Dar și de întrebări de genul: cunoașteți pe cineva care știe pe cineva care știe o profesoară de matematică?
Ioana și Maria erau încă în clasele primare când mi-au zis, într-o discuție, că nu le place matematica și că li se pare o materie dificilă. Am fost surprinsă să aud asta, pentru că, totuși, ce studiau ele la școală nu avea un grad de dificultate foarte mare. Însă matematica are “faima asta”: e un fel de bau-bau, cei mai mulți copii spun că e grea, așa că și fetele mele au pornit la drum cu acest gând.
Ei bine, mi-am zis, o să le ajut eu. Intenția a fost bună, dar rezultatul… Un sfert de oră mai târziu, eram supărate toate trei, fiecare în colțișorul ei.
Am avut un deja vu: mama, care era chiar profesoară de matematică, încerca să mă ajute la teme, dar pur și simplu nu reușeam să ne înțelegem. Așa că am făcut și eu ce au făcut părinții mei: am căutat un profesor de mate care să le ajute pe fete.
La momentul respectiv, nu exista nici o platformă, nici un site care să adune, în mod organizat, anunțurile profesorilor. Știu că am căutat pe google, am ajuns pe niște grupuri de Facebook, am dat niște telefoane. În final am găsit pe cineva care nu e din București și am stabilit meditații pe zoom.
Recunosc că varianta asta, cu orele online, îmi convine de minune: nu stau în trafic ca să duc și aduc copiii de la meditație, nu mă interesează dacă e furtună afară, pot să fac altceva în timpul respectiv și chiar să trag cu urechea, să văd dacă sunt mulțumită de felul în care predă profesorul.
Povestea cu matematica are un final fericit: nu ne mai certăm din cauza ecuațiilor de gradul doi, fetele o întreabă pe profesoară tot ce nu înțeleg, lucrează suplimentar, au note mai bune și materia asta nu mai e bau-bau.
Tootor.ro, locul de întâlnire între profesori și elevi
Cum meditațiile online nu mai sunt o ciudățenie – iată că a adus pandemia și părți bune – , cineva s-a gândit să-i adune pe profesorii care vor să dea meditații într-un loc în care se pot întâlni cu cei care vor să învețe. Așa s-a născut tootor.ro, o platformă foarte ușor de folosit, un fel de pod de legătură între cerere și ofertă.
Pe tootor.ro își fac cont și profesorii, și părinții sau elevii care vor să studieze. Eu am folosit-o din perspectiva părintelui, dar și a elevului: am căutat ore de franceză pentru fete (mă gândeam că n-ar strica) și de italiană pentru mine (am această mare dragoste pentru Italia și mi-ar plăcea să învăț limba).
Ce-mi place la tootor.ro:
Cum le-au ajutat meditațiile pe fetele mele
Bănuiesc că nu toți copiii au nevoie de ore suplimentare, dar, noi am avut numai de câștigat.
Am povestit deja că matematica nu mai e de speriat pentru fetele mele. Și nu, nu am ajuns în cealaltă extremă: Ioana și Maria nu sunt cele mai bune la matematică, nu lucrează singure de plăcere, cum nici eu nu-mi doresc să devină niște genii.
Dar mi se pare extrem de important să nu pornească la drum cu ideea că e o materie grea și urâtă, ci să descopere, cum se întâmplă acum, că are logică și că poate fi înțeleasă dacă ții pasul cu fiecare lecție nouă și dacă îi acorzi puțină atenție.
Cealaltă experiență bună a fost cu engleza: cu trei ani în urmă, nici una dintre ele nu îndrăznea să spună ceva, iar acum poartă conversații cu oricine în vacanță. Câteodată, ne mai corectează și pe noi 😊.
Mai mult, le plac meditațiile – pentru că le plac profesorii. Această chimie e super importantă, e ingredientul principal pentru a convinge un copil să învețe de plăcere.
Și pentru că fac ore online, aud ce se întâmplă: învață prin jocuri, quiz-uri, râd, apoi se întorc la puteri și la fracții, povestesc câte-n lună și-n stele în engleză.
Bucuria de a învăța la orice vârstă
În ultimii ani am descoperit un lucru care mă bucură extrem de mult: să studiez ceva ce mă pasionează. Nu, nu m-am apucat de încă o facultate, ci învăț acele lucruri pentru care n-am avut niciodată timp și dispoziție.
Am fost la cursuri de înot, de gătit mâncare italiană (v-am zis că îmi place țara asta), chiar și de mers pe bicicletă. Lucrurile astea nu sunt neapărat din sfera meditațiilor, dar tot învățat se cheamă.
Însă aș vrea să studiez italiana. Am încercat o vreme folosind o aplicație, dar n-a fost cine știe ce. Și simt nevoia de a discuta cu un om care să-mi explice niște lucruri, de un cadru organizat, de ordine. Am căutat pe tootor.ro, mi-am ales și un profesor, rămâne doar să fac pasul și să-mi găsesc timp pentru plăcerea asta.
Dar care e scopul?, poate mă veți întreba. Pentru că nu-mi doresc nici o diplomă, nici să dau vreun examen. Vreau doar să mă bucur de experiența în sine, de frumusețea limbii și de plăcerea de a învăța pentru mine, fără nici un fel de presiune.
Foto principală: Siora Photography / Unsplash
Colegele mele din #ACinceaPutere au și ele niște povești interesante pe această temă:
→ Cristina Stănciulescu a intervietat-o pe fondatoarea tootor.ro:
→ Noemi Meilman a scris despre cum meditațiile online îl ajută pe fiul ei:
→ Ana Bîtu despre fiica ei, studentă în Austria, dar care vrea să facă meditații în limba română:
În curând voi adăuga și articolul scris pe aceeași temă de Diana Cosmin.
#ACinceaPutere nu este un site, nu este un blog, este un grupde 5 voci, Cristina Stănciulescu, Ana Bîtu, Diana Cosmin, Mara Coman și Noemi Meilman care se reunesc editorial atunci când au ceva de spus.
***
Pentru mai multe idei și momente surprinse în fiecare zi, urmărește-mă pe Instagram, @maracoman