Am ieșit într-o seară cu prietena mea, doar noi două, și-am stat la povești. Am ajuns și la cărți și-mi spunea că citise ceva de un autor român, îi plăcuse mult și a făcut un lucru nou pentru ea: l-a căutat pe Facebook și i-a scris un mesaj referitor la carte. Scriitorul i-a răspuns, era încântat, și asta a fost. Un dialog distant și politicos și, în același timp, o discuție firească între un om care apreciază munca altuia și îi și spune asta.

Mi-am amintit că și eu am dat într-o zi peste un articol superb scris, cu care am rezonat mult, și că m-am tot gândit dacă să-i scriu autorului. Până la urmă i-am lăsat două rânduri în mesageria de pe Facebook, la care am primit și răspuns.

Ajunse aici, ne-am întrebat, amândouă, de ce facem asta atât de rar.

De ce nu le spunem oamenilor că apreciem ceea ce fac?
De ce atunci când ne bucurăm de rezultatul muncii cuiva nu-l căutăm să-i spunem asta?

Am pus pe masă motivele noastre – pe care le-am și demontat rapid, de altfel. Eu am invocat timiditatea care mă împiedică deseori să fac lucruri ce par, pentru alții, firești.
Ea mi-a spus că nu credea că un scriitor cunoscut ar aprecia un feedback de la un simplu cititor – ceea ce sper că nu e adevărat, doar oamenii ăștia nu-și publică romanele doar pentru critici.

Și-apoi ne-am dat seama cât înseamnă un astfel de mesaj pentru fiecare dintre noi.
Eu mă bucur atât de mult eu când îmi lasă cineva un comentariu, public sau privat – e unul dintre motivele pentru care continui să scriu aici. Dacă n-aș avea nici un feedback, dacă n-ar interacționa nimeni cu mine și cu articolele mele, cred că aș renunța. Aș putea foarte bine să scriu într-o agendă.

Încă țin minte și cum mă simțeam acum 15-20 de ani, când, în metrou, vedeam oameni care citeau revista la care lucram. Coboram sărind într-un picior și cu o motivație mai mare decât o mărire de salariu.

Acestea fiind zise, cum tot n-am nici o listă cu lucruri de făcut în 2022, o s-o încep acum: o să le spun mai des oamenilor când îmi place ceea ce fac, indiferent că e vorba de o fotografie, o poveste, o prăjitură, un tutorial de yoga, o rochie, o idee, o poezie. E un gest simplu, care nu consumă resurse, dar care poate să dea energie și motivație unui om pentru o lună întreagă.

Are și n-are legătură cu cele de mai sus, dar, în seara aceea, tot admirasem o fată în restaurant. Am vorbit despre ea și cu prietena mea, care credea că e foarte tânără și că, probabil, nu a împlinit nici 18 ani. Oare ea o fi conștientă de cât e de frumoasă și de delicată?, m-am întrebat.
Când am plecat, am făcut ceva ce nu mai făcusem niciodată: m-am oprit o secundă lângă fata aceea și i-am spus că e foarte frumoasă.

Foto principală: Hybrid / Unsplash 

The post De ce nu le spunem oamenilor că ne place ce fac? appeared first on Mara Coman.