Prima dată când am aflat că-mi trebuie aparat dentar am dat bir cu fugiții. Se întâmpla acum câțiva ani și mi se părea că o să fiu caraghioasă și că n-o să mă ia nimeni în serios.

Știu că cele de mai sus sunt niște idei superficiale când sunt puse în balanță cu sănătatea, dar asta a fost prima mea reacție. Ba chiar cred că am zis și-un „niciodată”, în ciuda faptului că în ultima vreme sunt mai atentă când fac astfel de declarații.

Ei bine, a trecut cât a trecut și am ajuns din nou la stomatolog, cu toate anxietățile adunate încă din copilărie. Am avut nevoie de o extracție, apoi de încă una: două măsele de minte care mai mult încurcau decât ajutau. Nu m-a durut nimic, totul a fost lejer, Claudiu a fost foarte grijuliu (vi-l amintiți, nu? Am scris despre el aici) – și nu e cel mai ușor să lucrezi cu pacienții speriați, ca mine.

Am mai avut de reparat niște mici plombe și s-a evaporat și panica, așa că mi-am dorit să-mi albesc dinții cu laser. Ce vreau să subliniez aici e că nu mi-am imaginat că eu voi ajunge să merg la stomatolog de bună voie, pentru că așa vreau eu, pentru o procedură estetică – și nu neapărat necesară.

Oamenii de la Gentle Dentist au fost atât de răbdători cu mine, încât am mers tot acolo și cu fetele, la stomatologul specialist în lucrul cu copiii – ca să nu vă plictisesc cu detalii, amândouă au, acum, aparate dentare.
Ele merg la consultații fără stres, ci cu gândul la surpriza pe care o primesc la final (au 12 ani, dar tot vor surpriza!). Ultima dată i-au făcut și niște desene cadou doamnei doctor ortodont.

Și iată-mă ajunsă în punctul în care mi se recomandă, din nou, aparat dentar. Nu din motive estetice, ci pur legate de sănătatea dinților mei: două extracții din copilărie îmi pot crea probleme în viitor, așa că rolul aparatului este să facă loc unor implanturi.

Acestea fiind spuse, în perioada următoare mă veți vedea cu un fel de gutieră – se numește splint.
O să fiu sâsâită vreo două zile, o să mă doară cam tot atât și n-o să pot mânca mare lucru. Știu toate astea de la Ioana mea, care are acelați tip de „aparat” de vreo două luni. Partea bună e că s-a obișnuit cu el repede, lucru care mă face să sper că mi se va întâmpla același lucru.

A mai trecut cineva prin asta la maturitate? Că m-ar ajuta să-mi spuneți cum a fost.

Foto principală: Lesly Juarez / Unsplash

The post Cu sau fără aparat dentar la 40 de ani? appeared first on Mara Coman.