Coman.