Știu că sunt printre puținii care n-au fost foarte impresionați după ce au citit cartea asta. M-a cucerit la început, cu atmosfera foarte bine descrisă, dar m-a pierdut pe parcurs, când mi s-a părut că întâmplările de acolo devin din ce în ce mai neverosimile. Dar știam că e ficțiune și că autoarea ne poate duce în zone care devin posibile doar în povești.

Aseară am fost am fost invitată la filmul realizat după carte, o proiecție pentru presă de la Cinema City. Nu am mai fost singură, ci cu o o prietenă căreia îi plăcuse romanul. A fost o idee bună: avusesem o zi plină și abia așteptam să mă relaxez un pic.

„Acolo unde cântă racii” începe cu un proces: Kya e acuzată de uciderea lui Chase, un tânăr cu care a avut o relație și al cărui cadavru a fost găsit în mlaștină. Nu știm dacă a fost ucis sau dacă a fost doar un accident, însă comunitatea n-o place pe Kya. Oamenii n-o strigă pe nume, îi spun Fata Mlaștinii, o discriminează și o ocolesc.

În anii ’50-’60, toate astea erau de ajuns pentru o condamnare, mai ales că aproape toți cei din orășel își doresc să existe un vinovat.

Kya e o fetiță care a crescut într-o casă aflată undeva în mlaștină, într-un loc idilic, dar în sălbăticie. Numai că familia ei are probleme: tatăl e alcoolic, iar mama e victima violenței domestice.

Într-o zi, după o ceartă de proporții, mama își face bagajele și își părăsește familia. Viața cu un tată alcoolic devine greu de suportat, așa că și frații și surorile lui Kya pleacă, unul câte unul.

Ea e cea mai mică, nu are unde să se ducă. Rămâne să locuiască cu tatăl ei până în ziua în care și el o părăsește. Apoi crește singură. Adună scoici pe care le vinde la magazinul local și duce o viață liberă, descoperă mlaștia mergând cu barca ei cu motor, e fascinată de flora și fauna din jur, desenează tot felul de specii de animale, păsări și insecte.

Kya crește, ajunge la adolescență și se îndrăgostește. Are o relație cu Tate, care, însă, va pleca la facultate, apoi cu Chase, cel despre care aflăm la începutul filmului că e găsit mort, în mlaștină.

Mie îmi place mult Daisy Edgar-Jones (actrița care o interpretează pe Kya) și acesta e unul dintre motivele pentru care voiam să văd filmul. O știam din serialul „Normal People”, și acolo îmi plăcuse: are o gingășie, o fragilitate, o delicatețe pe care puține femei le au.

E drept că, în anumite momente, m-am întrebat cum de fata asta din mlaștină are rochii atât de curate și perfect călcate, dar asta n-are legătură cu prestația ei actoricească.

Am citit și niște critici pe aceeași temă: personajul din care pare mai sălbatic și mai murdar decât Kya în film. Cred că producătorii pur și simplu nu s-au îndurat să nu pună în valoare frumusețea actriței. Nu știu dacă e bine, dar îi înțeleg :).

Că tot am ajuns la critici, unii au mai fost nemulțumiți că nu e cu suspans, nu te ține acolo, în acțiune, nu e cu adrenalină. Și că e cheesy. Ei bine, chiar e, dar nu e neapărat un lucru rău. E un film dulce, destul de romantic, o poveste care se derulează într-un loc exotic pentru noi.
Are imagini frumoase și eu zic că merită văzut la cinema, că bucură ochiul.

„Acolo unde cântă racii” e o metaforă folosită atât în carte, cât și în film, pentru a descrie un loc îndepărtat, pustiu, unde nu ajung alți oameni.
E o expresie care are legătură cu sălbăticia, dar mai ales cu siguranța: oamenii reprezintă un potențial pericol pentru Kya, de aceea, când vrea să se simtă protejată, merge în locurile în care ceilalți nu știu sau nu pot să ajungă.

Sunt curioasă dacă o să vă placă filmul, poate-mi povestiți.

Foto: cinemagia.ro

The post Film: „Acolo unde cântă racii” appeared first on Mara Coman.