Cum nu sunt născută în București, am locuit în tot felul de apartamente și de garsoniere, prin diverse cartiere. La început era ușor să mă mut dintr-un loc în altul, că n-aveam mai nimic, doar niște haine și niște reviste. Apoi am adunat diverse lucruri, dar, oriunde am stat, nu m-a părăsit niciodată gândul că e temporar. Motiv pentru care aveam pretenții relativ mici, așa că nu m-am apucat să redecorez, ci am încercat să fac locul cât mai confortabil.

Casa în care locuiesc acum e cea în care m-am simțit cel mai bine (deși nici asta nu-mi aparține). M-am mutat aici într-o iarnă și, în prima dimineață în care m-am trezit, am lenevit în pat doar ca să mă uit cum ninge. N-aveam draperii și, fără să mă ridic din pat, am putut să mă bucur în voie de o ninsoare cu fulgi mari.
Nici acum nu trag draperiile seara pentru că iubesc să mă trezesc când se luminează și, la fel de mult, să mă uit afară.

Știu că pare banal, dar, pentru mine, lumina și spațiul au fost o mare descoperire. Apartamentul în care locuisem înainte era destul de întunecat, nu prea-mi intra soarele pe geam. N-aveam nici spațiu în jur – când mă uitam pe geam, vedeam doar alte blocuri îmi blocau vederea.
Simplul fapt că aici n-am un alt bloc în fața ferestrei, ci clădiri mai mici, la ceva
distanță, e foarte odihnitor și plăcut.

Îmi plac diminețile acasă. Îmi place dormitorul meu.

Și, totuși, relația cu casa în care locuiesc n-a fost mereu una bună. A fost o vreme în care mi se părea că trebuie să schimb totul, să redecorez. Și nu-i chiar rentabil să faci asta când nu e casa ta – mă tot gândeam că o să mă mut și o s-o iau de la capăt, că n-o să am ce face cu toată mobila cumpărată, că…

Dar toate gândurile astea aveau de-a face, de fapt, cu mine și cu perioada prin care treceam. De exemplu, pe atunci n-aveam nici o plantă. Orice floare primeam, indiferent cât de puțin pretențioasă era, se ofilea. Cu toate astea, dacă ați veni azi la mine acasă, nu v-ar veni să credeți: am ghivece pe pervaze, pe dulapuri, pe frigider. Mai multe în living și mai puține în dormitor, ca să nu le ronțăie pisicile.

Să nu credeți că am aflat secretul îngrijirii plantelor și de acolo s-a schimbat totul. Nu. Ba se mai întâmplă și acum să se ofilească câte una, cel mai probabil pentru că a fost udată prea des. Înainte, însă, florile mele se ofileau din cauza atmosferei de acasă: încordare și tristețe apăsătoare.

Cum să înflorești, când e atâta tensiune în jur?

Când n-am mai fost tristă, m-am simțit de parcă m-am trezit dintr-un somn lung. Am deschis ochii, mi-am cumpărat primele plante și am văzut cum locuința mea prinde viață. Le-aș fi vrut pe pervaz, alături de perdele din in – dar care erau prea scumpe. Din fericire, am găsit unele care imită destul de bine inul, la un preț mai mic. Și poate c-a fost mai bine așa, pentru că nu mă doare sufletul atât de tare acum, când se mai agață pisicile-n ele.

Într-un acces de optimism, m-am apucat chiar să și zugrăvesc singură. Am stat în poziții despre care nu știam că există și am reușit să zugrăvesc o cameră înaltă de trei metri, după care m-am liniștit – a fost mai greu decât mi-am imaginat :). Tot în perioada aceea am citit-o pe Marie Kondo, am aflat cu surprindere că cearșafurile cu elastic pot fi împăturite și am aflat că lucrurile sunt mai ordonate dacă sunt așezate în cutii. Le-am citit apoi pe Diana Mihăilă, pe Sînziana și m-am întrebat cum de nu le descoperisem înainte.

Lumina, spațiul și plantele m-au învățat că am nevoie de foarte puține lucruri materiale ca să-mi faci din casă acasă. Îmi trebuie, însă, disponibilitate. Timpul și pacea de a le observa și de a le pune în valoare.
Nu știu dacă și în cazul vostru e la fel, dar eu amm nevoie de liniște ca să pot să mă bucur de soarele de dimineață, de perdelele mele albe care imită inul, de violetele cumpărate de la florăria mică, de pe colț.

Mi-am amintit de toate astea în vacanța de iarnă, când am citit Cărticica de biniște lansată anul trecut de storia.ro. Cât m-ar fi ajutat când voiam să schimb totul în casă și în viață! Mai ales că n-am găsit în ea doar sfaturi despre design interior, ci și unele pentru suflet. Poveștile despre organizare a casei sunt îmbinate cu cele despre relaxare prin muzică, iar secretele despre creșterea plantelor, cu rețete simple și gustoase, care aduc fericire.

Am cartea lângă mine și tocmai am avut senzația că semăn cu fata de pe copertă. E într-o casă cu plante multe, cu lumânări și cărți, ba chiar poartă și haine cu dungi, cum îmi plac mie.
Singura diferență ar fi că ar bea cafea în loc de ceai. Iar pisica ar fi albă.

Foto principală: marra / Unsplash 

The post Când nu s-au mai uscat florile appeared first on Mara Coman.

Se zice ca, de Anul Nou, la miezul noptii, e bine sa-ti pui o dorinta. Oricat de putin as crede eu in superstitii, asta cu dorinta imi cam place 🙂 Si, in afara de dorinta secreta, sunt cateva pe care pot sa le impartasesc cu voi. Va anunt de la inceput ca nu e nimic senzational, ci doar niste lucruri mici, bucurii simple de care as vrea sa nu uit nici macar o zi.

– Cel mai mult as vrea ca 2014 sa ne aduca sanatate. Stiu ca e un cliseu, stiu ca toata lumea zice asta, dar am invatat din experiente tare grele ca asta e lucrul cel mai important.

– As vrea ca oamenii din jurul meu sa fie fericiti. Daca familia mea e fericita, eu o sa sar intr-un picior. La atatea zambete nu poti raspunde decat cu zambete 🙂

– Sa nu uit ca no news is good news. Ca starea de „normalitate” e ceva pentru care ar trebui sa ma bucur in orice moment.

– Sa traiesc in prezent si sa ma bucur de ce-mi aduce clipa, fara sa planific prea mult ce va fi maine, peste o luna, peste un an.

– Sa ma bucur de fiecare zi cu soare, dar si de ninsoarea cu fulgi mari, ca-n povesti – atata timp cat nu se prelungeste luni intregi 🙂

– Sa fiu recunoscatoare, in fiecare clipa, pentru tot ce am.

– Sa ma bucur de prietenii mei, care sunt putini, dar cu atat mai pretiosi.

– Sa invat din nou povestile, alaturi de fetitele mele. Sa ma bucur ca citim de 1000 de ori Alba ca Zapada si Cei trei purcelusi.

– Si, daca se poate, sa calatoresc in locuri frumoase, in care poate ca n-am fost nici macar in vise.

The post Ce-mi doresc in noul an appeared first on Mara Coman.